Camera Deputatilor

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Amplificarea parteneriatului strategic între România şi Polonia aduce cele două ţări pe o linie comună a cooperării regionale alături de NATO şi UE’’

Vă aduc în atenţie câteva subiecte de fond referitoare la vizita recentă a preşedintelui României în Polonia, un eveniment care nu a beneficiat de o atenţie mediatică pe măsura semnificaţiei şi a implicaţiilor sale, faptul că atât Guvernul Ponta, cât şi preşedintele Iohannis susţin proiectul parteneriatului cu Polonia, a fost complet ignorat de media în abordarea jurnalistică a subiectului.

În urma vizitei preşedintelui României la Varşovia, cele două ţări au semnat o declaraţie comună pentru amplificarea parteneriatului strategic. Vizita trebuia să declanşeze instant anumite întrebări în spaţiul nostru public şi mediatic. "Corespunde sau nu această apropiere pronunţată a celor două state cu adevărat intereselor României în plan extern sau nevoilor sale de securitate?", este doar una dintre aceste întrebări. Răspunsul nu poate fi dat fără o revizuire a contextului politic regional actual.

Relaţia dintre România şi Polonia a fost oficializată încă din 2009 prin semnarea unui parteneriat strategic. Lipsa unor ameninţări reale în context regional a dus la relaxarea colaborării celor două state. Din nefericire, a fost nevoie de evenimente precum cele din Ucraina pentru a trezi brusc acest parteneriat. Astfel, după un deceniu în care politica de stat a Poloniei era una a veto-ului permanent faţă diferite iniţiative şi demersuri, precum acordul european de mediu, Constituţia Europeană sau bugetul UE, Polonia revine la o poziţie integratoare şi mediatoare.

Apropierea noastră de Polonia arată o aplecare spre o viziune comună asupra contextului regional, care are la bază interese comune şi poziţii geostrategice convergente.

Analistul polonez Adam Burakowski consideră că punctele de pe agenda întâlnirii vorbesc de la sine despre importanţa reapropierii celor două ţări şi arată potenţialul uriaş al acestei legături în materie de obiective: întărirea flancului de Est al NATO şi al UE, sprijin pentru integritatea teritorială şi pentru construirea democraţiei în Ucraina, integrarea europeană a Republicii Moldova, întărirea rolului pe care Europa Centrală şi de Est îl joacă în interiorul Uniunii Europene, securitatea energetică în regiune şi în toată Europa, combaterea terorismului internaţional, păstrarea vie a memoriilor în legătură cu ororile trecutului totalitar. Totodată, în cadrul vizitei, s-a discutat despre organizarea trilateralei Polonia- România-Ucraina la Varşovia.

Aşadar, implicarea Poloniei în politica internaţională şi regională este şi va fi, cel puţin în viitorul apropiat, puternic resimţită. Cu siguranţă, întărirea Parteneriatului Estic va fi reasumat de Polonia ca obiectiv de politică externă. Este important ca, în tot acest context, România să aibă un cuvânt important de spus, ca partener egal de decizie în negocierile regionale.

Atât acţiunile la nivel discursiv ale reprezentanţilor Rusiei, cât şi acţiunile de forţă din regiune ale acesteia, de la anexarea Crimeii, până la sprijinirea armată a separatiştilor din Ucraina, arată că, fără o politică a alianţelor mult întărită, stabilitatea Europei de est poate fi distrusă. Amintesc aici faptul că ambasadorul rus la Copenhaga a făcut o declaraţie publică prin care avertiza că toate ţările participante la sistemul antirachetă NATO, care include şi scutul de la Deveselu, vor fi ţinte ale Rusiei. În faţa unor astfel de declaraţii, NATO şi ţările UE trebuie să creeze imediat un lanţ comun de apărare, bazat pe o viziune comună şi acţiuni concertate.

A rămâne în afara acestor direcţii ar presupune izolarea şi vulnerabilizarea statului nostru. De altfel, reacţiile reprezentanţilor guvernului român au fost ferme. Ministrul român de externe şi-a exprimat solidaritatea cu Danemarca şi a reamintit faptul că sistemul antirachetă este pur defensiv. De asemenea, ministrul apărării, Mircea Duşa, a respins la rândul său declaraţia ambasadorului rus.

Alternativa pe care o avem faţă de această implicare este ca România să asiste pasiv la tot ce se întâmplă în statele vecine. Această poziţie ar fi însă nedemnă de un stat membru NATO, ar însemna acceptarea tacită a politicii bazate pe ameninţare dusă de Kremlin şi ne-ar crea vulnerabilităţi majore la capitolul credibilitate în plan extern şi la capitolul securitate.