|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Cu privire la ordinea de zi, dacă aveți observații? Domnul deputat Ovidiu Ganț, apoi domnul Mate și domnul Nicolăescu și domnul Neacșu.
|
|
|
Domnul Ovidiu Victor Ganț:
Vă mulțumesc, domnule președinte! Vă rog să observați că avem la mapă o solicitare din partea Comisiei de afaceri europene ca, împreună cu Comisia juridică, să dezbată, astăzi, legea privind relația dintre guvern și parlament privind afacerile europene. Rugămintea mea ar fi, dacă se poate și sunt de acord colegii, să o introducem la punctul, să zicem, 3 prim, sub rezerva prezentării raportului, pentru că, dacă nu se finalizează în această săptămână la Cameră și săptămâna viitoare la Senat, sunt sceptic că va mai fi finalizată.
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Sunt de acord sută la sută! Liderii grupurilor parlamentare, sunteți de acord pe locul 3? Biroul permanent de acord? Vă mulțumesc! Sub rezerva primirii raportului, domnule secretar general, vă rog frumos să schimbăm ordinea de zi. Domnul deputat Mate!
|
|
|
Domnul Mate Andras-Levente:
1017, domnule președinte, să fie trecut pe poziția 10.
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
1017 unde a fost?
|
|
|
Domnul Mate Andras-Levente:
La poziția 21.
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Este vorba despre sistemul unitar de pensii!
|
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Domnule președinte, dacă îmi dați voie, dimpotrivă, eu aș dori ca punctele 18 și 21, care sunt legate și se referă la același lucru, să meargă pe poziția 66, întrucât nu există un punct de vedere al Ministerului Muncii, în acest moment.
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Nu avem punct de vedere al Ministerului Muncii?
|
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Nu! Și, ca atare, cred că noi nu putem forța ordinea de zi, dacă nu avem un punct de vedere al guvernului.
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Sunt de acord! Așa am stabilit cu liderii grupurilor parlamentare, tot ce nu are punct de vedere de la guvern nu se trece pe ordinea de zi, a fost o înțelegere unanimă.
|
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Și am rugămintea să trecem cele două puncte, 18 și 21 la punctul 66 și 67.
|
|
|
Domnul Mate Andras-Levente:
Eu nu sunt de acord, dar am înțeles situația. Eu insist pentru 1017, să fie trecut mai în față.
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Biroul permanent este de acord, 18 și 21 pe 66 și 67.
|
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Și punctul 41 să îl ducem în primele cinci puncte, unde credeți dumneavoastră.
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Îl trecem pe locul 18, de unde pleacă un proiect, de acord? Mulțumesc! Deci 41 pe poziția 18, Biroul permanent a aprobat. Domnul Neacșu!
|
|
|
Domnul Marian Neacșu:
Domnule președinte, având în vedere că toate aceste lucruri pe care le prezint constituie priorități legislative ale guvernului, am să vă rog să fiți de acord cu aducerea la poziția 4 și plecând de acolo, în continuare, următoarele proiecte legislative, sub rezerva primirii raportului, pentru că, așa cum ați constatat, sunt comisiile care lucrează în paralel cu plenul și dumneavoastră ați aprobat acest lucru. Proiect 588/2010, privind aprobarea ordonanței 73/2010 pentru modificarea Legii învățământului, PLx-327/2012 privind aprobarea Ordonanței 44/2012 pentru modificarea art.81 din Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 134 privind Codul de procedură civilă. Pl-x 436/2012 propunere legislativă privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
De acord!
|
|
|
Domnul Marian Neacșu:
Și PLx-47/2021 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Deci guvernanța corporativă! Perfect! Deci pozițiile 4, 5, 6 și 7 și poziția 3 din proiect devine poziția 8.
|
|
|
Domnul Marian Neacșu:
Exact!
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Și textul curge mai departe și se completează cu celelalte. Domnul deputat Vladu!
|
|
|
Domnul Iulian Vladu:
Domnule președinte, săptămâna trecută, în ședință, s-a votat ca PLx-153 să treacă pe poziția 9, s-a dat vot, iar acum se află la poziția 23.
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
La poziția 23, despre ce este vorba? Piscicultură, Dâmbovița!
|
|
|
Domnul Iulian Vladu:
Da!
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Liderii grupurilor parlamentare?
|
|
|
Domnul Iulian Vladu:
S-a votat, deja, săptămâna trecută! Dacă am votat săptămâna trecută într-o ședință, hai să ne ținem de cuvânt. Să respectăm votul! S-a votat în ședința trecută când domnul președinte de ședință era domnul Hrebenciuc.
