Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Relații publice > Versiunea pentru printare

primit de la președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, domnul deputat Adrian Nicolae Diaconu
Ziua Mondială a Educației

Începând cu anul 1994, la 5 octombrie se sărbătorește Ziua Mondială a Educației. Această zi de sărbătoare, instituită la inițiativa UNESCO, este legată în mod clar de evenimentul petrecut în anul 1966 în capitala Franței. Atunci, la 5 octombrie, Parisul era gazda conferinței interguvernamentale speciale, prilej cu care era adoptată Recomandarea privind statutul cadrului didactic.

La 5 octombrie se sărbătorește atât educația în sine, ca domeniu definitoriu pentru societatea umană, cât și dascălul, ca principal personajul aflat în slujba acesteia.
Desemnarea și aniversarea acestei zile ar trebui să fie una din cele mai importante instrumente internaționale destinate îmbunătățirii condițiilor în care se exercită profesia de dascăl, în intenția de a se redea acesteia statusul social și valoarea pe care îl merită.
Nelson Mandela definea educația ca fiind cea mai puternică armă, capabilă oricând să schimbe lumea și fiind, teoretic, accesibilă oricui. Cu toate acestea, educația continuă să rămână un domeniu greu accesibil, chiar interzis multora dintre cei care ar avea dreptul legitim să se bucure de valențele sale.
În ciuda eforturilor și progreselor impresionante realizate cu privire la accesul în învățământ în unele țări și regiuni, în 2012, 58 de milioane de copii de vârstă primară nu erau incluși în sistemul școlar: 23% au participat la școala în trecut, dar au abandonat-o, 34% au o șansă să meargă la școală în viitor și 43% probabil nu vor merge la școală niciodată. De asemenea, 63 de milioane de adolescenți de vârstă școlară nu sunt la școală. Totodată, la ora actuală, aproape 800 de milioane de adulți nu știu să scrie și să citească.
Una dintre soluțiile aflate la îndemână pentru a remedia efectele acestei situații nedorite este aceea a revenirii cadrului didactic la statutului social pe care acesta îl avea cândva. În România interbelică, spre exemplu, persoanele cele mai respectate erau, în special în localitățile rurale, preotul și învățătorul. Ca să nu mai vorbim de aprecierea și respectul de care se bucura, pe atunci, un profesor universitar.
Din nefericire, statutul educatorului s-a depreciat mult în timp și nu doar în România. Perceput de multe ori doar ca un simplu transmițător de informație, dascălului îi este rezervat un loc mult prea periferic în cadrul unei comunități, uitându-se faptul că nici una dintre personalitățile unei țări, nu ar fi putut ajunge nimic din ceea ce reprezintă fără ajutorul profesorului său.
Toți am început la fel periplul nostru educațional: cu un dascăl care, în mod simbolic, „ne-a pus condeiul în mână”, continuând apoi, ani în șir, cu alți și alți profesori care au desăvârșit, fiecare în domeniul său de competență, ceea ce începuse primul dintre ei.
Dascălul nu a fost, nu este și nu va fi vreodată doar un simplu emițător de informație. El este mult mai mult decât atât, este unul dintre pilonii de bază ai oricărei societăți civilizate, fiind formator de buni specialiști, modelator de caractere solide și sănătoase.
Inițiativa UNESCO de a institui o zi internațională dedicată în egală măsură educației și principalului slujitor al acesteia, dascălul, este nu doar una binevenită, ci și salutară pentru efortul de reconsiderare a statutului cadrului didactic în lumea contemporană.
Datorită unei astfel de inițiative, nu uităm că până mai ieri eram doar niște copii dornici de cunoaștere și că cei care au contribuit decisiv la formarea noastră ca profesioniști și ca cetățeni responsabili au fost tocmai ei, dascăli.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 12 august 2020, 13:17
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro