1.
|
Programul de lucru al Camerei Deputaților
|
|
2.
|
Ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților
|
|
3.
|
Notă cu inițiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților
|
|
4.
|
Informare privind inițiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților care se dezbat în ședința comună a Camerei Deputaților
|
|
5.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru buget, finațe, bănci referitoare la desfășurarea lucrărilor ședinței comisiei în paralel cu ședința Camerei Deputaților din data de 16 martie 2010
|
|
6.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru muncă și protecție socială de a fi sesizată în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici (PLx nr. 42/2010) și de a întocmi raport comun împreună cu Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic
|
|
7.
|
Scrisoare din partea Comisiei pentru muncă și protecție socială
|
|
8.
|
Scrisoare din partea doamnei deputat Cristina Ancuța Pocora, președinta Comisiei pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați
|
|
9.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională de a fi sesizată în fond, alături de Comisia pentru muncă și protecție socială, cu proiectul de Lege privind sistemul unitar de pensii publice (L124/2010), care urmează a fi trimis de Senat
|
|
10.
|
Scrisoare din partea domnului deputat Mircea Toader, liderul Grupului parlamentar al PD-L referitoare la inițiativa domnului William Gabriel Brânză privind completarea art. 59 din Regulamentul Camerei Deputaților
|
|
11.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați referitoare la desfășurarea unor activități consacrate sărbătoririi "Zilei internaționale a femeii"
|
|
12.
|
Punctul de vedere al Comisiei juridice, de disciplină și imunități referitor la cererea de începere a urmăririi penale a doamnei deputat Elena Gabriela Udrea, fost ministru al turismului
|
|
13.
|
Scrisoare din partea domnului Florin Georgescu, Prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României, referitoare la operațiunea de restructurare efectuată în cazul debitorului Elena Gabriela Udrea de BRD - Groupe Societe Generale
|
|
14.
|
Punct de vedere al Comisiei pentru regulament referitor la retragerea unei inițiative legislative după ce propunerea a fost supusă unui vot final în prima Cameră sesizată
|
|
15.
|
Punct de vedere al Comisiei juridice, de disciplină și imunități referitor la cererea depusă de domnul deputat Nicușor Păduraru privind prestarea de activități didactice la Universitatea "Petre Andrei" din Iași și încadrarea acestuia cu funcția de bază, de deputat în Camera Deputaților
|
|
16.
|
Punct de vedere al Comisiei juridice, de disciplină și imunități referitor la cererea depusă de domnul deputat Stelian Fuia referitoare la compatibilitatea dintre funcția de deputat și poziția de cercetător în cadrul unei firme private
|
|
17.
|
Scrisoare din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorițăților naționale referitoare la constituirea Subcomisiei pentru demnitate umană
|
|
18.
|
Scrisoare din partea Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare prin care solicită încuviințarea plenului Camerei Deputaților de a porni o anchetă privind funcționarea și funcționalitatea sistemului de asigurări din România
|
|
19.
|
Scrisoarea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții referitoare la concluziile desprinse în urma analizării aspectelor sesizate prin memoriul depus de dl.Becsek Garda Dezso, fost deputat
|
|
20.
|
Scrisoare din partea domului deputat Viorel Hrebenciuc, liderul Grupului parlamentar PSD+Pc, referitoare la înființarea unei Comisii de anchetă care va verifica activitatea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN)
|
|
21.
|
Scrisoare din partea domnului deputat Marius Cristinel Dugulescu referitoare la retragerea semnăturii sale de pe Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.82 din 24 decembrie 1991- Legea contabilității (BP49/2010)
|
|
22.
|
Scrisoare din partea doamnei deputat Sulfina Barbu referitoare la retragerea semnăturii sale din adresa de înaintare și expunerea de motive a Propunerii legislative pentru completarea Legii 49/2006 privind circulația pe drumurile publice cu modificările și completările ulterioare(BP82/2010)
|
|
23.
|
Scrisoare din partea domnului prof.univ.dr. Ioan Vida, președintele Curții Constituționale a României, referitoare la expirarea mandatului de judecător
|
|
24.
|
Informare din partea domnului deputat Marian Sârbu
|
|
25.
|
Informare din partea domnului deputat Viorel Balcan referitoare la demisia din Grupul parlamentar al PSD+PC și înscrierea în Grupul parlamentar al PD-L
|
|
26.
|
Scrisoare din partea domnului deputat Eugen Nicolicea privind modificări în componența comisiilor permanente
|
|
27.
|
Cerere din partea doamnei deputat Sonia-Maria Drăghici referitoare la acordarea unui număr de 8 zile de concediu plătit
|
|
28.
|
Cerere din partea domnului Bogdan Radu Țîmpău referitoare la acordarea unui concediu plătit în perioada 16-17 martie 2010
|
|
29.
|
Memorandum intern - Modificarea unui articol din Regulamentul concediului de odihnă și al altor concedii acordate funcționarului public parlamentar din serviciile Camerei Deputaților, pentru corelarea acestuia cu prevederile OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar
|
|
30.
|
Solicitare din partea Asociației ALTERNATIVA 2003 privind amenajarea unui stand de Mărțișor
|
|
31.
|
Memorandum intern: Expoziție cu vânzare de mărțișoare
|
|
32.
|
Memorandum intern: Solicitarea Asociației "Uniunea Vorbitorilor de Limbă Engleză-România"
|
|
33.
|
Memorandum intern - Solicitarea WWF România cu privire la evenimentul "Earth Hour - Ora Pământului" în România
|
|
34.
|
Materiale pe linia relațiilor parlamentare externe
|
|
|
34.1 |
Memorandum intern: Participarea doamnei Roberta Alma Anastase,președinta Camerei Deputaților, la Ceremonia de inaugurare a mandatului Președintelui nou ales al Ucrainei, domnul Viktor Ianukovici (24-25 februarie 2010)
|
|
|
34.2 |
Memorandum intern: privind conferința pe tema relațiilor diplomatice româno-franceze (Paris, 4 martie 2010)
|
|
|
34.3 |
Memorandum intern: privind participarea la reuniunea Comisiei economice, comerciale, tehnologice, și de mediu a Adunării Parlamentare pentru Cooperarea Economică a Mării Negre (APCEMN) (17-18 martie 2010, Chișinău, Republica Moldova)
|
|
|
34.4 |
Memorandum intern: privind participarea la cea de-a treia ediție a Forumului pentru viitorul agriculturii (Bruxelles, 16 martie 2010)
|
|
|
34.5 |
Memorandum intern: privind participarea la cel de al 6-lea Forum Mondial al Parlamentarilor Lumii pentru Habitat și la cea de a 5-a Sesiune a Forumului Urban Mondial -WUF 5 (Rio de Janeiro, Brazilia, 18 - 24 martie 2010)
|
|
|
34.6 |
Memorandum intern: privind participarea la reuniunea Comisiei permanente a AP NATO (Memphis, SUA, 27 - 29 martie 2010)
|
|
|
34.7 |
Memorandum intern: privind participarea la Reuniunea Comisiei pentru afaceri parlamentare a Adunării Parlamentare a Francofoniei (APF) (Marrakech, Maroc, 28 - 31 martie 2010)
|
|
|
34.8 |
Memorandum intern. privind participarea la reuniunea Comisiei culturale, de educație și probleme sociale a Adunării Parlamentare pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (APCEMN) (7 - 8 aprilie 2010, Moscova, Federația Rusă)
|
|
|
34.9 |
Memorandum intern: privind participarea la cea de a 10-aReuniune inter-parlamentară a energiei regenerabile (IPM 10), organizată de Forumul European pentru Energie Regenerabilă (EUFORES), (Madrid, 16 - 17 aprilie 2010)
|
|
|
34.10 |
Memorandum intern: privind participarea la cea de a 10-a Reuniune inter-parlamentară a energiei regenerabile (IPM 10), organizată de Forumul European pentru Energie Regenerabilă (EUFORES) (Madrid, 16 - 17 aprilie 2010)
|
|
|
34.11 |
Memorandum intern: privind participarea la dezbaterea interparlamentară anuală a Comisiei pentru afaceri economice și monetare a Parlamentului European (Bruxelles, 16 - 17 martie 2010)
|
|
|
34.12 |
Memorandum intern: privind participarea la cea de a 8-a Întâlnire Regională organizată de Grupul de lucru pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați din cadrul Pactului de Stabilitate (Zagreb, Croația, 23 martie 2010)
|
|
|
34.13 |
Memorandum intern: privind participarea la reuniunea comună a APCEMN (29 martie 2010, Istanbul, Turcia)
|
|
|
34.14 |
Memorandum intern: privind participarea la Sesiunea Consiliului Executiv UNESCO (Paris, 30.03 - 6.04.2010)
|
|
|
34.15 |
Memorandum intern: privind vizita în România a Președintelui Parlamentului European domnul Jerzy Buzek
|
|
|
34.16 |
Memorandum intern: privind participarea la lucrările Comisiei pentru cultură a Adunării Parlamentare a Mediteranei (APM) (Liubliana, Portoroz, 15 - 16 aprilie
|
|
|
34.17 |
Memorandum intern: Organizarea la București a seminarului Centrului European de Cercetare și Dezvoltare Parlamentară (ECPRD) noiembrie 2010
|
|
|
34.18 |
Memorandum intern: privind deplasarea în Republica Moldova a domnului deputat Tudor Panțîru (4 - 7 martie 2010)
|
|
|
34.19 |
Memorandum intern: privind vizita în România a domnului deputat Ilan Gilon, președintele Grupului parlamentar de prietenie Israel-România din Knesset (23 - 25 martie 2010)
|
|
|
34.20 |
Memorandum intern: privind participarea la reuniunea EUFORES cu tema "Din Bruxelles către orașele noastre: Planuri de acțiune pentru toate nivelurile; sinergii posibile" (Bruxelles, 23 martie 2010)
|
|
|
34.21 |
Memorandum intern: privind participarea la reuniunea Comisiilor pentru știință și inovare din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene (Madrid, 25 martie 2010
|
|
|
34.22 |
Memorandum intern: privind vizita în Turcia a delegației Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României, conduse de domnul deputat Viorel Hrebenciuc, președintele Comisiei (22 - 24 martie 2010)
|
|
|
34.23 |
Memorandum intern: privind vizita în Turcia a delegației Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României , conduse de domnul deputat Viorel Hrebenciuc, președintele Comisiei (22 - 24 martie 2010)
|
|
|
34.24 |
Memorandum intern: privind vizita la Chișinău a unei delegații a Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților, conduse de domnul deputat Korodi Attila, președintele Comisiei (6 - 9 aprilie 2010)
|
|
|
34.25 |
Memorandum intern: privind vizita în Spania a unei delegații a Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților , conduse de domnul deputat Korodi Attila, președintele Comisiei (13 - 15 aprilie 2010)
|
|
|
34.26 |
Memorandum intern: privind vizita în România a delegației Comisiei afacerilor externe, cooperării și emigrației din Adunarea Populară Națională a Algeriei, conduse de domnul Si Afif, președintele Comisiei (19 - 23 aprilie 2010)
|
|
|
34.27 |
Informare cu privire la lucrările conferinței internaționale anuale a Uniunii Interparlamentare a Ortodoxiei (Tripoli, Liban, 9 - 12 februarie 2010) + NOTĂ
|
|
|
34.28 |
Informare privind participarea Delegației Parlamentului României la Misiunea de observare a alegerilor prezidențiale din Ucraina (7 - 9 februarie 2010)
|
|
|
34.29 |
Informare privind vizita Comisiei de apărare și securitate a Adunării parlamentare a NATO în Statele Unite ale Americii (25 - 29 ianuarie 2010)
|
|
|
34.30 |
Informare privind participarea Delegației Parlamentului României la Reuniunea de iarnă 2010 a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (Viena, 18 - 19 februarie 2010)
|
|
|
34.31 |
Informare privind vizita în Portugalia a delegației Comisiei pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților, conduse de domnul deputat Victor Paul Dobre, președintele comisiei (23 - 26 februarie 2010)
|
|
|
34.32 |
Informare privind reuniunea comună a Comisiei de apărare și securitate, Comisiei politice și Comisiei pentru economie și securitate ale AP NATO și reuniunea Comisiei pentru economie și securitate la OCDE (Bruxelles, 14 - 16 februarie și Paris, 17 - 18 februarie 2010)
|
|
|
34.33 |
Informare privind participarea la Conferința regională "Traficul de ființe umane" (Londra, 22 - 23 februarie 2010)
|
|
|
34.34 |
Informare privind participarea la vizita comisiei pentru relații parlamentare și publice a Adunării Uniunii Europei Occidentale (AUEO) (Luxemburg, 23 - 24 februarie 2010)
|
|
|
34.35 |
Informare privind participarea delegației Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților la Conferința președinților Comisiilor pentru politică externă din parlamentele naționale ale statelor membre ale Uniunii Europene (COJFAJCC), (Madrid, 25 - 26 februarie 2010)
|
|
|
34.36 |
Informare privind vizita la Skopje a unei delegații a Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților, condusă de domnul deputat Cătălin Croitoru (PD-L), vicepreședinte al comisiei (23 - 26 februarie 2010)
|
|
|
34.37 |
Informare privind vizita în Republica Lituania a delegației Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a Camerei Deputaților, conduse de domnul deputat Valeriu Tabără, președintele comisiei (2 - 4 martie 2010)
|
|
35.
|
Scrisoare din partea Federației Naționale a Românilor Persecutați Etnic "Pro Memoria 1940 - 1945"
|
|
36.
|
Memorandum intern - Solicitare INTER TV Ucraina - realizare interviu
|
|
37.
|
Memorandum intern - Propunere de modificare și completare a Regulamentului privind acreditarea jurnaliștilor la Camera Deputaților
|
|
38.
|
Memorandum intern - Organizarea unei expoziții de grafică și pictură de către elevii Liceului de Arte Plastice "Nicolae Tonitza" din București
|
|
39.
|
Scrisoare din partea Asociației Ambasadorilor și Diplomaților de Carieră din România
|
|
40.
|
Memorandum intern - Inventarierea bunurilor din dotarea circumscripțiilor electorale
|
|
41.
|
Informare din partea Curții de Conturi a României referitoare la elaborarea Rapoartelor privind finanțele publice locale pe anul 2008 întocmite la nivelul fiecărui județ
|
|
42.
|
Pentru informare:
|
|
|
42.1 |
Raportul Autorității Electorale Permanente privind Referendumul Național din 22 noiembrie 2009.
|
|
|
42.2 |
Informare din partea Agenției Naționale de Integritate privind starea de incompatibilitate în care se află domnul Mircea Dinescu, membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
|
|
|
42.3 |
Cererea de Reexaminare formulată de Președintele României asupra Legii pentru completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
|
|