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Se reface ordinea de zi. Nu aveți experiența Biroului permanent și al ordinii de zi.
|
|
|
Domnul Iulian Vladu:
Votăm de fiecare dată?
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Da, da, așa se face de 21 de ani. Vorbesc serios, asta-i procedura. Se reface ordinea de zi tot timpul, se reface, se reface, se reface.
|
|
|
Domnul Iulian Vladu:
Deci, până la sfârșit va ajunge, de 3 luni stăm cu ea.
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Pe 21, da? 23 ori de pe 21.
|
|
|
Domnul Marian Neacșu:
Domnule președinte, dacă îmi permiteți. Dacă vom avea susținerea dumnealor, cu siguranță că vom reuși înăuntru acestei ședințe de plen.
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Și noi am avut susținerea din partea lor, știu, îmi aduc aminte. Domnul deputat Negruț.
|
|
|
Domnul Clement Negruț:
Mulțumesc. Vă reiterez din nou rugămintea - sub rezerva primirii raportului, de a introduce pe ordinea de zi a proiectului de Lege PLX 108 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Menționez că a fost discutat în plen în iunie, retrimisă la comisie pentru a avea un raport.
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Ce comisie?
|
|
|
Domnul Clement Negruț:
Raport comun - Comisia de agricultură și Comisia juridică. Astăzi înțeleg că au ședință și sub primirea raportului, să-l introducem mâine.
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Aș dori să vă rog frumos pe membrii Biroului permanent care sunteți mai noi, procedura de modificare a ordinii de zi este un atribut esențial al Comitetului liderilor. Modificările la ordinea de zi se fac prin lideri. Liderii grupurilor parlamentare reprezintă partidele politice în cadrul propunerii de ordine de zi. Aceasta este procedura și v-aș ruga frumos, cu tot respectul care vi-l port, să o respectăm. Dacă Partidul Democrat Liberal are câteva propuneri pentru ordinea de zi se discută cu liderul grupului parlamentar care e l vine cu aceste propuneri. Altfel, eu sar peste o regulă care nu este corectă din punctul meu de vedere.
|
|
|
Domnul Clement Negruț:
Am înțeles. Mă rog, dacă nu...
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Dar nu știu despre ce proiect este vorba. Dacă îmi dați numărul PLX-ului.
|
|
|
Domnul Clement Negruț:
Este PLx 108.
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
PLx 108.
|
|
|
Domnul Clement Negruț:
Da, este proiectul de Lege privind completarea Legii 117.
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Rugați pe secretarul general. PLx 108 înseamnă că sunt la cumule, da?
|
|
|
Domnul Clement Negruț:
Da.
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Să le scriem, să le urgenteze să le pună pe ordinea de zi, să facă ședința comună.
|
|
|
Domnul Clement Negruț:
Am reținut, îmi cer scuze.
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Nu, nu. Domnule deputat aveți tot dreptul.
|
|
|
Domnul Clement Negruț:
Am înțeles, este normal să învățăm și noi, avem vreme, mă gândesc.
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Vă urez la cât mai multe mandate Și următorul. Mai aveți ceva?
|
|
|
Domnul Clement Negruț:
Legat de acest lucru, a fost retrimis la comisie pentru o săptămână și aici poate ar trebui să ne gândim dacă le trimitem și la Senat.
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Trebuiau trimise la comisie din 2005.
|
|
|
Domnul Clement Negruț:
Știu
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Deci, la ordinea de zi am închis. Vă mulțumesc. Domnul Toader succes!
|
|
|
Domnul Gheorghe Barbu: Domnule președinte, la ordinea de zi vă rog să nu vă supărați!
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Vă rog!
|
|
|
Domnul Gheorghe Barbu: La punctul 6 de pe ordinea de zi a Biroului este un proiect de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei.
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Păi am stabilit că este primul. Am discutat acest lucru. Liderii grupurilor parlamentare?
|
|
|
Domnul Gheorghe Barbu: Ok.
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Pe ordinea de zi de astăzi este primul care va fi discutat.
|
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Noi am intrat în ordinea de zi a ședinței Camerei, iar acesta este pe ordinea de zi a ședinței de Birou și nu am ajuns acolo.
|
|
|
Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
E clar. Toată lumea - și dumneavoastră aveți dreptate domnule secretar general și domnul Nicolăescu are dreptate. Mergem mai departe.
|