Plen
Ședința Camerei Deputaților din 8 octombrie 2019
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.113/17-10-2019

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
22-09-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2019 > 08-10-2019 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 8 octombrie 2019

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:

   

Ședința a început la ora 8,30.

Lucrările ședinței au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Marilen-Gabriel Pirtea, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

A doua parte a ședinței a fost condusă de doamna deputat Carmen-Ileana Mihălcescu, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistată de domnul deputat Dragoș Gabriel Zisopol și de domnul deputat Daniel Constantin, secretari ai Camerei Deputaților.

Ultima parte a ședinței a fost condusă de domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, asistat de domnul deputat Dragoș Gabriel Zisopol și de domnul deputat Daniel Constantin, secretari ai Camerei Deputaților.

 
 

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Bună dimineața, doamnelor și domnilor deputați.

Declar deschisă prima parte a ședinței noastre de astăzi, 8 octombrie 2019, dedicată declarațiilor politice și intervențiilor.

Pentru început, dați-mi voie să vă reamintesc dispozițiile regulamentare cu privire la declarațiile politice.

Declarațiile politice sau intervențiile se prezintă în scris sau verbal. Dacă declarațiile sunt prezentate verbal, acestea nu vor depăși 3 minute.

Ordinea luărilor de cuvânt se va face alternativ și pe grupuri parlamentare. Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o declarație sau o intervenție în aceeași ședință.

 
Dănuț Bica - declarație politică intitulată Guvernul Dăncilă este nociv și neconstituțional și trebuie demis de urgență!;

În continuare, dau cuvântul domnului deputat Dănuț Bica, Grupul parlamentar al PNL.

 

Domnul Dănuț Bica:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația politică pe care o voi prezenta astăzi se intitulează "Guvernul Dăncilă este nociv și neconstituțional și trebuie demis de urgență!".

Stimate colege,

Stimați colegi,

Toate guvernele formate de PSD din 1989 și până astăzi au eșuat lamentabil, dar cel condus de doamna Viorica Dancilă poate fi considerat, fără nicio îndoială, ca fiind cel mai nociv pentru viața românilor. Totodată, doamna Dăncilă se încăpățânează să prezideze în ultima perioadă un guvern ilegal și neconstituțional. Nu o spun eu, ci acest lucru stă scris negru pe alb în motivarea deciziei Curții Constituționale pe care, culmea, chiar doamna Dăncilă a sesizat-o atunci când președintele României a refuzat să fie părtaș la legitimarea unui astfel de guvern.

Mai nou, "blânda" și "neconflictuala" doamnă Viorica Dăncilă a început să-și arate adevărata sa față, pe care, până de curând, reușise să o camufleze cu succes. În ultimele zile, am putut să constatăm cu uimire de câtă aroganță, cinism și violență verbală este capabilă blajina doamnă Dăncilă, ori de câte ori apare în fața jurnaliștilor. Nu știm dacă acesta este comportamentul cotidian al actualului prim-ministru al României sau este consecința stării de disperare care i-a fost provocată de faptul că marțea trecută PSD a pierdut majoritatea în Parlament, iar joi, 10 octombrie, va pierde și guvernarea, după ce moțiunea de cenzură, inițiată de 237 de senatori și deputați, va fi votată.

Sunt unul dintre cei care am semnat această moțiune de cenzură și nu pot să nu constat că doamna Dăncilă ne dă în fiecare zi motive suplimentare pentru a solicita demiterea actualului Guvern. După ce a pus în pericol stabilitatea economică și socială a țării, prin măsurile heirupiste pe care le-a adoptat, după ce a adus grave prejudicii de imagine României pe plan internațional, prin atacurile repetate la adresa justiției și prin numeroasele gafe diplomatice și de limbaj pe care le-a comis, ne-a mai făcut o dată de râs, desemnând-o pe doamna Rovana Plumb pentru funcția de comisar european și persistând în greșeală, prin nominalizarea ulterioară pentru această înaltă demnitate a domnului Dan Nica, o persoană cu și mai mari probleme de integritate.

Este fără îndoială că, prin orice zi în plus în care rămâne în funcția de prim-ministru, doamna Dăncilă face mult rău României. Mai nou, în disperare de cauză, dânsa a început să dea cu nerușinare vina pentru eșecul total al guvernării pe opoziția coagulată în jurul PNL sau pe acțiunile președintelui Klaus Iohannis, care s-a opus capturării totale a statului român de către PSD.

PNL și celelalte partide din opoziție au demonstrat, în urmă cu o săptămână, că au devenit majoritare în Parlament. Peste numai două zile va veni ceasul scadenței, când, pe bună dreptate, doamna Viorica Dăncilă va deveni doar un fost prim-ministru care a adus grave prejudicii țării: a "redus democrația" și nu a "scos România din noroaie".

În consecință, fac din nou apel la toți parlamentarii de bună-credință, inclusiv la cei din PSD, solicitându-le să voteze așa cum le dictează conștiința, dând dovadă de responsabilitate și respect față de cei care i-au ales. Joi, vom scăpa România de ultimele influențe ale lui Liviu Dragnea. Ulterior, prin instalarea unui guvern responsabil, eficient, competent, interesat exclusiv de problemele cetățenilor, vom oferi țării noastre șansa de a intra în normalitatea mult așteptată.

Vă mulțumesc.

Dănuț Bica, deputat al PNL de Argeș.

 
 

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulțumim frumos, domnule deputat.

 
Constantin Codreanu - declarație politică cu referire la atitudinea autorităților române față de comunitatea românească din Ucraina;

Urmează domnul deputat Constantin Codreanu, PMP.

Se pregătește doamna Mihaela Huncă, PRO România.

 

2Domnul Constantin Codreanu:

Mulțumesc, domnule vicepreședinte.

Bună dimineața, distinși colegi.

Declarația mea politică de astăzi face referire la un comportament inacceptabil și inexplicabil al autorităților fundamentale ale statului român, pe care îl calific, fără niciun fel de ezitare, drept un act de trădare națională.

Vorbesc la modul în care au înțeles să nu reacționeze, atât Administrația Prezidențială, cât și Guvernul României, la ultimele evoluții din Ucraina care vizează comunitatea noastră românească, și anume, declarațiile făcute săptămâna trecută de către ministrul educației de la Kiev, doamna Hanna Novosad, privind faptul că, începând cu anul 2023, școlile minorităților naționale care vorbesc o limbă a Uniunii Europene vor trece la predarea în limba ucraineană și astfel vom asista, pentru că vorbim și despre comunitatea românească, la faza finală a ucrainizării forțate a comunității noastre din Ucraina.

În 2017, vorbeam de la această tribună despre necesitatea suprimării oricărui sprijin pentru integrarea euroatlantică a Ucrainei și am fost acuzat, culmea, chiar de colegi din MAE, dincolo de acuzațiile primite de la Kiev, de extremism și de lipsă de viziune diplomatică. La doi ani după, asistăm la un comportament nociv, un comportament antidemocratic al ucrainenilor și vedem cum nici Guvernul României, nici cele două ministere de resort, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, responsabile de relația noastră cu comunitățile românești din afara granițelor țării, nu reacționează.

În egală măsură, trebuie să amintim că nu ne confruntăm cu o noutate din partea statului ucrainean. De-a lungul istoriei, așa au înțeles ucrainenii să ne răspundă la modul în care tratăm noi minoritatea ucraineană din România și să închidă 205 școli din cele 282 care au existat, istoric, pe teritoriul ei actual, să fragmenteze artificial comunitatea românească, utilizând aceste sintagme, precum "voloh", "moldovean", să asistăm la situații de-a dreptul hilare, când aceleași manuale de limba română, într-o regiune a Ucrainei sunt cu coperta de limbă română, în altă regiune, cu aceiași autori, cu același conținut, sunt manuale de limba moldovenească și multe astfel de acte total neprietenești față de comunitatea noastră din Ucraina.

Am avut o declarație, spun eu, firească, nu curajoasă, a celor două Camere ale Parlamentului, atunci când am reacționat, după 5 septembrie, la acel act antidemocratic și a existat o delegație, a existat o comisie parlamentară formată din deputați și senatori care, din păcate însă, nu a produs mari efecte.

Și închei această declarație prin a face un apel la premierul României, la președintele României, să se trezească.

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, ca să nu fie prea târziu și să nu recurgem la mioritismul nostru clasic și să ne punem cenușă pe cap atunci când va fi mult prea târziu!

Vă mulțumesc.

Deputat al PMP, diaspora, Constantin Codreanu.

 
 

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulțumim frumos, domnule deputat.

 
Mihaela Huncă - intervenție având ca obiect Dezvoltarea învățământului profesional dual în România ar putea reprezenta un model de succes și pentru învățământul din Republica Moldova;

Doamna deputat Mihaela Huncă.

 

Doamna Mihaela Huncă:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Obiectul declarației politice: "Dezvoltarea învățământului profesional dual în România ar putea reprezenta un model de succes și pentru învățământul din Republica Moldova".

Stimate colege,

Stimați colegi,

Cu prilejul Zilei educației, pe care o sărbătorim în fiecare an pe 5 octombrie, am avut onoarea să fiu gazda unei delegații formate din inspectori școlari și cadre didactice cu funcții de conducere din licee din Republica Moldova.

De Ziua mondială a educației, cinstim școala, profesorii și elevii deopotrivă, cinstim valoarea actului didactic și rolul său în menținerea și dezvoltarea valorilor morale, științifice și culturale. Suntem datori să le arătăm dascălilor respectul cuvenit și să le mulțumim pentru efortul considerabil pe care îl depun în formarea tinerilor, dar și pentru că s-au dăruit necondiționat pe altarul educației. Transmit tuturor educatorilor, și pe această cale, învățătorilor și profesorilor, multă sănătate și multă putere de muncă!

În cadrul vizitei delegației din Republica Moldova, prilejuită de recenta sărbătorire a Zilei educației, am făcut un schimb de bune practici în domeniul educației, punând accent pe avantajele învățământului profesional dual. Am subliniat, totodată, dificultățile și provocările procesului de învățământ în condițiile socio-politice specifice Republicii Moldova.

În aceste condiții, stimați colegi, mi-am exprimat angajamentul de a le oferi cadrelor didactice din Republica Moldova întregul nostru sprijin. Învățământul profesional dual poate reprezenta soluția imediată de integrare profesională a tinerilor, atât în România, cât și în Republica Moldova. Acest sistem presupune o colaborare între autoritățile locale și centrale, pe de o parte, și companii private, pe de altă parte, care, la terminarea studiilor, le asigură tinerilor locuri de muncă.

Nu am inventat noi învățământul profesional dual. Sunt exemple de bună practică atât la noi în țară, cât și în alte țări europene. Atât timp cât noi, clasa politică, avem în vedere că educația trebuie să fie în centrul atenției întregii societăți, iar astăzi, mai mult ca oricând avem nevoie de un sistem educațional adecvat, temeinic și în concordanță cu actualitatea mediului socio-economic, putem fi la rândul nostru un exemplu de bune practici pentru românii de dincolo de Prut care intră, la rândul lor, pe un drum european.

Vă mulțumesc.

Deputat PRO România, Botoșani, Mihaela Huncă.

 
 

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulțumim frumos.

 
Elvira Șarapatin - declarație politică cu titlul Adoptarea moțiunii de cenzură depuse de opoziție va genera blocaje și pierderi fiecărui român;

Grupul parlamentar al PSD.

Doamna Elena Hărătău este?

Doamna Camelia Gavrilă?

Doamna Tamara-Dorina Ciofu?

Domnul Răzvan-Ilie Rotaru?

Doamna Elvira Șarapatin? Vă rog.

Se pregătește, de la Grupul parlamentar al USR, domnul Vlad-Emanuel Duruș.

 

Doamna Elvira Șarapatin:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Obiectul declarației politice este "Adoptarea moțiunii de cenzură depuse de opoziție va genera blocaje și pierderi fiecărui român".

Stimate colege,

Stimați colegi,

Textul moțiunii de cenzură, citit în fața unei săli goale, este foarte slab, conține multe minciuni, date economice eronate și nu oferă niciun argument consistent pentru susținerea acuzațiilor.

Avem de-a face cu cel mai slab și rușinos document din câte au fost depuse în Parlamentul României. Nici măcar cei din opoziție nu au avut răbdare să-l asculte sau să-l citească. Este un text plin de acuzații politice, total lipsit de responsabilitate față de cetățeni.

În sală au fost prezenți 128 de parlamentari, din 465. Abia dacă au reușit să întrunească cvorumul. Este o nouă dovadă că semnăturile pe moțiune nu înseamnă voturi. Toate moțiunile depuse împotriva acestui guvern au obținut mai puține voturi decât semnături.

Ludovic Orban dă doar 80% ca moțiunea să treacă. Asta înseamnă că până și PNL admite că 20%, adică 1 din 5 semnatari ai moțiunii s-ar putea să nu voteze căderea Guvernului.

UDMR se teme că mai mulți semnatari ai moțiunii vor pleca din țară ca să nu voteze moțiunea.

Austeritatea este alternativa opoziției. Toate măsurile de guvernare, anunțate de PNL și USR, ca alternativă la actuala guvernare, anunță tăieri și amenințări pentru largi categorii profesionale.

Premierul pregătit de Iohannis pentru opoziție anunță concedieri masive, oprirea majorărilor de pensii și creșterea semnificativă a impozitelor pe salarii, inclusiv în mediul privat și inclusiv la IT. Unul din trei bugetari va rămâne pe drumuri.

Florin Cîțu, pregătit de PNL pentru Ministerul Finanțelor Publice, anunță desființarea voucherelor de vacanță, a sporurilor și primelor, precum și impozitarea suplimentară a bugetarilor.

Andrei Caramitru de la USR amenință și el cu disponibilizări masive în sectorul public și cu dosare DNA făcute bugetarilor.

Opoziția nu va intra la guvernare, pentru că nu știe să administreze România, nu au nici viziune, nici voință, nici program, nici premier. Singurul obiectiv real al opoziției este crearea de blocaje și crize, de fapt cum o face și președintele României. Nimic nu justifică schimbarea Guvernului în pragul alegerilor, cu câteva zile înainte de a începe campania electorală, cu o lună înaintea desemnării unui nou președinte. Singura justificare este cea electorală.

Textul moțiunii este plin de minciuni, în care nu cred nici cei care l-au redactat. Nici nu cred că va trece moțiunea. PNL este campionul moțiunilor picate. Toate moțiunile PNL au primit mai puține voturi decât numărul celor care le-au semnat. Ei cu semnăturile, noi cu voturile!

PSD nu se teme de moțiune. Sperăm ca prin eșecul acestei moțiuni să dispară blocajul impus de președintele României.

Vă mulțumesc.

Deputat de Gorj, Elvira Șarapatin.

 
 

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulțumim frumos.

 
Vlad-Emanuel Duruș - declarație politică: Pentru Maramureș, Guvernul trebuie să cadă!;

Domnul deputat Vlad-Emanuel Duruș.

Se pregătește domnul deputat Mugur Cozmanciuc, PNL.

 

Domnul Vlad-Emanuel Duruș:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

"Pentru Maramureș, Guvernul trebuie să cadă".

Joi, noi, Parlamentul, votăm moțiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD-Dăncilă.

Ca deputat de Maramureș, ca reprezentant al maramureșenilor, vă voi prezenta un foarte scurt bilanț al guvernării PSD, raportându-mă la județul nostru.

Infrastructură. De 6 ani, DN 18B, cea mai importantă arteră din nordul județului, se află în reabilitare. Trebuia să fie gata încă din anul 2015.

DN 18B a intrat într-o reabilitare acum 14 luni, o lucrare care trebuia să fie gata în 6 luni de zile este la doar 25%, ca execuție. Mai mult, Inspectoratul de Stat în Construcții a suspendat lucrările, pentru că DNA a pornit o anchetă, suspectând o fraudă din banii publici.

Autostrada Nordului, care ar fi putut scoate județul nostru din izolare, este tot în fază de propunere legislativă. A fost votată în Parlament și acolo s-a ajuns; nu s-a mai întâmplat nimic.

Investițiile la Barajul Runcu sunt subfinanțate. În acest ritm, barajul va fi gata în anul de grație 2040, deși trebuia să fie gata, evident, în perioada imediat următoare.

Complexul Sportiv Național "Lascăr Pană" avea promise lucrări în acest an de 18 milioane de lei. În realitate, suma nu va ajunge nici măcar la jumătate.

Cazul foștilor salariați de la IPEG, la fel, nerezolvat! De altfel, aproape toți pensionarii care au lucrat în mineritul maramureșean suferă anumite nedreptăți.

După 3 ani de zile, stimați colegi, maramureșenii văd foarte clar că PSD le-a vândut iluzii. Locuitorii județului nostru au înțeles, după 3 ani de zile, că acest Guvern nu le mai reprezintă interesele.

Așadar, ca reprezentant al maramureșenilor, voi vota pentru căderea Guvernului PSD.

 
Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declarație politică intitulată Transportul durabil al României, un alt eșec marca PSD;

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Domnul deputat Mugur Cozmanciuc, Grupul parlamentar al PNL.

Se pregătește domnul Ionuț Simionca, PMP.

 

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

Bună dimineața, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi este intitulată "Transportul durabil al României, un alt eșec marca PSD".

Dragi colegi,

După 1990, eforturile făcute în sensul creșterii interconectării și a capacităților sistemelor de transport din țara noastră sunt minime. România posedă un sistem național de transport - infrastructuri, mijloace de transport, operatori de transport - situat la limita inferioară a sistemelor naționale de transport din Uniunea Europeană. Chiar dacă în teorie ar trebui să existe o conectare a tuturor localităților de pe cuprinsul țării, încă înregistrăm deficiențe grave și în acest sens, fără a mai avea pretenția de a discuta despre autostrăzi, rute feroviare de mare viteză sau aeroporturi moderne.

Integrarea de facto în rețeaua de transporturi rutiere nu s-a făcut, iar ridicarea standardelor sistemului național de transport la nivelul țărilor dezvoltate încă stagnează, transporturile durabile fiind un deziderat la care nici nu ne permitem în momentul de față să visăm. Amintesc că la acest moment unele zone ale țării sunt discriminate, astfel încât, de exemplu, pe teritoriul de nord-vest al țării nu avem nici un kilometru de autostradă. La fel și în zona de nord-est.

Deși nu ducem lipsă de strategii, programe, nu ducem lipsă de oameni care să vorbească pe această temă, putem spune însă că ducem lipsă de o aplicare a lor.

În momentul de față, politicile de transport din țara noastră nu sunt nesustenabile și nu sunt în concordanță cu intensitatea traficului. Incompetența unor miniștri sau a altor persoane aservite politic au încremenit orice proiect de edificare a unei rețele de transport durabil. România este țara unde putem construi un kilometru de transport doar dacă elaborăm o lege, care nu ar fi trebuit să ajungă pe ordinea de zi a CSAT, ci ar fi trebuit să ajungă pe ordinea de zi a Guvernului, pentru a fi aplicată și dusă la îndeplinire.

Deși declarațiile actualului ministru al transporturilor despre autostrada A8 au fost făcute în nenumărate rânduri cu înverșunare că se vor realiza aceste proiecte, constatăm că în momentul de față Moldova nu are autostradă și nu are o rețea de autostrăzi dezvoltate sau construite.

Într-o țară civilizată, cu democrație funcțională, astfel de lucruri nu sunt normale, ci se încadrează în zona responsabilităților pe care trebuie să le aibă un ministru de resort. În ultimii 7 ani, progresele României în materie de transporturi sunt nesemnificative. În timp ce statele din jurul nostru progresează, construind și consolidându-și economia și prin construcția unei rețele durabile de infrastructură, la noi progresează incompetența miniștrilor care fac doar fotografii pe diferite tronsoane de autostradă.

Avem nevoie de oameni profesioniști care să guverneze competent. Nu ne putem permite ca în anul 2019 să nu avem măcar 1.000 de kilometri de autostradă, care să fie la rândul lor distribuiți în mod echitabil pe toată suprafața țării.

Consider că și din acest motiv, ca și din multe alte motive, acest Guvern PSD trebuie să-și înceteze mandatul.

Moțiunea de cenzură de joi trebuie să fie punctul final al acestui Guvern!

A vorbit Mugur Cozmanciuc, deputat al PNL, Neamț.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulțumim frumos.

 
Ionuț Simionca - declarație politică: Moțiunea de cenzură, o măsură de prim ajutor pentru o țară suferindă;

Domnul deputat Ionuț Simionca, Grupul parlamentar al PMP.

Se pregătește doamna Elena Hărătău, PSD.

 

Domnul Ionuț Simionca:

Bună dimineața, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Moțiunea de cenzură, o măsură de prim ajutor pentru o țară suferindă".

România arată astăzi, după 7 ani de guvernare PSD, ca un pacient cu fractură deschisă. Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă nu este altceva decât un garou aplicat pentru a opri sângerarea unei țări sufocate de incompetență și de dezinteres.

În fiecare an de guvernare PSD, zeci de mii de români au ales drumul străinătății, în căutarea unui trai mai bun. Mulți s-au înstrăinat și nu se vor mai întoarce niciodată acasă. Cu fiecare român plecat, țara noastră nu pierde doar un om, cu forța lui de muncă, ci pierde simboluri, tradiții și valori definitorii pentru națiunea română.

În fiecare an de guvernare PSD, în jur de 35.000 de români sunt victime ale accidentelor rutiere, din cauza stării precare a infrastructurii. Doar anul trecut, aproape 2.000 de români și-au pierdut viața pe șosele. Starea proastă a drumurilor și semnalizarea rutieră ineficientă au făcut ca șoselele din țara noastră să fie cele mai periculoase din întreaga Europă.

În fiecare an de guvernare PSD, mii de minori din România au fost declarați dispăruți. Doar în primele 7 luni ale acestui an, Poliția a fost sesizată cu peste 2.800 de cazuri de minori dispăruți. Din cauza slăbirii instituțiilor statului și a lipsei de eficiență a acestora în cazuri de răpiri, violențe și agresiuni sexuale, părinții se tem să își mai lase copiii să meargă singuri de acasă la școală și înapoi.

În fiecare an de guvernare PSD, peste 100.000 de firme românești și-au găsit sfârșitul - într-o economie caracterizată de lipsă de predictibilitate fiscală și legislativă, de o criză acută a forței de muncă. Numărul firmelor radiate în primele opt luni ale anului 2019 a crescut cu 46%, față de aceeași perioadă a anului trecut. Vorbim despre aproximativ 80.000 de firme care și-au încheiat activitatea și au dispărut din România de la începutul anului și până acum.

În această situație, dărâmarea Guvernului Dăncilă este o datorie patriotică. România ar putea să își îngrijească rănile, să respire din nou după ani de zile în care a fost efectiv sugrumată de această molimă politică numită PSD. Moțiunea de cenzură este o măsură de prim-ajutor pentru o țară suferindă.

Voi vota moțiunea de cenzură, deoarece România are nevoie de ajutor și merită să fie salvată!

Ionuț Simionca, deputat al PMP de Bistrița-Năsăud.

 
 

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulțumim frumos.

 
Elena Hărătău - declarație politică cu titlul PSD dorește echitate socială și calcularea tuturor pensiilor, pe principiul contributivității;

Doamna Elena Hărătău, PSD.

Urmează domnul Florin-Claudiu Roman, PNL.

 

Doamna Elena Hărătău:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Partidul Social Democrat s-a exprimat tranșant în problema pensiilor speciale, deoarece nu ne dorim să mai existe pensionari de rând și pensionari speciali, respectiv pensionari de lux. În timp ce toate celelalte formațiuni politice parlamentare doar au declarat că nu mai vor pensii speciale, PSD a dovedit o preocupare reală față de acest subiect sensibil, precum și faptul că este singurul partid care dorește cu adevărat să dispară pensiile speciale din România. Restul partidelor doar au clamat că nu mai vor pensii speciale, dar nu au pus în aplicare dispariția pensiilor de lux când au fost la guvernare. Demersuri pur electorale și demagogice, așa cum ne-a obișnuit deja opoziția.

PSD a decis în mod democratic că toate pensiile din România vor fi calculate după contributivitate și, în consecință, a și votat în Senat pentru dispariția pensiilor speciale.

Taxarea mega-pensiilor este o decizie corectă pentru restabilirea justiției și echității sociale. Deși sumele obținute la buget din această măsură nu sunt semnificative din punct de vedere macroeconomic, măsura are un rol social uriaș pentru restabilirea echilibrului în societate.

Guvernul condus de Viorica Dăncilă s-a ținut de cuvânt în tot ceea ce a promis persoanelor vârstnice. Luna trecută, toți cei 5,2 milioane de pensionari ai României au primit mai mulți bani, în cei trei ani de guvernare PSD majorând punctul de pensie de la 871 lei la 1.265 lei.

PSD va continua politica de creștere anuală a pensiilor, deoarece sunt încă mulți pensionari care o duc greu și care trebuie să aibă venituri decente și o viață independentă. Este obligatoriu ca evoluția pozitivă a economiei să se facă simțită în buzunarele fiecărui român, fie angajat sau pensionar.

Foarte grav este faptul că președintele a mințit când a spus că Guvernul nu mai poate plăti pensiile.

Iohannis fie habar nu are cum funcționează sistemul de pensii, după cinci ani de mandat, ceea ce este foarte grav, fie știe, dar vrea doar să provoace panică în rândul pensionarilor, cum a mai făcut și altă dată, când spunea că nu mai sunt bani de pensii.

Mulțumesc.

Deputat al PSD de Bacău, Elena Hărătău.

 
 

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulțumim frumos.

 
Florin-Claudiu Roman - declarație politică intitulată PSD, ciuma roșie, pune în pericol siguranța românilor;

Domnul deputat Florin-Claudiu Roman, PNL.

Se pregătește doamna Camelia Gavrilă, PSD.

 

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Bună dimineața!

Stimate doamne,

Stimați domni colegi,

Declarația politică de astăzi se intitulează "PSD, ciuma roșie, pune în pericol siguranța românilor".

Când în urmă cu un an de zile, de aici, de la această tribună, spuneam că o tânără a fost agresată și tâlhărită în scara unui bloc din Alba Iulia, atrăgeam atenția colegilor, mai ales PSD-iștilor care râdeau din bănci, că lucrurile o vor lua razna, dacă Guvernul nu va lua măsuri cât mai urgente pentru stoparea acestor derapaje infracționale. A urmat crima de la Mediaș, apoi cazul Caracal.

Din păcate, am avut dreptate! Astăzi, sub guvernarea Dăncilă, România a devenit raiul tâlharilor, violatorilor, criminalilor și traficanților de carne vie, iar instituțiile statului, care ar trebui să apere cetățenii români, au fost puse pe butuci de aceeași guvernare ineficientă, incapabilă, ineptă și coruptă.

Partidul Național Liberal a atras atenția de nenumărate ori, dar am și avut o serie de demersuri pertinente și serioase în plan parlamentar și legislativ, prin care am solicitat abrogarea recursului compensatoriu pentru infractorii care săvârșesc fapte grave și fapte cu violență. La sârbi, după drama similară, a apărut legea prin care criminalii, cei care omorau copii cu cruzime și femei însărcinate, primeau detenție pe viață.

La noi, sub guvernarea Dăncilă, din păcate, nu se poate!

Dar toate acestea - adică nici numărul mare de recidive, nici cazurile abominabile, nici tot mai slaba capacitate a instituțiilor abilitate să ia măsuri în acest sens și nici demersurile opoziției - nu au impresionat-o în vreun fel pe doamna Dăncilă sau pe colegii din PSD! Ei au preferat să tergiverseze sau să blocheze în Parlament orice demers parlamentar al opoziției, legat de recursul compensatoriu sau de înăsprirea pedepselor condamnaților definitiv pentru infracțiuni săvârșite cu violență.

Doamnelor și domnilor deputați,

Numai până în luna iunie a acestui an, un număr de 18.476 de deținuți au fost eliberați în baza Legii recursului compensatoriu! Astăzi vorbim de 21.000, dintre care circa 7.000 sunt criminali, violatori și tâlhari pe care i-ați lăsat liberi pe străzile României.

Cu toate acestea, doamna Dăncilă și camarila sa de oportuniști - "PSD - Ciuma Roșie", așa cum, din păcate, ne-a obișnuit - au rămas total impasibili la problemele din ce în ce mai grave în care au aruncat, cu bună-știință, România, în ghearele criminalilor, violatorilor și tâlharilor! Nu le pasă că românilor le este teribil de teamă să-și mai lase copiii singuri pe străzile orașelor și comunelor din propria țară! Nu le pasă că nicio instituție care ar trebui să apere cetățenii nu mai face față haosului infracțional!

Au vrut să anihileze justiția și să-și protejeze corupții și au reușit să anihileze siguranța românilor! Acesta este cel mai temeinic motiv pentru care Dăncilă și acoliții săi, "PSD - Ciuma Roșie" trebuie să plece acasă, în această săptămână!

Florin Roman, deputat al PNL de Alba.

 
 

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulțumim frumos, domnule deputat.

 
Camelia Gavrilă - declarație politică intitulată România, în fața unor nesfârșite crize politice;

Doamna deputat Camelia Gavrilă, PSD.

Urmează domnul deputat Ovidiu Raețchi, PNL.

 

Doamna Camelia Gavrilă:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor,

Stimați colegi,

Declarația mea politică se intitulează: "România, în fața unor nesfârșite crize politice".

Și, pentru prima dată, îmi exprim dezamăgirea și revolta față de evoluția discursului și a dialogului politic.

Dacă până acum intervențiile mele au fost constructive, analitice, formulând opinii, soluții profesioniste, conturând viziuni personale, idei de proiecte, de data aceasta constatăm că polemica și tensiunea politică au ajuns foarte departe, că acuzele nefondate, discursurile prezidențiale, deciziile neinspirate influențează bunul mers al societății, blochează evoluția activităților instituțiilor și a relațiilor interinstituționale.

Declarația politică de astăzi este de fapt un semnal față de aceste evoluții politice incorecte, este o cronică a unui prezent cenușiu și deprimant în care de multe ori interesele personale sunt așezate în fața și înaintea intereselor publice.

Este cunoscut faptul că numeroasele crize politice au dus la destabilizarea politicilor educaționale, în primul rând, și iată că ne confruntăm cu amânarea examenului de rezidențiat și imposibilitatea configurării acestui program, pentru că nu are cine să semneze ordinul. Alături de ministrul sănătății este important să semneze..., și legislația solicită semnături din partea ministrului educației. Amânarea nu este o soluție. Când sunt probleme, oamenii politici dezbat, găsesc rezolvări, indiferent de culoarea politică, nu se joacă cu destinul a peste 5.600 de tineri absolvenți, medici, cu atât mai mult cu cât deficitul de personal medical în spitale este cunoscut, iar intrarea în profesie a acestor tineri depinde de susținerea acestui examen de rezidențiat.

De altfel, se vede că Administrația Prezidențială nu mai reprezintă interesele României, ci interesele campaniei prezidențiale, iar multitudinea evenimentelor politice ne dovedește acest lucru.

Făcând recurs la memoria recentă, să ne amintim de refuzurile multiple, fără explicații concludente, legate de numirile unor miniștri, de lipsa unor numiri de miniștri interimari, în condițiile în care chiar Curtea Constituțională subliniază obligativitatea aceasta, prioritizarea intereselor personale politice, față de interesele naționale. Să ne amintim și de amânarea aprobării bugetului, în condițiile în care alocațiile pentru copii au fost amânate și acestea, considerându-se că este nerealist, supraevaluat, întârziat acest buget, deși evoluțiile ulterioare au dovedit că lucrurile stau cu totul altfel.

Criza numirii miniștrilor nu s-a manifestat numai la Educație, ci aceleași influențe au fost și la Ministerul Energiei, la Ministerul Mediului sau Ministerul Afacerilor Interne, iar responsabilitatea, sigur, revine președintelui, dar și echipei de consilieri, care probabil că nu au știut ce să-i spună sau nu au conștientizat consecințele unor amânări inacceptabile.

Miniștrii sunt ordonatori principali de credite, dispun realizarea plăților, importanța salariilor, a cheltuielilor. Guvernul nu poate adopta hotărâri importante în domeniile respective fără avizul miniștrilor de resort, iar toată funcționalitatea pe verticală a instituțiilor, la nivel de județe, de localități, toate acestea au fost influențate.

Deci, conflict interinstituțional, o nouă criză, alături de alte nesfârșite tensiuni, polemici sterile, crize false generate de noncomunicare.

Și sigur că, dincolo de președinție, spuneam, există o echipă de specialiști în diverse domenii, de la care ne-am fi așteptat la consiliere mai adecvată. România nu-și permite o astfel de criză. Ar trebui să găsească soluții și să arate că are maturitatea politică și își asumă responsabilitatea de țară europeană.

Mulțumesc.

Deputat al PSD de Iași, Camelia Gavrilă.

 
 

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulțumim frumos.

 
Ovidiu Alexandru Raețchi - solicitare ca Jandarmeria să își ceară scuze pentru abuzurile înregistrate la protestele din 10 august 2018;

Domnul deputat Ovidiu Raețchi, PNL.

 

Domnul Ovidiu Alexandru Raețchi:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Am ținut să iau cuvântul astăzi, deși nu o fac foarte des, pentru a saluta un moment important pentru democrația românească.

Foarte recent, jurnalistul Paul Arne Wagner a câștigat definitiv procesul cu Jandarmeria Română, după ce fusese ridicat abuziv și amendat de jandarmi la protestele din 10 august 2018, în timp ce-și făcea meseria, având un ecuson special pentru presă.

Simt nevoia, eu, să-i prezint scuze, azi, aici, de la tribuna Parlamentului, acestui jurnalist atât de implicat în realitățile sociale din România.

Mai mult și mai important, doresc să-i solicit oficial, actualului șef al Jandarmeriei, să facă același lucru, în numele instituției pe care o conduce.

Să-și ceară public scuze, nu doar jurnalistului Wagner, ci tuturor cetățenilor care au fost nedreptățiți, agresați sau răniți de Jandarmerie, în perioada critică a regimului Dragnea, pentru că îndrăzneau să protesteze.

Să-și ceară scuze domnului Ioan Duia, care a fost amendat pentru că scanda - scanda - lozinci anti-PSD, deși este surdo-mut. Și domnul Duia a câștigat definitiv procesul cu Jandarmeria și nu a primit încă nicio scuză pentru nedreptatea aberantă la care a fost supus.

Și mai cer șefului Jandarmeriei, dacă tot e dispus să-și aducă instituția din subordine pe calea cea dreaptă, să prezinte scuze tuturor cetățenilor bătuți și gazați fără nicio vină și fără niciun sens, în data de 10 august. Vorbim de sute de persoane care au depus atunci plângeri și dovezi medicale și care așteaptă încă să li se facă dreptate.

Am citit mesajul publicat de jurnalistul Paul Arne Wagner, după ce a câștigat procesul cu Jandarmeria. Și vreau să-l asigur public că preocupările lui privind modernizarea Jandarmeriei Române și a legislației adunărilor publice sunt și preocupările noastre, ale opoziției. Va regăsi în programul nostru de guvernare propuneri concrete prin care posibilitatea unor abuzuri împotriva cetățenilor și împotriva libertății de exprimare să fie înlăturată.

Noi credem într-un stat liberal în care Jandarmeria reprezintă o soluție pentru asigurare și restabilire doar în situații de criză, strict în limite legale și cu datele de identificare ale fiecărui jandarm afișate la vedere, astfel încât cei care încalcă legea să poată fi sancționați imediat.

Noi considerăm exprimarea liberă și protestul non-violent o virtute a democrației, nu un pericol pentru lideri politici, care au fost tratați de șefii jandarmilor, să spunem lucrurilor pe nume, cu o slugărnicie descalificantă.

Am anunțat, de altfel, public, în numele Comisiei pentru apărare și siguranță națională a Partidului Național Liberal, pe care o coordonez, că dacă moțiunea de cenzură va trece și dacă vom avea un ministru de interne liberal, indiferent cine ar fi acesta, raportul Ministerului de Interne privind evenimentele din 10 august va fi imediat desecretizat, pentru a putea debloca astfel cercetările privind abuzurile care s-au produs atunci.

Închei aici, repetând fără pic de retorică faptul că șeful Jandarmeriei datorează, din punctul meu de vedere, scuze poporului român, în numele instituției sale, pentru modul în care aceasta a acționat în ultimii ani.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulțumim frumos, domnule deputat.

 
Tamara-Dorina Ciofu - declarație politică intitulată Absolvenții facultăților de medicină nu se pot înscrie la rezidențiat din cauza toanelor președintelui Iohannis, care este preocupat să-și facă campanie electorală!;

Grupul parlamentar al PSD, doamna Tamara-Dorina Ciofu.

Se pregătește domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe, PNL.

 

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Obiectul declarației politice de astăzi: "Absolvenții facultăților de medicină nu se pot înscrie la rezidențiat din cauza toanelor președintelui Iohannis, care este preocupat să-și facă campanie electorală!".

Concursul național de intrare în rezidențiat se amână pentru data de 8 decembrie 2019 pentru că președintele Iohannis nu dorește să respecte Constituția și să numească un ministru la educație.

Ministerul Sănătății a crescut numărul de locuri la rezidențiat pentru acoperirea deficitului de medici, dar Iohannis blochează susținerea examenului pentru 2019, ceea ce înseamnă că absolvenții de medicină din 2019 și cei din anii anteriori nu se pot înscrie la examenul de rezidențiat.

În guvernarea PSD, pentru prima dată Ministerul Sănătății a început să majoreze numărul de locuri la rezidențiat și să îl coreleze cu specialitățile unde se înregistrează deficit de medici - de la 4.000 de locuri în 2017, la 5.000 de locuri în 2018 și la 5.415 locuri în 2019.

Pentru prima dată, Ministerul Sănătății a stabilit criterii pentru acreditarea spitalelor județene în cadrul cărora medicii rezidenți să urmeze module de pregătire la recomandarea coordonatorului de rezidențiat, realizându-se astfel o suplinire a deficitului de personal la nivel local.

Candidatul Iohannis este în campanie și nu are timp să desemneze ministrul educației, așa cum i-a cerut Curtea Constituțională.

În goana după voturi, președintele Iohannis se răzbună pe absolvenții de medicină și îi lasă să aștepte susținerea examenului de intrare în rezidențiat până se termină campania electorală.

Din păcate, România este la cheremul lui Klaus Iohannis! Toanele președintelui generează instabilitate la toate nivelurile sociale!

Inconștiența președintelui Klaus Iohannis pune în pericol funcționarea instituțiilor statului și determină îngrijorare în rândul românilor!

Din cauza toanelor președintelui, România investește mai puțin, absoarbe mai puțini bani europeni și comunități întregi de români suferă din lipsa dezvoltării.

Acesta e președintele care ne propune "România normală"!

Siguranța cetățenilor este la cheremul lui Klaus Iohannis, așa cum spuneam. Ura președintelui Iohannis față de PSD lasă România fără conducere la cea mai importantă instituție care asigură securitatea cetățenilor, Ministerul de Interne.

Cu toate că premierul Dăncilă a solicitat președintelui să numească un ministru la Interne, domnul Klaus Iohannis este în campanie electorală și nu are timp să se ocupe de siguranța românilor.

Vă mulțumesc.

Tamara Ciofu, deputat al PSD, Botoșani.

 
 

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulțumim frumos.

 
Andrei Daniel Gheorghe - declarație politică având titlul Ucraina își bate joc de drepturile fundamentale ale comunității românești;

Domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe, Grupul parlamentar al PNL.

 

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Bună dimineața!

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi: "Ucraina își bate joc de drepturile fundamentale ale comunității românești".

Știm foarte bine faptul că există o lege a educației, în Ucraina, care suprimă dreptul la învățământ în limba minorităților.

Motivarea pentru această lege a fost aceea cu privire la războiul din estul Ucrainei și la o potențială subminare a statalității ucrainene de către marea masă de vorbitori de limba rusă din estul Ucrainei.

Dar, în realitate, această lege dorește asimilarea etnică a tuturor comunităților minoritare de pe teritoriul Ucrainei, indiferent că vorbim de români, indiferent că vorbim de unguri, de polonezi, de slovaci sau de alte comunități care trăiesc astăzi pe teritoriul Ucrainei.

Nu întâmplător, ministrul învățământului de la Kiev a mai anunțat că pentru anul 2023 toate școlile cu predare în limbile minorităților, inclusiv cele care aparțin statelor membre ale Comunității Europene, vor fi închise. De asemenea, școlile românești care deja sunt într-un proces accelerat de închidere, de limitare, de micșorare și de marginalizare, vor fi închise, iar predarea pentru copiii reprezentanților comunității românești din Ucraina, de peste jumătate de milion de oameni, care trăiesc în regiunea Cernăuți, în Bucovina, în Herța, în nordul Basarabiei, în sudul Basarabiei, în nordul Maramureșului, pentru toți acești oameni care sunt autohtoni acolo și care au rămas prinși în spatele ocupației sovietice, limba română va deveni aproape prohibită, iar copiii acestor oameni nu vor mai avea dreptul să învețe în limba lor. Este un act grav, un abuz, o bătaie de joc pe care statul ucrainean o face cu privire la niște drepturi fundamentale pe care minoritatea ucraineană le are în România și niște drepturi fundamentale pentru care statul ucrainean a semnat o serie de acorduri internaționale și care sunt parte din legislația internațională cu privire la protecția drepturilor minorităților și care nu reprezintă nimic nou, ci sunt doar un lucru de bun-simț, respectarea dreptului minorității de a putea învăța în propria limbă maternă și de a-și cultiva tradițiile, obiceiurile și de a-și perpetua identitatea sa.

De aceea, cred că în acest moment Tratatul pe care România l-a semnat în 1997 cu Ucraina este complet caduc. Cred că domnul președinte Klaus Iohannis și doamna prim-ministru Viorica Dăncilă au nu doar obligația de a se delimita definitiv și a denunța acest tratat pe care Ucraina îl încalcă în mod constant la adresa României, în mod abuziv și fără nici cea mai mică lipsă de respect, ci și de a sista orice tip de asistență și orice tip de susținere pentru statul ucrainean, în ceea ce privește procesul de integrare europeană a Ucrainei.

Atâta timp cât Ucraina își bate joc de românii din propriul său teritoriu, de românii care trăiesc acolo, în Bucovina, în sudul Basarabiei, în nordul Maramureșului, în Herța, și care trăiesc pe pământurile lor din moși-strămoși, de pe vremea Moldovei lui Ștefan cel Mare și de pe vremea dacilor, de atâta timp, noi nu avem niciun motiv să susținem statul ucrainean, să acordăm vreun sprijin și ajutor proiectelor acestei țări vecine.

De aceea, cred că România ar trebui să ia toate măsurile pentru a atrage atenția pe plan internațional asupra abuzurilor care se produc în Ucraina și asupra acestor măsuri represive, măsuri șovine și măsuri contrare legislației internaționale cu privire la drepturile minorităților, pe care Guvernul și Parlamentul din Ucraina le-au luat în ultima perioadă și care vin pur și simplu să încalce niște drepturi fundamentale, niște drepturi legitime pentru niște minorități etnice, drepturi care sunt prevăzute oriunde în Europa.

România să ia atitudine și să nu mai permită aceste grave încălcări ale drepturilor omului pe care le face Ucraina în ultima perioadă!

Așadar, cred că, atât la nivel de Guvern și de Președinție, trebuie ca autoritățile românești să se sesizeze și să întreprindă toate măsurile, la nivel internațional, diplomatic, bilateral și politic, care să oprească acest proces de deznaționalizare și ucrainizare a românilor din actualul teritoriu al Ucrainei.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Mulțumesc frumos, domnule deputat.

Domnul Răzvan-Ilie Rotaru, Grupul parlamentar al PSD?

Dau citire, integral, celor care s-au înscris pentru declarații de la Grupul parlamentar al PSD: Petru-Bogdan Cojocaru, Cristina-Elena Dinu, Alina Teiș, Vasile Cîtea, Silviu Nicu Macovei, Georgeta-Carmen Holban, Aurel Căciulă, Laurențiu Nistor, Natalia-Elena Intotero, Eliza-Mădălina Peța-Ștefănescu, Ciprian-Constantin Șerban, Claudiu-Augustin Ilișanu, Viorel Stan, Costel Lupașcu, Marius-Constantin Budăi, Cristina Burciu, Neculai Iftimie, Ștefan Mușoiu, Mihai Weber, Daniela Oteșanu, Mirela Furtună.

Grupul parlamentar al PNL: Ionel Palăr, Tudorița Lungu, Raluca Turcan, Antoneta Ioniță, Florica Cherecheș, Viorica Cherecheș, Găvrilă Ghilea, Vasile-Florin Stamatian, Dumitru Mihalescul, Dumitru Oprea, Nicolae Giugea, Ioan Balan, Claudiu-Vasile Răcuci, Sorin-Ioan Bumb, George Șișcu, Costel Alexe, Glad-Aurel Varga.

Grupul parlamentar al USR: Sergiu Cosmin Vlad, Cristina-Ionela Iurișniți.

Grupul parlamentar al UDMR: Farago Petru și Korodi Attila.

Grupul parlamentar al minorităților naționale: Mariana-Venera Popescu.

Grupul parlamentar al PMP: Adrian Todoran, Cătălina Bozianu, Sebastian Moise, Petru Movilă, Marius Pașcan.

Neafiliați: Oana-Mioara Bîzgan-Gayral, Mihai Niță.

Nemaiavând vorbitori și dând citire listei tuturor celor care au depus în scris declarațiile politice, declar închisă prima parte a ședinței noastre de astăzi, 8 octombrie 2019, dedicată declarațiilor politice și intervențiilor.

Mulțumesc.

 
   

(Următoarele declarații politice și intervenții au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)

 
  Alina Teiș - declarație politică intitulată Moțiunea de cenzură nu va trece!;

Doamna Alina Teiș:

"Moțiunea de cenzură nu va trece!"

Observăm, în ultimele zile, cum opoziția se referă la moțiunea de cenzură ca și când aceasta ar fi cel mai important lucru care trebuie să ne preocupe. Subiectul ține, de zile întregi, paginile ziarelor și deschide jurnalele televiziunilor de știri, și toată lumea îl tratează ca pe ceva vital, fără de care România nu ar mai putea exista.

Cred că această moțiune de cenzură vine la pachet cu multă ură din partea celor care doresc doar să preia puterea, fără a ști și ce să facă după aceea.

Am citit moțiunea și am văzut cum cei din opoziție se bucură ca niște copii, dar nu vin cu nicio soluție. Își doresc să conducă această țară, doar că nici măcar nu se înțeleg între ei.

Această moțiune de cenzură a fost dorită mai mult de președintele Klaus Iohannis, deoarece, în continuare, candidatul cel mai puternic sau contracandidatul lui Klaus Iohannis rămâne Viorica Dăncilă, iar șeful statului s-a gândit că, dacă va reuși să dea jos Guvernul, poate va avea mai multe șanse la prezidențiale.

Am văzut o moțiune de cenzură care conține multe neadevăruri. Vorbim despre omisiuni intenționate, distorsionări ale realității și multe invenții, scrise din disperarea opoziției de a acapara puterea.

Se spune în moțiune că s-a alocat cel mai mic buget pentru investiții. Adevărul este că, în 2019, pentru investiții s-a alocat cel mai mare buget din istoria României, aproape 50 de miliarde de lei, cu 20 de miliarde în plus față de suma alocată de Guvernul Cioloș.

Opoziția a mai venit cu un argument - au fost descurajați investitorii privați. De fapt, au fost făcute investiții în economie. În primele 6 luni, investițiile străine directe, în totalitate private, au crescut cu 30% față de anul trecut, ajungând la 2,3 miliarde de euro.

Se mai spune că a crescut prețul la facturile la utilități prin adoptarea O.U.G. nr. 114. Adevărul este că, prin adoptarea O.U.G. nr. 114, au fost plafonate prețurile la energie electrică și la gazele naturale, astfel încât prețurile la facturi să nu mai crească.

O altă minciună este că Guvernul "nu dă doi bani" pe soarta școlii românești. Însă Guvernul PSD a alocat cea mai mare sumă din istoria României pentru învățământ. Și la fel se întâmplă și cu unitățile medicale, unde bugetul a crescut de 15 ori față de cel alocat în Guvernul susținut de președintele Iohannis.

Și tocmai pentru că nu ține cont de realitate, această moțiune nu va trece. Sunt sigură că parlamentarii au înțeles că România are nevoie de stabilitate, iar aceasta nu poate veni dacă la conducerea țării ajung oameni care nu au viziune.

Am încredere că în Parlament sunt oameni responsabili, care conștientizează că o moțiune de cenzură trecută poate bulversa starea politică și economică a țării noastre.

Am convingerea că nu va trece această moțiune și vom continua să muncim și să ne ducem la bun sfârșit Programul de guvernare!

  Antoneta Ioniță - declarație politică: Nu mai țineți la sertar medicamentele inovative! Bolnavii de cancer, SIDA și diabet au dreptul la viață!;

Doamna Antoneta Ioniță:

"Nu mai țineți la sertar medicamentele inovative! Bolnavii de cancer, SIDA și diabet au dreptul la viață!"

În luna aprilie, atunci când a fost adoptat bugetul de stat pentru anul 2019, PNL a atras atenția că avem de-a face cu un buget al minciunii și ipocriziei. Membrii Guvernului au prezentat cifre false, care nu aveau nimic în comun cu realitatea. Mai mult, au fost nesocotite toate avertismentele organismelor financiare internaționale, care atrăgeau atenția că bugetul României este nesustenabil, construit pe un optimism exagerat. Nu au fost luate în seamă nici semnalele opoziției, nici poziția președintelui Klaus Iohannis, care a retrimis bugetul în Parlament. Mașina de vot PSD-ALDE a funcționat impecabil, iar bugetul a fost adoptat.

Astăzi, constatăm un adevăr trist. Guvernul nu mai are bani, se împrumută constant, la cele mai mari dobânzi de pe piața interbancară, iar banii merg exclusiv către consum, nicidecum pentru susținerea investițiilor. Din cauza iresponsabilității guvernanților, asistăm la o tăiere de fonduri de la domenii vitale, sănătatea și educația. Cu bună știință, Guvernul PSD îi sacrifică pe români, mai ales pe românii suferinzi, care au cea mai mare nevoie de servicii medicale și de medicamente compensate.

În data de 19 iulie 2019, Guvernul Dăncilă a anunțat completarea listei de medicamente rambursate, cu 17 noi medicamente inovative, destinate în special tratamentului bolnavilor de cancer, HIV și diabet. Era nevoie de o banală hotărâre de guvern. După mai bine de patru luni, inițiativa este blocată. Actul normativ s-a încurcat în circuitul de avizare ministerială. În ciuda declarațiilor publice repetate și a promisiunilor fără acoperire ale reprezentanților Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Proiectul de Hotărâre de Guvern nu a fost adoptat nici până în prezent. În acest timp, mii de pacienți își pun speranța că un medicament modern le poate salva viața.

Asistăm la o nouă minciună marca PSD, care, în cadrul Programului de guvernare, dar și în fiecare ieșire publică a experților pe sănătate se declară un mare susținător al îmbunătățirii accesului pacienților la medicamente inovatoare. Ministrul sănătății nu pierde niciun prilej să se laude cu introducerea în rambursare a unui număr semnificativ de molecule. Dincolo de aceste declarații, de această perdea de fum, pacienții din România nu au în continuare acces la alternativele terapeutice salvatoare de vieți. Totul rămâne la stadiul de intenție și de promisiune.

În lipsa unei decizii ferme, pacienții nu pot beneficia de tratamentul necesar, iar Guvernul României se face direct responsabil că românii bolnavi nu beneficiază de medicamentele moderne. De ce trenează această hotărâre de guvern, pentru ca 17 noi medicamente să poată ajunge la bolnavi? De cât timp au nevoie cei de la PSD pentru a redacta un text simplu, care înseamnă, de fapt, viața unor oameni?

Stimați colegi de la PSD, nu există nicio scuză pentru această tergiversare! Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat cetățenilor români prin Constituție și nu le poate fi răpit nici măcar de PSD. Știm că ați secătuit România, că ați lăsat bugetul fără bani, dar nimeni nu vă permite să le furați românilor dreptul de a primi tratamentele de care beneficiază pacienții din toată Uniunea Europeană! Nepăsarea și incompetența înseamnă vieți. În timp ce trenați adoptarea acestei hotărâri de guvern, sunt oameni care se sting și care ar putea fi salvați, iar de asta vă faceți vinovați!

Bolnavii nu mai acceptă explicații. Au nevoie de medicamente. Somăm Guvernul să emită hotărârea de guvern și să le dea românilor bolnavi șansa la viață!

  Marius-Constantin Budăi - declarație politică cu titlul Moțiunea de cenzură va genera instabilitate financiară și socială pentru fiecare român, dacă va fi adoptată. Opoziția habar nu are ce să facă la guvernare!;

Domnul Marius-Constantin Budăi:

"Moțiunea de cenzură va genera instabilitate financiară și socială pentru fiecare român, dacă va fi adoptată. Opoziția habar nu are ce să facă la guvernare!"

Iohannis și opoziția riscă să arunce țara în haos. Fără un Program de guvernare comun, fără o înțelegere privind un nou guvern și fără o propunere de premier, PNL, USR-PLUS, PMP, PRO România, UDMR și Tăriceanu au semnat o moțiune de cenzură care, dacă va trece, va genera instabilitate financiară și socială pentru fiecare român.

PSD nu se teme de moțiune și este pregătit pentru orice situație va fi după votul de joi din plenul Parlamentului.

Partidele care au semnat pentru susținerea moțiunii au format un nou CDR, care, la fel ca în 1996, va fi marcat de austeritate pentru români și certuri între partidele care compun această alianță.

Experiența negativă a alianțelor de tipul CDR și D.A. se va repeta și în cazul actualei alianțe ad-hoc, iar conflictele din interior vor genera instabilitate pentru fiecare categorie socială și profesională.

Românii nu mai au răbdare să se uite la cearta pe funcții și neînțelegerile dintre PNL, USR și aliații lor. Românii au nevoie de pensii, salarii, condiții bune de trai.

Toate partidele care au semnat moțiunea și care vor să ajungă la putere nu au niciun program, nu se pot înțelege pe nimic: unii își doresc alegeri anticipate, alții le resping, unii vor guvern politic, alții vor guvern tehnic, unii vor să participe la guvernare, alții doar s-o susțină, unii consideră necesar un guvern al opoziției, alții susțin un guvern interimar PSD. Moțiunea de cenzură - o înșiruire de manipulări prin care opoziția vrea să păcălească românii.

Opoziția spune că s-a alocat cel mai mic buget pentru investiții. Adevărul este că, în 2019, s-a alocat cel mai mare buget pentru investiții din istoria României, aproape 50 de miliarde de lei, cu 20 de miliarde în plus față de suma alocată de Guvernul lui Iohannis.

Opoziția spune că au fost descurajați investitorii privați. Adevărul este că, în primele cinci luni ale anului, investițiile totale în economie, inclusiv cele private, au crescut cu 5,7% față de anul trecut, plasând România printre primele locuri în UE. În primele 6 luni, investițiile străine directe, care sunt în totalitate private, au crescut cu 30% față de anul trecut, ajungând la 2,3 miliarde de euro.

Opoziția spune că au crescut facturile la utilități prin adoptarea O.U.G. nr. 114. Adevărul este că, prin acest act normativ, au fost plafonate prețurile la energie electrică și la gaze pentru populație, astfel încât facturile să nu mai crească în următorii trei ani.

Opoziția spune că tuturor companiilor de stat profitabile le-au fost confiscate miliarde de euro din banii de investiții. Adevărul este că sumele transferate de Guvern, din profitul companiilor de stat, au reprezentat dividendele pe care le deține statul român, nu au fost confiscate. Acele sume au fost transferate tocmai pentru că acele companii nu au fost capabile să le aloce pe proiecte de investiții, iar banii zăceau în bănci, neutilizați. În guvernarea PNL, aceste companii profitabile erau în pragul falimentului și înregistrau pierderi uriașe. Doar prin schimbarea managementului și înlăturarea căpușelor, după venirea PSD la guvernare, aceste companii au trecut pe profit.

Opoziția spune că Guvernul a îndatorat generațiile viitoare. Adevărul este că, în guvernarea PSD, datoria guvernamentală a scăzut ca pondere în PIB, de la 37,6% în Guvernul lui Iohannis la 35% în prezent. S-a înjumătățit datoria pe termen scurt, care punea presiune pe buget, de la 20 de miliarde de lei în timpul lui Cioloș la doar 10 miliarde de lei în prezent.

Opoziția arată că instituțiile financiare spun că România a devenit statul cel mai vulnerabil din UE, în fața unei posibile crize economice. Adevărul este că nu există o astfel de evaluare din partea așa-ziselor instituții financiare.

Opoziția spune că Guvernul nu dă doi bani pe soarta școlii românești. Adevărul este că Guvernul PSD a alocat cea mai mare sumă pentru învățământ din istoria României, cu o treime mai mult decât Guvernul lui Iohannis și aproape dublu față de guvernarea PDL-PNL.

Opoziția spune că nu se fac investiții în spitale. Adevărul este că, în 2018, Guvernul PSD a investit în echipamente medicale pentru spitale, de 15 ori mai mult decât Guvernul lui Iohannis. Când PNL-PDL era la guvernare, aceștia trimiteau medicii să muncească în străinătate, după ce le-au tăiat salariile cu 25%. În guvernarea PSD, salariile medicilor s-au triplat și a fost oprit exodul acestora în afara țării.

Opoziția spune că Guvernul face eforturi disperate să blocheze dreptul la vot al românilor din diaspora. Adevărul este că acest guvern a prevăzut mai multe zile de vot pentru românii din diaspora, a operaționalizat înscrierea în registrul electoral pentru cei care votează în afara țării și a extins votul prin corespondență și la alegerile prezidențiale, chiar dacă toate aceste lucruri costă mai mult decât votul pentru cei 15 milioane de votanți din România. Deși este șeful diplomației românești, Iohannis nu s-a implicat deloc să mobilizeze corpul diplomatic, în vederea identificării unor noi locații pentru secții de votare în străinătate.

  Aurel Căciulă - declarație politică intitulată Pentru noi, în doar 3 ani... pentru alții... niciodată!;

Domnul Aurel Căciulă:

"Pentru noi, în doar 3 ani... pentru alții... niciodată!"

Guvernarea PSD-ALDE a adus creștere economică sustenabilă și bunăstare cetățenilor. De la începutul mandatului, ne-am respectat angajamentele față de cei care ne-au votat și au crezut în Programul de guvernare propus. Am promis creștere economică în buzunarele românilor. Am crescut salariul minim net cu 36,5%, iar pe cel mediu net cu 17%.

Salariul minim net - decembrie 2016 - 926 de lei; februarie 2017 - 1.065 de lei; ianuarie 2018 - 1.162 de lei; ianuarie 2019 - 1.262 de lei; 1.413 lei pentru cei cu studii superioare.

Realitatea confirmă că România se dezvoltă bine în guvernarea PSD, iar creșterea economică consistentă de 5% din primul trimestru al acestui an se bazează, în principiu, pe aceleași categorii de resurse, ca și în 2018:

  • industria, cu o contribuție de 23,7%;
  • comerțul - 18,3%;
  • administrație publică și apărare, asigurări sociale din sistemul public, învățământ, sănătate și asistență social - 13,1%;
  • construcțiile, agricultura.

Datorită aplicării Legii salarizării unitare, medicii au azi salarii decente care îi determină să profeseze în țară, iar personalul din sănătate, administrație, apărare și ordine publică, cadrele didactice au de asemenea venituri mai mari, în medie peste 50%.

Guvernul a majorat punctul de pensie, de la 871 de lei în 2016 la 1.265 de lei de la 1 septembrie 2019. Pensiile mai mici de 2.000 de lei au fost scutite de impozit și s-au eliminat contribuțiile de asigurări de sănătate pentru toți pensionarii, iar impozitul pe veniturile din pensii a fost redus, de la 16% la 10%, pentru pensiile mai mari de 2.000 de lei, măsură realizată de la 1 ianuarie 2018.

Noua indemnizație socială, de la 1 septembrie 2019, este de 704 lei, în creștere cu 85% în ultimii doi ani și jumătate, cu mult peste creșterea prețurilor, care a fost de numai 9%.

Prin creșterea numărului de angajați înregistrați în Revisal și prin transferul contribuțiilor sociale de la firmă la angajat, bugetul asigurărilor sociale a înregistrat o creștere fulminantă, peste 5,5 milioane de angajați, iar șomajul a ajuns la un minim istoric, peste 10.000 de locuri noi de muncă.

Perioada 2019-2020 va fi dominată de o serie de provocări, atât din perspectiva oportunităților, cât și a riscurilor. În această perioadă vom miza pe creșterea investițiilor, atât cele finanțate din buget sau prin accelerarea absorbției de fonduri europene, cât și prin stimularea investițiilor private.

Investiții bugetul general consolidat: 2017 - 26,7 miliarde de lei; 2018 - 34,2 miliarde de lei; 2019 - 49,9 miliarde de lei;

Investiții străine directe: 2018 - 1,7 miliarde de euro; 2019 - 2,3 miliarde de euro.

În industrie, motorul de creștere economică, cifra de afaceri a crescut cu 7,5% în primele 5 luni din 2019, comparativ cu aceeași perioadă din 2018.

Guvernul a adoptat Programul de finanțare a investițiilor pentru modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare și balneoclimatice, cu un buget anual de 617 milioane de lei.

România a atras 9,5 miliarde de euro din cele 31 de miliarde de euro alocate în exercițiul financiar 2016-2020, 30%. Pentru agricultură, România a atras 7,5 miliarde de euro în perioada ianuarie 2017 - februarie 2019, dublu față de totalul sumelor încasate de la UE în 9 ani, în perioada 2007-2016.

Peste 70% din resursele alocate Programelor PNDL au mers către comunitățile din mediul rural pentru drumuri, trotuare, canalizare, apă, gaze, școli, dispensare, grădinițe - peste 7,2 miliarde de euro.

Performanța guvernării PSD din ultimii 2 ani este net superioară guvernărilor din ultimii 10 ani. Cifrele o spun, potrivit INS și EUROSTAT, în ciuda multiplelor blocaje instituționale ale opoziției, ale președintelui Klaus Iohannis - blocarea bugetului, pe motiv că se bazează pe o estimare nerealistă a creșterii economice. Cel nerealist s-a dovedit a fi chiar el. Să nu uităm de prognozele eronate ale analiștilor care au indus nejustificat o stare de neîncredere în economia românească.

Din 2017, opoziția lansează în spațiul public tot felul de acuze mincinoase privind incapacitatea de plată a salariilor, a pensiilor și iminența unei crize economice profunde. Deși România înregistra cea mai mare creștere economică din Europa, liderii opoziției anticipau investiții zero la autoritățile locale - nicio autoritate locală fără excedent bugetar nu a avut buget mai mic decât în 2017 -, scăderi de salarii - contrar, acestea au crescut -, creșterea inflației, la 12% în martie 2018, - BNR a anunțat că inflația va fi de circa 3,5%.

"Dezastru pentru România! Liderii opoziției ne amenințau cu naționalizarea fondurilor din Pilonul II - sunt fonduri publice, nu pot fi naționalizate. România trebuie să se împrumute masiv doar pentru plata cheltuielilor curente, să se împrumute lunar pentru plata salariilor și pensiilor. TVA va crește! În realitate, TVA a scăzut.

Lună de lună, liderii opoziției au un program bine prestabilit de scenarii sumbre privind dezastrul economic, menit să inducă panică, neîncredere, nesiguranță, confuzie în rândul populației. Opoziția ne anunță zilnic că PSD trebuie să plece imperativ de la guvernare! De ce? Liderii opoziției, prin toate mijloacele, denigrează Guvernul și face tot ce-i stă în putință pentru răsturnarea lui. De ce? Pentru că tu, opoziția, recunoști în sinea ta cât de bun este acest Program de guvernare al PSD-ALDE, doar că nu te-ai așteptat ca România, în doar 3 ani, să redevină grânarul Europei, să fie pe locul 1 în Uniunea Europeană la culturile de porumb și floarea-soarelui, subvențiile, acordate integral, la timp, investiții masive pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de irigații, dar și locul 1 în UE privind absorbția fondurilor destinate agriculturii în 2019.

În România s-au mărit alocațiile pentru copii, peste 80.000 de elevi din licee profesionale primesc burse din fonduri europene, s-au modernizat și s-au reparat un număr record de școli și grădinițe, studenții circulă gratuit cu trenul, s-au construit noi spitale, s-au modernizat și s-au dotat multe spitale, s-au dotat cu ambulanțe multe localități.

De asemenea, s-a dat Legea offshore, astfel încât 50% din gazele din Marea Neagră să fie pentru piața românească și 25% dintre angajați și firme vor fi din România.

Guvernul a achiziționat Șantierul Naval Mangalia, unde statul a redevenit acționar majoritar, 51% din capitalul social. Mulți tineri și-au început prima afacere prin Programul "Start-up Nation", 1% impozit pentru microîntreprinderi - 1-9 angajați, tinerii cu vârsta de 16-26 de ani care nu obțin venituri pot solicita credite fără dobândă de până la 40.000 de lei pentru cheltuieli legate de educație, sănătate, sport, cultură.

De la 1 ianuarie 2017, guvernarea PSD a creat peste 230.000 de locuri de muncă, a scutit de impozit pe venit pe IT-iști și salariații din proiectele de cercetare și a acordat vouchere de vacanță, în valoare de 1.450 de lei, tuturor salariaților din sistemul public. Sunt prea multe pentru a le evidenția pe toate, dar trebuie să rețineți că "Pentru noi, în doar 3 ani... pentru alții... niciodată!"

Predicțiile toxice, iresponsabile ale opoziției, după modelul președintelui țării, privind dezastrul economic, au fost de fiecare dată contrazise de realitate. Din fericire pentru români, cifrele oficiale reafirmă că, în 2018, România a avut o creștere de 4,1%, care se adaugă peste creșterea record de 6,9% din 2017.

  Georgeta-Carmen Holban - declarație politică: Președintele - frână și opoziția - fugă!;

Doamna Georgeta-Carmen Holban:

"Președintele-frână și opoziția-fugă!"

România traversează momente dificile și delicate, generate de blocarea impardonabilă a activității Guvernului de către președintele țării. Atitudinea sfidătoare și disprețuitoare a șefului statului este copiată la indigo de opoziția parlamentară care a refuzat săptămâna trecută să își voteze propria moțiune de cenzură.

Există anumite sensibilități politice de nuanță care trebuie știute de români, mai ales că mai avem doar o lună până la scrutinul alegerilor prezidențiale. Este vital ca oamenii să fie corect informați, pentru a vota în deplină cunoștință de cauză la viitoarele alegeri, atât la cele prezidențiale, cât și la cele locale și parlamentare de anul viitor.

Pe de o parte, se vede din Cosmos că Iohannis ignoră în mod nepermis decizia Curții Constituționale, care s-a pronunțat clar asupra faptului că președintele a încălcat flagrant Constituția României, blocând cu bună știință activitatea Guvernului. Este inutil să mai vorbim despre prerogativele și rolul unui președinte într-un stat democratic! Acest președinte, inexistent timp de cinci ani, și-a depășit acum toate responsabilitățile și atribuțiile funcției, înjosind astfel instituția prezidențială a României. Decizia CCR îl obligă, fără tăgadă, să numească noii miniștri propuși de premierul Viorica Dăncilă, însă, intrat în transa campaniei electorale, Iohannis a devenit în ultima vreme și orb, nu numai mut, metaforic vorbind, lipsa sa de reacție fiind patologică!

Refuzul președintelui, de a aplica decizia Curții Constituționale și a numi un ministru interimar la educație, va putea avea efecte distrugătoare pentru sistemul național de sănătate, deoarece o întreagă generație de tineri medici absolvenți nu își vor putea susține examenul de rezidențiat, iar mulți dintre ei vor prefera să plece astfel din țară. Oare chiar nu-i pasă lui Iohannis de soarta celor 8.000 de absolvenți ai facultăților de medicină?

