Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Relații publice > Versiunea pentru printare
Marți, 21 mai 2013, m-am întâlnit, în calitate de președinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport a Camerei Deputaților, cu doamna Ulla Väistö, Ambasadorul Republicii Finlanda în România, și domnul Marco Pribilla, Secretar I.

Pe parcursul întâlnirii, s-a avut în vedere o discuție ce a vizat sistemul de educație din cele două țări, reforma întreprinsă de Finlanda în acest domeniu în ultimii 30 de ani, realizarea unor schimburi de experiențe între unitățile școlare din cele două state, crearea unor proiecte comune pentru tineret.
Totodată, s-au stabilit întrevederi viitoare între experți din domeniul educației din Republica Finlanda și Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a Camerei Deputaților pentru realizarea unei analize a învățământului românesc și stabilirea unor soluții de creștere a calității acestuia și a ofertei educaționale.
Am încurajat și încurajez astfel de întâlniri pentru că doar astfel se pot crea colaborări între instituții, ce dau naștere unor proiecte comune ce vin în sprijinul cetățenilor.
În calitate de parlamentar de Vrancea, îmi propun ca, într-un interval de timp nu foarte îndepărtat, să organizez o vizită la câteva școli din județ a reprezentanților Ambasadei Republicii Finlanda în România, pentru a prezenta județul și realizarea unei colaborări la nivel local, în vederea creșterii calității învățământului și a eliminării clivajelor rural - urban din acest domeniu.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 14 august 2020, 17:26
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro