Dezbateri parlamentare
Sedinta Camerei Deputatilor din 19 noiembrie 2013
- Sumarul sedintei
- Stenograma completa
- publicata în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.149/2013
Video - Flash & IOS
Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Sedinta Camerei Deputatilor din 19 noiembrie 2013 |
Sedinta Camerei Deputatilor din 19 noiembrie 2013
1. | Declarații politice și intervenții ale deputaților: | ![]() |
|||
![]() |
1.112 | Petru Movilă - declarație politică: - "Pentru Guvernul USL oamenii de afaceri nu există"; | ![]() |
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
"Pentru Guvernul USL oamenii de afaceri nu există" În 2006, Autostrada Iași - Târgu Mureș a fost inclusă în rețeaua de transport cuprinsă în Legea nr.363/2006 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național. Trei ani mai târziu, în 2009, a fost finalizat studiul de fezabilitate, iar în martie 2012, fostul ministru PDL al transporturilor a inclus-o în rețeaua europeană TEN-T. Din iunie 2012, memoriul de prezentare a autostrăzii își așteaptă acordul de mediu. Acestea au fost cele mai importante realizări ale acestui proiect. După mai bine de 7 ani de zile, cât au durat toți pașii birocratici necesari unei investiții de o asemenea anvergură, demersurile au rămas în aer, responsabilitatea fiind pasată de la un minister USL la un alt minister USL. Trecând peste implicarea politică, Autostrada Iași - Târgu Mureș reprezintă o necesitate reală pentru oamenii de afaceri și pentru românii care vor să aibă parte de o rețea de drumuri la nivel european. În momentul de față, legătura Moldovei cu Transilvania este deficitară, desfășurându-se prin două mari culoare, DN 15B - DN 15 și DN 15 - DN12C - DN13B, trasee pe care cei mai mulți dintre noi preferă să le ocolească. La fel de bine preferă să ocolească Moldova și investitorii, care își îndreaptă atenția spre alte zone ale României, unde pot avea un acces mai facil. În cursul săptămânii trecute, reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Iași, într-un răspuns la o adresă oficială, și-au arătat indignarea față de declarațiile directorului CNADNR și față de atitudinea celor care nu înțeleg necesitatea acestei autostrăzi. Așa cum a subliniat și președintele CCI Iași, Paul Butnariu, flancat de întregul mediu de afaceri ieșean, singurele autostrăzi spre Moldova din rețeaua TEN-T aprobate de Comisia Europeană sunt Iași - Târgu Mureș și Ploiești - Suceava, rute ce oferă legături logice și eficiente pentru dezvoltarea economică a Regiunii Nord-Est, cea mai defavorizată regiune a Uniunii Europene. Necesitatea unei rețele de drumuri moderne și sigure care să răspundă cerinței crescânde de transport, să respecte directivele UE și care să determine reducerea traficului de tranzit, a determinat România să inițieze o strategie de dezvoltare a infrastructurii de transport, în care este inclus și programul de dezvoltare a rețelei de transport rapid. Acest program cuprinde construcția Autostrăzii Iași - Târgu Mureș, care va asigura și legătura între autostrada Transilvania și Coridorul IX Pan European, iar pe termen mediu și lung, această autostradă va oferi și un grad mare de atractivitate pentru traficul internațional de tranzit care se va desfășura între coridoarele Pan Europene IV și IX. Același lucru nu se poate spune și despre varianta pe care Guvernul USL o promovează, respectiv Bacău - Brașov, care nu face altceva decât să gâdile orgoliul PSD-iștilor cu state vechi. Declarațiile directorul CNADNR, care promovează un traseu care nu are nicio tangență cu cerințele UE, ci doar cu cele de partid, nu fac altceva decât să provoace îngrijorare și indignare. Oamenii de afaceri din regiune au nevoie ca Iașiul să rămână pe harta europeană a autostrăzilor, iar execuția acesteia să fie prioritizată, fie parțial, fie integral, în condițiile în care este un proiect vital pentru dezvoltarea atât a Regiunii de Nord-Est, cât și a Republicii Moldova. |