Camera Deputaților

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Amplificarea parteneriatului strategic între România și Polonia aduce cele două țări pe o linie comună a cooperării regionale alături de NATO și UE’’

Vă aduc în atenție câteva subiecte de fond referitoare la vizita recentă a președintelui României în Polonia, un eveniment care nu a beneficiat de o atenție mediatică pe măsura semnificației și a implicațiilor sale, faptul că atât Guvernul Ponta, cât și președintele Iohannis susțin proiectul parteneriatului cu Polonia, a fost complet ignorat de media în abordarea jurnalistică a subiectului.

În urma vizitei președintelui României la Varșovia, cele două țări au semnat o declarație comună pentru amplificarea parteneriatului strategic. Vizita trebuia să declanșeze instant anumite întrebări în spațiul nostru public și mediatic. "Corespunde sau nu această apropiere pronunțată a celor două state cu adevărat intereselor României în plan extern sau nevoilor sale de securitate?", este doar una dintre aceste întrebări. Răspunsul nu poate fi dat fără o revizuire a contextului politic regional actual.

Relația dintre România și Polonia a fost oficializată încă din 2009 prin semnarea unui parteneriat strategic. Lipsa unor amenințări reale în context regional a dus la relaxarea colaborării celor două state. Din nefericire, a fost nevoie de evenimente precum cele din Ucraina pentru a trezi brusc acest parteneriat. Astfel, după un deceniu în care politica de stat a Poloniei era una a veto-ului permanent față diferite inițiative și demersuri, precum acordul european de mediu, Constituția Europeană sau bugetul UE, Polonia revine la o poziție integratoare și mediatoare.

Apropierea noastră de Polonia arată o aplecare spre o viziune comună asupra contextului regional, care are la bază interese comune și poziții geostrategice convergente.

Analistul polonez Adam Burakowski consideră că punctele de pe agenda întâlnirii vorbesc de la sine despre importanța reapropierii celor două țări și arată potențialul uriaș al acestei legături în materie de obiective: întărirea flancului de Est al NATO și al UE, sprijin pentru integritatea teritorială și pentru construirea democrației în Ucraina, integrarea europeană a Republicii Moldova, întărirea rolului pe care Europa Centrală și de Est îl joacă în interiorul Uniunii Europene, securitatea energetică în regiune și în toată Europa, combaterea terorismului internațional, păstrarea vie a memoriilor în legătură cu ororile trecutului totalitar. Totodată, în cadrul vizitei, s-a discutat despre organizarea trilateralei Polonia- România-Ucraina la Varșovia.

Așadar, implicarea Poloniei în politica internațională și regională este și va fi, cel puțin în viitorul apropiat, puternic resimțită. Cu siguranță, întărirea Parteneriatului Estic va fi reasumat de Polonia ca obiectiv de politică externă. Este important ca, în tot acest context, România să aibă un cuvânt important de spus, ca partener egal de decizie în negocierile regionale.

Atât acțiunile la nivel discursiv ale reprezentanților Rusiei, cât și acțiunile de forță din regiune ale acesteia, de la anexarea Crimeii, până la sprijinirea armată a separatiștilor din Ucraina, arată că, fără o politică a alianțelor mult întărită, stabilitatea Europei de est poate fi distrusă. Amintesc aici faptul că ambasadorul rus la Copenhaga a făcut o declarație publică prin care avertiza că toate țările participante la sistemul antirachetă NATO, care include și scutul de la Deveselu, vor fi ținte ale Rusiei. În fața unor astfel de declarații, NATO și țările UE trebuie să creeze imediat un lanț comun de apărare, bazat pe o viziune comună și acțiuni concertate.

A rămâne în afara acestor direcții ar presupune izolarea și vulnerabilizarea statului nostru. De altfel, reacțiile reprezentanților guvernului român au fost ferme. Ministrul român de externe și-a exprimat solidaritatea cu Danemarca și a reamintit faptul că sistemul antirachetă este pur defensiv. De asemenea, ministrul apărării, Mircea Dușa, a respins la rândul său declarația ambasadorului rus.

Alternativa pe care o avem față de această implicare este ca România să asiste pasiv la tot ce se întâmplă în statele vecine. Această poziție ar fi însă nedemnă de un stat membru NATO, ar însemna acceptarea tacită a politicii bazate pe amenințare dusă de Kremlin și ne-ar crea vulnerabilități majore la capitolul credibilitate în plan extern și la capitolul securitate.