Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Relații publice > Versiunea pentru printare

primit de la domnul deputat Ion Marocico (Grupul parlamentar al minorităților naționale)

Privind participarea domnului deputat Ion Marocico la întâlnirea Comisiei juridice, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților, cu o delegație parlamentară din Republica Socialistă Vietnam

Domnul deputat Ion Marocico, reprezentantul în Parlamentul României al minorității de ucraineni din România, a participat marți, 8 decembrie a.c., în calitate de membru al Comisiei juridice, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților, la întâlnirea pe care membrii comisiei au avut-o cu o delegație a comisiei omoloage din Adunarea Națională a Republicii Socialiste Vietnam, condusă de domnul Phan Trung Ly, președintele comisiei.


Pe parcursul convorbirilor, părțile au evidențiat bunele relații dintre România și Vietnam și au adus în prim plan rolul diplomației parlamentare în dinamizarea dialogului bilateral, precum și în susținerea obiectivelor de interes comun, pe diverse paliere.
La solicitarea oaspeților, partea română a făcut o prezentare detaliată a modului privind organizarea și funcționarea Parlamentului României, a sesiunilor parlamentare și a actelor Camerei Deputaților, a procedurii legislative, a exercitării controlului parlamentar asupra executivului și a punctat atribuțiile Comisiei juridice, de disciplină și imunități, legile avizate, precum și relațiile pe care comisia le are cu celelalte structuri parlamentare.
În cadrul discuțiilor, parlamentarii români au adus la cunoștiința invitaților faptul că, în forul legislativ român, comisiile sunt organisme de lucru care pregătesc documentele pentru lucrările în plen ale Camerei Deputaților și exercită controlul parlamentar. Numărul membrilor fiecărei comisii a Camerei Deputaților este stabilit, prin acordul liderilor grupurilor parlamentare, cu respectarea configurației politice.
In cazul Comisiei juridice, de disciplină și imunități, numărul de membri ajunge la 25, activitatea sa vizând domenii precum: constituționalitatea proiectelor de legi și a propunerilor legislative, reglementările în domeniul dreptului civil, penal, contravențional, a procedurii civile, penale, administrative, organizarea judecătorească, aspecte legate de disciplină parlamentară, incompatibilități și imunități. La rândul său, șeful delegației parlamentare vietnameze a făcut o prezentare a activității Comisiei juridice, subliniind o serie de diferențe.
Părțile au convenit asupra unui schimb de experiență și a continuării dialogului demarat la București, la Hanoi.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 20 septembrie 2020, 3:24
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro