Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Relații publice > Versiunea pentru printare

primit de la Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport

Marți, 2 februarie, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a Camerei Deputaților și-a desfășurat lucrările ședinței ordinare.

Primul punct de pe ordinea de zi a fost propunerea legislativă ce are ca obiect de reglementare modificarea art. 277 din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, se dorește ca alături de copiii personalului didactic în activitate, să fie scutiți de plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în învățământul superior și să beneficieze de gratuitate la cazare în cămine și internate și copiii personalului didactic auxiliar aflat în activitate. Totodată, se dorește ca de această scutire de plată să beneficieze copiii personalului didactic și didactic auxiliar aflat în pensie din sistemul de învățământ și copii orfani de unul sau ambii părinți ce au activat în sistemul de învățământ. Având în vedere importanța și scopul acestei inițiative, toți membri Comisiei prezenți la dezbatere au susținut adoptarea acesteia.
Propunerea legislativă care vizează modificarea alin.(3) al art. 63 din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în sensul ca, în situații excepționale, formațiunile de preșcolari sau de elevi să poată funcționa sub efectivul minim sau peste efectivul maxim, cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar, pe baza unei justificări scrise venite din partea consiliului de administrație al unității de învățământ, și nu ținând seama de încadrarea în costul standard per elev și în numărul maxim de posturi aprobat pentru învățământul preuniversitar și la nivelul județului, respectiv al municipiului București, cum este în prezent, a fost adoptată cu unanimitatea voturilor celor prezenți. Inițiativa vine în sprijinul școlilor și al copiilor din zonele izolate, precum Delta Dunării, zonele montane sau alte localități izolate geografic în care sunt foarte puțini copii, unde se va permite formarea grupelor și a claselor chiar dacă numărul elevilor este sub efectiv. În acest moment copiii din aceste zone abandonează școala din cauza faptului că cea mai apropiată școală se află la zeci de kilometri distanță, iar transportul acestor copii nu poate fi asigurat de către autoritățile locale.
Membrii Comisiei au avizat favorabil proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.46/2015 pentru stabilirea unor măsuri financiare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.54/2015 privind unele măsuri în domeniul învățământului, acte normative ce vizează salarizarea personalului plătit din fonduri publice, normele de aplicare privind proiectele de investiții finanțate din fonduri externe nerambursabile derulate de instituții de învățământ superior aflate în coordonarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, măsuri financiar fiscale menite să ajute la buna funcționare a sistemului de cercetare-dezvoltare-inovare.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 14 august 2020, 17:55
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro