Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2015
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.18/2015
Video - Flash & IOS
Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2015 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2015
1. | Declarații politice și intervenții ale deputaților: | ||||
![]() |
1.135 | Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declarație politică: - "Cooperarea economică - cheia relațiilor diplomatice eficiente și a parteneriatelor strategice de succes"; | ![]() |
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "Cooperarea economică - cheia relațiilor diplomatice eficiente și a parteneriatelor strategice de succes" Dezvoltarea unei relații de lungă durată aducătoare de rezultate pozitive este singura soluție pentru o dezvoltare sustenabilă a economiilor și statelor - motiv pentru care salut vizita oficială în România a delegației Grupului parlamentar de prietenie Turcia - România din Marea Adunare Națională a Turciei, conduse de doamna Gűlay Dalyan, președintele Grupului de prietenie, ce are loc în această săptămână. Cu ocazia întrevederii cu membrii Grupului de prietenie au fost subliniate legăturile parlamentare bilaterale deosebite dintre cele două foruri legislative, precum și rolul diplomației parlamentare în aprofundarea permanentă a relațiilor excelente între România și Turcia, la nivel politic și economic, exprimându-ne alături de parlamentarii turci disponibilitatea de a susține acțiunile celor două guverne, pe linia dezvoltării continue a colaborării bilaterale, în toate domeniile, fiind amintite, de asemenea, și schimburile dese de vizite între forurile legislative ale României și Turciei, precum și dialogul permanent. Convorbirile au reconfirmat dorința ambelor părți de aprofundare a foarte bunei cooperări româno-turce existente pe toate palierele. Turcia acordă o importanță deosebită dezvoltării relațiilor cu România, având în vedere că cele două țări fac parte din zone comune, Marea Neagră și Balcani și se află la intersecția coridoarelor energetice și comerciale. Cadrul de cooperare între România și Turcia, țări care au făcut în ultimii ani proba unui parteneriat politic dinamic și credibil, reprezintă cea mai importantă premisă a unei evoluții ascendente în relațiile de afaceri, de aceea acord o importanță deosebită contactelor cu statele vecine ale României, susținând proiectele pe care România și Turcia le promovează, în interes comun. Turcia este unul din cei mai importanți parteneri regionali ai României, atât pe linie economică, cât și strategică. În contextul evoluțiilor din ultimul an, al instabilității accentuate în plan regional, dar și al provocărilor complexe de securitate, prezența Turciei ca membru NATO constituie un pilon important al stabilității regionale. În mod egal, evoluția și dezvoltarea regiunii depind simultan de consistența parteneriatului pe ambele paliere - și economic, dar și de securitate. Turcia și România colaborează intens, de la economie la domeniul transporturilor și energiei, la cultură, la învățământ, având o strânsă colaborare în toate domeniile de activitate. Turcia este primul partener comercial al României din afara Uniunii Europene, dacă ne raportăm la valoarea schimburilor comerciale și ocupă locul al cincilea la nivel global, respectiv al 4-lea partener la export și al 9-lea la import. La sfârșitul semestrului II al anului 2014 se înregistra în România 13.707 societăți comerciale cu capital turc, valoarea capitalului social subscris reprezentând 1,44% din totalul capitalului subscris de investitorii străini (în euro). Potrivit estimărilor, investițiile totale ale firmelor turce în România, directe și indirecte (realizate prin societățile înregistrate în alte state), depășesc suma de 4 miliarde euro. Luând în considerare potențialul de creștere al economiilor noastre - mai ales comparativ, la nivel regional - consolidarea parteneriatelor investiționale trebuie să fie o prioritate. Cooperarea economică este cheia relațiilor diplomatice eficiente și a parteneriatelor strategice de succes. Subliniez aici însă importanța unei abordări axate pe aprofundarea relațiilor economice la nivelul comunităților locale. Dezvoltarea relațiilor româno-turce și atingerea unor astfel de obiective ambițioase necesită, în opinia mea, extinderea în mod constant a ariei cooperării, inclusiv în planul comunităților locale. Chiar avem nevoie de o abordare pe orizontală a relațiilor economice cu vecinii din regiune. Este cea mai sigură și eficientă cale pentru dezvoltarea comunităților locale din fiecare stat în parte, dar și pentru a da consistență relațiilor bilaterale. În mod evident, contactele și parteneriatele la nivel diplomatic rămân fundamentul unui astfel de demers, dar flexibilizarea crescândă a granițelor, a modului de a organiza și gândi relațiile economice și comerciale, procesele de producție, toate acestea cer o dinamizare a modului în care înțelegem cooperarea regională. Putem să adâncim cooperarea cu Turcia, dacă reușim să găsim proiecte locale de interes și fezabile. Dezvoltarea relațiilor economice trebuie susținute și de un dialog politic intens. |