În același ton, opoziția s-a opus citirii propriei moțiuni de cenzură, și implicit votului acesteia, după ce luni de zile a clamat că vrea să răstoarne Guvernul. Probabil era prea mare deranjul să vină într-o zi de sâmbătă la Parlament, dacă ei nu vin nici în timpul săptămânii... demagogi, populiști, imaturi, incapabili, necredibili! Din această cauză, de fapt, ei fug de ei înșiși, inclusiv de propria moțiune, și evident și de guvernare! În concluzie, românii să stea liniștiți, moțiunea de cenzură nu va trece!

  Claudiu-Augustin Ilișanu - declarație politică cu titlul Românii așteaptă continuitate în guvernare, implementarea proiectelor solide aflate în desfășurare și un președinte implicat și în consens cu tradiția românească. Guvernarea PSD a adus dezvoltare în județul Bacău și va crea în continuare perspective pozitive pentru resursa umană din această regiune istorică;

Domnul Claudiu-Augustin Ilișanu:

"Românii așteaptă continuitate în guvernare, implementarea proiectelor solide aflate în desfășurare și un președinte implicat și în consens cu tradiția românească. Guvernarea PSD a adus dezvoltare în județul Bacău și va crea în continuare perspective pozitive pentru resursa umană din această regiune istorică"

Ne aflăm la începutul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, iar în discursul public fiecare dezbate întrebarea cine îi va reprezenta pe români la nivel internațional în următorii 5 ani. Cred că este elementar ca discuția să pornească de la simpla întrebare, ce a făcut o persoană pentru români ca să primească din partea acestora votul celei mai înalte demnități naționale. Românii nu vor accepta cadrul unei dezorientări voite care încearcă să fie implementat în spațiul public. Românii trebuie să decidă cu privire la proiectele implementate. Pasivitatea nu aduce nimic în buzunarele românilor. Cetățenii au nevoie de condiții mai bune de trai, de salarii europene, condiții fundamentale pe care guvernarea PSD le-a creat în acest mandat.

Județul Bacău, locul unde românii au scris istorie acum 100 de ani, confirmă pe bună dreptate o guvernare eficace care a adus continuitate în dezvoltare și proiecte solide pentru binele cetățenilor. Valoarea totală a proiectelor de investiții din județul Bacău, de la preluarea guvernării până în prezent, se ridică la 1.382.364.851,25 de lei. Prin Programele PNDL, infrastructura a fost reabilitată: a fost asfaltat în totalitate Drumul Național Bacău-Onești-Poiana Sărată, iar tronsonul Bacău-Moinești este în curs de finalizare, ajungând la momentul actual în comuna Ardeoani. Bacăul este bine conectat și la regiunea Moldovei. Întrucât sunt reabilitate și drumurile spre Vaslui și Piatra Neamț, aceasta va duce la dezvoltarea turismului în zonă.

Zona rurală a constituit atenția noastră sporită. Am dezvoltat infrastructura locală. Un exemplu este Proiectul privind construirea Podului peste pârâul Boului din satul Scorțeni, comuna Scorțeni. De asemenea, modernizarea drumurilor de interes local înseamnă respect pentru cetățenii noștri - modernizare drumurilor locale în comuna Livezi; modernizarea drumurilor de interes local în satele Boșoteni și Turluianu, comuna Berești-Tazlău). Alte proiecte au avut ca obiective: extinderea rețelei de apă și canalizare - înființarea rețelei de canalizare și stației de epurare ape uzate menajere în comuna Sănduleni; alimentarea cu apă și rețea de canalizare în comuna Strugari. De asemenea, s-a investit și se investește în viitorul micuților, prin construirea grădiniței cu program normal în Barați, Comuna Mărgineni; construirea grădiniței cu program normal în Luncani, Comuna Mărgineni; de asemenea, și în Turluianu, comuna Berești-Tazlău se află în derulare un proiect de construire de grădiniță; construirea grădiniței în Petricica, comuna Strugari; restaurarea, reparațiile, construirea grupului sanitar și centrală termică la Școala Gimnazială Petricica, comuna Strugari; în susținerea infrastructurii medicale la nivel local, s-a construit Dispensarul uman în Luncani, comuna Mărgineni; modernizarea Dispensarului medical în Brătila, comuna Helegiu, dar și în Helegiu, comuna Helegiu.

Nouă ne pasă de cetățenii pe care îi reprezentăm, iar cetățenii vor ca reprezentanții lor să fie implicați și muncitori. Județul Bacău a atras fonduri europene pentru dezvoltare și pentru creșterea nivelului de trai, iar cifrele vorbesc de la sine. Investițiile din județul nostru, contractate cu fonduri europene, sunt de 1.007.838.256 de lei; respectiv, investițiile în derulare cu fonduri europene 991.853.051 de lei, și investițiile finalizate sunt de 15.985.205 de lei. Municipiul Bacău va avea șosea de centură, un proiect de 30 de kilometri lungime, din care 16,27 km între DN2 Sud și DN2 Nord, la care se lucrează în ritm alert, aceasta reprezentând și primul tronson din autostrada A7 din Moldova.

Și pentru că turismul și explorarea istoriei locale se pun în valoare prin dezvoltarea infrastructurii la un nivel european optim, Aeroportul Internațional "George Enescu" din Bacău este unul dintre cele mai importante proiecte regionale, iar lucrările de creștere a capacității portante și de modernizare a pistei de decolare și a suprafețelor de mișcare aferente vor aduce cu sine un flux crescut de pasageri, accelerarea turismului și mai multă dinamică în zonă. De asemenea, Bacăul este receptiv la cererile cetățeanului și face progrese semnificative în implementarea unei platforme informatice cu componente back-office și front-office, ca măsură de simplificare administrativă și optimizare a furnizării serviciilor pentru cetățeni la nivelul municipiului.

Viziunea noastră pentru cetățeni, implicarea și munca performantă au fost și vor fi mereu dovezile cu care venim înaintea cetățenilor, atunci când le vom cere votul. Românii nu mai vor doctrine goale, promisiuni deșarte, pseudoscenarii, critică și vrajbă, ceea ce aduc cei nepăsători, neimplicați în munca pentru binele cetățenilor, situându-se departe de sentimentele românești.

Continuitatea în implementarea programelor actualei guvernări este soluția viabilă, implicarea și grija pentru fiecare român în parte, lucruri care se vor vedea odată cu noul președinte care va simți românește și îi va trata pe români ca unul dintre ei, cu onestitate, credință și tradiția bătrânilor noștri, cu dorință de implicare și devotament. Acestea sunt condițiile viitorului președinte al României, Viorica Dăncilă, pentru ca românii să aibă un viitor sigur acasă, alături de familiile lor!

  Petru-Bogdan Cojocaru - declarație politică având ca temă Securitatea cibernetică a României, o problemă de siguranță națională;

Domnul Petru-Bogdan Cojocaru:

"Securitatea cibernetică a României, o problemă de siguranță națională"

În ultimii 50 de ani, activitățile teroriste ale grupurilor fundamentaliste s-au diversificat foarte mult, trecând de la terorismul clasic, ajungând la terorismul hibrid și, evident, sfârșind, în zilele noastre, cu terorismul cibernetic.

A scăzut incidența cazurilor de atacuri realizate prin intermediul unor mecanisme artizanale explozive, în contrapartidă cu creșterea atacurilor cibernetice care au ca obiect sustragerea unor informații restricționate, a unor date sensibile care pot constitui secrete de stat, secrete economice și oricăror date care ar putea fi încadrate la capitolul informații clasificate. Acțiunile ostile ale rețelelor de criminalitate informațională vizează, în special, perturbarea, distrugerea sau controlarea, în mod malițios, a sistemelor sau insfrastructurilor informaționale, prin diferite forme de malware-viruși, troieni, adware și spyware.

Într-un context politic mondial, în care traficul de armament presupune și numeroase costuri ridicate și eșecuri cauzate de strategiile de securitate ale țărilor care luptă împotriva acestui flagel, războiul tradițional se mută în sfera atacului cibernetic prin care cei cu interese teroriste urmăresc preluarea controlului unor rețele informatice ale unor instituții militare, comerciale sau financiare. Consecințele câmpului de luptă digital pot fi dintre cele mai grave și pot fi rezumate prin paralizarea sistemului bancar, paralizarea curselor aeriene sau importul nelegal de date personale.

Ca istoric al atacurilor cibernetice, putem menționa destructurarea, în 2009, a unei rețele criminale care controla peste două milioane de calculatoare. În anul 2007, peste un milion de calculatoare din peste 75 de țări au fost infectate ca urmare a "atacului pilot" asupra Estoniei, unde s-a reușit blocarea activității sistemului bancar, a activității agențiilor guvernamentale și chiar a mass-mediei.

Nu în ultimul rând, în 2010 viermele cibernetic STUXNET, considerat de experți prima super-armă cibernetică, a infectat sistemele de control ale unei centrale nucleare din Iran.

Revenind la țara noastră, în luna iulie a anului 2019, CERT.RO certifica efectuarea unor atacuri cibernetice asupra unităților sanitare din România, prin intermediul unor aplicații malițioase de tip RANSOMWARE.

Dacă ne raportăm la capitolul prejudicii, economia globală suferă anual, ca urmare a acestor atacuri cibernetice, fiind pierderi de peste 400 miliarde de euro, de 5 ori mai mult față de anul 2013, ceea ce reprezintă o provocare pentru securitatea Uniunii Europene.

În ultimul Barometru european, au fost prezentate date prin care se demonstra o realitate îngrijorătoare pentru spațiul UE, și anume, peste 50% dintre europeni nu sunt informați cu privire la amenințările cibernetice, iar peste 70% din persoanele juridice au doar cunoștințe minime cu privire la acest tip de amenințări. În aceeași ordine de idei, datele arătau ca 80% dintre întreprinderile europene s-au confruntat cu cel puțin un incident cibernetic în anul 2018, creșterea incidentelor cibernetice în sectorul industrial fiind de 38%.

Cu alte cuvinte, suntem în situația unui terorism cibernetic care devine din ce în ce mai aplicat, deoarece această formă de terorism este rodul unor hackeri motivați ideologic prin intermediul unei propagande agresive care urmărește, inițial, radicalizarea subiectului, iar apoi, recrutarea teroristului și finanțarea activității teroriste. Suntem în fața unei realități care presupune utilizarea spațiului cibernetic în scopuri teroriste, acțiune bazată pe o ideologie extremist-teroristă care captează din ce în ce mai mulți adepți.

Tocmai din acest motiv, EUROPOL a lansat avertismente serioase în ceea ce privește creșterea terorismului cibernetic.

Ultimele date care privesc România pot fi rezumate în existența a 2.700 de dosare de criminalitate informatică, în creștere cu 30% față de anul 2014, din cauză că, la 21 ianuarie 2015, prin Decizia nr. 17 din aceeași dată, Curtea Constituțională a României a declarat Legea securității cibernetice ca fiind neconstituțională în ansamblul ei. Într-adevăr, s-a încercat rescrierea cadrului legislativ în timpul guvernării Cioloș, lucru care nu a avut o finalitate, de unde s-a înțeles că, în materia securității cibernetice, România are o problemă, o problemă reală, o situație de vid legislativ care poate constitui, în viitor, fundamentul pentru incidente grave la adresa siguranței naționale.

Este absolut necesară elaborarea unei legislații în domeniu, care să fie în acord cu Strategia României de securitate cibernetică, care să fixeze, cu strictețe, fără a se depăși granițele dreptului la viața privată a oricărui cetățean român sau cetățean de altă naționalitate care domiciliază sau tranzitează doar România, dreptul autorităților de a interveni în situațiile cu potențial periculos, atât în registrul acțiunilor proactive, cât și în registrul acțiunilor reactive.

  Costel Alexe - declarație politică intitulată Viața are prioritate! Opriți măcelul de pe șosele, modernizând infrastructura rutieră!;

Domnul Costel Alexe:

"Viața are prioritate! Opriți măcelul de pe șosele, modernizând infrastructura rutieră!"

14 suflete au fost luate dintre noi în doar două zile, răpite pe drumuri nemodernizate și care nu mai fac față cerințelor actuale!

Viața participanților la trafic este pusă în primejdie de starea proastă a drumurilor și infrastructura rutieră subdimensionată, incapabilă să preia în siguranță volumul traficului rutier.

De cele mai multe ori, când analizăm regiunile României, suntem tentați să comparăm indicatorii economici, nivelul investițiilor, salariul mediu sau rata șomajului, dar vă îndemn să aveți curiozitatea să suprapuneți harta infrastructurii rutiere peste harta accidentelor grave și veți vedea că în Moldova rata accidentelor grave, cu decedați și răniți grav, este mult mai ridicată decât în vestul țării sau în zonele în care infrastructura rutieră este modernizată!

În perioada 2013-2017, în județele Moldovei s-au produs 9.729 de accidente grave.

În perioada 2013-2017, pe șoselele noastre și-au pierdut viața 2.081 de persoane.

În perioada 2013-2017, aceste accidente au lăsat în urmă 9.209 grav răniți.

În perioada 2013-2017, Iașiul ocupă primul loc la statistica accidentelor rutiere grave și a răniților grav.

În spatele lor, realitatea este cruntă:

  • Iașiul nu are șosea de centură finalizată, nici măcar un orizont realist de realizare;
  • Târgu Frumos nu are șosea de centură care să preia traficul greu;
  • Podu Iloaiei este sufocat de traficul care-l tranzitează;
  • Pașcaniul nu are finalizată șoseaua de centură;
  • Despre Autostrada Unirii, Iași-Târgu Mureș, nu se știe nimic concret, deși avem o lege care obligă Guvernul să înceapă execuția... lucrurile sunt tergiversate și s-a refuzat finanțarea prin fonduri europene nerambrusabile, în favoarea unei escrocherii numită Parteneriat Public-Privat

În ultimii ani, deși am făcut zeci de solicitări, intervenții, petiții publice, acțiuni, m-am adresat la prim-miniștrilor Grindeanu, Tudose, Dăncilă, miniștrilor transporturilor, Cuc, Stroe, Șova, dar și miniștrilor dezvoltării, Paul Stănescu și Sevil Shhaideh, dar nimeni nu a găsit de cuviință să dea curs solicitărilor și să modernizeze cu adevărat infrastructura rutieră din Moldova.

Din păcate, la fiecare 5 ani, în accidentele rutiere de pe drumurile Moldovei dispare o comună medie.

De prea mult timp Moldova așteaptă să fie tratată cu demnitate și respect, în timp ce tot mai multe familii sunt distruse în accidentele rutiere de pe drumurile Moldovei. Asta înseamnă dispreț și nepăsare față de milioane de cetățeni condamnați la sărăcie, umiliți de actuala guvernare și trădați tocmai de parlamentarii, primarii și președinții de consilii județene pe care i-au mandatat să îi reprezinte.

  Cristina-Elena Dinu - declarație politică cu titlul Distrugerea, singura «realizare» a opoziției în folosul românilor;

Doamna Cristina-Elena Dinu:

"Distrugerea, singura «realizare» a opoziției în folosul românilor"

Una dintre mizele pentru care PNL, USR și celelalte partide din opoziție vor să schimbe majoritatea parlamentară și să răstoarne Guvernul este eliminarea O.U.G. nr. 114/2018, care, printre alte aspecte pozitive, a relansat sectorul construcțiilor din România. Datele Eurostat demască, fără echivoc, habarnismul economic al președintelui Iohannis și al liderilor opoziției. Volumul lucrărilor din construcții, în România, a crescut cu 31% în al doilea trimestru al anului 2019, în comparație cu perioada similară a anului trecut.

Printre măsurile introduse de O.U.G. nr. 114, destinate sectorului de construcții, se numără salariul minim pentru lucrătorii din construcții, în valoare de 3.000 de lei, scutirea de la plata impozitelor pentru salarii cuprinse între 3.000 de lei și 30.000 de lei brut, exceptarea de la plata CASS și reducerea cotei de CAS.

Totodată, abrogarea O.U.G. nr. 114 va crește semnificativ facturile la gaze și la energia electrică, fapt care ar genera pierderi uriașe pentru buzunarele românilor. Este cât se poate de limpede că PNL și USR sunt indiferente la creșterile uriașe ale facturilor la utilități pe care ar trebui să le suporte populația, în cazul eliminării plafonului la prețurile pentru gaze și energie electrică.

Evaluarea realizată de Asociația Companiilor de Utilități, care adună marii distribuitori și furnizori de energie electrică și gaze naturale, arată că, dacă s-ar abroga O.U.G. nr. 114 și s-ar desființa plafonul la prețurile din domeniul energiei, acestea ar crește cu circa 50 de lei la gaze și 100 de lei la energia electrică. Dar partidelor din opoziție nu le pasă câtuși de puțin de impactul social negativ pe care l-a genera abrogarea O.U.G. nr. 114, pentru că, așa cum au dovedit și până acum, le este frică de moarte de guvernare! Singura preocupare a celor două partide este să servească interesele corporațiilor, care au fost nevoite să își diminueze profiturile în urma plafonării prețurilor la gaze și electricitate. Cererea cu insistență a PNL și USR privind abrogarea plafonului la gaze și la energia electrică arată ipocrizia și discursul demagogic al celor două partide cu privire la inflație. Deși acuză Guvernul pentru nivelul inflației, ele susțin măsuri care ar genera creșteri semnificative ale inflației.

Creșterea prețurilor la gaze și la electricitate ar genera majorări de prețuri la nivelul întregii economii.

Abrogarea O.U.G. nr. 114/2018, pe care o vor face PNL și USR, dacă vor ajunge la putere, va avea un efect catastrofal asupra investițiilor din toate comunitățile locale. Toți primarii din țară vor avea de suferit, deoarece se vor bloca toate proiectele de investiții depuse deja prin Programul Național de Dezvoltare Locală și prin Fondul de Dezvoltare și Investiții.

Fondul de Dezvoltare și Investiții, adoptat prin O.U.G. nr. 114/2018, conține multe alte prevederi cu impact pozitiv asupra românilor: stoparea creșterii prețurilor la gaze și la energia electrică, scăderea dobânzilor la creditele noi contractate de cetățeni, construcția de grădinițe cu profil sportiv și multe altele.

În concluzie, este evident că partidele din opoziție nu vor dezvoltarea României și bunăstarea cetățenilor ei! Asistăm doar la blocaje, denigrări și distrugeri a tot ceea ce PSD a realizat pragmatic în ultimii trei ani pentru români, respectiv creșterea salariilor, a pensiilor, a alocațiilor copiilor, relansarea investițiilor și infrastructurii, creșterea numărului locurilor de muncă, revitalizarea zonei rurale și alte măsuri pentru creșterea calității vieții de zi cu zi și a veniturilor oamenilor!

Toate aceste realități și fapte concrete sunt contracarate doar de vorbele goale ale opoziției și ale președintelui, care nu au venit niciodată cu un program alternativ de guvernare sau cu o viziune de modernizare a țării pe termen scurt sau mediu. Desigur, este foarte ușor doar să vorbești de pe banca de rezerve, fără să intri în teren...!

  Dumitru Oprea - declarație politică: Finalul oficial al epocii Dragnea în România;

Domnul Dumitru Oprea:

"Finalul oficial al epocii Dragnea în România"

Moțiunea de cenzură din această săptămână ar putea să încheie epoca Dragnea în fruntea statului român. De trei ani, românii s-au revoltat în stradă și la urne față de un regim care a încercat să îndepărteze țara de la normele democratice și să o transforme într-o feudă de partid, un rai al infracționalității și un stat în care furtul din banul public devine legal sau chiar încurajat.

Finalul epocii Dragnea, cu prelungirea sa ridicolă în persoana Vioricăi Dăncilă, ne lasă vulnerabili în fața unei posibile crize economice mondiale și cu un deficit bugetar care va reprezenta cea mai mare provocare pe termen scurt a viitorului guvern. Creșterea nesăbuită a cheltuielilor nu a fost dublată de o creștere reală a veniturilor la bugetul de stat, astfel că împrumuturile luate cu o ritmicitate aproape zilnică pasează povara pe generațiile de mâine. Nici vorbă despre împrumuturi pentru investiții în infrastructura medicală, educațională sau rutieră, nici vorbă despre reformarea administrației publice centrale și locale!

Astăzi, PSD este un muribund care se folosește de toate resursele statului român pentru a rămâne la putere. De aceea, joi, Guvernul Dăncilă ar trebui să cadă cu un număr foarte mare de voturi. În starea în care se afĺă țara acum, un vot pentru moțiunea de cenzură este, în cele din urmă, un vot patriotic.

O listă cu toate actele de sabotaj economic, social sau în planul politicii externe comise de guvern este interminabilă. De la Ordonanța nr. 13 și până la Ordonanța nr. 114, emise "noaptea ca hoții" de coaliția PSD-ALDE, au stârnit revoltă populară, au sabotat economia și au uluit partenerii noștri strategici.

Tabloul general al guvernării arată sumbru. Prin promovarea unora dintre cele mai slabe cadre în funcții publice, PSD și ALDE au slăbit capacitatea administrativă a țării, ne-au dus în pragul colapsului instituțional. Cetățeanul a fost lăsat fără apărare în fața criminalității, și-a văzut veniturile diminuate de inflație și i s-a dat să înghită modelul autocratic de Teleorman.

Sarcina viitorului guvern va fi una complicată și va trebui să oprească într-un termen record hemoragia bugetară, să repornească motoarele economiei și să redea încrederea cetățeanului în stat. Suntem chemați, ca principal partid de opoziție, să răspundem pe măsura acestui moment istoric și să găsim, împreună cu societatea civilă, cele mai bune soluții administrative și legislative, pentru a avea și o zi de mâine!

  Florica Cherecheș - declarație politică: Cât ne costă să ne educăm copiii?;

Doamna Florica Cherecheș:

"Cât ne costă să ne educăm copiii?"

Odată cu aprobarea Legii bugetului pentru anul 2019, au apărut promisiuni care accentuau amploarea creșterilor bugetare. Ministrul educației de atunci promitea cu mult aplomb dotarea fiecărei clase cu table inteligente, a fiecărui elev cu tabletă și ghiozdan cu rechizitele necesare unui an de studiu, dotarea tuturor școlilor cu apă și săpun, de parcă acestea nu ar fi minimul de igienă care ar trebui oferit unui copil, toalete în interiorul școlii și altele, concluzia fiind că "școala va fi în final gratuită".

Iată că a trecut aproape un an și a venit momentul adevărului, sub forma raportului Institutului Național de Statistică, prezentat la 4 octombrie. Acesta ne spune foarte clar cum cheltuielile unei familii, pentru educație, au crescut cu 71,2% față de anul 2018, iar față de anul 2016 cu nu mai puțin de 251,8%! Cheltuielile pentru educație fac parte din categoria cheltuielilor de consum, iar în timp ce acestea din urmă au crescut în perioada 2016-2019 cu circa 40%, cele pentru educație au crescut în aceeași perioadă cu peste 250%. Este evident un lucru alarmant, care demonstrează încă o dată cât de ineficient este Guvernul PSD în a cheltui banii țării.

De asemenea, un raport publicat în urmă cu un an de Organizația "Salvați Copiii", arăta că "educația gratuită" a copiilor lor îi costă pe părinți în medie 3.093 de lei/an. Din nou, un aspect care ar trebui să ne îngrijoreze este că, de la ultimul raport, din 2010, realizat de organizație pe această temă, costul mediu pe copil s-a dublat, în condițiile în care veniturile familiilor nu au crescut în aceeași măsură.

Aceasta este o analiză a modului în care au fost gestionate fondurile pentru educație în anul 2019. Din nefericire, nici alte domenii cheie precum sănătatea, infrastructura sau mediul de afaceri nu au cunoscut îmbunătățiri.

Pe fondul unui absenteism masiv la vot, toamna anului 2016 a marcat pentru România începutul celei mai dezastruoase guvernări postdecembriste. Spun asta inclusiv foști membri marcanți ai PSD, unii preferând să părăsească partidul care și-a schimbat de două ori propriul guvern, iar apoi să dea vina pe președintele țării pentru toate blocajele politice.

Semnalul schimbării a fost dat de alegerile europarlamentare. Cu o prezență la vot care s-a apropiat de standardele unei democrații sănătoase, românii au dat un semnal clar că doresc o schimbare cât mai curând. Partidul Național Liberal a înțeles mesajul și, cu multă responsabilitate, prin votul de joi, la moțiunea de cenzură, răspunde acestei dorințe. Nu ne mai putem permite încă un an de guvernare PSD care să adâncească și mai mult România în criză și să ne alunge copiii din țară!

Dragi colegi, vă îndemn pe toți să votați moțiunea de cenzură cerută de poporul român și inițiată de Partidul Național Liberal!

  Vasile-Florin Stamatian - declarație politică având ca subiect O radiografie a sistemului de sănătate, sub guvernarea PSD;

Domnul Vasile-Florin Stamatian:

"O radiografie a sistemului de sănătate, sub guvernarea PSD"

Sub guvernarea PSD, sistemul de sănătate a fost dat peste cap. S-a tot dus la vale, iar cei care suferă în continuare sunt tot pacienții, începând cu controversata Lege a salarizării, cu sumele alocate pentru analizele medicale insuficiente, cu lipsa medicamentelor ieftine și a citostaticelor și lista continua. Dar vom analiza pe rând cele mai mari probleme care au fost promise și nerezolvate sau rezolvate parțial.

Mai întâi, vreau să aduc în discuție controversata Lege a vaccinării, mai ales că începe sezonul epidemic 2019-2020. România nu are nici în acest moment o strategie, nu are o lege a vaccinării, administrarea lor se face doar unor categorii de populație. Doamna ministru promite și de această dată că s-ar putea ca aceste vaccinuri să intre pe lista tratamentelor compensate pentru întreaga populație. Până se decide Domnia Sa, începe epidemia, și ne rugăm la Dumnezeu să nu mai existe atâtea victime ca în anul trecut.

Declarația doamnei ministru, "că prevenția are un rol principal în conceptul de sănătate publică", m-a surprins. Ce frumos sună! Dar de la vorbe până la fapte este o cale lungă, foarte lungă!

Imunoglobulina a fost și sper din tot sufletul să nu mai fie o problemă, chiar dacă, tot sub conducerea dumneavoastră, România s-a lovit de o criză acută a acesteia. Ați promis medicamente ieftine, dar, astăzi, pe piață, nu mai sunt aproape deloc, iar pacienții sunt puși în pericol din lipsa acestora. Nu vorbesc doar despre cele ieftine, ci și despre lipsa celor scumpe, celor inovatoare, care ajută bolnavii cu boli rare. Criza citostaticelor rămâne o altă problemă pe care nu reușiți să o gestionați așa cum trebuie!

Și dacă mă gândesc bine, și rujeola începe să facă prăpăd, examenul de rezidențiat va fi amânat... și lucruri bune pentru sănătate nu prea aflăm!

Nu pot să nu aduc în discuție și campaniile de screening gratuit, campanii care salvează vieți. România se află în continuare pe primele locuri în Europa în ceea ce privește mortalitatea cauzată de bolile cardiovasculare. Nu mai vorbesc despre cancerul de sân sau despre cel de col uterin, alte cauze care anual fac multe victime în rândul femeilor. S-au făcut doar pași mici, foarte mici pentru sistemul medical din România. Spitalele regionale nu au fost o prioritate pentru această guvernare, iar infrastructura sistemului lasă de dorit.

Probleme mai sunt, dar mă limitez doar la acestea, pentru a nu vă obosi prea mult și pentru a vă da posibilitatea sa treceți la treabă!

  Găvrilă Ghilea - declarație politică intitulată Fără competitivitate, mai e mult până departe!;

Domnul Găvrilă Ghilea:

"Fără competitivitate, mai e mult până departe!"

Mass-media economico-financiară a dat recent publicității rezultatele ediției jubiliare, cu numărul 30, ale clasamentului mondial al competitivității, realizat anual de Institutul pentru Management și Dezvoltare din Lausanne.

La fel ca în anii precedenți, țara noastră este cantonată și în 2019 tot în zona gri a ierarhiei, ocupând un modest loc 49 din cele 63 de țări ale căror performanțe au fost cuantificate.

Conform realizatorilor clasamentului, competitivitatea economiilor celor 63 de state incluse anul acesta în studiu a fost analizată pe baza a sute de criterii care au generat indicatori despre performanța lor economică, eficiența politicilor guvernamentale, eficiența afacerilor și infrastructura de transport.

Faptul că România este surclasată în această ierarhie de state precum Bulgaria și Ungaria, care stagnează pe pozițiile 48 și 47 ale clasamentului, chiar dacă se află deocamdată în fața Turciei lui Erdogan, care ocupă locul 51, ori a Greciei care de pe poziția 58 își linge încă rănile crizei financiare prin care a trecut recent, este îngrijorător prin prisma faptului că, în trimestrul al II-lea al acestui an, am înregistrat o creștere economică de 4,6%, în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent, în vreme ce Polonia, cu un randament de doar 4,2%, se situează totuși cu 11 poziții mai sus în topul competitivității, în care ocupă un onorant loc 38.

Cu alte cuvinte, o creștere economică care nu se bazează pe un trend similar al competitivității, bazată, la rândul ei, pe cercetare, dezvoltare și inovare, este nesustenabilă pe termene mediu și lung.

Bunăoară, mai mult de un sfert din exporturile țării noastre sunt susținute de industria automotive, care, prin cele 600 de companii cu activitate pe orizontală, produce atât autoturisme, cât și componente specifice pentru constructori diverși și contribuie cu aproape 15% la consolidarea produsului intern brut.

Din aceste considerente, însă, veritabilul motor economic pe care îl reprezintă industria auto românească se poate gripa oricând. Industriile omoloage vest-europene își revizuiesc, în scădere, previziunile de producție pentru semestrele viitoare, așa cum se întâmplă, de altfel, de ceva vreme încoace.

Primul semnal de alarmă l-au tras analiștii piețelor financiare care anticipau pierderi de miliarde de lei în industria automotive de la noi, după prăbușirea cu peste 20% a industriei auto germane și stagnarea producției, urmată de reducerea cererii, în alte state beneficiare de exporturile românești, precum Franța și Italia.

Doar că, într-o asemenea situație, contracția acestui sector al industriei ar trebui evitată prin politici guvernamentale eficiente, care să repună competitivitatea pe locul binemeritat, și nu prin bețele în roate pe care reprezentanții PSD nu scapă nicio ocazie să le bage printre spițele companiilor automotive, care să încăpățânează să nu se lase puse pe butuci.

  Glad-Aurel Varga - declarație politică cu titlul Guvernul PSD lasă nerezolvată, de ani de zile, o problemă urât mirositoare - Canalul Mureșel;

Domnul Glad-Aurel Varga:

"Guvernul PSD lasă nerezolvată, de ani de zile, o problemă urât mirositoare - Canalul Mureșel"

Canalul Mureșel a fost și rămâne o problemă nerezolvată, mai mult, o problemă urât mirositoare, la propriu. Canalul străbate municipiul, trecând prin zona Micălaca 300, Maranata, Podgoria, Intim, Jackson, Confecții, Cadaș și iese pe lângă aeroport. O parte din acest canal nu este intubat, iar la fiecare ploaie mai serioasă, din cauza faptului că nu este dragat și curățat de vegetație, inundă grădinile, curțile și uneori casele oamenilor din zonă, lucru consemnat de presa locală.

Mirosul greu, pe care trebuie să-l suporte arădenii care locuiesc în apropierea canalului care străbate municipiul pe o distanță de 6,5 kilometri, deșeurile de tot felul care sunt aruncate acolo, fapt care duce la creșterea gradului de poluare și reduce viteza de curgere a apei, după cum recunosc chiar reprezentanții Unității de Administrare Arad din cadrul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, ANIF, inundațiile pe care le provoacă - toate acestea nu au fost de natură să-i impresioneze pe mai marii Ministerului Agriculturii să ia măsuri. Iar dacă nu vor ei să facă nimic, nu îi lasă nici pe alții să facă!

În 2012, a fost inițiată o campanie de strângere de semnături, care a fost urmată de realizarea unui proiect de intubare a canalului. Venirea la putere a Guvernului USL a stopat însă proiectul cu pricina.

În 2016, ANIF a curățat o porțiune mică de canal, cuprinsă între străzile Liviu Rebreanu și Podului, dar toată cantitatea de mâl extrasă atunci din albie a fost depozitată pe mal, iar în timp aceasta a ajuns înapoi în canal.

Tot în 2016, autoritățile locale și-au manifestat intenția să preia acea porțiune de canal care străbate intravilanul municipiului Arad, în vederea igienizării, eliminării surselor de poluare și punerii în valoare a Mureșelului. În urma unei adrese primite de la ANIF, a fost întocmit un proiect de hotărâre în acest sens, proiect votat de consilierii locali municipali în data de 5 octombrie 2016. Astfel, în HCLM cu nr. 326/5 octombrie 2016, se arată că: "Se aprobă intenția de preluare din domeniul public al Statului Român și administrarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, Filiala Teritorială Timiș Mureș Inferior, Unitatea de Administrare Arad, în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad, a 6.500 de metri din Canalul Mureșel, situat în intravilanul unității administrativ-teritoriale, astfel:

  • km 0+000-0+490 (stăvilar A) respectiv 490 m canal deschis;
  • km 0+490-0+960 (stăvilar A - CET) respectiv 470 m canal intubat;
  • km 0+960-1+463 (CET - Școala Gimnazială nr. 5) respectiv, 503 m canal deschis;
  • km 1+463-2+126 (Școala Gimnazială nr. 5 - str. Miron Costin) respectiv 663 m canal intubat 260x410 cm;
  • km 2+126-2+690 (str. Miron Costin - Barabaș Bela) respectiv 564 m canal deschis, intubat ulterior 264 m;
  • km 2+690-3+480 (str. Barabas Bela - complex Jackson) respectiv 790 m canal intubat 285x450 cm;
  • km 3+480-6+500 (complex Jackson - km 6+500) respectiv 3020 m canal deschis.

Pasul făcut în această direcție de Primărie nu a fost urmat însă de pasul obligatoriu care ar fi trebuit făcut la nivel guvernamental. Porțiunea de canal care ar fi putut fi preluată de Primărie a rămas tot în administrarea ANIF, iar problemele de mediu nu și-au găsit rezolvarea.

Este oare nevoie de lansarea unei petiții, de o campanie de strângere de semnături, care să le dovedească domnilor din Guvern că arădenii s-au săturat de modul în care este tratată această problemă de mediu și vor să se ia măsuri imediate? Este oare nevoie ca oamenii nemulțumiți să iasă în stradă? Este oare nevoie ca acest Guvern să plece, pentru ca lucrurile să se schimbe în bine?

Eu zic că ar fi mult mai simplu ca responsabilii guvernamentali să se decidă o dată pentru întotdeauna - fie păstrează canalul, dar investesc în el, fie îl cedează Primăriei municipiului Arad, care este gata să facă investițiile necesare.

  Neculai Iftimie - intervenție intitulată Companiile românești intensifică digitalizarea;

Domnul Neculai Iftimie:

"Companiile românești intensifică digitalizarea"

Problema lipsei resurselor umane afectează întreaga piață a muncii din România, iar companiile din industrie se îndreaptă tot mai mult spre tehnologizarea, automatizarea și digitalizarea proceselor - arată un studiu comandat de Academia Industrială.

Potrivit studiului, majoritatea companiilor, 74%, consideră că digitalizarea, reprezentată de noile tehnologii, reprezintă principalul factor care poate contribui la creșterea eficienței activității desfășurate. Pe lângă digitalizare, modernizarea și formarea forței de muncă reprezintă, de asemenea, aspecte care pot crește eficiența companiilor în opinia a 61% dintre companii. 41% vizează digitalizarea pentru reorganizarea proceselor, 25% pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, iar 15% prin mecanizare.

Pentru aproximativ două treimi dintre companiile din industrie, digitalizarea este o prioritate recentă care a început să se contureze în ultimii 3 ani.

Oamenii de afaceri români par să fi înțeles că, într-o economie globală, competitivitatea și performanța vor fi condiționate de modul cum vor implementa noile tehnologii. În prezent, una din patru companii investește în digitalizare în mod continuu, iar 3 din 10 companii au realizat un plan de investiții pentru digitalizare .

Proporția companiilor care doresc investiția în următorii 3 ani ajunge la 97%.

În prim-plan se află industria IT care investește în cea mai mare măsură în mod continuu în digitalizare.

Companiile românești din industrie și agricultură sunt conștiente de impactul benefic al digitalizării asupra activităților. Totuși, în prezent, implementarea digitalizării se produce într-un ritm lent. Lipsa resurselor necesare - umane, financiare, de timp etc. - este menționată de reprezentanții companiilor. În aceste condiții, este nevoie să se realizeze o selecție a priorității.

În concluzie, companiile românești, indiferent de domenii de activitate, vor fi obligate să investească în digitalizare, pentru a putea depăși problema lipsei resurselor umane și pentru a-și crește eficiența.

  Ioan Balan - declarație politică privind Soluții liberale pentru dezvoltarea Moldovei;

Domnul Ioan Balan:

"Soluții liberale pentru dezvoltarea Moldovei"

Este numai o chestiune de ore până când Guvernul Dăncilă va deveni o parte din istoria nefastă a României. Ne vom aduce aminte cu rușine de această perioadă pe care a traversat-o țara noastră. De 7 ani, de când PSD conduce România, niciun proiect major de dezvoltare nu a fost pus în aplicare, nici la nivel național și nici pentru cele mai slab dezvoltate regiuni ale țării. Discrepanțele uriașe de dezvoltare între Moldova și Oltenia, pe de o parte, și București, Cluj Napoca, Oradea, Alba Iulia, pe de altă parte, au generat și generează frustrări sociale în rândul cetățenilor români. Cum credeți că se simt moldovenii când văd cum se dezvoltă capitala sau părți importante din Transilvania, iar la noi sărăcia se acutizează de la o zi la alta? Cum credeți că se simt moldovenii când văd că salariul mediu este la noi pe jumătate față de zonele dezvoltate ale țării?

Una dintre minciunile purtate prin gurile tuturor reprezentanților PSD spune că PNL nu are program pentru guvernarea țării și nu are oameni competenți pentru a conduce țara. Am spus în dese rânduri că o mare parte dintre măsurile liberale sunt deja concretizate în proiecte legislative depuse de noi în Parlament, care sunt blocate sau respinse de PSD. În ceea ce privește echipa liberală, recunosc faptul că nu avem niciun coleg care să se ridice la nivelul de analfabetism funcțional și incompetență de care dă dovadă Viorica Dăncilă. Noi nu avem printre noi niciun Florin Iordache, niciun Fifor, niciun Bădălău sau Genunche. În PNL avem oameni ca Gheorghe Flutur, Ilie Bolojan, Emil Boc, Mircea Hava, Ion Lungu și mulți alții, despre care nu voi vorbi eu, despre care nu voi face eu caracterizări, ci voi lăsa faptele lor să vorbească de la sine. Oricine poate să constate ce au făcut acești liberali în comunitățile pe care le conduc, deși Guvernul i-a împiedicat cu toată forța să-și realizeze planurile.

Soluțiile liberale pentru scoaterea Moldovei din subdezvoltare sunt simple, de bun-simț și cuprind exact acele direcții pentru care PSD nu a mișcat un deget. Pentru că timpul nu ne permite, vă dau astăzi exemplu numai trei dintre prioritățile noastre pentru Moldova.

Vom demara construirea, în termene record, a infrastructurii de transport rutier și feroviar. Sunt 3 proiecte pe care le așteptăm de zeci de ani: Autostrada Unirii, Autostrada Moldovei și calea ferată Siret - Suceava - București. Acestea sunt primele noastre priorități. Conectând Moldova la București și la Vestul Europei, dăm șansa unei creșteri economice puternice și pentru regiunea noastră. Luați exemplul Autostrăzii Cernavodă-Constanța, care, după ce a fost construită de Emil Boc, iar apoi inaugurată parțial în 2011 și integral în anul 2012, PIB-ul județului Constanța a crescut de 2-3 ori mai repede decât PIB-ul național. Asta vrem și noi pentru Moldova!

O altă prioritate liberală pentru Moldova o reprezintă atragerea marilor investiții private în regiune, astfel încât să creăm locuri de muncă foarte bine plătite la noi acasă și să împiedicăm, astfel, exodul tinerilor către Occident.

O a treia prioritate o reprezintă canalizarea tuturor fondurilor europene gratuite către proiecte de dezvoltare locală: modernizarea tuturor școlilor, modernizarea și dotarea tuturor unităților sanitare, extinderea rețelelor de utilități - apă, canalizare, gaze naturale și comunicații - în toate localitățile rurale și urbane din Moldova.

Este atât de simplu, însă, pentru a pune în aplicare aceste măsuri, România are nevoie de un guvern competent, de o echipă de profesioniști, pe care numai PNL poate să le ofere țării.

  Ionel Palăr - declarație politică: Băcăuanii, victimele iresponsabilității și lașității PSD;

Domnul Ionel Palăr:

"Băcăuanii, victimele iresponsabilității și lașității PSD"

Sunt un mare amator de teatru. Îmi plac piesele clasice, dar și cele moderne. Nu agreez, însă, teatrul de proastă calitate, cabotinismul și regizorii fără talent. De trei ani, piesa de teatru care se joacă în municipiul Bacău, pe care-l reprezint în Parlamentul României, este o piesă mediocră, cu actori slab pregătiți, care și-au pierdut pe drum replicile. Declamă tot felul de replici mincinoase, în speranța că spectatorii vor aplauda la sfârșit. Actorii și regizorii sunt liderii locali ai PSD Bacău, unii dintre ei aflați aici, în sală, pe care, însă, îi avertizez: speranțe deșarte, domnilor! La finalul piesei, băcăuanii nu doar că nu vor mai aplauda, dar își vor cere înapoi și banii pe bilete.

Din păcate, în ultimii ani, orașul Bacău a fost scena unui teatru strâmb. A ținut prima pagină a presei naționale, după ce primarul PSD a "plantat" mochetă în loc de gazon, după ce băcăuanii au rămas fără apă la robinete, din cauza avariilor la rețeaua de apă, care s-au ținut lanț, după ce modernizarea orașului a fost stopată, după ce investiția la Spitalul Municipal, unica unitate de profil construită în România după Revoluție, a fost blocată, deși construcția și dotările erau realizate în proporție de 80%. Și s-a mai remarcat prin ceva orașul Bacău - zero fonduri europene atrase! De parcă nu era suficient tot acest scenariu prost, primarul și consilierii PSD s-au dovedit incapabili să ducă la bun sfârșit un proiect de amploare, pe bani europeni, lăsat în plină fază de implementare, de fosta administrație liberală. Din cauza iresponsabilității primarului și consilierilor PSD, orașul are de returnat acum aproape 8 milioane de lei, pentru întârzierea execuției proiectului. Niciun ban european nu mai poate intra în oraș.

Nu este o chestiune locală, pentru că dimensiunea eșecului se răsfrânge la nivel național. Un oraș despre care s-a vorbit că ar fi "inima economică a Moldovei" a ajuns în paragină și, după trei ani de dezastru, azi, PSD Bacău încearcă să se spele pe mâini. După ce i-a acordat necondiționat susținere primarului care a dus comunitatea spre faliment, azi, i-a retras sprijinul politic, în încercarea disperată de a-și salva imaginea și de a mai smulge palide aplauze de la locuitorii unui oraș ruinat, o tentativă ipocrită a PSD de a se dezice de toate deciziile neprofesioniste ale primarului.

Iar ca spectacolul să fie complet, cele două tabere din PSD au propriile viziuni în ceea ce privește achitarea acestei datorii, viziuni care au însă un numitor comun, tăierea investițiilor în infrastructură - grădinițe, locuri de joacă, racordarea unor locuințe la rețelele de utilități, amenajarea unor spații pentru pensionari și multe altele. Azi, PSD propune nici mai mult nici mai puțin ca datoria în care au înglodat orașul să fie achitată cu bani luați de la Spitalul Municipal, unde nu s-a mai pus o cărămidă, din 2016.

De câteva săptămâni, în PSD Bacău a început o luptă internă, pentru supremație, putere și influență. În rolurile principale îi regăsim pe europarlamentarul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, și pe Cosmin Necula, până mai ieri președintele municipalei PSD. Se războiesc, fiind un război păgubos pentru băcăuani, cum la fel de păguboasă a fost și guvernarea lor, care nu a adus niciun proiect major de investiție. După haos, a venit furtuna. Se pasează responsabilități, se aruncă acuze. Nimeni nu vrea să-și asume falimentul unui oraș și lipsa de perspective a locuitorilor.

În prag de colaps, pe picior de plecare de la guvernare, cu o perspectivă deloc optimistă pentru cele trei runde de alegeri, în PSD se caută vinovați. Teoretic, este treaba lor, numai că în războiul dintre tabere sunt prinși la mijloc oameni și comunități. PSD nu-și asumă nimic și caută vinovați pentru eșec. Niște regizori care au transformat teatrul în circ și niște actori cabotini, care au sperat că lipsa de talent, de viziune și de responsabilitate poate fi acoperită de farduri. Lumina reflectoarelor nu iartă. Nu mai așteptați aplauze. Ați ratat stagiunea!

  Korodi Attila - declarație politică cu referire la exercițiul militar Concordia 19, care se va desfășura în județele Harghita și Covasna;

Domnul Korodi Attila:

Zilele trecute am citit cu mare atenție relatările din presă despre exercițiul militar "Concordia 19", care se va desfășura în județele Harghita și Covasna.

"România se pregătește de război, în Harghita și Covasna. Sute de militari au fost mobilizați" sau Miercurea viitoare "va exploda" o fabrică de bere din Miercurea Ciuc. "Victime multiple și contaminare chimică".

În completare, Marian Botea, șeful Direcției de Operațiuni din cadrul Statului Major al Apărării, oferă explicații - armata României se antrenează pentru un război hibrid ca cele din Georgia și Ucraina.

Dintre toate aceste elemente, reiese o explicație cât se poate de clară - alegerea locației nu este întâmplătoare, deoarece instituțiile statului român folosesc analogii prin care se pot deduce similitudini între tot ce s-a întâmplat în cazul Georgiei și Ucrainei. Ambele situații au implicat un element în care o minoritate etnică a fost împinsă într-un conflict.

În aceste condiții, putem să ne întrebăm, pe bună dreptate, ce a presupus statul român, când a luat decizia ca aceste exerciții să fie organizate în județele Covasna și Harghita, care sunt locuite în mare parte de minoritatea maghiară. Să înțelegem că situația din Georgia, unde știm bine ce s-a întâmplat cu Osetia de Sud, sau cazul Ucrainei, care se poate considera un caz de manual pentru a defini războiul hibrid, se aplică ca scenarii plauzibile în centrul României, o zonă cu nicio trăsătură similară cu cele două în afara faptului că este populată de o minoritate preponderentă etniei minoritare?

Sper ca răspunsul să fie un nu hotărât. România fiind membru al Uniunii Europene și al NATO, unde relația între majoritate și minoritate are la bază dialogul, trebuie să fie unită când vine vorba despre pregătirea țării pentru astfel de situații. Dar aceste pregătiri nu ar trebui să lase senzația că statul român presupune ca în centrul țării - Harghita, Covasna - în zona populată de etnicii maghiari, ar exista posibilitatea de a avea de a face cu cazuri enumerate mai sus din Georgia sau Ucraina.

Acest demers nu face decât să dezbine. România nu își respectă propriii cetățeni. Uită că și în aceste două județe trăiesc cetățeni, care sunt plătitori de taxe și impozite, oameni care contribuie la dezvoltarea acestei țări, comunități care consideră că statul român îi ține în subdezvoltare. Guvernul trebuie să investească în această zonă prin proiecte economice, prin legi care sunt altele decât cele împotriva steagurilor, și care deservesc economia acestor județe.

UDMR a spus-o și o va spune întotdeauna: vom considera că situația minorităților din România este soluționată în momentul în care cetățenii de etnie maghiară nu se vor mai simți ca cetățeni de rangul doi. Însă astfel de manifestări, precum cea a armatei române, și în special aceste declarații, ce pot fi ușor interpretate, accentuează disconfortul din societate. Dacă România, fiind membru UE și NATO, își dorește să fie un etalon în protecția drepturilor minorităților, trebuie să se bazeze pe dialog în relația cu minoritatea și să le respecte, așa cum și cetățenii acestor două județe contribuie la dezvoltarea acestei țări.

  Tudorița Lungu - declarație politică cu titlul Alte 10 motive pentru care PSD trebuie să plece de la guvernare! A tratat Moldova ca pe o rudă săracă a României;

Doamna Tudorița Lungu:

"Alte zece motive pentru care PSD trebuie să plece de la guvernare! A tratat Moldova ca pe o rudă săracă a României"

În repetate rânduri am atras atenția cu privire la adâncirea decalajelor dintre Regiunea Nord-Est a Moldovei și restul țării. Am vorbit despre nepăsare și indiferență, despre ipocrizie și demagogie. Despre lipsa unor politici publice coerente, care să asigure dezvoltarea Moldovei, pe termen mediu și lung. Din păcate, toate semnalele de alarmă s-au lovit ca de un zid, și niciun membru al celor trei guverne PSD nu a catadicsit măcar să mimeze preocuparea pentru reducerea disparităților. Nu, stimați colegi de la putere, de Moldova vă aduceți aminte doar în vacanțele de vară, când mergeți la mănăstirile din nord, sau iarna, când petrecerile de Revelion le organizați tot acolo. Probabil ajungeți în Moldova cu avionul, de vreme ce nu observați de atâta vreme sărăcia și disperarea oamenilor, pe fondul lipsei de perspective.

Știți foarte bine că, în vara anului 2018, moldovenii din Iași, Bacău, Suceava, Botoșani Vaslui și Neamț au venit la București pentru a cere autostradă. La acea vreme, nici măcar nu au fost primiți de ministrul PSD-ist al transporturilor, iar primarul general al Capitalei, doamna Gabriela Firea, i-a ținut la marginea Bucureștiului. Culmea, vorbim despre doi moldoveni, născuți și crescuți la Bacău, dar pe care PSD i-a transformat în niște indivizi care și-au uitat rădăcinile.

Sunt multe, foarte multe motive pentru care dumneavoastră, cei de la PSD, trebuie să plecați de la guvernare. Peste acestea se adaugă și dezinteresul pentru Moldova, tratată prea mulți ani ca ruda săracă din România.

Sunt cel puțin zece argumente pentru care Guvernul Dăncilă ar trebui să plece singur, fără să mai aștepte moțiunea de cenzură și fără să se mai agațe cu disperare de putere și de scaune:

  • 1. La 30 de ani de la momentul decembrie 1989, Moldova încă nu beneficiază de o autostradă care să o lege de vestul țării și, de facto, de restul Europei. Ne-ați amăgit doar cu studii de fezabilitate și hârtii. Adăugați o rețea de drumuri naționale și județene îmbătrânită, care tranzitează Regiunea Nord-Est și aveți tabloul complet al unei regiuni în care nu se poate vorbi despre un transport eficient, în condiții de siguranță;
  • 2. Nu ați fost în stare să construiți sau măcar să demarați procedurile pentru construcția Spitalului regional de la Iași, deși exact asta ați promis în campania din 2016;
  • 3. Nu ați dezvoltat infrastructura de apă, canal și gaze, deși aproape 60% din populația Moldovei locuiește în mediul rural și nu beneficiază de aceste facilități, absolut normale pentru secolul al XXI-lea. În județele Moldovei, toaleta din fundul curții rămâne încă o realitate tristă și incontestabilă;
  • 4. În ceea ce privește politicile salariale, nu ați ținut niciodată cont că în Moldova salariul mediu brut reprezintă 17% din media europeană. În lipsa investițiilor serioase, moldovenii sunt condamnați să se mulțumească cu salarii derizorii, din care abia își acoperă nevoile unei existențe triste sau să emigreze;
  • 5. Nu ați încurajat, prin politici predictibile, dezvoltarea mediului de afaceri, ceea ce face ca doar 7% din cifra de afaceri a României să fie realizată în Moldova, în vreme ce exporturile nu depășesc 5%;
  • 6. Nu ați ținut cont și nu v-a interesat că regiunea istorică se confruntă cu un fenomen de depopulare masivă și de îmbătrânire a populației;
  • 7. Deși sunteți la guvernare de trei ani, nici măcar una dintre primele investiții importante ale statului, puține câte au fost ele, nu a fost realizată în Moldova. O Moldovă în care trăiesc 3,6 milioane de oameni, circa 25% din populația țării;
  • 8. Nu ați oferit nicio soluție pentru dezvoltarea învățământului, ceea ce face ca rata abandonului școlar să fie din ce în ce mai mare, dublă aproape față de cea înregistrată în Uniunea Europeană;
  • 9. Piața forței de muncă este în continuă scădere, ca urmare a migrării spre zone mult mai atractive, ceea ce creează mari probleme angajatorilor din domeniul privat care, deși ar vrea să dezvolte afacerile, se izbesc de această criză de personal, în special de personal calificat, pentru că ați avut grijă să desființați și școlile de meserii;
  • 10. Nu în ultimul rând, ați ținut fără milă populația captivă în sărăcie, în speranța că o veți manipula cum doriți, așa cum v-ați obișnuit.

Așa arată realitatea și, oricât de mult v-ați ascunde în spatele unor statistici care vă convin, aceasta nu poate fi cosmetizată. În Moldova există praf, există sărăcie și, mai grav, nu mai există speranță. De aceea, este nevoie de un Guvern responsabil, care să mai poată repara dezastrul pe care îl lăsați în urmă. Moldovenii nu mai pot fi manipulați! Moldovenii vor să plecați de la Palatul Victoria! Moldovenii vor și ei respect, dezvoltare și un trai civilizat!

  Mihai Niță - intervenție cu tema Dragostea de patrie este cea dintâi religie a omului civilizat;

Domnul Mihai Niță:

"Dragostea de patrie este cea dintâi religie a omului civilizat"

Aud împrejur oameni care-și declară senzația de greață la gândul că aparțin poporului român. Oameni pe care-i cunosc, sau pe care nu-i cunosc, oameni de rând, personalități care s-au afirmat în diverse medii profesionale, români plecați la muncă în străinătate. Au vârste diferite, educație diferită. Unii săraci, nu neapărat cu duhul, alții care posedă bunuri materiale valoroase.

Pornirea lor este vehementă. Acești oameni condamnă neputința, răutatea, lașitatea, prostia poporului român. Este dreptul lor firesc la opinie, reacția lor publică fiind cauzată, uneori, de comportamentul aberant sau abuziv al statului român față de ei, față de o mare parte din populația acestei țări frumoase, numită România. Se regăsesc printre detractorii poporului român și persoane care, într-un fel sau altul, au beneficiat de oportunitățile pe care același stat le-a creat pentru cetățeni, conform Constituției Republicii.

Mă întorc cu sfială în perioada copilăriei mele. Cu sfială, pentru că, pervertit de transformările petrecute în țara noastră timp de peste o jumătate de secol, de când memoria mi-a fost imprimată cu amintiri, mă simt maculat în mijlocul celor pe care i-am cunoscut la vârsta inocenței. Parcă n-aș mai avea curajul să-i privesc în ochi. Unii dintre ei, cei mai mulți, s-au dus de multă vreme în țărâna lui Dumnezeu. Străbunici, bunici, părinți, înaintașii lor, despre care ne povesteau frumos nouă, celor mici pe atunci.

Ne povățuiau, pregătindu-ne pentru viață și folosind mereu puterea exemplului. Din vocabularul lor simplu, frumos curgător, am reținut, pentru totdeauna, cuvinte precum: rușine, cinste, respect, onoare, bună-cuviință, sinceritate, milă, pedeapsă, patriotism. Grija lor plină de blândețe izvora din sufletul curat, din prospețimea minții, dintr-o generozitate nesfârșită, de care mi-e dor. Îi venerau pe eroii care s-au jertfit pentru țară, de-a lungul istoriei, vorbeau cu pioșenie despre străbunii lor, plecați în altă lume. Ne istoriseau, uneori cu revoltă, alteori cu resemnare, despre grozăviile prin care trecuseră în volbura istoriei, despre credință și trădare, despre iubire, despre constrângeri și, rareori, despre osândă. Asta era lumea satului în care am văzut lumina zilei, într-o familie care se bucura de respectul concetățenilor.

Azi, dacă m-aș întoarce în locul natal, din toți pe care i-am lăsat în urmă, aș găsi mai multe cruci decât oameni. Eu, personajul de azi, n-aș tulbura, oare, liniștea celor pe care tocmai îi evocam? Îmi bântuie mintea coșmarul petrecut într-o țară vecină, dezmembrată în urma unui război ciudat și nedrept, unde cei care fugeau din calea morții n-au plecat fără să-și ia cu ei osemintele celor îngropați în cimitir, precum și clopotul de la biserică. Nu cred că o asemenea atitudine ar fi specifică poporului nostru, sau poate mă înșel.

Văd în jurul meu oameni îngrețoșați de manifestările patriotice ale unor conaționali și zeflemisindu-i pe aceștia cu un aer de suficiență. Ar putea să le fie lor silă de străbunii care au îngrășat pământul fertil al țării? Sau, poate, îi dezgustă apartenența la un popor a cărui istorie este presărată cu nume adânc impregnate în cartea de aur, cum ar fi Henri Coandă, Ana Aslan, Regina Maria, Constantin Brâncuși, George Enescu, Mihai Eminescu? Lista ar putea continua, dar este impresionantă, după mintea mea, și nu avem suficient spațiu editorial. Să fie de condamnat Simona Halep când își afirmă mândria de a fi româncă și de a-și onora țara pe toate meridianele? Deranjează pe cineva, atât de mult, geniul românesc și dragostea unor titani ai științei, culturii și artelor pentru țara în care s-au născut? Vorbeam despre acea dragoste care, unora dintre ei, le-a fost mai prețioasă decât propria viață. Despre dragostea de patrie, Napoleon Bonaparte zicea că "este cea dintâi religie a omului civilizat".

Mi-e rușine, oameni buni! E greu de suportat să vezi numele țării batjocorit de neofiții democrației... originale. O democrație cosmetizată, în numele căreia străinii și prozeliții lor autohtoni își împlinesc pofta de lăcomie profanând trupul sfânt al țării. Mi-e rușine pentru propria-mi neputință, chiar dacă doresc, din toată inima, să văd renăscut și unit poporul meu bun, în mijlocul căruia m-am născut.

  Nicolae Giugea - declarație politică: PSD a anulat standardele de cost pentru a putea risipi banii mai ușor!;

Domnul Nicolae Giugea:

"PSD a anulat standardele de cost, pentru a putea risipi banii mai ușor!"

De foarte multe ori ne-am manifestat nemulțumirea și chiar furia că orice investiție publică realizată în România ne costă pe noi, românii, de 3-4 ori mai mult decât îi costă pe oricare dintre europeni. Nu cred că este vreo persoană care să nu constate că la noi materialele pentru construcții sunt mai ieftine, că forța de muncă este mai slab plătită decât în țările dezvoltate și că prețurile ar trebui să fie mai mici, nu mai mari. Cu toate acestea, deși un kilometru de autostradă la câmpie sau la deal în Bulgaria, Ungaria sau Polonia costă cel mult 4 milioane de euro, în România, potrivit estimărilor Guvernului Dăncilă, un kilometru din autostrada Unirii ar trebui să ne coste peste 16 milioane de euro! Asta nu este bătaie de joc? Acest exemplu poate să fie multiplicat la toate achizițiile pe care le face statul român din banii noștri. Orice cumpără statul din banii noștri este de 3-4 ori mai scump decât dacă am merge direct la producător, și l-am întreba cu cât ar fi dispus să vândă produsul. Că este vorba de renovarea școlilor, de reabilitarea unor unități spitalicești sau de reparații făcute la drumurile publice, cu toții putem constata că prețurile sunt atât de mari, încât nu au nicio legătură cu realitatea. Mai mult decât atât, pe lângă faptul că prețurile pentru bunurile publice sunt exorbitant de mari, calitatea acestora lasă de dorit.

În urmă cu 8 ani, Guvernul condus de Emil Boc introdusese standardele de cost pentru lucrările de investiții care se realizează în România. Era o condiție esențială pentru a atrage fondurile europene la noi în țară și o măsură obligatorie pentru a pune frână furtului din bani publici. Potrivit acelor standarde, prețul unui km. de autostradă nouă, prețul reabilitării unui drum național sau prețul modernizării unui km. de cale ferată erau stabilite ferm, astfel încât să acopere toate costurile și să lase și constructorului o marjă de profitabilitate stimulativă. Imediat cum PSD a venit la guvernare, în anul 2012, pe furiș a anulat toate aceste standarde care apărau banii românilor de jaful premeditat al PSD. După această lovitură dată banilor publici, în România s-a construit tot mai puțin, tot mai scump și de o calitate tot mai proastă.

Cea mai mare parte a banilor cheltuiți pentru construirea de infrastructură nu o să-i găsiți în asfalt durabil sau ciment de calitate, ci în buzunarele clientelei politice a PSD. Așa nu o să vă mai puneți niciodată întrebări cum de au sărit unii "prieteni" să o împrumute pe Rovana Plumb, fost ministru și la fonduri europene și pe la transporturi, cu sume colosale de bani, când oamenii de rând nu primesc credite nici pentru o garsonieră sau pentru o mașină de spălat. Așa a crescut într-o singură noapte cu peste 20 de milioane de euro prețul unui ciot din drumul inexistent Craiova-Pitești.

Niciodată România nu a traversat o perioadă atât de nefastă pentru investițiile de modernizare a statului român, în care se cheltuiește tot mai puțin de la un an la altul și pe lucrări tot mai scumpe și de cea mai slabă calitate. În nicio țară din lume asfaltul nu dispare de pe drumuri la 3-6 luni după ce a fost turnat! În nicio țară europeană tavanele școlilor nu cad peste elevi pentru că au fost scumpe și de proastă calitate.

Jaful la adresa banilor publici este marcă omologată a PSD și în toate primăriile unde acestea sunt conduse de PSD-iști. Merită să faceți comparații între orașele conduse de PSD și de PNL și să vedeți cu cât a cumpărat Emil Boc autobuze electrice de ultimă generație, nepoluante, și cu cât au cumpărat primarii PSD autobuze pe motorină, care s-au stricat înainte să fie folosite. Să comparați cu cât a reabilitat primarul Bolojan clădirile și drumurile din Oradea și câți bani aruncă pe fereastră primarii PSD pe lucrări care nu se fac! Epoca PSD este aproape de final, pentru că oamenii s-au săturat să fie jefuiți. Timp de 30 de ani PSD ne-a spus că își bat joc de banii publici și de români "pentru că pot"! În scurt timp, PNL va scăpa România de această năpastă, numită PSD, care a guvernat țara numai cu obiceiurile de dinainte de 1989.

  Oana-Mioara Bîzgan-Gayral - intervenție cu ocazia Zilei internaționale a Fetei;

Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral:

Sărbătorim, peste trei zile, Ziua Internațională a Fetei. Așa cum cu siguranță știți, unul dintre principalele subiecte pe care le am în vedere, în calitate de deputată, este reprezentat de promovarea și de respectarea drepturilor femeilor și ale fetelor. Am întâlnit, de-a lungul timpului, foarte multe tinere și adolescente care au ales să lupte pentru ceea ce își doresc, să depășească toate piedicile pe care le-au întâlnit și toate fricile cu care s-au confruntat. Această zi le este dedicată lor și tuturor celorlalte fete care încearcă și reușesc, zi de zi, să facă lumea în care trăim puțin mai bună.

Dincolo de celebrarea aceasta însă, fetele din România se confruntă cu o serie de situații pe care nu doar că nu le pot controla, dar de multe ori le împiedică să-și atingă potențialul și le condamnă la o viață pe care nu o merită sau pe care nu și-o doresc. În România, peste 750 de fete au fost victime ale abuzurilor sexuale în perioada 2017-martie 2019, conform datelor înregistrate la DGASPC-urile de pe întreg teritoriul țării. Conform unei alte statistici, 38 de fete au fost agresate sexual de către un membru al familiei, în primele 6 luni ale acestui an. Aceste abuzuri, împreună cu alte tipuri de agresiune, manifestate atât în cazul fetelor, cât și al băieților, au urmări care se pot extinde pe mari perioade de timp și afectează dezvoltarea armonioasă, mai ales din punct de vedere psihologic și social.

Fetele sunt încă subiectul stereotipurilor de gen și atunci când vine vorba despre viața profesională. Nu am reușit să ne eliberăm de gândirea conform căreia există "meserii pentru fete" și "meserii pentru băieți". Fetele sunt încurajate, încă de mici, să tindă spre domenii din sfera umanistă, în detrimentul științelor exacte, de exemplu. Și chiar dacă în România numărul fetelor care termină facultăți cu profil real este aproape la paritate cu cel al băieților, acest lucru nu se reflectă întotdeauna în piața muncii.

Egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați nu este doar un alt criteriu care trebuie bifat pentru a îndeplini niște norme, ci este un principiu după care ar trebui să ne ghidăm cu toții. Fetele trebuie să știe că pot face aceleași lucruri pe care le fac și băieții și că nimeni nu are dreptul și nu are puterea de a le nega visele și aspirațiile, mai ales atunci când sunt determinate să lupte pentru a le îndeplini.

Acesta este mesajul care îmi doresc să ajungă la fetele din România, astăzi, de ziua lor, și vă invit, dragi colege și dragi colegi, să reflectați asupra acestui subiect și să găsim împreună modalități prin care să reușim să le dăm fetelor din România ceea ce își doresc și ce merită!

  Daniela Oteșanu - declarație politică: «Moțiunea de strânsură» - «Blocați România!» este susținută de noua alianță politică pro-austeritate PNL, USR, PLUS, PMP, ALDE și Pro România;

Doamna Daniela Oteșanu:

"«Moțiunea de strânsură» - «Blocați România!» este susținută de noua alianță politică pro-austeritate PNL, USR, PLUS, PMP, ALDE și Pro România"

Opoziția a inventat cu această ocazie "Moțiunea de strânsură", o acțiune electorală a unei alianțe politice pestrițe formată din PNL, USR, PLUS, PMP, ALDE și Pro România.

Asistăm la formarea noii drepte. Noua alianță politică este una de tip CDR pro-austeritate, cu PNL în locul PNȚCD și Pro România în locul fostului PD.

Această moțiune de cenzură nu îi servește decât lui Klaus Iohannis, putem spune că este comitetul de sprijin al candidaturii lui Klaus Iohannis. Toate partidele s-au aliniat pentru a produce un ultim blocaj înaintea alegerilor prezidențiale. Crizele și blocajele sunt singurele lucruri la care se pricep Klaus Iohannis și opoziția. Aceasta este "Moțiunea de strânsură" - "Blocați România!"

În loc să semneze Pactul Național pentru bunăstarea românilor, care are efecte concrete în viața românilor, partidele de opoziție au preferat să semneze o bucată de hârtie, moțiunea de cenzură, fără valoare, doar pentru alegerile prezidențiale.

Constatăm, de asemenea, înregimentarea domnului Ponta în slujba cauzei domnului Iohannis și a domnului Orban. La cinci ani după ce a pierdut alegerile în fața actualului președinte, timp în care a fost hărțuit de justiție și a fost forțat politic să demisioneze, Victor Ponta a capitulat complet în fața fostului său competitor politic, Klaus Iohannis.

Nu ne așteptam la un astfel de scenariu, este prima oară când un fost președinte și premier PSD se luptă împotriva partidului care l-a promovat de la o vârstă extrem de fragedă. Este pentru prima dată când un partid, ALDE, semnează și votează o moțiune de cenzură împotriva propriei activități guvernamentale. Acest lucru spune multe despre consistența morală a unor personaje politice din România.

Facerea moțiunii a durat o lună, timp în care inițiatorii s-au chinuit să adune semnăturile. Desfacerea moțiunii se va întâmpla într-o oră, cu ajutorul bilelor.

