Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2019 > 15-10-2019

Ședința Camerei Deputaților din 15 octombrie 2019

6. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.98/2018 privind modificarea art.2 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.115/1999 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România, reprezentată prin Ministerul Finanțelor, și Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă privind Proiectul de dezvoltare rurală a Munților Apuseni, în valoare de 12,4 milioane DST, semnat la Roma la 10 mai 1999 (PL-x 753/2018). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 753/2018

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

  ................................................

10. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2018 privind modificarea art. 2 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 115/1999 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România, reprezentată prin Ministerul Finanțelor Publice, și Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă privind Proiectul de dezvoltare rurală a Munților Apuseni, în valoare de 12,4 milioane DST, semnat la Roma la 10 mai 1999; PL-x 753/2018; raport fără amendamente; se află în procedură de urgență.

Are cuvântul inițiatorul, reprezentantul Guvernului.

Vă rog.

Domnul Florin Horațiu Iura (secretar de stat, Ministerul Finanțelor Publice):

Mulțumesc, doamnă președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

În acest act normativ se dorește acoperirea eventualelor influențe financiare nefavorabile, rezultate din evoluția cursului valutar utilizat de Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă, FIDA, la calculul sumelor datorate la ultima scadență din data de 1 decembrie 2018, pentru componenta A, Credit Rural, a proiectului, din soldul favorabil al conturilor de dobânzi deschise la băncile participante, rămas după acoperirea dobânzii aferente ultimei scadențe către FIDA și a comisioanelor bancare aferente plății la extern.

Susținem adoptarea acestui act normativ.

Mulțumesc.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc și eu.

Prezentarea raportului, Comisia pentru buget.

Vă rog.

Domnul Iuliu Nosa:

Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2018.

Conform prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege, în ședința din 12 decembrie 2018.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare ratificarea Acordului de împrumut dintre România, reprezentată prin Ministerul Finanțelor Publice, și Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă.

În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2018.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulțumesc.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă mulțumesc și eu.

La dezbateri generale, doamna Cristina Prună.

Vă rog.