Camera Deputaților

Domnul Stelian Duțu:

"Cine se teme de trecut?"

Distinse doamne, stimați domni deputați,

Marele cărturar român, Nicolae Iorga spunea, într-unul din nenumăratele sale momente de iluminare spirituală, că: "Adevărul este ca apa rece care face rău doar dinților stricați". Nu îmi propun să efectuez o analiză pe text cu privire la această frază, ci doar o transpunere a sa în prezentul politic atât de agitat.

Despre clasa politică postdecembristă, adevărul care o caracterizează și care poate fi spus cu responsabilitate nu este deloc de natură a o favoriza. Lipsa de modele, rotațiile de cadre, nenumărații politicieni care au făcut și încă mai fac politică pentru propriile buzunare, în detrimentul oamenilor simpli, sunt elemente definitorii care au dominat sistemul politic autohton după anul 1989. Sigur că există și excepții, dar parcă prea puține în comparație cu marea masă a clasei politice.

Nu trebuie să ne mire că noi, politicienii, implicit partidele pe care le reprezentăm, ne situăm pe un loc codaș în topul preferințelor electoratului. Pe lângă promisiunile nerespectate care au discreditat pe bună dreptate sistemul politic 16 ani la rând, un alt element care s-a manifestat ca un balast invizibil pentru clasa politică a fost și este încă legat de împăcarea fiecărui politician cu trecutul său.

Asanarea morală a sistemului politic românesc este una dintre principalele teme de dezbatere publică din aceste zile. Scoaterea la lumină a arhivelor securității a bulversat scena politică românească și a oferit deja surprize de proporții opiniei publice. Chiar dacă nivelul decibelilor emiși de mulți politicieni este aproape de limita de suportabilitate din partea opiniei publice, acest aspect este de înțeles. Toți cei care se știu că, într-un fel sau altul, s-au vopsit în albastru înainte de 1989, se agită fie ca urmare a luminii făcute în dosarele lor, fie ca anticipare a unor astfel de momente.

A fost nevoie de 16 ani de la căderea comunismului ca oamenii să poată afla adevărul despre cei care le-au condus, iar unii încă le mai conduc, destinele. Și suntem abia la început. Categoric că reforma începută prin publicarea dosarelor fostei securități trebuie continuată.

Ea însă nu va fi completă fără publicarea nomenclaturii partidului comunist, a oamenilor care au făcut parte din protipendada comunistă, demers care, cu siguranță, va decima cu precădere actuala opoziție reprezentată în special de Partidul Social Democrat. Este mai mult decât evident că foștii securiști și comuniști au împânzit după 1989 absolut toată clasa politică, cu un mare plus pentru urmașul de sânge al p.c.r., actualul P.S.D.

Publicarea dosarelor fostei securități, dublată de o lege a lustrației corectă și bine articulată poate atrage după sine reforma mult așteptată de electorat. Este normal ca primul demers să se lovească de un zid de proteste întrucât nu numai mediul politic este cel afectat. Vedem cum oameni de cultură, reprezentanți ai mass-media dar și ai cultelor sunt afectați de deconspirarea arhivelor securității. Este la fel de normal ca multora să le fie teamă de aceste dosare, așa cum le este teamă de adevărul cotidian.

Se pune întrebarea cum ar fi arătat astăzi clasa politică, dacă arhivele securității și nomenclatura partidului comunist ar fi fost făcute publice chiar în anul 1990. Cred că îmi împărtășiți punctul de vedere că astăzi am fi fost departe.

Distinse doamne, stimați domni deputați,

Ne trebuie o cascadă de apă rece ca gheața pentru ca toți dinții stricați să fie eliminați. Abia atunci putem spera la o reașezare firească, pe baze de competență și moralitate a clasei politice românești.

Implicit, a credibilității sale în ochii electoratului.