Cel mai probabil vor evita să intre la guvernare. Știu că se vor face de râs la guvernare, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată când dreapta a administrat România. Opoziția nu acționează în interesul cetățenilor. Partidele semnatare nu vor decât să provoace crize, prin moțiuni. Este un demers pur electoral.

Este greu de crezut că o adunătură de partide atât de pestriță va reuși să se înțeleagă asupra desemnării unui prim-ministru. Partidele semnatare nu au niciun program, nu se pot înțelege asupra a nimic: unii își doresc alegeri anticipate, alții le resping; unii vor guvern politic, alții vor guvern tehnic; unii vor să participe la guvernare, alții doar s-o susțină; unii consideră necesar un guvern al opoziției, alții susțin un guvern interimar PSD.

Experiența negativă a Guvernului Cioloș din 2016 reduce entuziasmul pentru moțiune, iar conflictele din interiorul opoziției pregătesc eșecul ei.

Strângerea semnăturilor pentru moțiune nu e nici pe departe o garanție pentru succesul ei. Au fost mai multe cazuri în istoria Parlamentului în care moțiunile au strâns mai puține voturi decât semnături.

Votul românilor din 2016 va fi mai puternic decât votul de strânsură al noii drepte din 2019.

Românii nu mai au răbdare să se adune PNL, USR și alții ca să se înțeleagă pe un plan comun. Românii au nevoie de pensii, salarii, condiții bune de trai. Moțiunea nu ține nici de cald, nici de foame.

PSD își vede de treabă și știe că parlamentarii sunt mult mai responsabili față de încrederea și votul românilor, doar niște iluzii vândute slab de opoziție.

Am încredere în decizia înțeleaptă a fiecărui deputat și senator al României.

  Eliza-Mădălina Peța-Ștefănescu - intervenție intitulată De Ziua comemorării Holocaustului, să învățăm să nu mai repetăm greșelile trecutului;

Doamna Eliza-Mădălina Peța-Ștefănescu:

"De Ziua comemorării Holocaustului, să învățăm să nu mai repetăm greșelile trecutului"

Una dintre cele mai negre perioade ale istoriei României o reprezintă, fără îndoială, deportarea cetățenilor români de origine evreiască din Bucovina în Transnistria. Această mișcare antiumană, gândită de regimul Antonescu, a pornit la 9 octombrie 1941, astfel că data a fost stabilită ca fiind Ziua națională de comemorare a Holocaustului.

Conform cifrelor cunoscute până acum, 195.000 de persoane au fost deportate, dintre acestea rămânând în viață, la 15 noiembrie 1943, numai 49.927. România a fost și ea, deci, parte a urâtului capitol european în care Germania nazistă ajunsese să pună stăpânire peste tot și toate.

Zeci de ani mai târziu suntem în fața unor fapte care ne-au zguduit ca națiune și care ne-au făcut să contribuim la un masacru fără precedent în istoria europeană.

Tocmai din acest motiv, trebuie să nu uităm cele petrecute și să ținem minte că valori precum toleranța, grija, protejarea unor categorii sociale defavorizate și descurajarea urii de rasă, gen ori etnie sunt cele pe care trebuie să le promovăm în societatea românească. Dacă ne dorim să trăim în comuniune și unitate, acesta este genul de atitudine pe care trebuie să-l abordăm.

Comunitatea evreiască din România mai numără doar câteva mii de membri, printre care există și supraviețuitori ai Holocaustului. Statul român este obligat să-i trateze pe aceștia la fel ca pe toți cetățenii săi și să acționeze ferm atunci când se petrec nereguli. Chiar în acest an, Cimitirul evreiesc din Huși a fost vandalizat, peste 70 de morminte fiind distruse.

Astfel de comportamente trebuie descurajate, iar acest lucru se poate face prin comunicare, prin educație, dar și prin măsuri dure de sancționare atunci când ele au loc. Asta pentru că România este a tuturor cetățenilor săi, indiferent de etnie.

  Mariana-Venera Popescu - intervenție despre Ziua mondială a educației;

Doamna Mariana-Venera Popescu:

În anul 1994 UNESCO a desemnat ziua de 5 octombrie drept Ziua mondială a educației.

Rolul educației este esențial în formarea copiilor și tinerilor, în dezvoltarea societății, în ansamblul său.

În sistemul de educare și formare a individului un rol important revine cadrelor didactice, de aceea este necesar să fim permanent preocupați de îmbunătățirea condițiilor în sistemul de învățământ românesc.

În egală măsură, comunitatea contribuie activ la procesul de educare, constituindu-se într-un exemplu pentru tinerele generații.

Conștienți de rolul și importanța educației, dezvoltăm în cadrul comunității macedonene din România o serie de cursuri și activități menite să contribuie direct la educarea și formarea culturală a etnicilor noștri.

Susținerea educației, a cadrelor didactice nu se poate face decât printr-un cadru legislativ propice, care să le ofere garanția unui trai mai bun, o remunerație adecvată și un sistem de formare profesională performant.

Toate aceste deziderate sunt cuprinse și în Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată de ONU în septembrie 2015.

Din păcate, România se confruntă cu o creștere a ratei abandonului școlar, fenomen îngrijorător pentru viitorul societății românești.

Cu toții știm că o societate educată, instruită, care și-a însușit valori morale, educaționale, istorice și culturale, are capacitatea de a-și construi viitorul.

Din această perspectivă, rolul nostru, ca parlamentari, este crucial, Parlamentul României fiind cea mai importantă instituție de reglementare legislativă.

Stă în puterea noastră să contribuim activ la dezvoltarea și susținerea educației și am convingerea că o vom face cu dăruire și profesionalism.

Voi încheia prin a-l cita pe Gilbert Keith Chesterton - scriitor, jurnalist și gânditor englez: "Educația este, pur și simplu, sufletul unei societăți, pe măsură ce trece de la o generație la alta".

  Claudiu-Vasile Răcuci - declarație politică cu tema PSD și-a bătut joc de zicala românească «ai carte, ai parte»?;

Domnul Claudiu-Vasile Răcuci:

"PSD și-a bătut joc de zicala românească «ai carte, ai parte»?"

Când te uiți la cine a condus Guvernul României aproape 2 ani de zile, când vezi ce pregătire profesională au avut cei peste 80 de miniștri și cei peste 150 de secretari de stat pe care i-a înfipt PSD în funcții înalte, nu poți să nu constați cât de mult și-a bătut joc acest partid de sănătoasa zicală românească "ai carte, ai parte".

Analfabetismul funcțional al celor care conduc țara de aproape 3 ani a ajuns subiect de glume pe coridoarele școlilor! Să ai un Guvern populat de miniștri care nu cunosc nici măcar elementar limba română, este o rușine națională.

Cum poate un dascăl să mai meargă la catedră și să aibă autoritate în fața elevilor, când aceștia văd cu ochii lor cum PSD a ridicat impostura la rang de virtute? Unii, care abia și-au luat bacalaureatul, sunt înfipți în funcții pe la academii obscure și predau cursuri în universități. Alții, care și-au cumpărat diplomele pe internet, au ajuns miniștri. Cum poate un elev să se mai ghideze în viață după principii sănătoase, cum poate el să mai trudească pe băncile școlii și la temele pentru acasă, când vede că cei care nu au muncit niciodată în școală au ajuns până în cele mai înalte funcții?

Societatea românească, aflată sub tortura imposturii promovate de PSD, și-a inversat scara de valori. Analfabeții funcționali stau în funcții înalte, iar tinerii noștri merituoși ori se chinuie să găsească un loc de muncă în țară, ori pleacă în străinătate, imediat după ce termină studiile. Să ne minunăm că în anul 2018 au plecat sute de mii de tineri din România? Nu trebuie! Este rezultatul victoriei prostiei asupra competenței, de care numai PSD se face vinovat.

Viorica Dăncilă va fi de joi doar istorie. Guvernul care va urma are obligația legală și morală să reactiveze utilitatea zicalei "cine are carte, are parte". După căderea Guvernului, voi lupta cu toată forța ca oamenii care vor veni la conducerea țării să fie persoane bine instruite, care au realizat ceva profesional în viața lor și asupra cărora nu planează niciun dubiu de integritate. Numai așa vom reda copiilor sensul mersului la școală și îi vom stimula să învețe, ca să ajungă oameni mari, în țara lor.

  Răzvan-Ilie Rotaru - declarație politică: Concedieri în masă, blocarea majorărilor de pensii și salarii, oprirea programelor de investiții locale și eliminarea suportului pentru antreprenori! Asta ne așteaptă de la noua putere PNL-USR PLUS și sateliții lor!;

Domnul Răzvan-Ilie Rotaru:

"Concedieri în masă, blocarea majorărilor de pensii și salarii, oprirea programelor de investiții locale și eliminarea suportului pentru tinerii antreprenori! Asta ne așteaptă de la noua putere PNL-USR PLUS și sateliții lor!"

Președintele Iohannis și PNL vor să se răzbune pe PSD prin tăieri de salarii, pensii, subvenții și blocarea programelor de investiții locale.

PNL nu se dezminte și redevine ce a fost în perioada 2009-2010, partidul tăierilor.

PNL, dacă va ajunge la guvernare, va elimina salariul minim despre care susține că provoacă haos în economie, va amputa veniturile prin tăieri de salarii, prin diminuări ale alocațiilor, ajutoarelor sociale, subvențiilor, va bloca majorarea pensiilor. În general, PNL, după modelul Boc-Băsescu, va tăia!

Atacul PNL la adresa bugetarilor este, de fapt, un atac la mediul privat de afaceri. Desființarea voucherelor de vacanță, cerută de Ludovic Orban și de alți lideri PNL, înseamnă, de fapt, anularea sprijinului oferit de Guvernul PSD industriei private din turism.

Odată cu acordarea voucherelor de vacanță mai mulți români își petrec vacanțele în România, iar cheltuielile suplimentare, pe care aceștia le fac, susțin economia țării.

Dacă pe vremea PDL=PNL sectorul turistic din România plătea cele mai mari taxe și impozite din Europa, de exemplu TVA de 24%, acum, în România, oamenii de afaceri din turism au cele mai mici taxe și impozite raportate la cele din UE, inclusiv TVA de 5%.

Este remarcabil că guvernarea PSD a reușit, în condițiile unei poveri fiscale minime în Europa, nu doar să mărească consistent veniturile bugetului de stat, ci să realizeze majorarea consistentă și sustenabilă a salariilor și pensiilor.

PNL vrea să se răzbune pe PSD prin concedierea masivă a personalului din structurile administrației centrale și locale, dacă va ajunge la guvernare.

PNL, în ansamblul său, se definește ca un partid revanșard, care va readuce austeritatea, tăierile de salarii, amputarea subvențiilor și a ajutoarelor sociale, blocarea majorării pensiilor, anularea sporurilor și, nu în ultimul rând, oprirea programelor de investiții din comunitățile rurale.

Dincolo de declarațiile repetate, în acest sens, ale diverșilor lideri, stă mărturie campania premeditată și aplicată insistent, prin care "avertizează" că nu mai sunt bani de pensii și de salarii. Este doar pregătirea și justificarea politicii de austeritate, dacă vor ajunge să conducă țara.

N-au niciun program economic, n-au viziune, dar au, în schimb, dorință de distrugere.

PNL anunță epurări masive și concedieri în întreg sistemul bugetar, sub pretextul halucinant al așa-zisei colaborări a funcționarilor de stat cu PSD. Pe lista neagră a liderilor PNL se află mii de salariați bugetari de la Ministerul Finanțelor Publice, Comisia Națională de Statistică și Prognoză, Ministerul Agriculturii, ASF, ANAF, Curtea de Conturi.

PNL continuă politica PDL-ului de tăiere a veniturilor românilor, și, nu întâmplător, actualul PNL este alcătuit în mare majoritate din foști PDL-iști. Cu siguranță, românii nu i-au uitat pe Turcan, Blaga, Boc și mulți alții, care au tăiat salarii și pensii fără nicio remușcare, în timp ce camarila lor prăduia banii statului.

  Ciprian-Constantin Șerban - intervenție cu titlul De Ziua Internațională a sănătății mintale, 10 octombrie, să fim solidari cu cei cu tulburări de sănătate mintală și să transmitem în societate mesajul pentru o implicare mai activă pentru prevenirea unor astfel de afecțiuni din ce în ce mai frecvente la nivel european și mondial;

Domnul Ciprian-Constantin Șerban:

"De Ziua Internațională a sănătății mintale, 10 octombrie, să fim solidari cu cei cu tulburări de sănătate mintală și să transmitem în societate mesajul pentru o implicare mai activă pentru prevenirea unor astfel de afecțiuni din ce în ce mai frecvente la nivel european și mondial"

Mâine celebrăm Ziua Internațională a sănătății mintale. Vedem cu toții că, în vremurile noastre, din ce în ce mai multe persoane, la nivel european și nu numai, ajung să aibă tulburări psihice și probleme de sănătate mintală, cu implicații profunde în societate și în viața profesională, consecutive dificultăților de comunicare cu persoanele din jur, sau din familie. Depresia, anxietatea, abuzul de substanțe psihoactive, tulburarea bipolară sunt numai câteva dintre bolile mintale ale căror frecvență a crescut alarmant nu numai la noi în țară, ci și la nivel mondial. În România, aproximativ 20% dintre persoane suferă de tulburări psihice, cele mai frecvente cazuri sunt la adulți.

Ziua Internațională a sănătății mintale a fost instituită pentru a crește gradul de conștientizare, la nivel global, pentru acțiuni colective de implicare pentru vindecarea acestor persoane afectate de maladii mintale, dar și de prevenirea altor cazuri expuse unor forme de disfuncționalitate psihică. Tema din acest an a Zilei Internaționale a sănătății mintale este dedicată, prin acordul Federației Mondiale de Sănătate Mentală, prevenirii suicidului. Comportamentele suicidale au existat de-a lungul timpului, fiind datorate unor factori complecși, dar acestea au crescut în mod alarmant în toate părțile lumii, ajungând la valori statistice alarmante. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, mai mult de 800.000 de persoane își pun capăt zilelor anual, devenind cauza frecventă de deces la persoane tinere, cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani.

Suicidul devine astfel o problemă de sănătate publică care merită atenția tuturor celor implicați în domeniul sănătății mintale, incluzând autoritățile de sănătate la nivel european, dar și național, pentru adoptarea de noi strategii de sprijin a celor care dau primele semne de disfuncționalitate psihică, depresie sau alte probleme de sănătate mentală, care să prevină suicidul. Este nevoie de campanii în rândul tinerilor pentru a atrage atenția asupra acestui fenomen. De asemenea, trebuie eliminate orice fel de prejudecăți față de persoanele cu probleme de sănătate mintală, care trebuie monitorizate, ajutate, incluse în programe de tratament medical, psihologic și social, înconjurate de prieteni și de apropiați și educate prin ajutorul tuturor celor din jurul lor.

La nivel european există preocupări solide pentru implementarea de acțiuni eficiente, așa cum este Compass UE, care are ca obiective colectarea, schimbul și analizarea informațiilor privind politicile și activitățile din domeniul sănătății mintale și elaborarea de acțiuni privind sănătatea mintală. Compass UE monitorizează politicile și activitățile de sănătate mintală și bunăstare ale țărilor UE și colectează date despre părțile interesate și activitățile naționale în domeniul sănătății mintale prin intermediul sondajelor anuale. De asemenea, organizează rapoarte anuale, evenimente forum, organizează ateliere de sănătate mintală în fiecare țară UE și colaborează cu grupul UE de experți guvernamentali în domeniul sănătății mintale și bunăstării.

Preocupările pentru identificarea factorilor ce afectează sănătatea mintală trebuie să fie din ce în ce mai serioase. Acțiunile preventive trebuie să fie din ce în ce mai multe, de asemenea, noi modalități eficiente de reducere a actelor suicidare. La 14-15 mai 2019, la sediul Centrului comun de cercetare al Comisiei Europene din Ispra, Italia, a avut loc un atelier de piață care prezintă cele mai bune practici și rezultate de cercetare implementabile în domeniul sănătății mintale. Reprezentanții statelor membre ale UE au avut ocazia să primească informații despre cele mai bune practici în domeniu. Sănătatea mintală este esențială pentru generațiile actuale, dar și pentru cele viitoare. Să contribuim cu toții la o societate sănătoasă și fără disfuncționalități psihice între membrii ei!

  Sorin-Ioan Bumb - declarație politică intitulată Viorica Dăncilă se agață de putere, deși e clar că PSD nu mai are legitimitate;

Domnul Sorin-Ioan Bumb:

"Viorica Dăncilă se agață de putere, deși e clar că PSD nu mai are legitimitate"

Recenta mișcare făcută de Viorica Dăncilă, care a propus noi miniștrii interimari, deși acest lucru este neconstituțional, este o jalnică încercare de rămânere la conducerea PSD și a Guvernului, un gest disperat prin care aceasta se agață de putere. În loc să vină în fața Parlamentului și să ceară aprobarea pentru numirea miniștrilor, așa cum este legal și moral, aceasta insistă să numească interimari. Viorica Dăncilă demonstrează astfel, încă o dată, că nu înțelege nimic din modul de funcționare al statului și arată că-i este frică de votul din Parlament, unde PSD a pierdut majoritatea, dar și legitimitatea de a mai sta în fruntea țării.

Ca și cum dezastrul produs de PSD, de când se află la conducerea României, nu era suficient de grav, Viorica Dăncilă își bate joc acum și de medici, blocând, în mod voit, organizarea examenului de rezidențiat, pentru a putea folosi absolvenții de medicină în războiul său politic. Ceea ce nu înțelege însă Viorica Dăncilă este că acest război murdar afectează și cetățenii de rând, utilizatori ai sistemului medical românesc.

Constituția este foarte clară în această speță, mai ales că s-a modificat semnificativ componența Guvernului, prin ieșirea ALDE de la guvernare - PSD trebuie să ceară aprobarea Parlamentului pentru numirea noilor miniștri și a noului Guvern. În plus, Curtea Constituțională a arătat clar că acest vot, al Parlamentului, este unica modalitate în care noii miniștri pot fi numiți. Viorica Dăncilă nu înțelege însă acest lucru și continuă să blocheze o țară întreagă, doar pentru ambiția sa de a se agăța de putere.

Acțiunile premierului Dăncilă creează grave prejudicii României și românilor. Tocmai de aceea, ea trebuie să plece de urgență din fruntea Guvernului și să permită celor care știu cum funcționează o țară să intervină pentru a salva România din prăpastia economică și politică în care PSD a aruncat-o. Relevante sunt, în acest sens, declarațiile liderilor europeni, care au ajuns să pună România pe lista țărilor problemă, dar și datele publicate recent de către Oficiul de Statistică al Uniunii Europene, care arată clar "performanța" economică a guvernării PSD din ultimii ani. România a ajuns codașa Europei și în ceea ce privește producția industrială, înregistrând un regres alarmant în anii de "avânt economic" cu care PSD se laudă, dar care nu au niciun fel de acoperire în realitate. Datele publicate de Eurostat arată contracții puternice ale economiei românești pe toate planurile: minerit, energie, sector manufacturier, în unele cazuri fiind a treia lună consecutivă în care economia românească scade semnificativ.

Moțiunea de cenzură depusă de PNL va arăta clar care este valoarea acestui Guvern, și votul din Parlament va demonstra că nici măcar propriii colegi din PSD nu o mai doresc pe Dăncilă în fruntea Guvernului. Aceasta se comportă cu o iresponsabilitate vădită, la fel ca și în cazul desemnării comisarului european, unde a aruncat România într-o criză politică europeană, doar de dragul camarilei din jurul său.

  Viorica Cherecheș - declarație politică: Guvernarea PSD - instabilitate și nesiguranță pentru români!;

Doamna Viorica Cherecheș:

"Guvernarea PSD - instabilitate și nesiguranță pentru români!"

Programul de guvernare cu care s-a prezentat la alegerile din 2016 în fața românilor a fost schimbat deja de mai multe ori, iar termenele care trebuiau aplicate au fost uitate, fără ca cineva să-și asume aceste omisiuni.

Românilor li s-au promis spitale regionale, autostrăzi, pensii și salarii majorate, condiții decente în unitățile de învățământ pentru copii, dar au rămas doar cu promisiuni. Schimbările succesive din domeniile cheie nu au generat decât instabilitate și nesiguranță. În pofida creșterii economice, țara se degradează, iar nivelul de trai al românilor scade. Majorarea salariilor și a pensiilor, motivată politic, nu are acoperire financiară, iar mutarea contribuțiilor de la angajator la angajat și scăderea impozitului pe venit au redus deficitul bugetului public de pensii, dar au afectat veniturile statului din impozitul pe venit și au anulat o parte dintre majorările salariale printr-un simplu artificiu contabil.

Autostrăzile rămân un deziderat al românilor, promisiuni făcute din patru în patru ani pentru naivi. În lipsa lor, România nu este atractivă pentru marii investitori, iar de suferit are de suferit și turismul. Avem locuri superbe, dar accesul la ele poate fi de multe ori imposibil pentru turiști.

Instabilitatea are repercusiuni în educație și sănătate, două domenii strategice pentru România. Începutul de an școlar a găsit multe școli în șantier, mulți preșcolari nu au avut loc în grădinițe și creșe, manualele lipsesc, elevii și profesorii fiind nevoiți să se descurce cu cărți copiate la xerox sau chiar fără un suport de curs. Examenele pentru care elevii încep pregătirile din timp se schimbă de la un ministru la altul, astfel că nimeni nu știe în ce condiții sau când vor avea loc examinările. Miniștrii se schimbă, se schimbă și strategia, iar elevii rămân în așteptare până în preajma examenelor, care sunt din ce în ce mai greu de promovat pentru unii dintre ei.

România nu are nici în acest moment o lege a vaccinării, deși aceasta a fost promisă de acum aproape trei ani, iar imunizarea se face doar pentru anumite categorii de populație. Ministrul sănătății promite și de această dată că s-ar putea ca aceste vaccinuri să intre pe lista tratamentelor compensate pentru întreaga populație. Până se decide, începe epidemia, iar numărul victimelor de anul trecut s-ar putea repeta. "Prevenția are un rol principal în conceptul de sănătate publică", al ministrului sănătății, este doar un slogan bun de folosit în campania electorală, dar fără aplicabilitate în realitate.

Promovarea sănătății nu înseamnă doar asistență medicală, ci adoptarea de politici guvernamentale coerente, găsirea de modalități care să asigure un sistem medical de calitate. Românii nu trebuie să sufere și să fie victime din cauza incompetenței acestei guvernări.

  Mihai Weber - declarație politică intitulată România are nevoie de stabilitate și de politicieni maturi și echilibrați!;

Domnul Mihai Weber:

"România are nevoie de stabilitate și de politicieni maturi și echilibrați!"

Chiar dacă apropiatele alegeri prezidențiale și campania electorală pentru susținerea candidatului favorit sunt evenimente de natură să înfierbânte spiritele celor mai slabi de înger, eu doresc să fac un apel la toți politicienii opoziției - să dea dovadă de responsabilitate!

Declarațiile alarmiste, așa-zisele previziuni apocaliptice ale unor persoane care habar nu au de macroeconomie, de politică fiscală sau monetară, sunt evident menite nu doar să-i panicheze pe români, ci să-i inducă în eroare și să-i manipuleze. Nimănui nu îi folosește anunțarea, în fiecare zi, a unui cutremur devastator, mai cu seamă în condițiile în care indicatorii economici contrazic acest tip de informații răspândite în spațiul public de niște persoane care transformă neștiința și coșmarul lor personal într-un eveniment național.

România este a doua țară din Uniunea Europeană din punct de vedere al creșterii economice, are una dintre cele mai mici datorii publice guvernamentale din UE, iar datele oficiale confirmă, de asemenea, creșterea investițiilor în economie. Aceste cifre, furnizate atât de Eurostat, cât și de Institutul Național de Statistică, ne determină să fim încrezători că drumul ales de PSD este cel bun.

Cei care ați refuzat semnarea "Pactului Național pentru bunăstarea românilor" din considerente politicianiste, un document care nu reprezenta altceva decât garanția continuării creșterii nivelului de trai al cetățenilor acestei țări, veți pierde pentru că nu reușiți să înțelegeți că această țară are nevoie de stabilitate și de politicieni maturi și echilibrați.

  Dumitru Mihalescul - declarație politică: Cum a ajuns România să importe mai mult decât exportă?;

Domnul Dumitru Mihalescul:

"Cum a ajuns România să importe mai mult decât exportă?"

Cei care mă cunosc știu foarte bine că nu sunt nici pe departe vreun nostalgic al vremurilor de dinainte de 1989, ci, dimpotrivă, consider că acea perioadă a fost una dintre cele mai tragice file din istoria noastră. Cu toate acestea, nu pot să nu-mi amintesc că, prin munca acestui popor, România producea și exporta lucruri de calitate, bine primite pe piața românească și pe piețele internaționale. Astăzi, după 30 de ani de capitalism de cumetrie, promovat în 23 de ani de guvernare PSD, constatăm cu amărăciune că antreprenorii români fac față cu mare dificultate concurenței deosebit de puternice din Uniunea Europeană.

Cauza este una pe care o cunoaștem cu toți. Guvernele din ultimii 7 ani, conduse direct sau indirect de PSD, au sabotat constant dezvoltarea mediului de afaceri din România, adică a acelor mici businessuri românești mici și mijlocii. Nici nu cred că s-au străduit să facă acest lucru, pentru că întreaga istorie a PSD a fost marcată de o ură inexplicabilă față de proprietatea privată, față de oamenii cu inițiativă și față de angajații din sectorul privat. Reforme păguboase și experimente nocive au dăunat deopotrivă atât agenților economici români, cât și investitorilor străini. Dacă investitorii străini au avut o portiță de scăpare, făcându-și bagajele și plecând către statele vecine, mai prietenoase pentru mediul de afaceri, antreprenorii români nu au avut nicio șansă să se lupte cu propriul Guvern.

În 7 ani de creștere economică, numărul de firme private care s-au confruntat cu dificultăți a crescut într-un mod amețitor, tocmai pentru că Guvernul a fost dușmanul, nu prietenul antreprenorilor români. Cum să se dezvolte bietul antreprenor român, atâta vreme cât infrastructura de transporturi este la fel de proastă ca în urmă cu 30 de ani? Cum să producă eficient întreprinzătorul nostru național, când el plătește impozite împovărătoare pe carburanți, pe materii prime, suportă impozite apăsătoare pe salarii și cele mai mari prețuri pentru energie din regiune? Cum să facă antreprenorul român față concurenței care vine din afara țării, atâta vreme cât agenții economici din alte țări sunt susținuți cu toată forța de guvernele lor ca să producă eficient și să vândă produsele cu ușurință.

Guvernele PSD au ratat șansele economice favorabile, din ultimii ani, pentru a lua decizii corecte în favoarea dezvoltării antreprenorilor români. Cine se uită în datele publicate de Banca Națională a României înțelege cât de vulnerabili sunt antreprenorii români. Astfel, mai mult de 85% dintre firmele românești nu ar putea să depășească efectele unei eventuale crize economice. Mai mult decât atât, dacă ne uităm la ritmul alert în care firmele românești intră în insolvență sau sunt radiate la numai câteva luni de la înființare, ne dăm seama că Guvernul nu face nimic pentru consolidarea economiei private românești.

Cred cu putere că demiterea Guvernului PSD și instaurarea unui Guvern PNL, format din oameni competenți, reprezintă o oportunitate uriașă pentru mediul de afaceri din România să primească acel sprijin pe care nu l-a primit niciodată de la PSD. Ceea ce n-a înțeles PSD este faptul că antreprenorii români sunt cei care muncesc din greu și își asumă riscuri pentru a asigura resursele financiare din care Guvernul să poată construi infrastructură, școli, spitale și să susțină principalele autorități ale statului. Or, cu o economie slabă, nici statul român nu poate să fie puternic!

  Adrian-Mihăiță Todoran - declarație politică ce are ca subiect Bannere electorale PSD pe clădirile instituțiilor publice;

Doamna Adrian-Mihăiță Todoran:

"Bannere electorale PSD pe clădirile instituțiilor publice"

Mai sunt puține săptămâni până la alegerile pentru desemnarea președintelui României, iar lupta între candidați se anunță foarte strânsă. Disperați de scorurile date de sondaje, unii recurg la orice mijloace pentru a primi votul alegătorilor. Se trece peste orice limită a legii, pentru că de moralitate nici nu mai vorbim, într-o întrecere în care toți competitorii sunt egali între ei, dar unii candidați sunt mai egali decât alții.

După acest principiu orwellian, asistăm la sfidarea crasă a normelor de drept, propaganda electorală arătându-ne că legea poate fi încălcată în mod flagrant, fără nicio repercusiune. Și cine credeți că ia marele premiu la aroganță? Tocmai partidul-stat, care până și în teritoriu și-a pus oamenii să treacă peste principii!

Spre exemplu, pe gardul Căminului Cultural din Ariniș, comună din județul Maramureș, se află întins un banner mare, cât Casa Poporului, având-o în prim-plan tocmai pe Viorica Dăncilă, candidatul PSD la funcția de președinte. Din ce știm noi, Căminul Cultural este o instituție publică. Una care se ține departe de politic, cum ar veni. Și cine răspunde pentru un astfel de gest? Cu siguranță, nu directorul căminului cultural, și nici primarul PSD-ist din Ariniș.

Așa au ajuns cei din PSD să facă tot ceea ce vor. Își permit orice aroganță. Orice încălcare a legii și bunului-simț. Rușine, PSD! Rușine! Să nu vă mirați de scorul pe care îl veți face la alegerile prezidențiale!

  Costin-Sebastian Moise - declarație politică: Guvernul a terminat deja banii pe 2019. România va risca procedura de infringement pentru depășirea țintei de 3% pentru deficitul bugetar;

Domnul Costin-Sebastian Moise:

"Guvernul a terminat deja banii pe 2019. România va risca procedura de infringement pentru depășirea țintei de 3% pentru deficitul bugetar"

Execuția bugetară pe primele opt luni ale anului 2019 arată că vistieria este goală. Guvernul a terminat deja toți banii pe care îi avea de cheltuit anul acesta. Dacă la deficitul de 2,13% din PIB, raportat după două treimi din an, se adaugă cei 0,7% din PIB, ajungem la ținta de 3%, peste care Uniunea Europeană declanșează automat procedură de infringement. Numai că, din cauza incompetenței acestui Executiv, se prea poate să discutăm de un deficit total de aproximativ 4%, pentru că nu pot fi anulate cheltuielile deja antamate, iar candidatura premierului la funcția de Președinte al României accelerează ritmul în care se dau pomeni electorale. Raportând deficitul prezumtiv de 4% din PIB la creșterea de 4%, avem imaginea clară a faptului că economia românească a stagnat în 2019.

Deficiența cea mai mare ține de prioritizarea profund defectuoasă a alocărilor bugetare. Împreună, cheltuielile cu salariile și pensiile reprezintă 63,2% din bugetul total. Cheltuielile de personal reprezintă 6,6% din PIB și 30,1% din totalul cheltuielilor bugetare. Dacă se păstrează tendința, pe tot anul, se va ajunge la cheltuieli de 102 miliarde de lei. De cealaltă parte, cheltuielile cu asistența socială reprezintă 7,2% din PIB și 33,1% din cheltuielile bugetare. Dacă se păstrează tendința actuală, se va depăși bariera celor 112 miliarde de lei. Suma va fi însă mult mai mare, având în vedere creșterile de pensii operate în septembrie. Concluzia este cât se poate de simplă: cât timp banii se pompează către bugetari și pensionari, nu mai rămân resurse pentru investiții în infrastructură.

A doua problemă structurală evidențiată de execuția bugetară pe primele opt luni ține de faptul că economia României trăiește din consum. Dovadă în acest sens sunt încasările bugetare cu 9,2% mai mari din impozite și taxe pe bunuri și servicii. Astfel, încasările din TVA au crescut cu 11,6% față de aceeași perioadă din 2018, iar încasările din accize s-au majorat cu 8,9% față de perioada ianuarie - august 2018. În mod evident, încurajându-se de o asemenea manieră consumul, avem imaginea clară că actualul Guvern își dorește o inflație cât mai mare pentru a închide găurile contabile prin încasări crescute artificial, chiar dacă o asemenea strategie fragilizează economia în perspectiva unei posibile noi crize.

Execuția bugetară evidențiază și faptul că Executivul PSD împrumută România pentru a plăti pensii și salarii. Numai pe dobânzile aferente creditelor angajate s-au dus 8,98 miliarde de lei în primele opt luni ale anului, totalizând deja 0,9% din PIB-ul estimat. O cifră absolut colosală care dă măsura gunoiului adunat sub preș în perioada acestei guvernări profund nocive pentru România.

Toate aceste cifre se constituie într-un argument extrem de puternic pentru o schimbare de strategie cu privire la construirea bugetului pe 2020. Dacă nu modificăm optica și nu schimbăm tendința dinspre consum și pomeni electorale spre investiții, următoarea criză va lovi România năprasnic. De aceea, în prag de moțiune de cenzură, este nevoie de responsabilitate și de acțiune politică efectivă pentru a evita derapaje grave.

  Emil-Marius Pașcan - declarație politică: Să evităm cu înțelepciune provocările periculoase pentru statul român, în preajma centenarului Tratatului de la Trianon;

Domnul Emil-Marius Pașcan:

"Să evităm cu înțelepciune provocările periculoase pentru statul român, în preajma centenarului Tratatului de la Trianon"

În plină precampanie electorală pentru alegerile prezidențiale, Ungaria încearcă să stârnească, prin ricoșeu, noi tensiuni interetnice în România, pentru a mobiliza electoratul maghiar în susținerea UDMR.

În 2 octombrie a.c., Ungaria a depus o solicitare la Consiliul Europei, pe tema presupusei ocupații ilegale a cimitirului internațional al eroilor de la Valea Uzului de către autoritățile locale din Dărmănești, solicitând Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei întocmirea unui raport în acest caz.

În solicitare este inclusă, între altele, și dezinformarea lansată de președintele UDMR, Kelemen Hunor, potrivit căreia monumentul amplasat în memoria eroilor români din necropola băcăuană ar conține un simbol legionar.

O minciună sfruntată, întrucât simbolurile de la Valea Uzului, reclamate de liderul UDMR ca fiind legionare, sunt în realitate cruci celtice, după cum s-a pronunțat chiar Institutul Național pentru Studierea Holocaustului "Elie Wiesel".

În realitate, Consiliul Europei nu are atribuții, nici competențe în domeniul cimitirelor militare.

Budapesta forțează însă amplificarea la nivel internațional a unei probleme de ordin intern a României, ce ține nemijlocit de politica internă a fiecărui stat.

În paralel, partea ungară refuză și boicotează orice încercări de dialog pe acest subiect din partea României.

De fapt, demersul ungar urmărește translatarea unei probleme litigioase, de natură administrativă, într-una conflictuală, de natură etnică, corelativă sporirii treptate a presiunii în contextual marcării, anul viitor, a centenarului Tratatului de la Trianon.

Pe site-ul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor (ONCE) sunt publicate dovezi indubitabile privind existența eroilor români în necropola din Valea Uzului.

Potrivit documentelor oficiale publicate de ONCE, 11 soldați români sunt îngropați aici, dintre care 8 identificați după nume, iar 3 anonimi. În anul 1934 figurau în cimitir 1.254 de cruci de lemn, cu plăcuțe metalice cu următoarea inscripție: "erou român", "erou maghiar", "erou german" etc. Până la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, erau înmormântați în necropolă peste 1.300 de soldați căzuți în ambele deflagrații.

Între timp, a avut loc o întâlnire la București, în data de 26 iunie 2019, între reprezentanții ONCE și omologii lor ungari, în vederea identificării soluțiilor pentru onorarea memoriei eroilor de toate naționalitățile, îngropați în cimitir.

Partea română a fost în permanență deschisă la dialog, pentru a identifica, într-o manieră constructivă și echilibrată, soluții practice care să poată fi acceptate de către întreaga comunitate, română și maghiară, deopotrivă.

Cu toate acestea, partea maghiară a făcut o serie de declarații publice, diseminând informații false cu privire la aspectele discutate. În esență, oficialii unguri au pus la îndoială caracterul multinațional al cimitirului, exclusiv în baza unei hărți, datând din 1917, a unui alt cimitir, care în anii 1926 și 1944 a fost extins și transformat în Cimitirul Internațional al Eroilor "Valea Uzului".

Acesta este ilustrativ "dialogul" româno-maghiar privitor la Valea Uzului, vădit subminat de Budapesta.

Nu este singurul subiect în privința căruia buna-credință este unilaterală, dinspre partea română, în timp ce oficiali ai Ungariei sunt mai degrabă preocupați să genereze conflictualitate, pe care mai apoi s-o amplifice, extrapoleze și valorifice la nivel internațional.

În preajma centenarului Trianonului, Ungaria și UDMR își vor înteți provocările cu caracter etnic, instigările separatiste, revizioniste, vor ataca susținut România din interior și exterior, profitând și de actuala instabilitate politică destabilizatoare pentru statul român.

Trebuie să fim precauți și să evităm cu înțelepciune aceste provocări periculoase pentru țara noastră.

Așadar, români și maghiari nu vă lăsați antrenați într-un conflict etnic provocat artificial și neavenit!

  Cristina Burciu - declarație politică intitulată Legea turismului crește siguranța și calitatea serviciilor pentru turiștii din România!;

Doamna Cristina Burciu:

"Legea turismului crește siguranța și calitatea serviciilor pentru turiștii din România!"

Legea turismului, adoptată recent de Senat, nu interzice și nu blochează niciun român care dorește să își promoveze serviciile turistice pe site-urile de rezervări online. Dimpotrivă, în propunerea legislativă nu se percepe niciun fel de taxă nici de la deținătorii spațiilor închiriate, și nici de la operatorii platformelor online de promovare a serviciilor turistice.

Modificările operate au rolul de a oferi un cadru legal, sigur și de calitate atât pentru cei care oferă spații de cazare, cât și pentru fiecare turist în parte. Formalitățile sunt acum mult simplificate, respectiv va fi un singur formular, care urmează să fie trimis o singură dată, iar cei interesați vor putea depune formularul fie la ghișeu, fie online.

Statul român urmărește prin această lege să protejeze atât turiștii români, cât și pe cei străini, care aleg țara noastră ca destinație pentru vacanțele lor. Propunerea de a se promova pe platformele online de cazări, exclusiv structurile de cazare clasificate, în cazul persoanelor juridice, sau înregistrate la autoritatea competentă a administrației publice locale, în cazul persoanelor fizice, are în vedere creșterea siguranței turiștilor și a încrederii acestora în sistemul de cazare din România. Demn de remarcat este faptul că nu există niciun cost pentru înregistrare, în cazul persoanelor juridice, sau de autorizare, în cazul persoanelor fizice.

Fiecare structură de cazare va avea însă obligația de bază să se angajeze că spațiul care va fi închiriat e curat și sigur pentru fiecare turist cazat. În prezent, normele în vigoare din Codul fiscal obligă persoanele fizice care își închiriază în scop turistic spațiile deținute să se înregistreze la Administrația Financiară.

Modificarea Legii turismului va aduce în prim-plan interesul turistului, care va avea cu certitudine garanția unor condiții de cazare corespunzătoare, în ceea ce privește dotarea, confortul și siguranța personală. România se aliniază astfel la minima cerință a oricărui stat civilizat de a avea o evidență corectă asupra numărului de turiști și asupra nivelului de servicii de care aceștia beneficiază.

  Petru Movilă - declarație politică referitoare la Șoseaua de centură, dovada incompetenței administrațiilor publice locale din Iași;

Domnul Petru Movilă:

"Șoseaua de centură, dovada incompetenței administrațiilor publice locale din Iași"

Nu e nevoie de ședințe și conferințe de presă de imagine pentru a finaliza o investiție de interes pentru unul dintre cele mai mari orașe din România. Șoseaua de centură a municipiului Iași are alocare bugetară pentru 2019 și trebuie construită de Ministerul Transporturilor, nu de Primăria Municipiului Iași sau de consiliul județean. După cum bine știm, există reglementări legale și protocoale clare care doar trebuie respectate, dar trebuie să ai voință și să vrei să îți faci treaba pentru care ai fost ales.

Nu trebuie să fie inventată roata la Iași. Cei mai importanți oameni politici, Maricel Popa și Mihai Chirica, respectiv primarul celui mai mare oraș și președintele consiliului județean, s-au trezit, cu două luni înainte de sfârșitul anului bugetar, că vor să finalizeze șoseaua de centură.

Acuși o să avem conferințe că din cauza lui X sau lui Y s-au pierdut banii alocați pentru 2019, însă cred că puteau să facă demersurile acestea încă din martie, imediat după adoptarea bugetului de stat. La anul, pe vremea aceasta, vă voi anunța că noi, ieșenii, încă așteptăm finalizarea acestei investiții.

Din păcate, reglementările sunt clare și nu este prima dată când spun acest lucru. Parcursul firesc pentru finalizarea șoselei de centură a municipiului Iași este cât se poate de clar! Pentru a se realiza investiția menționată, o serie de tronsoane de drum trebuie preluate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) prin hotărâre de Guvern, însoțită de un proces-verbal de predare-primire a tronsonului de șosea între Consiliul Local Iași și CNAIR, document care, la acest moment, nu există. De aceea, CNAIR nu poate face investiția! În plus, trebuie refăcut studiul de fezabilitate pentru acest tronson. Studiul existent este vechi de 12 ani și nu mai corespunde tehnic și economic. Tehnic, deoarece configurația traseului nu mai este aceeași. S-a construit mult, au apărut alte căi de acces adiacente și altele. Ar trebui reproiectat traseul cu două benzi pe sens. Studiul trebuie realizat de investitor, CNAIR, împreună cu Primăria municipiului Iași, stabilind de comun acord și ce responsabilități revin fiecărei instituții. În baza studiului de fezabilitate refăcut, Primăria Iași are soluția legală pentru alocarea fondurilor corespunzătoare. Totodată, din punct de vedere economic, trebuie refăcut calculul economic și reactualizate prețurile la materiale, manoperă, TVA, luată în calcul celebra O.U.G. nr. 114.

Pașii sunt clari. Puneți-vă colegii la treabă și readuceți-le aminte care este scopul lor în funcțiile pe care le ocupă!

Iașiul are nevoie de o infrastructură rutieră la nivelul unui județ care acuși va trece pragul de un milion de locuitori. Iar noi, în realitate, nu avem autostradă, nu avem șosea de centură și avem drumuri județe de pământ. Rușinos pentru toate părțile implicate!

  George Șișcu - declarație politică despre necesitatea alocării de urgență a fondurilor pentru infrastructura rutieră;

Domnul George Șișcu:

Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile ne demonstrează clar că lipsa autostrăzilor ne omoară cu zile. Asta dacă mai era nevoie de vreo confirmare a acestui fapt.

Paisprezece morți, 10 în accidentul din Ialomița și 4 în cel din Vaslui, acesta este tristul bilanț al gravelor accidente care au avut loc în România, în ultimele trei zile. La acest număr adăugăm și aproximativ 10 persoane grav rănite, care nu se știe dacă vor supraviețui gravelor accidente.

Cu toate acestea, ritmul în care construim autostrăzile în țara noastră este unul foarte lent, numărul accidentelor auto și al deceselor și rănilor provocate de acestea fiind în creștere constantă.

În România sunt în prezent în operare 828 de kilometri de autostradă, din care circa 570 de kilometri au fost construiți în ultimii 25 de ani. România are cea mai slab dezvoltată rețea de autostrăzi din Europa, cu 3,73 km. de autostradă la 100.000 de locuitori, de două ori mai puțin decât Bulgaria (7,3 km. de autostradă la 100.000 de locuitori) și de patru ori mai puțin decât Ungaria (15,25 km. de autostradă la 100.000 de locuitori). Necesarul pentru rețeaua primară de autostrăzi din România este estimat la 3.000 de km., adică de 4 ori mai mult decât în prezent.

Concluzia este tristă, din păcate. În România există mai mulți kilometri de panglică tăiată decât de autostradă.

Domnilor guvernanți, treziți-vă și apucați-vă de treabă! Necesitatea alocării de urgență a fondurilor pentru infrastructura rutieră nu mai poate fi amânată!

Trebuie să vedem din partea dumneavoastră o atitudine determinată, foarte puternică și imediată!

Starea drumurilor din România a rămas extrem de proastă, nedemnă de o țară europeană. Faceți ceva și schimbați acest lucru!

  Raluca Turcan - declarație politică: Solicit instituțiilor statului să oprească acțiunile de șantaj și amenințare ale PSD și ale premierului Dăncilă la adresa semnatarilor moțiunii!.

Doamna Raluca Turcan:

"Solicit instituțiilor statului să oprească acțiunile de șantaj și amenințare ale PSD și ale premierului Dăncilă la adresa semnatarilor moțiunii!"

PSD și Viorica Dăncilă nu s-au dat în lături de la nimic pentru a se asigura că rămân la butoane.

În ultima săptămână, avem inimaginabil de multe mărturii ale colegilor deputați și senatori care au fost amenințați în stil interlop de PSD, inclusiv cu aspecte personale, pentru a-i determina să nu voteze moțiunea de cenzură.

Pe lângă amenințări și șantaj, PSD a mai recurs la mită din bani publici, în aceleași scopuri.

Toate aceste practici sunt de natură penală și trebuie oprite imediat de instituțiile abilitate!

     

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 28 septembrie 2020, 9:57
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro