S T E N O G R A M A

ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților

din ziua de luni, 20 noiembrie 2023

 

 

Ședința a început la ora 13,30.

Lucrările au fost conduse de domnul Vasile-Daniel Suciu - vicepreședinte al  Camerei Deputaților.

 

Au participat: doamna Alexandra Presură, domnul Cristian Buican, domnul Ringo Dămureanu și domnul Ovidiu Victor Ganț - secretari, domnul Mitică-Marius Mărgărit, domnul George-Cristian Tuță, domnul Gabriel-Valer Zetea (de la ora 13,32) și domnul Seres Denes - chestori, domnul Ciprian-Constantin Șerban - Grupul parlamentar al PSD, domnul Gabriel Andronache - Grupul parlamentar al PNL, domnul Liviu-Ionuț Moșteanu - Grupul parlamentar al USR, domnul Ilie-Alin Coleșa - Grupul parlamentar al AUR, domnul Csoma Botond - Grupul parlamentar al UDMR, domnul Varujan Pambuccian - Grupul parlamentar al minorităților naționale, domnul Claudiu-Martin Chira și domnul Constantin Șovăială - Reprezentanții deputaților neafiliați, și doamna Silvia-Claudia Mihalcea - Secretarul general al Camerei Deputaților.

 

Invitaţi: domnul George Ionuț Dumitrică - Secretar general-adjunct, domnul Cătălin Mihalache - Secretar general-adjunct, doamna Ioana Bran-Voinea - Secretar general-adjunct, domnul Georgică Tobă - Departamentul Legislativ, domnul Gabriel Stecoza și domnul Ștefan Lagunovschi - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Ilona-Daniela Ștefan - Direcția pentru lucrările și secretariatul comisiilor, doamna Gabriela Enea - Direcția comunicare și relații publice, domnul Adrian Helștern - Departamentul de studii parlamentare și politici UE, doamna Andreea Cleras - Direcția generală afaceri externe și protocol, doamna Andreea Stăncescu - Director general la Cabinet Secretar general, și domnul Alexandru Tănase - Centrul de Dezvoltare Tehnologică.

 

*

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună ziua, stimați colegi!

Unu, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt. Suntem în cvorum. E mixtă. Avem și online? Avem și online.

Stimați colegi, supun votului dumneavoastră proiectul ordinii de zi a acestei ședințe de Birou permanent.

Cine este pentru? Împotrivă? Abțineri?

Adoptat.

 

PUNCTUL 1

Solicitare din partea Grupului parlamentar PNL privind retragerea cererii referitoare la organizarea dezbaterii ”Ora Guvernului” din săptămâna 20-24 noiembrie 2023

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

La punctul 1, avem o solicitare din partea Grupului parlamentar PNL privind retragerea cererii referitoare la organizarea dezbaterii ”Ora Guvernului” din săptămâna 20-24 noiembrie 2023.

Luăm act de această solicitare.

 

Domnul Ringo Dămureanu:

Dacă-mi permiteți?

Aș întreba dacă a fost făcută cu bună-credință, domnul Andronache. Sau cumva ca să încurcăm un pic calendarul?

 

Domnul Gabriel Andronache:

Stimate coleg, toate propunerile sunt făcute cu bună-credință și conform Regulamentului. Regulamentul ne dă dreptul să rezervăm, o dată la două săptămâni, aceste ședințe și asta am făcut.

Mulțumesc.

 

PUNCTUL 2

Ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților

·       din zilele de luni, 20 și miercuri, 22 noiembrie 2023

·       din ziua de marți, 21 noiembrie 2023

·       Situația privind împlinirea termenelor constituționale

·       Stadiul proiectelor de legi cuprinse în Programul legislativ prioritar al Guvernului

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

2 - Ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților din zilele de luni, 20, și miercuri, 22 noiembrie, din ziua de marți, 21 noiembrie, consacrată respingerilor.

 

Domnul Ringo Dămureanu:

Aș dori să mă refer, domnule președinte, la acest punct 2 de pe ordinea de zi, dacă-l văd bine - nu, nu este punctul 2 - cu Legea protecției consumatorilor. Nu-l mai văd.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

N-am ajuns acolo.

 

Domnul Ringo Dămureanu:

Dar nu înțeleg de ce, cred că de astă-primăvară sau în orice caz din toamna asta, apare săptămână de săptămână, dar nu se depune raportul. De ce trebuie să apară mereu în top pe ordinea de zi dar acolo nu se întâmplă nimic la comisie?

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Rectific, că este o zi de luni, e dis-de-dimineață, discutăm luni, miercuri și marți și, după cum bine știți, stimate coleg, ordinea de zi finală va fi dezbătută, finisată de către Comitetul liderilor.

Ați început fraza cu ”nu înțeleg”; o să vă rog să rămâneți la ședința Comitetului liderilor ca să vă elucidați.

Dar nu m-ați lăsat să termin până la capăt.

Întrucât am stabilit că astăzi dezbatem proiectul Legii  pensiilor, vă propun ca, începând cu ora 17.00 sau după finalizarea dezbaterilor, să avem sesiune de vot final pentru Legea pensiilor.

Cine este pentru?

Împotrivă?

 

Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu:

USR - împotrivă.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu puteți fi împotrivă, n-aveți niciun vot în Biroul permanent.

 

Domnul Ringo Dămureanu:

AUR - împotrivă.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Am o rugăminte, stimați colegi.

Stimați colegi, aveți nume și prenume, nu AUR votează sau USR, votează nominal domnul Ringo Dămureanu...

 

Domnul Ringo Dămureanu:

Ringo Dămureanu - împotrivă.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Perfect.

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră cele două ordini de zi.

Cine este pentru? Împotrivă? Abțineri?

Ne-am închis.

 

PUNCTUL 3

Solicitare din partea Grupului parlamentar PNL privind susținerea unui discurs festiv la începutul ședinței de vot final din ziua de marți, 21 noiembrie 2023

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

3 - Solicitare din partea Grupului parlamentar PNL privind susținerea unui discurs festiv la începutul ședinței de vot final din ziua de marți, 21 noiembrie 2023. Deci, până la urmă...

Vă rog, domnul lider.

 

Domnul Gabriel Andronache:

Da. Este o mică eroare, anume că nu avem vot final marți; rămâne doar ședința de marți, din 21 noiembrie 2023, la începutul  ședinței de respingeri.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Moșteanu, vă rog.

 

Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu:

Eu o să vă rog, așa cum am făcut și săptămâna trecută, la Ziua Dobrogei, să fim de acord să fie câte o intervenție de două minute din partea fiecărui grup parlamentar.

Mulțumesc.

 

Domnul Ringo Dămureanu:

Aceeași propunere doream să o fac și eu pentru că până la urmă din Bucovina toți avem parlamentari aleși.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

N-am niciun fel de problemă, stimați colegi, lideri de grup sau membri ai Biroului permanent, doar că, din experiența noastră, a tuturor, vă spun că marți, adică mâine, după ce vor fi toate discursurile grupurilor parlamentare, nu știu dacă ne vor mai rămâne vreo 20 de minute de dezbateri.

A, dacă sunt două ore, cu atât mai bune!

Supun votului dumneavoastră solicitarea Grupului parlamentar PNL, cu mențiunea că fiecare grup parlamentar se va înscrie, dacă dorește, cu un discurs pe marginea acestei teme.

Cine este pentru? Împotrivă? Abțineri?

Adoptat.

Mulțumesc.

 

PUNCTUL 4

Programul de lucru al Camerei Deputaților

·     Secretari de ședință

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Programul de lucru al Camerei Deputaților.

Secretari de ședință: domnul Buican și domnul Ganț; vicepreședinte - domnul Bode.

Comitetul liderilor va definitiva forma finală.

Cine este pentru? Împotrivă? Abțineri?

Adoptat.

 

PUNCTUL 5

Notă cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

5 - Notă cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților.

Vă supun votului dumneavoastră această Notă.

Cine este pentru? Împotrivă? Abțineri?

Adoptat.

 

PUNCTUL 6

Lista cuprinzând proiectele de acte legislative și proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană

·       Notă privind Lista cuprinzând proiectele de acte legislative și proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

6 - Lista cuprinzând proiectele de acte legislative și proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană.

Vă supun votului dumneavoastră această Listă și repartizarea la comisii.

Cine este pentru? Împotrivă? Abțineri?

Adoptat.

 

PUNCTUL 7

Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor proiecte europene de acte legislative și/sau fără caracter legislativ

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

7 - Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene, în urma examinării unor proiecte europene de acte legislative și/sau fără caracter legislativ.

Vă supun votului dumneavoastră înscrierea pe ordinea de zi a plenului, a COM 436/2023.

Cine este pentru? Împotrivă? Abțineri?

Adoptat.

 

PUNCTUL 8

Solicitare din partea Grupului parlamentar AUR privind participarea domnului Marcel-Ion Ciolacu, prim-ministru al Guvernului României, la dezbaterile politice organizate la Ora Guvernului în data de 27 noiembrie 2023

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

8 - Solicitare din partea Grupului parlamentar AUR privind participarea domnului Ion-Marcel Ciolacu, prim-ministru al Guvernului României, la dezbaterile politice organizate la Ora Guvernului.

La Comitetul liderilor vă rog să discutați acest subiect.

 

PUNCTUL 9

Solicitare din partea Grupului parlamentar PSD privind Ora Guvernului din perioada 4 - 7 decembrie 2023 

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

9 - Solicitare din partea Grupului parlamentar PSD privind Ora Guvernului din perioada 4 - 7 decembrie.

Vă propun să discutăm acest lucru când va fi stabilit programul pentru acea perioadă.

Cine este pentru? Împotrivă? Abțineri?

Adoptat.

 

PUNCTUL 10

Solicitare din partea Comisiei pentru buget, finanțe, bănci de a-și desfășura activitatea în data de 20.11.2023, începând cu ora 11.00

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

10 - Solicitare din partea Comisiei pentru buget, finanțe și bănci de a-și desfășura activitatea în data de 20.11.2023, începând cu ora 11.00.

Deja se lucrează pentru Legea pensiilor.

Vă supun votului această solicitare.

Cine este pentru? Împotrivă? Abțineri?

Adoptat.

 

PUNCTUL 11

Solicitare din partea Comisiei pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați de a-și desfășura activitatea în data de 20.11.2023, începând cu ora 14.30

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

10 - Solicitare din partea Comisiei pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați de a-și desfășura activitatea în data de 20 noiembrie, începând cu ora 14.30.

Vă supun votului dumneavoastră și această solicitare.

Cine este pentru? Împotrivă? Abțineri?

Adoptat.

 

PUNCTUL 12

Solicitare din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale de a-și desfășura activitatea în data de 20.11.2023, începând cu ora 13.00

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

12 - Solicitare din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minoritățile naționale de a-și desfășura activitatea în data de 20 noiembrie, începând cu ora 13.00.

Aceeași solicitare, același motiv.

Cine este pentru? Împotrivă? Abțineri?

Adoptat.

 

PUNCTUL 13

Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată:

·     domnul deputat Radu-Marin Moisin

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

13 - Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată: domnul Moisin.

Cine este pentru? Împotrivă? Abțineri?

Adoptat.

 

PUNCTUL 14

Informare din partea domnului deputat Calotă Florică Ică

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

14 - Informare din partea domnului deputat Calotă Florică Ică.

Ne informează că a plecat de la PNL și s-a dus la AUR.

Luăm act.

Deja plenul a fost informat de săptămâna trecută.

 

PUNCTUL 15

Solicitare din partea doamnei deputat Oana Consuela Florea referitoare la susținerea unui concert de colinde de Crăciun de către artistul de muzică populară Dragoș Mircea Ungureanu

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

15 - Solicitare din partea doamnei deputat Oana Consuela Florea referitoare la susținerea unui concert de colinde  de Crăciun de către artistul de muzică populară Dragoș Mircea Ungureanu.

Concertul urmează să aibă loc în data de 18 decembrie 2023, în holul din fața plenului de la P1 și va dura circa 15 - 20 de minute.

Vă supun votului dumneavoastră rugămintea și solicitarea colegei noastre.

Cine este pentru? Împotrivă? Abțineri?

Adoptat.

 

PUNCTUL 16

Solicitare din partea domnului deputat Andi-Gabriel Grosaru

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

16 - Solicitare din partea domnului deputat Andi-Gabriel Grosaru.

Vrea înapoi.

Vă propun să clasăm această solicitare, întrucât nu este de competența noastră să solicităm vreunui grup parlamentar să primească în rândurile sale pe cineva sau altcineva.

Așadar, cine este pentru clasarea acestei solicitări?

Împotrivă? Abțineri?

Adoptat.

Clasarea a fost adoptată.

 

PUNCTUL 17

Memorandum Intern: Propuneri de abonamente la unele publicații legislative pentru anul 2024

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

17 - Memorandum Intern: Propuneri de abonamente la unele publicații legislative pentru anul 2024.

Vă supun votului dumneavoastră și acest Memorandum.

Cine este pentru?

Cine este pentru? Împotrivă? Abțineri?

Adoptat.

 

PUNCTUL 18

Memorandum Intern: Abonamente presă scrisă și un flux de știri pentru anul 2024

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

18 - Memorandum Intern: Abonamente pentru presă scrisă și un flux de știri pentru anul 2024.

Vă supun votului dumneavoastră și acest memorandum.

Cine este pentru? Împotrivă? Abțineri?

Adoptat.

Mulțumesc.

Comitetul liderilor, vă rog.

 

*

Ședința s-a încheiat la ora 13,41.