Dezbateri parlamentare
Sedinta Camerei Deputatilor din 19 noiembrie 2018
- Sumarul sedintei
- Stenograma completa
- publicata în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.175/2018
Video - Flash & IOS
Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Sedinta Camerei Deputatilor din 19 noiembrie 2018 |
Sedinta Camerei Deputatilor din 19 noiembrie 2018
................................................ | |
![]() |
Am primit două informări: din partea doamnei deputat Bogaciu Alexandra-Corina, care ne aduce la cunoștință că își încetează activitatea în cadrul Grupului PSD, cât și domnul deputat Zamfira Constantin-Cătălin, care, de asemenea, își încetează activitatea în cadrul Grupului parlamentar al PSD, devenind deputați neafiliați. La ora 18,00 avem primirea răspunsurilor la întrebări și interpelări adresate membrilor Guvernului. Domnul Roman și apoi... Dacă pe procedură, vizavi de ordinea de zi, aveți intervenții? Domnule Roman, vă rog. |
![]() |
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor colegi, În numele Grupului Partidului Național Liberal, vă solicit, domnule vicepreședinte al Camerei Deputaților, Florin Iordache, să dați dovadă de onoare, după ce săptămâna trecută ați pângărit acest templu al democrației, arătând sălii, colegilor parlamentari și unei întregi țări acele gesturi obscene, fără să vă cereți scuze. Astăzi am înțeles că ați recidivat din nou, la Biroul permanent, și ați simțit nevoia din nou să înțelegeți că n-ați înțeles nimic. Prin urmare, începând de astăzi, în fiecare zi, Partidul Național Liberal va cere de la tribună demisia dumneavoastră din funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților și, poate, dacă vă gândiți la această instituție, veți înțelege că ați greșit, că trebuie să vă cereți scuze și că trebuie să reparați acest gest. Dacă nu, veți rămâne în istoria acestui Parlament, de mână cu un alt coleg, care a făcut un gest identic, nesancționat la momentul respectiv. Veți rămâne, domnule Iordache, din păcate, în istoria neagră a acestui Parlament. Așteptăm scuze publice din partea dumneavoastră și așteptăm un gest de onoare din partea unui om care, cu siguranță, poate să aibă onoare. Vă mulțumesc. (Aplauze.) |
![]() |
Domnul Florin Iordache (de la tribună): Mulțumesc. Stimați colegi, 1. Înțeleg să vă spun că regret un gest pe care l-am făcut săptămâna trecută, plecând de la tribună. (Aplauze.) Numai puțin! Și regret, pentru că a fost un gest reflex pe care l-am avut, plecând de la tribună, fără să mă adresez niciunei părți a sălii. Pur și simplu, astăzi, în schimb, înțeleg că, în Biroul permanent, un coleg, în timp ce se desfășura ședința de Birou permanent, a constatat că modul în care țineam mâna era cumva ofensator. În niciun caz n-am urmărit... și îmi pare rău că modul în care tratăm și modul în care acum, spre exemplu, modul în care eu întind mâna, credeți că am... În sfârșit! Vreau să închid acest subiect. Mi s-a părut... Deci, dacă dumneavoastră considerați că săptămâna trecută - repet - modul în care eu m-am adresat la plecare, de aici, modul în care am considerat..., înțeleg să regret faptul că un gest pe care l-am avut, plecând de aici, a suscitat atâta dezbatere. Iar astăzi, repet, în cadrul Biroului permanent, în niciun caz nu am avut niciun fel de gesturi care să aducă atingere colegilor mei, pentru că, repet, dacă am ceva de spus, vă spun, și am o întreagă dezbatere. Vă mulțumesc. La revedere! (Revine le prezidiu.) (Aplauze.) Mulțumesc, domnule Roman. Orice solicitare, repet, dacă aveți ceva, o discutăm în Biroul permanent. Și putem trece mai departe. Domnul Korodi. Dacă la program și la ordinea de zi a plenului... |