Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Relații publice > Versiunea pentru printare

primit de la președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, domnul deputat Adrian Nicolae Diaconu

Marți, 29 septembrie, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a Camerei Deputaților și-a desfășurat lucrările ședinței ordinare.

Una dintre aceste inițiative legislative aflate pe ordinea de zi a avut ca obiect de reglementare raportul existent între activitatea politică, în special cea proprie scrutinurilor electorale, și spațiile destinate desfășurării activităților școlare. Deși prevederile legale în vigoare stipulează expres interdicția de a se desfășura activități de natură politică atât în unitățile și instituțiile de învățământ, cât și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, practica a demonstrat necesitatea unei explicitări a reglementărilor, existând încă impresia că acestea fac referire doar la sălile de curs și spațiile complementare - spații de cazare, baze sportive ș.a.. Tocmai din acest motiv, inițiatorii propunerii legislative au dorit ca, prin textul acesteia, să nu mai existe nici o confuzie față de ceea ce înseamnă, în general, unitate și instituție de învățământ, concept care desemnează, în mod real, nu doar totalitatea spațiilor destinate procesului de învățare, cât și toate construcțiile auxiliare: cămine, spații destinate servitului mesei, baze sportive și de agrement, biblioteci etc.
Considerată ca fiind o explicitare binevenită, în special acum, într-un an preelectoral, propunerea legislativă a întrunit majoritatea membrilor prezenți ai Comisiei.
Un alt proiect de act normativ, adoptat cu unanimitatea voturilor membrilor prezenți la lucrările Comisiei, a fost cel care a vizat modificarea și completarea Legii nr.227/2006 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport. Necesitatea armonizării legislației naționale are în vedere înglobarea noilor prevederi internaționale în domeniu, respectiv modificările aduse Codului Mondial Anti-Doping în noiembrie 2013 la Johannesburg, Africa de Sud, care au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2015.
În esență, modificările au vizat aspecte precum modalitatea de elaborare și actualizare a planului de distribuire a testărilor doping, instituirea posibilității de verificarea a antecedentelor în materie de dopaj în cazul sportivilor depistați pozitiv, completarea situațiilor referitoare la descalificarea rezultatelor obținute de sportivii care au încălcat reglementările anti-doping. De asemenea, au fost vizate reglementări ale situației în care încălcarea acestor reglementări reprezintă nu doar o abatere cu caracter sportiv, dar și instituirea unei situații conflictuale în raport cu legislația în vigoare, caz care presupune sesizarea imediată a autorităților cu competență în domeniu.
Astfel, modificările urmăresc protejarea dreptului sportivilor de a practica un sport curat, prin promovarea sănătății, corectitudinii, echității și egalității de șanse a acestora, prin asigurarea de programe anti-doping armonizate, coordonate și eficiente, atât la nivel național, cât și internațional, cu privire la depistarea, combaterea și prevenirea dopajului.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 12 august 2020, 13:17
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro