Plen
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 17 decembrie 2018
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.5/11-01-2019

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 17-12-2018 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 17 decembrie 2018

  Domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, liderul Grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților, informează plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților că domnii deputați Mihai Mohaci și Mihai Valentin Popa vor activa în cadrul Grupului parlamentar al PSD.  

Ședința a început la ora 16.15.

Lucrările ședinței au fost conduse de domnul senator Iulian-Claudiu Manda, vicepreședinte al Senatului, și domnul deputat Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistați de domnul senator Nicu Fălcoi, secretar al Senatului, și domnul deputat Iulian Bulai, secretar al Camerei Deputaților.

   

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Doamnelor și domnilor senatori,

Vă rog să-mi permiteți să declar deschisă ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților și să vă anunț că, din totalul de 465 de senatori și deputați, până în acest moment și-au înregistrat prezența un număr de 240 de colegi.

Înțeleg că avem o intervenție din partea liderului Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Daniel Suciu.

Vă rog, aveți cuvântul.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Da, am o intervenție pe procedură.

Vreau să vă anunț că, începând de astăzi, 17 decembrie, colegii Mihai Mohaci și Mihai Popa au făcut cerere de reînscriere în Partidul Social Democrat, prin urmare, vor face parte din Grupul parlamentar al PSD.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
   

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc pentru intervenție.

Le spunem colegilor noștri: bine au venit sau bine au revenit!

 
Intervenții privind marcarea a 29 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989. <BR>- Păstrarea unui moment de reculegere în memoria eroilor Revoluției române din decembrie 1989.  

Continuăm. Domnul deputat Pau.

Vă rog. Domnule deputat, aveți cuvântul.

   

Domnul Radu-Adrian Pau:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Stimați invitați,

În urmă cu 29 de ani, prin curajul unor timișoreni s-a rescris istoria țării noastre.

În acel decembrie de neuitat, România a căpătat o nouă direcție, iar viețile noastre, ale tuturor, au luat-o pe un alt curs, unul al normalității, al libertății, unul proeuropean.

Avem, stimați colegi, obligația să nu uităm ceea ce s-a întâmplat la Timișoara între 16 și 20 decembrie 1989. Mulți dintre dumneavoastră vă amintiți cu siguranță perioada de dinainte de 1989, întunericul în care ne aflam și în care tăcerea era obligatorie, iar libera exprimare era reprimată violent.

Astăzi, mulțumită curajului de care timișorenii au dat dovadă atunci, trăim vremuri în care ne putem bucura de o viață normală, de libertate de exprimare, de liberă circulație, trăim fără teama represiunii.

Idealurile pentru care timișorenii au murit în 1989, azi, ni se par lucruri normale, iar, din acest motiv, trebuie să fim recunoscători.

Timișoara va rămâne mereu simbolul libertății României, locul în care s-a născut revolta împotriva sistemului dictatorial impus de Nicolae Ceaușescu și oamenii din jurul său.

Prețul cu care s-a plătit atunci libertatea a fost însă unul scump: părinții care nu și-au văzut copiii niciodată, tineri, care luptau pentru idealuri, au fost răpuși de gloanțe. Sacrificiul acestor oameni curajoși datorită cărora astăzi România este o țară liberă ne obligă la respect și veșnică recunoștință.

Timișoara, stimați colegi, a aprins flacăra libertății, o libertate care, după 20 decembrie, când orașul de pe Bega s-a proclamat liber de comunism, a ajuns în toată țara. Românii s-au inspirat din curajul timișorenilor, iar regimul Ceaușescu a fost învins.

Rescrierea istoriei, doamnelor și domnilor, ne-a adus pe noi, pe toți, astăzi, în acest loc, în Parlamentul României.

Alegerile libere, solicitate de timișorenii ieșiți în stradă în decembrie 1989, dreptul românilor de a-și exprima liber opțiunile politice, de a-și alge președintele, primarul sau parlamentarii sunt consfințite de Constituția României, lege fundamentală pe care trebuie să o respectăm cu sfințenie. Clasa politică actuală trebuie să-și întoarcă serios privirea către popor, către cei care ne acordă votul și încrederea pentru a-i reprezenta în Parlament.

În urmă cu 29 de ani, românii au murit, sub rafalele armatei comuniste, pentru libertate și pentru un trai mai bun, iar contribuția noastră pentru aceste deziderate trebuie să fie majoră.

Stimați colegi,

Au trecut 29 de ani de la Revoluție, cu bune și rele. România este o țară funcțională, europeană, dar care încă suferă de lacune din pricina celor 45 de ani de întuneric în care s-a aflat.

Radiografia României de astăzi ne arată o fractură între clasa politică și societatea civilă, dar una nu iremediabilă, ci una care poate fi redusă semnificativ, dar pentru asta este nevoie de dialog și consens. Un scurt apel la istorie ne poate elucida și ajutorul... ne poate da și ajutorul pentru ca falia din societate să dispară. Eroii Revoluției din 1989 au luptat, au murit pentru o Românie liberă, prosperă, demnă, iar decidenții politici de astăzi asta trebuie să ofere. Funcțiile publice în care ne aflăm ne obligă la responsabilitate și conștiință, la munca în folosul românilor, iar când vom înțelege cu toții aceste lucruri, putem spune cu mâna pe inimă că ne-am îndeplinit misiunea.

În numele tuturor eroilor și tuturor celor care au participat la Revoluția română din 1989, dați-mi voie să vă mulțumesc pentru onoarea de a avea astăzi posibilitatea să iau cuvântul în Parlamentul României și v-aș ruga să avem acel minut de reculegere după ce își vor spune alocuțiunile și ceilalți colegi ai noștri.

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
   

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc.

Invit la microfon pe domnul senator Nicu Fălcoi.

 
   

Domnul Nicu Fălcoi:

Mulțumesc, domnule președinte,

Stimați colegi,

În urmă cu exact 29 de ani, pe 17 decembrie 1989, la Timișoara, căzuseră deja primele victime ale luptei pentru libertate. Dați-mi voie să vă citesc un pasaj care încheie Proclamația de la Timișoara: "Nu s-a murit pentru ca dezbinarea socială și națională cultul personalității, cenzura mass-mediei, dezinformarea, amenințările telefonice și scrise și toate celelalte metode comuniste de constrângere să fie practicate în văzul lumii, în timp ce nouă ni se cere pasivitate în numele stabilității sociale. Această Proclamație se adresează în primul rând celor care au primit Revoluția cadou și se miră de ce suntem nemulțumiți, de vreme ce dictatura a căzut, s-au abrogat o serie de legi proaste și a mai apărut și câte ceva în prăvălii. Acum știu de ce suntem nemulțumiți: nu acesta a fost idealul Revoluției de la Timișoara. Noi, autorii acestei Proclamații, participanți la evenimentele dintre 16 și 22 decembrie 1989, nu considerăm Revoluția încheiată. O vom continua pașnic, dar ferm. După ce am înfruntat și am învins, fără ajutorul nimănui, unul dintre cele mai puternice sisteme represive din lume, nimeni și nimic nu ne mai poate intimida."

Revoluția română din decembrie 1989 a fost o stare de spirit, o lecție de demnitate, regăsirea speranței și de câștigare a dreptului nostru de a spune fără teamă adevărul.

Mulțumesc. (Aplauze)

 
   

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc pentru intervenție.

Vă rog, având în vedere cele spuse de colegii noștri, să ținem moment de reculegere.

(Se păstrează un moment de reculegere.)

Vă mulțumesc.

 
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru.  

Stimați colegi, proiectul ordinii de zi și programul de lucru pentru ședința comună, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite.

Dacă sunt comentarii în ceea ce privește ordinea de zi.

Nu sunt.

Atunci, supun votului deschis electronic ordinea de zi pentru ședința comună de astăzi.

Vă rog să votați.

   

Cu 189 de voturi pentru, un vot împotrivă, zero abțineri și 7 "prezenți, nu votez", ordinea de zi a fost adoptată.

Dacă în legătură cu proiectul programului de lucru sunt comentarii. Nu.

Atunci, supun votului deschis electronic programul de lucru pentru ședința comună de astăzi.

Vă rog să votați.

 
   

Cu 242 de voturi pentru, zero voturi împotrivă, zero abțineri și 5 "prezent, nu votez", programul de lucru a fost adoptat.

 
Prezentarea moțiunii de cenzură intitulate Ajunge! Guvernul Dragnea-Dăncilă, rușinea României!, inițiată de 163 de senatori și deputați.  

La primul punct al ordinii de zi avem prezentarea moțiunii de cenzură inițiate de 163 de senatori și deputați.

Dau cuvântul...(Discuții la prezidiu.) ...domnului deputat Pavel Popescu pentru a prezenta moțiunea de cenzură.

Vă rog, aveți cuvântul.

   

Domnul Pavel Popescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Nu pot să... remarc această risipă de management în cadrul Camerei Deputaților - vă spun asta până îmi deschid apa, că voi avea nevoie - și văd atâtea sticle de apă și pahare aranjate frumos acolo pentru Guvernul marionetă, care nu a venit nici măcar să asculte moțiunea. (Discuții în sală.)

Eu zic să vă păstrați vocea pentru textul moțiunii. Relaxați-vă.

 
   

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Domnule deputat, intenționați...

 
     

Domnul Pavel Popescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
   

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Intenționați să citiți moțiunea?

 
   

Domnul Pavel Popescu:

Evident.

 
   

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă rog.

 
   

Domnul Pavel Popescu:

Am nevoie de apă. Va fi o citire lungă și sper să fiți atent la ea, pentru că am redus-o de la 220 de pagini la 22, să știți.

 
   

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

E în regulă.

 
   

Domnul Pavel Popescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Voi da citire moțiunii.

Moțiunea se intitulează "Ajunge! Guvernul Dragnea-Dăncilă, rușinea României!"

Domnule președinte al Senatului, (Aplauze.)

Domnule președinte al Camerei Deputaților - absent, evident -,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Doamnă prim-ministru - acolo unde sunteți -,

Doamnelor și domnilor miniștri - absenți -,

Guvernul marionetă al penalului Liviu Dragnea trebuie să plece astăzi! Aceasta nu este o cerere a opoziției, ci este o urgență națională!

Grupul infracțional organizat, condus de domnul Liviu Dragnea, care s-a instalat la conducerea României a slăbit statul, ca să și-l supună, într-un moment în care avem nevoie de fim puternici, astăzi mai mult decât oricând.

Afirmăm cu putere și cu toată responsabilitate că este periculos pentru interesele naționale ca țara să rămână pe mâna acestui grup infracțional organizat, care distruge statul de drept, dinamitează stabilitatea politică și economică a României, într-un moment de instabilitate internațională, repet, instabilitate națională și internațională.

Cei care vor încerca să-l salveze, din nou, pe Liviu Dragnea, împotriva României, vor purta mereu pe umeri o răspundere istorică. Și aici vorbesc despre dumneavoastră, domnilor colegi, și vă rog cu tot respectul pe care-l invocați zilnic în acest Parlament să fiți atenți la textul moțiunii. Pentru că alegerea pe care o veți face azi, doamnelor și domnilor din PSD, ALDE și UDMR, este între Liviu Dragnea și România.

Doamnă prim-ministru,

"Programul de guvernare este lege, dacă nu o respecți, te consideri demisionat!... Eu nu pot să-mi permit să vin cu un program de guvernare pe care românii să îl voteze și după aia să mai am curaj să merg pe stradă. Eu așa ceva nu fac!". Asta spunea, în urmă cu doi ani, un personaj sinistru pentru România, care astăzi stă ascuns în propriul stat paralel și care pregătește zi de zi atacuri la adresa statului de drept și la independența instituțiilor statului român.

Atunci când ați fost învestită, doamnă prim-ministru, documentul aprobat de Parlament se numea "Programul de Guvernare 2018 - 2020". Toate acțiunile Guvernului condus de dumneavoastră au transformat acest document, cu caracter de lege, în "Programul de Guvernare după anul 2021...", deoarece toate angajamentele au fost amânate după această dată! Salariile cresc după anul 2021, pensiile cresc după anul 2022, autostrăzi și căi ferate nu se construiesc decât după anul 2021, construcția spitalelor regionale va începe tot după anul 2021. În acest context, de dispreț total față de programul cu care dumneavoastră ați fost învestită, putem să considerăm că, în temeiul art. 103 din Constituția României, sunteți demisă de drept și puteți să vă încercați norocul după anul 2021.

Dar cel mai mare protest din istoria acestei țări nu este în stradă. Este unul tăcut și permanent. Sunt cei 4 milioane de români nevoiți să plece.

Remanierile succesive nu au făcut decât să ne demonstreze că pentru un incompetent dovedit, PSD-ALDE are cel puțin alte 3 - 4 rezerve și mai slab pregătite, cu care sunt umiliți tinerii care au crezut în zicala "cine are carte are parte". Și tinerii pleacă! 23% dintre tineri spun că au de gând să plece din țară în următorul an, iar aproape jumătate din cinci în următorii cinci ani. Sărăciți prin politicile voastre incompetente nu doar românii, ci chiar România de viitorul ei!

Deși prin guvernele PSD-ALDE s-au perindat peste 70 de miniștri, în mai puțin de 2 ani, calitatea actului de guvernare a scăzut constant, de la un guvern la altul, efectele văzându-se în economie, în educație, în sănătate sau în modernizarea țării, care s-ar fi putut face cu miliardele de euro din fondurile europene gratuite. Ați utilizat remanierile guvernamentale pentru a păcăli populația că lucrurile se vor schimba în bine, de mâine, de poimâine sau din 2021.

În fapt, împărțeala de scaune guvernamentale nu a fost decât rezultatul răfuielilor și împărțelilor, în stil mafiot, între găști infracționale în interiorul principalului partid de guvernare, PSD. Ați girat o ultimă remaniere de guvern, însă constatăm că cei mai neperformanți miniștri stau în continuare bine țintuiți în scaunele lor.

Pentru Liviu Dragnea, ați aruncat România într-o stare de instabilitate politică fără precedent după anul 1989!

Moțiunea depusă de opoziția parlamentară nu este numai împotriva unui prim-ministru extrem de slab, cu grave carențe de pregătire profesională, total inadecvat unei asemenea funcții, ales doar pentru că ar fi, chipurile, "neconflictual". Moțiunea de cenzură este depusă împotriva întregului Guvern, care arată de la o zi la alta tot mai obez, cu 27 de ministere, peste 150 de secretari de stat și peste 90 de subsecretari de stat, cu toții plătiți regește pentru lipsa totală de performanțe. Guvernul arată ca o agenție de ocupare a forței de muncă pentru șomeri greu de integrat în economia privată, pe care nu i-ar angaja nimeni, nici măcar din milă. Cine nu se pricepe la nimic are șanse să fie unul din miniștri în guvernele PSD-ALDE.

Carmen Dan, ministrul care a dirijat în miez de noapte tunurile cu apă, bastoanele și lacrimogenele împotriva cetățenilor români pașnici, împotriva copiilor și a mamelor, pe care poliția și jandarmeria ar fi trebuit să-i apere, nu să-i gazeze și să-i brutalizeze, este în opinia dumneavoastră, dragi colegi, un ministru de apreciat. Petre Daea, groparul zootehniei românești, cel care se plimbă prin târguri și degustă pastramă și must, în vreme ce sute de mii de porci sunt eutanasiați, iar mii de familii au rămas fără porc de Crăciun, este expresia competenței marca PSD. "Iexcelența" Sa, Tudorel Toader, această icoană la care se închină toți, începând cu condamnații din penitenciare și recidiviștii eliberați prin planul de golire a pușcăriilor, este un alt mare sinistru, considerat ministru, pe care toți infractorii din România îl apreciază, iar oamenii onești se simt umiliți numai la auzul vocii Domniei Sale. Eugen Teodorovici, ministrul care încă mai confundă ministerul cu discotecile, vă este util ca trompetă antieuropeană, atunci când vreți să-i sancționați pe românii plecați la muncă în străinătate. Pentru că au îndrăznit să protesteze împotriva Guvernului, l-ați trimis să propună guvernelor partenere restricții de neimaginat în calea libertății de circulație a lucrătorilor europeni. Disprețuiți și detestați românii care-și câștigă singuri existența, în străinătate sau acasă, și care sunt independenți de poverile voastre, ale Guvernului.

Nu mă ascultă nimeni. Ați face bine să ascultați. Măcar atât să învățați!

 
   

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Domnule deputat!

 
   

Domnul Pavel Popescu:

Domnule președinte,

Vreau să vă aduc aminte...

 
     

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă rog să respectați procedura.

 
   

Domnul Pavel Popescu:

... că există un articol în Regulament care spune foarte clar că este interzis dialogul sălii cu cel care vorbește. Și în momentul în care colegii dumneavoastră mă întrerup, textul...

 
     

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă rog să respectați procedura și să citiți moțiunea.

 
   

Domnul Pavel Popescu:

...este de datoria mea să-i calmez eu, dacă nu puteți să o faceți dumneavoastră. (Aplauze.)

 
   

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă rog să respectați mult procedura și să citiți moțiunea.

 
     

Domnul Pavel Popescu:

Și respectați Regulamentul sau învățați, vă rog.

 
   

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Nu mai dialogați cu sala.

 
   

Domnul Pavel Popescu:

Stimați colegi, vă rog puțină atenție.

Ați acuzat constant că nu vă lasă opoziția să guvernați, că statele paralele sau dușmani închipuiți vă împiedică să faceți bine României! Liviu Dragnea a condamnat România să fie condusă de cei mai incompetenți miniștri de la ministrul "am fost un dobitoc" Tudor Postelnicu încoace. Noi nu v-am oprit decât zecile de legi neconstituționale, care ar fi făcut din statul român un stat de mâna a treia. Cât despre state paralele, cred că ar fi bine să vă întrebați șefii de partid, că ei erau aceia care pregăteau jumări, urechi fripte și șorici de Crăciun pentru statul paralel sau dădeau chefuri împreună cu acesta.

Propaganda pe care v-o construiesc consultanții, străini plătiți din banii românilor, poate să păcălească până la un moment dat, însă nu poate să-i păcălească pe români până la infinit. Ar trebui să recunoașteți că nu ați demarat, în doi ani, niciun proiect consistent pentru țară, ci ați făcut tot posibilul să schingiuiți sistemul de justiție, care dă mari dureri de cap liderilor dumneavoastră de partid.

În ce fel de țară din lume, populația stă de aproape 2 ani cu sufletul la gură și cu ochii pe clădirea Guvernului, de spaima că, într-o zi sau într-o noapte, Guvernul va goli pușcările de infractori printr-o simplă ordonanță de amnistie și grațiere? În ce stat european Guvernul se luptă cu îndârjire să dea tunuri financiare, să dea liber la furat din banii publici și să scoată cu totul din legile penale pedepsele pentru aceste fapte? În ce stat?

În doi ani de zile ați legiferat pentru salvarea de la închisoare a unui singur om, Liviu Dragnea, fără să vă pese de vieților românilor cinstiți. Ați eliberat anul trecut 10 000 de infractori din pușcării, ați făcut ca românii să se teamă în casele lor, să nu fie tâlhăriți și omorâți! De ce? Ca să vă mutați câțiva prieteni politici, condamnați pentru corupție, de la răcoare înapoi în vilele lor de lux, la căldură. Acum vă pregătiți o amnistie și-o grațiere ca să-l faceți pe Liviu Dragnea prezidențiabil, să-l curățați de cazier și de dosare, fără să vă gândiți că de această măsură vor beneficia mulți alți criminali, violatori, tâlhari, traficanți de arme, de droguri sau carne vie! România va deveni oficial un rai al infractorilor și aceasta va fi reputația ei peste tot în lume.

Pentru Liviu Dragnea puneți în pericol viața românilor cinstiți!

Doamnă prim-ministru - acolo unde sunteți dumneavoastră -,

Dacă în fața Parlamentului European, în fața foștilor dumneavoastră colegi, ați spulberat până și mitul că ați fi pașnică și neconflictuală, declarând cu aroganță către prietenii europeni: "N-am venit aici să dau socoteală!", să știți că, potrivit Constituției României, în fața Parlamentului României chiar trebuie să dați socoteală, pentru că aici vorbiți în fața tuturor românilor. E păcat că după atâta vreme petrecută în Parlamentul European, încă nu ați înțeles ce înseamnă apartenența noastră la Uniune și cum ar fi arătat România fără să fie membru UE și NATO. Ar fi bine dacă ați fi aflat care sunt statele membre ale Uniunii Europene, căci majoritatea vizitelor pe care le întreprindeți le faceți prin alte părți ale lumii.

Doamnă prim-ministru,

Zi de zi, românii se trezesc dimineața, merg la muncă și plătesc taxe, impozite, accize și supraaccize. Chiar dacă unele venituri par a fi crescut scriptic, Guvernul îi lasă cu tot mai puțini bani în buzunar. Puterea de cumpărare a scăzut simțitor în ultimii doi ani, din cauza creșterii prețurilor la produsele de bază, la facturile pentru utilități și din cauza creșterii ratelor bancare. Ați promis românilor prosperitate, dar 52% dintre români spun că trăiesc mai prost decât anul trecut, scumpirile și inflația le-au golit buzunarele pe care voi pretindeți, cu foarte mult cinism, că le-ați umplut cu bani. 6o% din ei.... 66% din ei declară că au dificultăți în a face față necesităților cu venitul pe care îl câștigă, iar 4,6 milioane de români pot fi considerați săraci, o treime dintre copiii și tinerii în vârstă de până la 18 ani trăind sub pragul sărăciei.

Ați luat o țară care avea inflație zero% și ați dus-o la o inflație de 5%. Ați făcut din ROBOR o adevărată sperietoare națională, deși aceasta era una dintre oglinzile incompetenței Guvernului condus de dumneavoastră. Oul, untul, brânza și pâinea au devenit bunuri de lux în România astăzi!

Avem astăzi cea mai dezechilibrată balanță comercială din ultimul deceniu - importăm tot mai multă mâncare și produse de bază. Ne veți spune probabil că exporturile au crescut cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut. Da, dar importurile au crescut cu 16%. Și deficitul s-a adâncit. Iar cine spune deficit spune datorie.

Ați transformat "grânarul Europei" într-o țară care importă până și pâine! Producția de porumb și floarea soarelui din acest an este rezultatul exclusiv al milei lui Dumnezeu și al ploilor dese, căci investițiile din agricultură nici măcar nu s-au demarat! S-a văzut lipsa totală a irigațiilor chiar în această toamnă, atunci când seceta pedologică a împiedicat fermierii să are, să discuiască și să pună cerealele în pământ. Mai puțin de 20% din suprafețe au răsărit, iar anul următor vom cumpăra, mai mult ca sigur, toată pâinea și legumele din import. Ce speranțe să mai ai de la anul 2019, când jumătate de milion de porci au fost deja omorâți, culturile nu au fost puse în pământ la timp, oile și caprele sunt amenințate de alte epidemii scăpate de sub control, iar efectivele de vaci sunt mai mici de la un an la altul?

(Intervenție neinteligibilă din sală.)

Nu mă pricep la agricultură, citesc o moțiune de cenzură făcută de niște specialiști, spre deosebire de Guvernul de incompetenți, absent astăzi, aici. (Discuții în sală.)

Vă mulțumesc pentru remarcă. (Aplauze.)

Ce speranțe să mai ai de la anul 2019?

Modelul economic nociv impus de PSD-ALDE se caracterizează printr-un fals naționalism economic, pentru că, în această perioadă, aproape tot ce a produs economia românească în plus s-a cheltuit pe bunuri și servicii aduse din import. Antreprenorii români sunt în continuare tratați ca un dușman care nu trebuie lăsat să crească și să se dezvolte.

Doamnă prim-ministru, acolo unde sunteți dumneavoastră astăzi,

Un lider al actualei coaliții de guvernare avea o zicală în urmă cu 10 ani: "Economia duduie!". A duduit atât de tare, până a crăpat! Guvernul condus de dumneavoastră a accentuat dezechilibrele interne și externe, astfel încât aproape toată lumea ne spune că suntem pe marginea prăpastiei și ar trebui să luăm măsuri ca să frânăm prăbușirea, nu să apăsăm pe accelerație spre zid!

Credibilitatea Guvernului se vede în primul rând în ratele dobânzilor la care se împrumută România, numai anul acesta plătindu-se peste 14 milioane de lei, în creștere cu peste... pardon, miliarde de lei, în creștere cu peste 4 miliarde față de momentul când voi ați preluat guvernarea! Stocul de datorie publică crește de la o lună la alta, fără să vă pese că ați ajuns să împrumutați și copiii încă nenăscuți. Ne apropiem cu viteză de o datorie de 400 de miliarde de lei, care poate să însemne mai mult decât poate duce România în acest context nefavorabil.

Ați venit la guvernare găsind o visterie plină, pe care ați golit-o și chiar ați cheltuit și bani în avans, pe anul următor. I-ați împrumutat pe români cu zeci de miliarde și nu ați construit nimic! Absolut nimic! Ce ați făcut cu toți banii pe care i-a creat economia sau i-ați împrumutat? Ce ați făcut cu ei? Este greu de spus. Nimeni nu vede creșterea economică nicăieri! Salariile au crescut doar pe hârtie, iar pentru cei mai mulți angajați ceea ce au câștigat a fost anulat de inflație. Majorările de pensii au fost spulberate de creșterile de prețuri, iar copiii aproape că nici nu există pentru politicile guvernamentale. Alocația de stat pentru copii nu asigură nici măcar trei covrigi cu susan pe zi!

Ați împrumutat bani de la organismele financiare internaționale, chiar dacă dobânzile au crescut considerabil. Ați împrumutat bani de la băncile din România lăsând mediul privat fără surse financiare de dezvoltare. Ce bancă mai creditează astăzi un IMM sau un plan de business îndrăzneț atunci când Guvernul vine și aspiră toate resursele disponibile în piață?

V-ați împrumutat și de la populație, pentru că nimeni nu mai are încredere să împrumute acest Guvern. Ați ajuns să confiscați până și banii companiilor de stat profitabile, care, în loc să investească în tehnologii, în dezvoltare, sunt condamnate să fie vândute la preț de fier vechi sau pe un dolar.

Să ne ferească bunul Dumnezeu de o frânare bruscă a economiei, căci voi ați tăiat centurile de siguranță și le-ați aruncat pe geam. Ați spart până și pușculița copiilor și ați consumat banii din ea!

V-ați bătut joc și de peste 3 000 de primari, indiferent de culoarea lor politică, cărora le-ați furat peste 13 miliarde de lei din excedente, adică agoniseala lor pentru investiții realizată în anii trecuți, și i-ați trimis pe aceștia să se împrumute la dobânzi uriașe ca să plătească facturile la utilități. I-ați păcălit pe aleșii și funcționarii din administrația locală cu majorări de salarii, fără să le dați și banii necesari, apoi le-ați spus să se descurce, fiecare după cum poate. Ați știut încă de anul trecut că banii alocați din impozitul pe venit vor scădea de la 20,5 miliarde de lei, în 2017, la numai 15,7 miliarde de lei, în 2018, deși aceste resurse ar fi trebuit să crească, pentru că Guvernul le-a crescut cheltuielile și prețul facturilor de bază. I-ați înșelat pe reprezentații comunităților locale că le acordați 100% din impozitul pe venit, însă, la numai câteva zile de la această promisiune, doamna Dăncilă a dat un punct de vedere negativ pe proiectul PNL care ar fi rezolvat încă din primăvară această problemă.

Doamnă prim-ministru,

O vorbă cinică... acolo unde este ea... pe care noi am refuzat să o credem sună așa: "Educația n-are rost... Guvernul te vrea prost!" Văd că dumneavoastră ați îmbrățișat-o și acționați în consecință. Stau mărturie chiar actele și faptele Guvernului pe care îl conduceți. De pildă, Guvernul tot semnează acorduri peste acorduri cu sindicatele din învățământ, participă la ceremonii și promite că va curge "lapte și miere" în toate școlile. Dincolo de această fațadă, adevărul este cu totul altul: în școli nu mai vine nici măcar "Cornul și laptele", iar profesorii și părinții nu mai cred în promisiuni.

Ați promis 2 500 de creșe și grădinițe - repet, 2 500 - și s-au construit doar două! Ați promis generalizarea programului after school, dar îl tot blocați la vot în Parlament! Ați promis "Masă la școală", dar respingeți orice inițiativă legislativă pe acest domeniu! Ați promis programe de formare pentru viitorii profesori, dar ați blocat Ministerul Didactic de fiecare dată când ați tăiat bani de la educație.

(Intervenție neinteligibilă din sală.)

Masteratul. Spre deosebire de alți colegi de partid, eu îmi recunosc greșelile. Masteratul didactic. Mă bucur că sunteți de specialitate.

Vă împodobiți cu angajamente de hârtie, în timp ce sute de mii de copii învață în școli dărăpănate, iar profesorii scot bani din buzunar pentru navetă sau materiale didactice.

Stimată colegă, să știți că "dărăpănate" nu puteți să corectați.

Tinerii nu văd în școală o rampă de ajutor pentru viitor! În acest moment, unul din patru tineri cu vârsta între 15 și 24 de ani este în afara pieței muncii. 43% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani trăiesc în risc de sărăcie. Rata de părăsire timpurie a școlii este de 26,6% în zonele rurale și de 17,4% în orașe mici și suburbii. Când ai unul din trei dintre elevii de clasa a VIII-a care nu reușesc să treacă de examenul de reevaluare și o jumătate de generație care nu poate să obțină o diplomă de bacalaureat, devine tot mai clar de ce tinerii aleg să plece din această țară.

Prin tot ceea ce faceți, nu faceți decât să forțați tinerii să abandoneze școala și țara! Ar fi fost bine ca astăzi școlile să fi fost renovate și să discutăm despre construirea de laboratoare, de biblioteci, reînființarea cabinetelor medicale sau înființarea centrelor de performanță. Din păcate, noi ne punem întrebări dacă sunt bani suficienți pentru plata salariilor!

Toate acțiunile Guvernului PSD-ALDE s-au circumscris acțiunilor de imagine ale miniștrilor, și nicidecum îmbunătățirii activităților didactice și stimulării performanței. Astfel:

Ați virat, fără licitații și cu încălcarea legii, peste 24 de milioane de lei direct în conturile Editurii Didactice și Pedagogice, pentru a edita manuale pline de greșeli și care au ajuns cu mare întârziere pe mesele elevilor.

Ați amânat plata contribuțiilor sociale pentru angajații din învățământ atunci când ați constatat că nu mai sunt suficienți bani pentru plata salariilor profesorilor. Când ați văzut că sacul bugetar s-a golit, v-ați gândit să puneți gând rău școlilor din comunitățile mici și defavorizate, prin comasarea de clase, închiderea de școli și disponibilizarea școlilor.

Ați sancționat financiar toate universitățile cu tradiție, le-ați pus în situația de a renunța la unele programe de masterat sau doctorat. Practic, universitățile au fost avertizate că dacă vor critica deciziile ministerului vor suferi consecințele. Ați pus la cale și o amnistie pentru plagiatori, deși toată societatea românească vă cere să faceți curățenie în mediul academic.

Ați încercat să faceți economii la buget pe seama educației, în această toamnă, prin concedierea - repet, concedierea - a peste 4 300 de profesori dintr-o singură semnătură. Ați dat înapoi cu această măsură numai după ce PNL a reacționat public față de intențiile Guvernului, pentru că v-a fost frică.

Așa arată învățământul românesc în anul Centenarului Marii Uniri, sub o guvernare PSD-ALDE: fără direcție, fără bani, fără viziune și soluții, cu tot mai puțini profesori, dar cu cinci miniștri în doi ani și cu unul din cinci copii care nu merge la școală niciodată. Ați pus în funcții cei mai incompetenți miniștri ai educației și ne-ați condamnat copiii la migrație! Toate proiectele legate de educație au rămas la voi doar pe hârtie.

Doamnă prim-ministru - acolo unde sunteți dumneavoastră și unde sper că odată veți rămâne -,

Am înțeles foarte bine...

Din sală: E la Guvern.

 
   

Domnul Pavel Popescu:

Nu e la Guvern.

Am înțeles foarte bine de ce nu vă pasă de starea sistemului de sănătate din România, atât timp cât majoritatea șefilor și colegilor dumneavoastră de partid, atunci când strănută mai tare, dau repede fuguța în străinătate ca să se trateze.

Miniștrii PSD-ALDE nici măcar nu au curajul să treacă pragul unui spital din România, pentru că știu foarte clar că, de la ușă la ușă, există riscul să se îmbolnăvească, din cauza bacteriilor care mișună nestingherite prin spitale! Spitalele românești sunt un teren de luptă, un teatru de război între microbi, nesimțire, neglijență și pacienți fragili. Dinspre minister nu există absolut niciun plan de acțiune pentru scăderea ratei de infecții intraspitalicești, deși din lumea medicală mai multe voci cu experiență și autoritate din domeniu indică cu subiect și predicat măsurile care ar trebui luate pentru a stopa acest flagel național. În acest caz nu vorbim doar de incompetență și de lipsa fondurilor. Vorbim, pur și simplu, de rea-voință și de nepăsare.

Moartea - da, moartea - pândește în spitalele românești, de la prunci abia născuți, recent, până la vârstnici. 23 de bebeluși au fost infectați cu stafilococ auriu multirezistent la antibiotice în Maternitatea Giulești, închisă acum temporar pentru renovare. Renovările provizorii nu sunt o soluție pentru infecțiile nosocomiale din spitalele noastre. Situația este foarte dramatică, o știm și de la medicii din străinătate care s-au îngrijit de victimele incendiului din Colectiv.

La trei ani de la Colectiv, după mari promisiuni electorale, avem doar 11 așa-zise paturi pentru arși și niciunul dintre acestea nu este conform standardelor europene moderne. Avem promisiuni electorale pentru alte șase centre mari de arși din țară, care au și cadrul legal, și banii de la Banca Mondială pentru a fi construite. Azi avem două clădiri finalizate, la Iași și la Timișoara, dar complet nefuncționale, din cauza achizițiilor întârziate. Cele patru centre, restul de cele patru centre există doar pe hârtie.

Deși aveți bani cu nemiluita în bugetul Uniunii Europene tocmai pentru această modernizare a spitalelor existente, pentru construirea de spitale regionale de mare capacitate sau chiar pentru dotări corespunzătoare, nu ați reușit nici măcar să întocmiți un proiect pentru a cere finanțare! Un proiect!

În ciuda promisiunilor electorale, Guvernul PSD-ALDE, prin cei doi miniștri, Florian Bodog și Sorina Pintea, a mai ratat o țintă din programul de guvernare: construirea celor trei spitale regionale, de la Iași, Craiova și Cluj. Pe 1 august, la șase luni de mandat, doamna Pintea afirma că a depus cererea de finanțare la Bruxelles, anunțând totodată că a reușit deblocarea finanțării celor trei spitale regionale. În luna imediat următoare, cele trei ministere implicate în proiect, M.F.E., M.D.R.A.P. și M.S., sunt informate de D.G. Regio că finanțarea din exercițiul financiar 2014 - 2020 a celor trei spitale regionale nu mai este posibilă, urmând ca procesul să fie reluat abia în exercițiul bugetar 2021 - 2027. Ce coincidență! În mod ironic, vă respectă programul mincinos de guvernare. În mod cert, nu vom avea niciun fel de spital regional mulți ani de acum încolo, iar Sorina Pintea minte cu bună știință, întreținând cu cinism speranța pacienților români din aceste regiuni.

Doamnă prim-ministru,

Sub guvernarea PSD-ALDE, România înregistrează cel mai mare deficit de infrastructură din Uniunea Europeană - repet, cel mai mare deficit de infrastructură din Uniunea Europeană -, fie că vorbim despre autostrăzi, fie că vorbim despre calea ferată. În continuare stau nefolosiți peste 6,8 miliarde de euro bani europeni gratuiți din programul 2014 - 2020, aflați la dispoziția României. În continuare dați vina pentru eșecul major de la acest capitol pe birocrația de la Bruxelles sau pe "lenea constructorilor".

Faptul că autostrada Sibiu - Pitești, singurul segment lipsă din Coridorul IV paneuropean, este la același stadiu - adică zero - sau faptul că Autostrada Unirii, Târgu-Mureș - Iași - Ungheni, a fost abandonată și trecută pe parteneriat public-privat doar ca să mimați preocuparea este tot vina celor de la Bruxelles? Nu, stimați guvernanți, este doar expresia ticăloșiei voastre, care pare să fie nemărginită! Și asta pentru că nu aveți niciun interes să implementați proiecte majore de infrastructură care să scoată din izolare comunități întregi și care să conecteze regiunile istorice între ele și, mai departe, care să conecteze întreaga țară la rețeaua europeană de transport.

La capitolul transporturi pe calea ferată suntem la ani distanță, la ani lumină distanță de ceea ce vedem în spațiul comunitar, iar degradarea continuă a infrastructurii feroviare și învechirea materialului rulant, adică locomotive și vagoane, reprezintă constanta acestor ultimi doi ani de guvernare a voastră. CFR Călători se laudă cu modernizarea a două vagoane - doar două vagoane - din totalul de 400 de vagoane previzionat pentru modernizare, în condițiile în care Autoritatea pentru Reformă Feroviară are la dispoziție 252 de milioane de euro din programul 2014 - 2020, pe care se chinuie să îi atragă, dar cu rezultate zero!

Pentru tot dezastrul de la transporturi, pentru prăbușirea acestui sector care este speranța relansării unor regiuni întregi ale acestei țări, cum este regiunea Moldovei, încercați să pasați responsabilitatea mereu la Bruxelles. Ați început un război cu partenerii europeni, în care, conform retoricii mincinoase a celui dintâi consilier dintre consilierii prim-ministrului, Darius Vâlcov, dușmanii sunt străinii care nu lasă Guvernul să dezvolte infrastructura. Ați deschis un front de luptă cu lumea occidentală, care se va întoarce la un moment dat ca un bumerang împotriva guvernării pe care voi o patronați astăzi. Dar aici este vorba despre România, despre românii ale căror speranțe le-ați îngropat odată cu promovarea acestei politici falimentare. Acest delir antieuropean este oglinda guvernării Dăncilă! Modelele de guvernare ale acestui Guvern sunt la est de România, pentru că acolo sunt prietenii acestui Guvern. Satisfacerea interesului lui Dragnea sau al lui Vâlcov este mai presus pentru acest Guvern decât interesul legitim al românilor de a avea acces la o infrastructură modernă și dezvoltată!

(Replici neinteligibile din sală.)

Stimați colegi,

Nu știu câtă apă ar trebui să bea un coleg de opoziție care ar trebui să citească cu adevărat dezastrul pe care l-ați produs în acești doi ani. Nu poți citi un roman fără să bei tone de apă. (Aplauze.)

Doamnă prim-ministru,

Furați bani de la pensionari, pentru a doua oară într-un singur an! Mai întâi, atunci când ați încălcat grosolan legea și ați amânat indexarea cu șase luni, de la 1 ianuarie 2018 la 1 iulie 2018. Tot prin nerespectarea legii, Guvernul taie pentru a doua oară pensiile a peste 5 milioane de români prin amânarea aplicării legii, în anul 2019.

Începând cu 1 ianuarie 2019, PSD-ALDE va tăia în medie circa 102 lei pe lună din pensia fiecărui român, drept pe care pensionarii îl aveau prin Legea pensiilor care este încă în vigoare, adică prin indexarea cu 100% creșterea prețurilor și cu 50% din creșterea salariului mediu brut.

Guvernați numai prin încălcarea legii! Batjocoriți românii și pensionarii dând legi după cum aveți nevoie sau după interese personale. Oare cum le veți explica, stimați parlamentari din PSD și ALDE, pensionarilor, electoratului din județele dumneavoastră că le-ați promis în doi ani pensii mai mari, însă în realitate le tăiați din drepturile cuvenite astăzi și amânați promisiunile peste patru ani?

La momentul adoptării Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, am spus clar că PSD-ALDE va face exact pe invers față de cum promite. A promis salarii mai mari, iar cea mai mare parte a angajaților s-a trezit cu veniturile diminuate. Unii dintre angajați s-au trezit că trebuie să aducă bani de acasă după o lună de muncă! Astăzi, după doi ani de minciună, ați ajuns să spuneți o parte din adevăr: s-au terminat banii și înghețați salariile și pensiile la 1 ianuarie 2019. Pe ale cui salarii le înghețați? Pe ale celor mulți, care nu au crescut la maximul grilei de salarizare! Pe ale cui pensii le înghețați? Tot pe ale celor mulți, căci pensiile speciale ale șmecherilor cresc chiar de la 1 ianuarie!

Doamnă prim-ministru,

Nu ar trebui să fiți tristă că doamna Olguța Vasilescu a rămas fără scaun de ministru. Ea nu este șomer, ci deputat! După ce a garantat o lege inechitabilă a salarizării și a băgat pe gâtul majorității parlamentare o lege a pensiilor foarte injustă, fără analize de impact, fără surse de finanțare, fără dreptate pentru cei care au contribuit o viață întreagă, doamna Vasilescu ar trebui să stea mult timp în afara Guvernului și a politicii. Ați făcut praf cel mai important principiu care stă la baza sistemului public de pensii - principiul contributivității. Ați creat un val uriaș de așteptare în rândul pensionarilor, fără să le spuneți că legea propusă de PSD-ALDE urcă cheltuielile cu pensiile de la 6% din PIB, în 2018, la 11% din PIB, în anul 2022.

Atunci când mediul privat cere simplificare și dereglementare, Guvernul a crescut birocrația și suprareglementarea. Deși economia privată suferă de lipsa forței de muncă, răspunsul Guvernului rămâne același: creșteți salariile din pix! Reducerea inegalităților sociale se realizează numai prin creșterea numărului de locuri de muncă, prin investiții de capital și prin investiții publice.

(Replică neinteligibilă din sală.)

Stimate coleg,

Colegii mei împreună cu mine am votat împotriva măririi salariilor noastre. Noi vorbim despre românii de rând, noi vorbim despre cei despre care vă bateți joc.

Majorați salariul minim fără nicio logică economică, deoarece ați desființat practic dialogul cu partenerii sociali.

De bine ce se trăiește în România, sute de mii de români pleacă anual, ca dintr-o țară măcinată de război, astfel că în 2022 vom fi mai puțini cu aproape un milion de persoane. Cine va mai plăti pensiile peste următorii patru ani? Pentru a îngropa cu totul sistemul de pensii, ați redus și contribuțiile la Pilonul II, iar în proiectul de Lege a pensiilor este prevăzută o nouă reducere. Guvernul PSD-ALDE propune o Lege a pensiilor pe care nu o poate pune în aplicare, din motive pur tehnice, dar mai ales financiare.

Guvernul dumneavoastră a confirmat totodată bătaia de joc la adresa unor categorii de pensionari cărora, încă din anul 2015, li s-a promis recalcularea pensiei, iar nici până astăzi aceasta nu s-a realizat. În această categorie intră pensionarii cu grupe de muncă sau condiții speciale sau deosebite, cărora li s-a promis că începând cu 1 ianuarie 2016 vor avea pensiile recalculate. La mai bine de trei ani distanță, cu încă două amânări succesive, din cei circa 100 000 de români care așteptau recalcularea, doar circa 37 000 de pensii au fost recalculate și numai 6 000 de pensii crescute. Or, în aceste condiții vreți să ne convingeți că puteți recalcula drepturile a 5 milioane de pensionari? Dacă în trei ani Guvernul vostru a reușit să recalculeze 37 000 de pensii, vă imaginați de câți ani este nevoie pentru 5 milioane de pensii?!

Doamnă prim-ministru,

Bomboana de pe tort, justiția, doamnă prim-ministru, nu este nici despre Dragnea și nici despre domnul Tudorel! Justiția este despre o societate matură și dezvoltată, care funcționează după reguli și după valori. Fără o justiție independentă și funcțională, nu vom putea spera la absolut nimic bun! Domnia Dumneavoastră nu ați respectat niciuna din obligațiile asumate în fața Parlamentului, în temeiul art. 103 din Constituție! Ați promis "Justiție în slujba cetățeanului!" și negați prin ceea ce ați făcut independența justiției, pe care luptați din toate puterile să v-o aserviți.

Pentru a recâștiga încrederea populației în sistemul de drept, v-ați obligat să asanați legislația, v-ați obligat să faceți evaluarea legislației României și reașezarea ei pe alte baze, începând de la studiile de impact, până la cunoașterea legii de către cetățeni și aplicarea de către autoritățile publice, să restrângeți numărul de acte normative, să codificați pe domenii de activitate și să eliminați normele metodologice din legi.

Ce ați făcut în locul acestor măsuri? Știți ce ați făcut? Ați adus sute de modificări codurilor de procedură penală, codurilor penale, legilor justiției. Ați adoptat ordonanțe de urgență în dispreț față de Parlament, de poporul român și de Constituție. Ați generat zeci de sesizări de neconstituționalitate admise de către CCR. Normele metodologice nu numai că nu au dispărut, dar nici măcar nu le mai adoptați la timp, făcând total ineficient procesul legislativ! Nu a existat nici măcar un demers de asanare normativă și, mai mult decât atât, participarea Ministerului de Justiție la legiferarea prin delegare legislativă a generat o sporire a neîncrederii cetățenilor în sistemul de drept pozitiv, în stabilitatea și în coerența sa.

Instanțele de judecată sunt în continuare supraîncărcate cu cauze de soluționat, supraîncărcare ce se datorează și lipsei de calitate a actelor normative, dar reprezentanții sistemului judiciar nu au fost și nu sunt consultați, dialogul este deficitar din cauza felului în care își desfășoară activitatea ministrul de justiție. Practica unitară este un țel care este atins cu întârziere și arareori, numai datorită exercitării competențelor legale de către ICCJ. Adoptarea unor texte neclare, ambigue are drept cauză și activitatea desfășurată de către Ministerul de Justiție, de către secretarii de stat, activitate caracterizată prin neparticipare la procesul legislativ, superficialitate, obediență față de conducerea PSD.

Ați alocat doar 60% din fondurile necesare pentru continuarea proiectului de investiții în penitenciare și de modernizare și de extindere, acolo unde locațiile permit. Sunteți în conflict deschis cu personalul din închisori din cauza neplății drepturilor salariale și din cauza neasigurării condițiilor materiale pentru desfășurarea activităților specifice. Sistemul de probațiune funcționează la cote de avarie, numărul foarte mare de dosare aflate în gestiunea fiecărui consilier de probațiune face imposibilă atingerea scopului urmărit de către legiuitor, cel de a reduce recidiva și de a mări gradul de reinserție socială a celor condamnați și eliberați. Strategia de reintegrare socială nu are un corespondent în activitățile organizate de către Ministerul de Justiție și de instituțiile publice implicate, ca urmare, gradul de recidivă în România nu a scăzut.

Nu ați consolidat Inspecția Judiciară, instituție cu rol important în respectarea independenței sistemului judiciar, dar și în menținerea integrității, a profesionalismului, a imparțialității, a responsabilității magistraților, pentru că despre asta vorbiți zilnic. Dimpotrivă, prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2018 ați vulnerabilizat această instituție, ați făcut-o să pară dependentă de Guvern și să-și piardă, astfel, credibilitatea.

V-ați obligat să extindeți numărul de instanțe specializate în materie comercială de la 3 (Cluj, Pitești și Târgu-Mureș) la 15, respectiv în București și în reședințele de județ în care funcționează curți de apel, instanțe unde își vor desfășura activitatea judecători specializați. V-ați obligat să înființați o instanță pilot în materie de contencios administrativ și fiscal care să funcționeze în capitala țării. Ați renunțat public la aceste obligații!

V-ați propus, luând în calcul progresele României și atingerea anterioară a benchmark-urilor, reperele inițiale ale MCV, să cooperați cu UE pentru ridicarea MCV-ului în mandatul actualei Comisii. Ce ați reușit? Un dezastru pentru România!

Doamnă prim-ministru,

Ați afirmat în Program: "La 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România are capacitatea de a contribui la crearea unui spațiu juridic european bazat pe încredere reciprocă și eficiență în fața provocărilor viitorului". Ce ați reușit să faceți? Ați afectat imaginea României ca stat de drept! Ați pus în discuție dacă drepturile și interesele legitime ale omului sunt respectate în România! Ați pus în discuție independența justiției, ați determinat ridicarea unor semne de întrebare dacă actul de justiție în România mai îndeplinește condițiile esențiale de calitate.

Ați vulnerabilizat poziția României, la nivel internațional, prin măsurile luate în domeniul justiției, prin legile de modificare a legilor justiției, prin încercările de a vă înstăpâni pe justiție, de a controla numiri și revocări ale procurorilor de rang înalt, de a-i controla pe magistrați, de asemenea, prin modificările pe care le aduceți legislației si cea penală, și procedural penală, toate aducând atingere luptei împotriva fenomenul infracțional, în mod deosebit luptei împotriva fenomenului crimei organizate și a corupției. (Discuții în sală.)

Termin.

În ceea ce privește GRECO, i-ați tratat cu dispreț pe partenerii noștri internaționali și, nerespectând un tratat internațional, cel privitor la aderarea României la GRECO, ați încălcat Constituția României. Urmarea este că România este supusă unei proceduri speciale care a mai fost activată doar în cazul Poloniei, organismul european semnalând abateri serioase de la lupta împotriva corupției.

Comisia de la Veneția, organ consultativ al Consiliului Europei, critică sever legile de modificare a legilor justiției. Avizele lor negative din acest an au influențat substanțial Raportul MCV al Comisiei Europene, însă ați tratat aceste avize într-un mod total iresponsabil, cu foarte multă superficialitate și suficiență, afectând astfel relațiile noastre de cooperare internațională. Mai mult decât atât, ați încercat, într-un mod lipsit de onoare și de minte, să-i induceți în eroare pe membrii Comisiei, v-ați făcut de râs și ne-ați decredibilizat pe plan internațional din ce în ce mai mult.

În ceea ce privește Raportul MCV, sunteți autorii unui dezastru fără precedent! Nu doar că nu ați îndeplinit vreun obiectiv de referință din Mecanismul de Cooperare și Verificare, ci ați determinat cel mai mare regres. Regretabil! Din cele opt recomandări care existau odată, ați crescut numărul la 20 - un regres regretabil.

Prin întreaga activitate desfășurată de-a lungul ultimilor doi ani, prin încercările repetate de a controla justiția, prin modificările legislative care tind să facă mai puțin eficientă lupta împotriva fenomenului infracțional, prin afectarea calității actului de justiție, prin încălcarea unor drepturi și libertăți ale cetățeanului, așa cum este dreptul la un proces echitabil, prin încălcarea obligațiilor asumate prin tratatele internaționale adoptate ați constrâns Parlamentul European să adopte Rezoluția din 13 noiembrie 2018, cu efecte negative și asupra poziției României în Uniunea Europeană. Conduita acestui Guvern este una antieuropeană, principii și valori europene fundamentale sunt nesocotite, atrăgând drept consecință izolarea și, dacă ea continuă, pot atrage o viitoare și nedorită sancționare a țării noastre.

Problemele cronice ale sistemului judiciar au rămas nerezolvate, niciuna din obligațiile asumate prin programul vostru de guvernare nu a fost îndeplinită!

Actul de guvernare a fost deturnat, urmărindu-se doar crearea unor mijloace prin care, în dauna intereselor cetățenilor onești, să se asigure protecția unor lideri politici și a acoliților acestora față de urmările încălcărilor legilor țării. Egalitatea cetățenilor în fața legii este un principiu lipsit de sens pentru acest Guvern. Guvernul PSD-ALDE a demonstrat că nu îl preocupă câtuși de puțin interesele oamenilor cinstiți ai acestei țări! Nu există niciun singur amendament adoptat, așa cum nu există o singură măsură luată care să tindă să protejeze interesele cetățeanului onest, interesele cetățeanului victimă. Toate modificările normative sunt adoptate, toate măsurile sunt luate doar pentru a proteja interesele infractorilor și toate au în centru doar interesele de grup ale lui Dragnea și asociații.

Doamna Viorica Dăncilă, dumneavoastră trebuie să fiți demisă! (Discuții în sală.)

Doamna Viorica...Mă bucur că domnul Iordache îmi confirmă. În sfârșit îmi place. (Discuții în sală.) Inclusiv partidul dumneavoastră...

 
     

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Domnule deputat, vă rog să continuați.

 
   

Domnul Pavel Popescu:

...mi-a confirmat că trebuie să fiți demisă.

Doamna Viorica Dăncilă, așa cum spune și domnul Iordache, trebuie să fie demisă, fiind responsabilă pentru mutilarea legilor justiției în scopul subjugării justiției de către PSD. Dragnea și circarii nu vor nimic mai puțin decât să controleze justiția din România, numind și revocând procurori și judecători de rang înalt, controlând cariera fiecărui magistrat, controlând pe fiecare prin Inspecția Judiciară, prin Secția specială de investigare a infracțiunilor din justiție.

Ați politizat justiția prin nesocotirea rolului constituțional al CSM și prin nesocotirea rolului constituțional al președintelui țării în ceea ce privește revocarea și numirea procurorilor de rang înalt. Trebuie să plecați, pentru că în arhitectura constituțională a acestei țări este inadmisibil ca ministrul de justiție să numească procurorii de rang înalt fără să mai țină cont de avizul CSM - autoritate garant a independenței justiției - și fără ca președintele țării să mai participe la această decizie!

Guvernul și-a pierdut total legitimitatea, deoarece independența justiției este sub permanent asediu. Zilnic! Guvernul trebuie să plece, pentru că a susținut modificarea legislației penale pentru a proteja infractorii și a pus astfel în pericol toți cetățenii onești a acestei țări, întreaga ordine de drept din România! Scopul legii penale este grosolan încălcat, drepturile și interesele noastre legitime sunt puse în pericol!

Doamnă prim-ministru,

Ar fi fost bine ca măcar unul dintre capitolele Programului de guvernare să fi fost măcar citit și respectat de Guvern. Măcar unul. Spre exemplu, programul dumneavoastră de guvernare pe domeniul culturii. Da, aici știu, mi-e greu și mie să asociez cultura cu... (Discuții în sală.)

Nu ați înțeles și nu v-a interesat să faceți din domeniul culturii o prioritate atât la guvernare, prin politici publice specifice, cât și în Parlament, prin legiferare. Societatea românească are nevoie de artă, alături de educație, pentru a-și dezvolta spiritul critic cetățenesc, spiritul civic, pentru a se bucura de libertatea individuală și de cea colectivă. Această transformare este necesară deoarece, la 100 de ani de la Marea Unire, este nevoie ca acest act să nu mai fie înțeles exclusiv în componenta sa istorică. Marea Unire a avut consecințe inclusiv în politica europeană, în legislația internațională a drepturilor minorităților, în economie, în finanțele regiunii și a reconfigurat decisiv întregul spațiu al Europei Centrale și de Est.

Legat de sărbătorirea cum s-ar fi cuvenit a Centenarului, ați avut șansa să conturați un proiect real și măreț - proiectul dedicat Marii Uniri -, dar v-ați limitat la a organiza manifestări lipsite de vlagă, de coerență și de substanță.

Aniversarea Marii Uniri, doamna prim-ministru, ar fi trebuit să fie o preocupare majoră a coaliției aflată la putere în acest an, așa cum dumneavoastră ați evidențiat în programul de guvernare. Ați ratat toate măsurile cuprinse în program. Este revoltător că, din cauza unor politici culturale deficitare, România, românii, ratează un moment politic de o importanță extremă, acela de integrare a propriei istorii în marea istorie europeană. (Discuții în sală.)

Ne apropiem cu pași repezi de finalul anului 2018 și ar fi trebuit să avem deja aprobat un buget pentru anul viitor. Nu-l avem încă, deși nimeni, absolut nimeni, nu a împiedicat acest Guvern să respecte termenele din Legea nr. 500/2002 a finanțelor publice. Atunci când se va dezbate în Parlament, PNL va susține numai un buget care să garanteze îndeplinirea obiectivului nostru național - acela de a adera la zona euro -, aceasta însemnând respectarea tuturor criteriilor de convergență asumate, precum și creșterea convergenței reale, adică eliminarea decalajelor de dezvoltare dintre România și dintre celelalte state membre ale Uniunii Europene. Acest lucru nu se poate realiza decât prin finanțarea reală a investițiilor publice și prin stimularea agresivă a investițiilor private din România.

Vă asigurăm că vom debloca toate proiectele de investiții blocate! Vom propune alocări de minimum 7,5% din PIB pentru investiții publice, în special pentru investiții majore, de tipul: autostrăzi, căi ferate, infrastructură școlară și de sănătate. De unde bani? De unde bani? Toate energiile guvernamentale vor fi concentrate pentru atingerea unui grad de absorbție a fondurilor europene de 100%! Fondurile europene, doamna prim-ministru, există, dar ele pot fi atrase doar dacă sunt elaborate proiecte solide și mature cu care să fie convinși partenerii de la Bruxelles că și noi, românii, avem capacitatea administrativă și expertiza necesară, și competența necesară într-un guvern, ca să le cheltuim.

Guvernul Dăncilă va fi demis, iar în locul acestuia vom propune un guvern suplu, european, cu maximum 15 ministere și maximum 45 de secretari de stat. Vom demara un amplu proces de eliminare a risipei de bani publici, care va începe cu restructurarea administrației publice centrale, prin reducerea numărului de agenții guvernamentale și prin restructurarea cheltuielilor pentru bunuri și servicii din administrația publică centrală. Administrația publică pusă în slujba clienților, nepoților și a cumetriilor va fi eliminată! Administrația publică locală va trebui să primească o finanțare corespunzătoare, prin alocarea a 100% din impozitul pe venit și 80% din redevențele miniere, dar și prin cotele defalcate din TVA!

Credem cu tărie că fără educație nu putem să așteptăm un viitor pentru România. De aceea, vom crește de la 2,9% din PIB, cât este în prezent, la 5% din PIB, în anul 2019, și la 6% din PIB, în anul 2020, alocările pentru sistemul național de educație și de cercetare. Prin operaționalizarea programelor PNL "Masa la școală", "after school", "masterul didactic", investiții în rețeaua școlară ne asumăm ca obiectiv central "toți copiii să meargă la școală", indiferent de mediul de rezidență sau de situația economică a familiei.

Vom implementa majorarea punctului de pensie, așa cum scrie în lege, de la 1 ianuarie al fiecărui an. Salariile din sectorul public vor urma tranșele de creștere prevăzute de lege, pentru că legea se respectă! Ceea ce ne propunem suplimentar este eliminarea nedreptăților din Legea salarizării, care continuă să nemulțumească astăzi încă mii de angajați. Luați, de exemplu, chimiștii, biochimiștii. De asemenea, toate aceste măsuri vor fi implementate, astfel încât să nu genereze inflație pe care astăzi ați dus-o la 5% de la zero%. Noi nu vom permite ca veniturile populației să fie erodate de o avalanșă de creștere de prețuri. Pentru cei care vor ieși în curând la pensie ne vom menține angajamentul de a crește contribuțiile la Pilonul II, de la 3,75%, în prezent, la 5%, în 2019, și 6%, în anul 2020.

Avem pregătit un pachet important de măsuri pentru agenții economici din România. În primul rând, vom înlătura o parte din măsurile aberante implementate în ultimii doi ani: Split TVA, vă readuc aminte, supraacciza la carburanți afectează buzunarul fiecărui român din această țară, supraimpozitarea contractelor de muncă part-time. Vom avea măsuri specifice pentru stimularea angajaților din mediul privat, angajați uitați cu totul de voi din actuala guvernare.

În ceea ce privește justiția, știți bine că noi am susținut și vom susține o justiție independentă și o luptă anticorupție puternică. Hoții cu hoții, iar oamenii cinstiți cu oamenii cinstiți. Din păcate, la PSD și cu PSD la guvernare nu vom avea niciodată MCV-ul ridicat - și asta știți că e o realitate -, iar șansa noastră de a intra în Schengen va fi mereu compromisă.

Stimați parlamentari,

Dragi colegi,

S-a ajuns în momentul în care noi, parlamentarii, noi, parlamentarii responsabili, trebuie să spunem cu toții: gata! Trebuie să spunem: ajunge! România, domnule Dragnea, România, dragi colegi care vă încolonați zilnic în spatele domnului Dragnea, nu e Belina. România nu poate fi luată cu forța pe o persoană fizică! România nu poate fi capturată de infractori dovediți și de condamnați definitiv și supusă intereselor acestora. Votul favorabil pentru moțiunea de cenzură nu este, de fapt, un vot pentru inițiatori și nu este nici un vot măcar pe categorii și culori politice. Este un vot pentru salvarea țării. Este un vot pentru viitorul țării. Este un vot pentru România, pentru salvarea ei din ghearele hoților și ale incompetenților care o storc de resurse și care sărăcesc populația acestei țări. Dați dovadă că vă doriți ca minciuna și impostura să nu mai aibă ce căuta în politica românească! Dovediți că vreți ca anul viitor România să fie reprezentată în Consiliul Uniunii Europene de un guvern, de miniștri de care să nu ne rușinăm și țara - țara aceasta, a noastră, a tuturor - să fie scăpată de o prăbușire economică previzibilă!

Și, din păcate - cu asta închei, dragi colegi -, acești miniștri cu care vreți să conduceți Uniunea Europeană nu sunt nici măcar astăzi, aici și sper să nu mai vină după această moțiune!

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
   

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc, domnule deputat, pentru scurta intervenție.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Vă reamintesc faptul că Birourile permanente ale celor două Camere, în ședința din 14 decembrie 2018, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au stabilit ca dezbaterea moțiunii de cenzură să aibă loc în data de 20 decembrie 2018, la ora 10.00, în ședință comună a celor două Camere ale Parlamentului, conform art. 113 alin. (3) din Constituție și art. 93 alin. (2) din Regulamentul activităților comune ale Senatului și Camerei Deputaților.

 
Scrisoarea Președintelui României, domnul Klaus-Werner Iohannis, referitoare la participarea forțelor Armatei României și Ministerului Afacerilor Interne la misiuni și operații în afara teritoriului național în anul 2019 și extinderea ariei de dislocare a forțelor armate prin includerea teritoriului statului Qatar în cadrul Coaliției Internaționale anti-ISIL/Daesh.  

La punctul 2 al ordinii de zi avem Scrisoarea Președintelui României, domnul Klaus-Werner Iohannis, referitoare la participarea forțelor Armatei României și Ministerului Afacerilor Interne la misiuni și operațiuni în afara teritoriului național în anul 2019 și extinderea ariei de dislocare a forțelor armate prin includerea teritoriului statului Qatar în cadrul Coaliției Internaționale anti-ISIL/Daesh.

Are cuvântul domnul senator Brăiloiu pentru a prezenta raportul comun al celor două comisii și proiectul de hotărâre a Parlamentului elaborat de comisii.

Domnul senator... domnul deputat Căprar, mă scuzați. (Discuții la prezidiu.)

Domnul deputat Rodeanu, vă rog.

   

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu: Raport comun

privind Scrisoarea Președintelui României pentru aprobarea de către Parlament a extinderii ariei de dislocare a forțelor care participă în cadrul Coaliției Internaționale anti-ISIL/Daesh pe teritoriul statului Qatar

În temeiul și în condițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara statului român, Comisiile pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din cadrul Senatului și Camerei Deputaților au fost sesizate și pentru analiză și întocmirea unui raport comun asupra solicitării președintelui.

În conformitate cu prevederile art. 119 din Constituția României și a Legii nr. 121/2011, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat pentru anul 2019 forțele și mijloacele Armatei României care pot fi puse la dispoziție în vederea participării la misiuni în afara teritoriului național.

Totodată, s-a aprobat ca, în funcție de cerințele operaționale și evoluția misiunilor specifice, reconfigurarea contribuției naționale să se poată efectua cu aprobarea ministrului apărării, respectiv a ministrului afacerilor interne, în limitele efectivelor maxime prevăzute și aprobate.

Pentru îndeplinirea angajamentelor asumate și în scopul confirmării rolului țării noastre de furnizor de securitate, forțele Armatei României execută misiunile prevăzute în anexa nr. 1, iar forțele Ministerului Afacerilor Interne pe cele prevăzute în anexa nr. 2 din Scrisoarea Președintelui României.

Ministerul Apărării Naționale va încheia un memorandum de înțelegere cu partenerul american și cu alte state membre ale Coaliției Internaționale anti-ISIL/Daesh care își exprimă dorința de a sprijini forțele române în teatrele de operațiuni.

Personalul participant la operații în afara statului național în anul 2019 va avea în dotarea tehnică și armamentul necesar îndeplinirii misiunilor specifice fiecărui teatru de operații, iar fondurile financiare sunt asigurate din bugetele alocate ale Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului Afacerilor Interne pentru anul 2019.

Întrunite în ședință comună în data de 17 decembrie, cele două comisii au analizat conținutul Scrisorii Președintelui, precum și motivarea acestei solicitări determinată de noul context strategic, de necesitatea continuării participării forțelor armate ale României la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în scopul consolidării profilului strategic al României în cadrul comunității internaționale.

În urma dezbaterilor, cu unanimitate de voturi pentru, membrii celor două comisiei propun plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului prezentul raport de admitere asupra Scrisorii Președintelui României prin care se solicită extinderea misiunilor de supraveghere și pe teritoriului statului Qatar.

Și hotărârea? Ăsta e raportul. Hotărârea? (Discuții la prezidiu și în sală.)

În temeiul prevederilor art. 7 - Legea nr. 121/2011, Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic - Se aprobă extinderea ariei de dislocare a forțelor care participă în cadrul Coaliției Internaționale anti-ISIL/Daesh pe teritoriul statului Qatar, în următoarele condiții:

a) În funcție de cerințele operaționale și evoluția misiunilor specifice, reconfigurarea contribuției naționale se va efectua cu aprobarea ministrului apărării naționale, respectiv a ministrului afacerilor interne, în limitele maxime și prevăzute și aprobate;

b) Ministerul Apărării Naționale va încheia memorandum de înțelegere cu partenerul american și cu alte state membre ale Coaliției Internaționale anti-ISIL/Daesh care își exprimă dorința de a sprijini forțele române în teatrele de operații;

c) Personalul participant la operații în afara statului național în anul 2019 va avea în dotare tehnică și armamentul necesar îndeplinirii misiunilor specifice fiecărui teatru de operații, iar fondurile financiare vor fi asigurate de Ministerul Apărării Naționale și de Ministerul Afacerilor Interne din bugetul pentru 2019.

Hotărâre, adoptată în Camera Deputaților și Senat - 17 decembrie 2018.

 
   

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Dacă din partea grupurilor parlamentare sunt intervenții. Nu.

Trecem la dezbaterea și adoptarea asupra proiectului de hotărâre.

Dacă la titlul proiectului de hotărâre sunt obiecții, comentarii. Nu.

La articolul unic sunt obiecții, comentarii? Nu.

Adoptat, ca și titlul.

Am încheiat dezbaterile.

Trecem la votul deschis electronic.

Stimați colegi, vă rog să votați.

 
   

Cu 230 de voturi pentru, zero voturi împotrivă, două abțineri și 2 colegi "prezent, nu votează", proiectul de hotărâre a fost adoptat.

 
Dezbaterea și adoptarea Proiectului de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 76/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru coordonarea activităților parlamentare necesare pregătirii Președinției Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019.  

La punctul 3 al ordinii de zi avem Proiectul de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 76/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru coordonarea activităților parlamentare necesare pregătirii Președinției Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019.

Proiectul de hotărâre a fost afișat pe paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului.

Vă întreb dacă sunt intervenții de ordin general. Nu.

Urmează dezbaterea pe articole.

Dacă la titlul proiectului de hotărâre sunt obiecții, comentarii.

Nu sunt.

Adoptat.

La articolul unic sunt obiecții, comentarii?

Nu sunt.

Adoptat.

Am încheiat dezbaterile.

Stimați colegi,

Supun votului deschis electronic proiectul de hotărâre în ansamblul său.

Vă rog să votați.

   

Cu 260 de voturi pentru, zero voturi împotrivă, zero abțineri, proiectul de hotărâre a fost adoptat.

 
Dezbaterea și adoptarea Proiectului de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 7/2017 privind aprobarea componenței nominale și a conducerii Delegației permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.  

La punctul 4 al ordinii de zi, avem Proiect de hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 7/2017 privind aprobarea componenței nominale și a conducerii Delegației permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Proiectul de hotărâre a fost afișat pe paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului.

Întreb dacă sunt intervenții de ordin general. Nu.

Urmează dezbaterea pe articole.

Dacă la titlul proiectului de hotărâre sunt obiecții, comentarii. Nu sunt.

Adoptat.

La articolul unic sunt obiecții, comentarii? Nu sunt.

Adoptat.

Am încheiat dezbaterile.

Stimați colegi, trecem la...

Supun votului deschis electronic proiectul de hotărâre în ansamblul său.

Vă rog să votați.

   

Cu 262 de voturi pentru, zero voturi împotrivă, o abținere și 2 colegi "prezent, nu votează", proiectul de hotărâre a fost adoptat.

 
Dezbaterea și adoptarea Proiectului de hotărâre privind bugetul de venituri și cheltuieli al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații pe anul 2019.  

La punctul 5 al ordinii de zi, avem Proiect de hotărâre privind bugetul de venituri și cheltuieli al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații pe anul 2019.

Proiectul de hotărâre este afișat pe paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului.

Începem dezbaterile pe proiectul de hotărâre.

Dau cuvântul domnului deputat Drulă pentru a prezenta raportul celor două comisii.

Vă rog, aveți cuvântul.

   

Domnul Cătălin Drulă:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Raport comun asupra Proiectului bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2019 al ANCOM.

În conformitate cu prevederile art. 14 din ordonanța de urgență, Comisia pentru tehnologia informației din Camera Deputaților, respectiv Comisia economică din Senat au fost sesizate de către cele două Birouri permanente în ședința din 14 decembrie și au dezbătut acest proiect de buget.

Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale ANCOM se asigură integral din venituri proprii, care provin, în principal, din tariful de monitorizare... scuze, în principal, din tariful de utilizare a spectrului.

Bugetul de venituri și cheltuieli cuprinde resursele financiare. La venituri sunt 374 de milioane de lei, la cheltuieli sunt 295. Astfel, există un excedent de 79 de milioane de lei.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului celor două Camere aprobarea acestui buget în forma prezentată de ANCOM.

Proiectul de hotărâre care este supus Parlamentului este afișat, îl aveți.

Vă rog să-mi permiteți să am și intervenția grupului în acest moment..., la dezbateri generale.

 
     

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă rog.

 
   

Domnul Cătălin Drulă:

Vom vota împotriva acestui buget.

Sunt prevăzute... E prevăzută o creștere de 47% la cheltuielile de personal. Dacă execuția bugetară a fost de 100 de milioane în 2018, pentru anul viitor este de 150 de milioane, deci e o creștere de 50 de milioane de lei. De asemenea, este o creștere de la câteva sute de mii de lei la 11 milioane pentru cheltuieli de publicitate. Nu este prevăzută acolo pentru că Guvernul trenează cumpărarea unui sediu, astfel că ANCOM plătește 11 milioane pe an chirie.

Sunt destule motive pentru a ne da... pentru a nu vota acest buget, așa că Grupul USR va vota împotrivă.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc.

Dacă mai sunt alte intervenții la dezbateri generale. Nu...

 
   

Domnul Nicu Fălcoi (de la prezidiu):

Ba da.

 
   

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă rog, domnule deputat.

Bine ați revenit la tribună! Ne era dor de dumneavoastră. (Discuții la prezidiu și în sală.)

 
   

Domnul Pavel Popescu:

Mulțumesc.

Domnule președinte, mulțumesc.

E comisia mea de specialitate și reprezint Partidul Național Liberal, care va vota astăzi împotriva acestui buget din considerente pur tehnice. Este un buget care a crescut doar la personal cu peste 33%.

Vreau să vă anunț că ne-a apărut de-abia astăzi bugetul în fața ochilor și...

Partidul Național Liberal va vota împotriva acestui buget.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc.

Mai sunt alte intervenții de ordin general? Nu.

Urmează dezbaterea pe articole și pe anexe.

Dacă la titlul proiectului de hotărâre sunt obiecții, comentarii. Nu.

Adoptat.

La art. 1 sunt obiecții comentarii? Nu.

Adoptat.

La art. 2 sunt obiecții, comentarii? Nu.

Adoptat.

La art. 3 sunt obiecții, comentarii? Nu.

Adoptat.

La anexa nr. 1 sunt obiecții, comentarii? Nu.

Adoptat.

La anexa nr. 2 sunt obiecții, comentarii? Nu.

Adoptat.

Dezbaterile fiind încheiate, urmează votul final.

Supun votului Proiectul de hotărâre pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Domeniul Comunicațiilor pe anul 2019.

Vă rog să pregătiți cartelele de vot.

Începe votul.

Vă rog să votați.

 
   

Cu 184 de voturi pentru, 91 de voturi împotrivă, o abținere și un "prezent, nu votez", proiectul de hotărâre a fost adoptat.

 
Proiectul de hotărâre privind instituirea unor măsuri privind Comisia parlamentară a revoluționarilor din Decembrie 1989. (retrimitere la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului și Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților)  

Punctul 6 pe ordinea de zi.

Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul. O intervenție.

   

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulțumesc, domnule președinte.

Vă solicit retrimiterea, pentru două săptămâni, la comisie a acestui proiect de pe ordinea de zi, și anume a Proiectului de hotărâre privind instituirea unor măsuri privind Comisia parlamentară a revoluționarilor din Decembrie 1989.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră solicitarea de retrimitere la comisie. Termen - două săptămâni.

Vă rog să votați.

 
   

Cu 257 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă, 11 abțineri, 2 colegi "prezent, nu votează", solicitarea de retrimitere la comisie a fost adoptată.

 
Numiri:  

Stimați colegi,

La următoarele două puncte ale ordinii de zi avem numiri în funcție pentru care exprimarea votului se face în conformitate cu prevederile legale și regulamentare, folosind proceduri de vot diferite, respectiv votul secret cu buletine de vot și votul secret cu bile.

Pentru celeritatea desfășurării lucrărilor vă propun să fie prezentate avizele comisiilor de specialitate asupra numirilor, iar voturile aferente acestora să se exprime în același timp. Astfel, în momentul în care se va face apelul nominal veți primi un buletin de vot pentru numirea unui vicepreședinte membru executiv - Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare și a unui membru neexecutiv ai Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, respectiv un set de bile pentru numirea unui membru supleant în Consiliul de administrație al Societății Române de Televiziune.

Dacă în legătură cu această propunere sunt obiecții. Nu sunt.

Atunci, supun votului dumneavoastră această propunere.

Vă rog să votați.

   

Cu 250 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă, 3 abțineri, 2 "prezenți, nu votează", această propunere a fost adoptată.

La punctul 7 al ordinii de zi, avem numirea unui vicepreședinte membru executiv - Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare și a unui membru neexecutiv ai Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară.

Stimați colegi,

În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012, privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, Parlamentul numește membrii Consiliului ASF în ședință comună a celor două Camere ale Parlamentului, la propunerea comună a comisiilor de specialitate prevăzute în actul normativ.

Invit la microfon pe domnul deputat Șimon pentru a prezenta avizele comune și proiectele de hotărâre cu privire la propunerile de numire a unui vicepreședinte și a unui membru neexecutiv.

Vă rog, aveți cuvântul.

 
   

Domnul Gheorghe Șimon:

Mulțumesc mult.

Aviz comun

asupra audierii candidaților pentru ocuparea funcției de vicepreședinte membru executiv - Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare al Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară

În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) și (3) și art. 12 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificări și completări ulterioare, Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și Comisia economică, industrii și servicii din Senat, împreună cu Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților, întrunite în ședința comună din data de 4 decembrie 2018, au procedat la audierea candidaților înscriși pentru ocuparea funcției de vicepreședinte membru executiv - Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare al Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, pe locul devenit vacant prin demisia domnului Bota Marius Sorin-Ovidiu, pe durata rămasă a mandatului început la data de 14 noiembrie 2018, potrivit Hotărârii Parlamentului României nr. 37/2018 privind numirea membrilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 14 noiembrie 2018.

Cu prilejul dezbaterilor, membrii celor patru comisii au aprobat, cu majoritate de voturi (29 de voturi pentru și 12 voturi împotrivă), ca fiecare candidatură să fie supusă nominal la vot.

Domnul deputat Cupșa Ioan a propus ca votul să fie secret cu buletine. Supusă la vot, această propunere a întrunit 18 voturi pentru și 23 împotrivă și, în consecință, a fost respinsă de membrii celor patru comisii.

În aplicarea dispozițiilor art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, comisiile reunite au procedat la verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute în articolul sus-menționat și au efectuat selecția candidaților în scopul numirii membrului executiv al Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară.

Lista candidaților înscriși pentru ocuparea funcției de vicepreședinte membru executiv - Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare al Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară este prezentată în anexa nr. 1, care face integrantă din prezentul aviz comun.

Lista candidaților înscriși pentru ocuparea funcției de vicepreședinte membru executiv - Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare al Consiliului ASF, cu indicarea numărului de voturi obținut pentru fiecare candidat, este prezentată în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul aviz.

În urma audierii, membrii comisiilor reunite au hotărât să propună plenului Camerelor reunite numirea domnul Grădinescu Gabriel în funcția de vicepreședinte membru executiv - Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare, conform anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezentul aviz comun.

Al doilea.

Aviz comun

asupra audierii candidaților pentru ocuparea funcției de membru neexecutiv al Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară

În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) și (3) și art. 12 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificări și completări ulterioare, Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și Comisia economică, industrii și servicii din Senat, împreună cu Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților, întrunite în ședința comună din 17 decembrie 2018, au procedat la audierea candidaților înscriși pentru ocuparea funcției de membru neexecutiv al Consiliului ASF, pe locul devenit vacant prin demisia domnului Grădinescu Gabriel.

Numirea noului membru neexecutiv se face pe durata rămasă a mandatului început la data de 14 noiembrie 2018, potrivit Hotărârii Parlamentului României nr. 37/2018 privind numirea membrilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 14 noiembrie 2018.

Menționăm că domnul Mancaș Cătălin și-a retras candidatura înainte de începerea comisiei... ședinței comune.

Cu prilejul audierilor, membrii celor patru comisii au luat act de faptul că toți candidații au depus declarație pe proprie răspundere că îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 9 alin. (1).

Lista candidaților înscriși pentru ocuparea funcției de membru neexecutiv al Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară este prezentată în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul aviz comun.

Lista candidaților înscriși pentru ocuparea funcției de membru neexecutiv al Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, cu indicarea numărului de voturi obținut pentru fiecare candidat, este prezentată în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul aviz.

În urma audierilor și a votului exprimat, membrii celor patru comisii au hotărât să propună plenului Camerelor reunite numirea domnului Țara Ioan Gheorghe în funcția de membru neexecutiv al Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, conform anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezentul aviz comun.

Anexăm alăturat CV-ul candidatului.

Mulțumesc frumos.

 
   

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc și eu.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

În conformitate cu dispozițiile art. 99 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, votul pentru numirea unui vicepreședinte membru executiv și a unui membru neexecutiv în Consiliul ASF este secret și se exprimă prin buletine de vot.

Buletinul de vot va fi completat conform nominalizărilor din raport.

Pentru a fi aprobată numirea, este necesar votul majorității senatorilor și deputaților prezenți.

Continuăm cu punctul 8 al ordinii de zi, numirea unui membru supleant în Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune.

Conform prevederilor art. 19 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, listele de candidați propuși, titulari și supleanți, se prezintă comisiilor pentru cultură. După audieri, se supun în întregime votului secret cu bile, în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului.

De asemenea, vă reamintesc că, potrivit art. 22 din Legea nr. 41/1994, după alegere, noul membru supleant al Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune depune jurământul în fața Parlamentului.

Invit la microfon, din partea comisiilor, pe domnul senator Preda pentru a prezenta proiectul de hotărâre.

Vă rog, aveți cuvântul.

 
   

Domnul Radu-Cosmin Preda:

Mulțumesc, domnule președinte.

Aviz comun privind desemnarea unui membru supleant în Consiliul de administrație al Societății Române de Televiziune

În baza prevederilor Legii nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea SRR și SRTv, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au înaintat comisiilor de specialitate propunerea grupurilor parlamentare.

Comisiile s-au întrunit în ședință comună în data de 17 decembrie și au procedat la audierea candidatului.

După încheierea audierii, comisiile au avizat favorabil candidatura doamnei Penelopa Alina Jipa, cu majoritatea voturilor parlamentarilor prezenți.

În conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea SRR și SRTv, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 98 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, candidatura se supune votului plenului Senatului.

Dau citire și hotărârii?

 
   

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Da, da.

 
   

Domnul Radu-Cosmin Preda: Hotărâre

privind numirea unui membru supleant în Consiliul de administrație al Societății Române de Televiziune

În temeiul prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Parlamentul României adoptă prezenta Hotărâre:

Articol unic. - Doamna Jipa Penelopa Alina se numește în calitatea de membru supleant în Consiliul de administrație al Societății Române de Televiziune, la propunerea Grupurilor parlamentare ale PNL, pe locul devenit vacant prin demisia doamnei Pocora Cristina Ancuța, în completarea mandatului început la data de 28 martie 2018.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 17 decembrie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Mulțumesc, domnule președinte.

 
   

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc și eu, domnule senator.

Așa cum am aprobat anterior, vom exercita votul simultan asupra numirilor înscrise în ordinea de zi, asta dacă nu sunt alte intervenții din partea grupurilor și înțeleg că nu sunt.

Potrivit dispozițiilor art. 50 și art. 51 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, în cazul votului cu buletine de vot se votează "pentru" lăsând neatinse pe buletine numele și prenumele persoanelor propuse, se votează "contra" - se taie, ștergând numele și prenumele persoanei propuse.

De asemenea, vă reamintesc faptul că, în conformitate cu prevederile art. 49 din Regulamentul activităților comune, coroborat cu prevederile Regulamentelor celor două Camere, votul cu bile se desfășoară astfel:

În fața prezidiului sunt amplasate două urne, o urnă albă și o urnă neagră. Senatorii și deputații vin, pe rând, la urne după ce primesc de la chestori câte două bile, una albă și una neagră, și le introduc în cele două urne.

Bila albă introdusă în urna albă și bila neagră introdusă în urna neagră, înseamnă vot "pentru" numirea unui membru supleant în Consiliul de administrație al Societății Române de Televiziune. Bila neagră introdusă în urna albă și bila albă introdusă în urna neagră înseamnă vot "contra". Ambele bile introduse în urna neagră înseamnă "abținere".

Începem cu Senatul.

Rog chestorii de la Senat să-și ia... (Vociferări în sală.)

Vă rog să nu protestați!

Începem cu Senatul și, înainte de a începe cu Senatul, vom începe cu miniștrii, deputați sau senatori.

Vă rog, domnule secretar Nicu Fălcoi, luați cuvântul.

Vă amintesc...

Doresc să vă informez, stimați colegi, că, după vot, voi prezenta nota de sesizare a Curții Constituționale.

 
   

Domnul Nicu Fălcoi:

Vom începe cu miniștrii de la Camera Deputaților:

Grațiela Leocadia Gavrilescu

 
     

Domnul Iulian Bulai:

Nu este.

 
   

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Numai puțin, să vină chestorii de la Senat.

 
   

Domnul Nicu Fălcoi:

Viorel Ștefan

Ana Birchall - prezentă
Marius-Constantin Budăi - absent
Anton Anton
Lucian Șova
Rovana Plumb
Natalia-Elena Intotero

Trecem la miniștrii de la Senat:

Andronescu Ecaterina
Bădălău Niculae - prezent
Breaz Valer-Daniel
Budăi, prezent.
Breaz Valer? Absent.
Bulacu Romulus... Scuze!
Dan Carmen Daniela
Deneș Ioan
Ilie Viorel
Leș Gabriel-Beniamin
Matei Constantin-Bogdan
Meleșcanu Teodor-Viorel

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Nu e, absent.

 
   

Domnul Nicu Fălcoi:

Oprea Ștefan-Radu

Stănescu Paul

Teodorovici Eugen-Orlando

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Nu este.

 
   

Domnul Nicu Fălcoi:

Atât.

(Discuții la microfonul central.)

Imediat..., unde e Savin... OK.

(Discuții la microfonul central.)

Angel Tîlvăr, prezent, și Iulian Iancu. De la Cameră.

Trecem la senatori.

Alexandrescu Vlad-Tudor - prezent
Antal István-Loránt - absent
Arcan Emilia - absentă... prezentă
Arcaș Viorel - prezent
Antal István-Loránt - prezent
Avram Nicolae - prezent
Baciu Gheorghe - absent
Badea Viorel-Riceard - absent
Bădulescu Dorin-Valeriu, l-am văzut pe aici... Absent.
Băsescu Traian - absent
Benea Adrian-Dragoș - prezent
Bodog Florian-Dorel - prezent
Botnariu Emanuel-Gabriel - prezent
Brăiloiu Tit-Liviu - absent
Breaz Valer-Daniel - absent
Bulacu Romulus - absent
Butunoi Ionel-Daniel - prezent
Cadariu Constantin-Daniel - prezent
Caracota Iancu - absent
Cazan Mircea-Vasile - absent
Cazanciuc Robert-Marius - absent
Cârciumaru Florin - prezent
Chirteș Ioan-Cristian - prezent
Chisăliță Ioan-Narcis - absent... Prezent!
Chițac Vergil - absent
Cîțu Florin-Vasile - prezent
Coliban Allen - prezent
Corlățean Titus - prezent
Costoiu Mihnea-Cosmin - absent
Covaciu Severica-Rodica - absentă
Craioveanu Elena-Lavinia - prezentă
Crețu Gabriela - prezentă
Cristina Ioan - absent
Császár Károly Zsolt - prezent
Cseke Attila-Zoltan - absent
Dan Carmen Daniela - Guvern
Dănăilă Leon - absent
Derzsi Ákos - absent
Diaconescu Renică - prezent
Diaconu Adrian-Nicolae - prezent
Dinică Silvia-Monica - prezentă
Dinu Nicoleta-Ramona - concediu medical
Dircă George-Edward - absent
Dogariu Eugen - prezent
Dumitrescu Cristian-Sorin

(Discuții în sală.)

Cine? Derzsi, prezent. OK.

Dumitrescu Cristian-Sorin - prezent
Dumitrescu Iulian - absent
Dunca Marius-Alexandru - prezent
Fălcoi Nicu - prezent
Federovici Doina-Elena - prezentă
Fejér László-Ődőn - prezent
Fenechiu Cătălin-Daniel - prezent
Fifor Mihai-Viorel - absent
Filipescu Răducu-George - absent
Ganea Ion - prezent
Ghica Cristian - prezent
Gorghiu Alina-Ștefania - absentă
Goțiu Remus Mihai - prezent

(Discuții în sală.)

Gorghiu e aici? Alina?!
Hadârcă Ion - absent
Hărău Eleonora-Carmen - absentă
Ilea Vasile - prezent
Ilie Viorel
Ionașcu Gabi - absent
Iordache Virginel - prezent
Iriza Scarlat - prezent
László Attila - absent
Leș Gabriel-Beniamin - ministru
Lungu Dan - prezent
Lungu Vasile-Cristian - absent
Lupu Victorel - prezent
Manda Iulian-Claudiu - prezent
Manoliu Dan - absent
Marciu Ovidiu-Cristian-Dan - prezent
Marin Gheorghe - prezent
Marin Nicolae - prezent
Marussi George-Nicolae - prezent
Matei Constantin-Bogdan - absent
Mazilu Liviu-Lucian - prezent
Mihail Radu-Mihai - prezent
Mihu Ștefan - prezent
Mirea Siminica - prezentă
Moga Nicolae - prezent
Nicoară Marius-Petre - absent
Nicolae Șerban - absent
Niță Ilie - absent
Novák Csaba-Zoltán - prezent
Oprea Mario-Ovidiu - prezent
Orțan Ovidiu-Florin - prezent
Pavel Marian - prezent
Pațurcă Roxana-Natalia - absentă... Prezentă!
Pauliuc Nicoleta - prezentă
Pănescu Doru-Adrian - absent
Pereș Alexandru - prezent
Pîrvulescu Eugen - absent
Pop Gheorghe - prezent
Pop Liviu-Marian - absent
Popa Cornel

Acolo, da, prezent.

Popa Ion - absent
Popescu-Tăriceanu Călin-Constantin-Anton - absent
Preda Radu-Cosmin - prezent
Presadă Florina-Raluca

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Și Pop, prezent și Pop, în spate.

 
   

Domnul Nicu Fălcoi:

Presadă Florina-Raluca?

(Discuții la microfonul central.)

La Resmeriță nu am ajuns. Prezent, imediat.

Presadă Florina-Raluca - prezentă
Resmeriță Cornel-Cristian - prezent
Romașcanu Lucian - prezent
Rotaru Ion - prezent
Ruse Mihai - absent
Salan Viorel - prezent
Savin Emanoil - prezent
Sbîrnea Liliana - prezentă
Scântei Laura-Iuliana - absentă
Sibinescu Ionuț

L-am văzut pe aici pe Sibinescu... Absent.

Silistru Doina - prezentă
Simionca Ioan - absent
Smarandache Miron-Alexandru - prezent
Soporan Aurel-Horea - prezent
Stan Ioan - absent
Stănescu Paul - absent
Stângă George-Cătălin - absent
Stocheci Cristina-Mariana - prezentă
Șoptică Costel - prezent
Talpoș Ioan-Iustin - absent
Tánczos Barna

(Discuții în sală.)

Dacă nu spuneți "prezent"...

Cine e?

 
     

Domnul Iulian Bulai:

Stan Ion.

 
   

Domnul Nicu Fălcoi:

Stan Ion, prezent.

Talpoș Ioan-Iustin - absent
Tánczos Barna - absent
Teodorovici Eugen-Orlando - absent
Toma Cătălin Dumitru
Toma Vasilică

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Prezent, aici, prezent!

 
   

Domnul Nicu Fălcoi:

Trufin Lucian - prezent

Turos Lóránd - absent
Țapu Nazare Eugen - absent
Țuțuianu Adrian - absent
Valeca Șerban-Constantin - absent
Vela Ion Marcel - prezent

 
   

Domnul Iulian Bulai:

E prezent.

 
   

Domnul Nicu Fălcoi:

Cine? Valeca? Prezent.

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Sibinescu, prezent, da?

 
   

Domnul Nicu Fălcoi:

Vulpescu Ioan - absent
Wiener Adrian - prezent
Zamfir Daniel-Cătălin - prezent
Și Sibinescu, prezent?
Sibinescu, prezent, OK.

(Discuții în sală.)

 
   

Domnul Florin Iordache:

Urmează Camera.

Doi chestori, vă rog.

Doi chestori, domnul Ciolacu și...? Și cu domnul Deneș.

Vă rog.

Domnule Bulai, începeți apelul la Cameră.

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Achiței Vasile-Cristian

 
   

Domnul Nicu Fălcoi:

Prezent.

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Adnagi Slavoliub - absent
Alexe Costel - prezent
Ambrus Izabella-Agnes - absentă
Ampleev Andrian - absent
Anastase Roberta Alma - absentă
Andrei Alexandru-Ioan - absent
Andronache Gabriel - prezent
Andrușcă Dănuț - prezent
Antal István-János

 
   

Domnul Nicu Fălcoi:

Prezent.

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Apjok Norbert - absent
Ardelean Ben-Oni - prezent
Avram Constantin - absent
Axinte Vasile

 
     

Domnul Nicu Fălcoi:

E prezent Axinte Vasile.

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Babuș Radu - prezent

Balan Ioan - prezent
Balint Liviu-Ioan - prezent
Banias Mircea Marius - absent
Barna Ilie Dan - prezent
Băișanu Ștefan-Alexandru - absent
Bălănescu Alexandru - prezent
Bănicioiu Nicolae - absent
Bârlădeanu Dragoș-Petruț - prezent
Bejinariu Eugen - prezent
Bende Sándor - absent
Benedek Zacharie - prezent
Benga Tudor-Vlad - absent
Benkő Erika - absentă
Bica Dănuț - prezent
Bichineț Corneliu - absent
Birchall Ana deja a fost.
Biró Rozália-Ibolya - prezentă
Biro Zsolt-Istvan - absent
Bîzgan-Gayral Oana-Mioara - absentă
Boboc Tudorița-Rodica - prezentă
Boboc Valentin Gabriel - prezent
Bode Lucian Nicolae - prezent
Bodea Marius - prezent
Bogaciu Alexandra-Corina - absentă
Bogdan Gheorghe-Dănuț - prezent
Bontea Vlad

 
   

Domnul Vlad Bontea (din sală):

Prezent. Aici.

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Boroianu Aurel-Robert - prezent
Borza Remus-Adrian - absent
Bota Marius Sorin-Ovidiu - prezent
Botez Mihai-Cătălin - prezent
Bozianu Nicoleta-Cătălina - prezentă
Bran Ioana - prezentă
Bucura-Oprescu Simona - prezentă
Buican Cristian

 
   

Domnul Nicu Fălcoi:

Prezent.

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Buicu Corneliu-Florin

 
   

Domnul Nicu Fălcoi:

Prezent.

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Subsemnatul, prezent.
Bumb Sorin-Ioan - prezent
Burciu Cristina - prezentă
Calista Mara-Daniela - absentă
Calotă Florică Ică
Calotă? Absent.

 
   

Domnul Florică Ică Calotă (din sală):

Prezent.

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Prezent.

Căciulă Aurel - prezent
Călin Ion - prezent
Căprar Dorel-Gheorghe - absent
Căruceru Aida-Cristina - prezentă
Cătăniciu Steluța-Gustica - absentă
Cherecheș Florica - prezentă
Cherecheș Viorica - absentă
Chichirău Cosette-Paula - prezentă
Chiriac Viorel - prezent
Ciocan Dan - absent
Ciofu Tamara-Dorina - prezentă
Ciolacu Ion-Marcel - chestor, prezent
Ciuhodaru Tudor - prezent
Cîmpeanu Sorin Mihai - absent
Cîtea Vasile - absent

(Intervenție neinteligibilă din sală.)

Eu mă iau după listă, nu mai interveniți, vă rog.

Cobuz Maricela - prezentă
Cocoș Vasile - prezent
Codreanu Constantin - absent
Coliu Doru-Petrișor - absent
Constantin Daniel - absent
Cosma Andreea - absentă
Cosma Lavinia-Corina - prezentă
Cozmanciuc Corneliu-Mugurel - absent
Cristache Cătălin - absent
Csép Éva-Andrea - absentă
Csokany Petronela-Mihaela - absentă
Csoma Botond - absent
Cuc Alexandru-Răzvan - prezent
Cucșa Marian-Gheorghe - prezent
Culeafă Mihai - absent
Cupă Ion - prezent
Cupșa Ioan - prezent
Dan Nicușor Daniel - absent
Dehelean Silviu - prezent
Dinu Cristina-Elena - prezentă
Dîrzu Ioan - prezent
Dobre Mircea-Titus - absent
Dobre Victor Paul - absent
Dobrică Ionela Viorela - prezentă
Dobrovici-Bacalbașa Nicolae - absent
Dobrovie Matei-Adrian - prezent
Dohotaru Adrian-Octavian - absent
Dragnea Nicolae-Liviu - absent
Drăghici Mircea-Gheorghe - prezent
Drulă Cătălin - absent
Dumitrache Ileana Cristina - absentă
Dunava Costel Neculai - absent
Durbacă Eugen - absent
Duruș Vlad-Emanuel - prezent
Erdei Dolóczki István - prezent
Farago Petru - absent
Fădor Angelica - prezentă
Firczak Iulius Marian - absent
Florea Damian

Era aici. Absent.

 
   

Domnul Costel Neculai Dunava (din sală):

Dunava, prezent.

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Prezent.

Florea Oana-Consuela - prezentă
Floroiu Ionel - prezent
Fulgeanu-Moagher Laura Mihaela - prezentă
Furic Iarco - absent
Furtună Mirela - prezentă
Ganț Ovidiu Victor - absent
Gavrilă Camelia - prezentă, a votat
Gavrilescu Grațiela Leocadia, ministru - absentă
Gavriliță Bianca-Miruna - prezentă
Găină Mihăiță - prezent
Georgescu Nicolae - prezent
Gerea Andrei Dominic - absent
Gheorghe Andrei Daniel - absent
Gheorghe Tinel - absent
Gheorghiu Bogdan - absent
Ghera Giureci-Slobodan - absent
Gherman Dumitru - prezent
Ghilea Găvrilă - absent... Prezent?! Prezent.
Ghinea Cristian - prezent
Gilia Claudia - prezentă
Giugea Nicolae - prezent
Goga Octavian - absent
Grosaru Andi-Gabriel - absent
Gudu Vasile - absent
Halici Nicușor - prezent
Havrici Emanuel-Iuliu - prezent
Hărătău Elena - prezentă
Heiuș Lucian-Ovidiu - absent
Holban Georgeta-Carmen - prezentă
Huncă Mihaela - absentă
Huțucă Bogdan-Iulian - absent
Iancu Iulian - prezent
Iancu Marius-Ionel - absent
Ibram Iusein - absent
Iftimie Neculai - prezent
Ilișanu Claudiu-Augustin - prezent
Intotero Natalia-Elena, ministru - absentă
Ion Stelian-Cristian - prezent
Ionescu George - absent
Ioniță Antoneta - prezentă
Iordache Florin - prezent
Itu Cornel - absent
Iurișniți Cristina-Ionela - prezentă
Jivan Luminița-Maria - prezentă
Kelemen Hunor - absent
Korodi Attila - absent
Kulcsár-Terza József-György - absent
Lazăr Sorin - prezent
Leoreanu Laurențiu-Dan - prezent
Longher Victoria - absentă
Lovin Dumitru - prezent
Lungu Tudorița - prezentă
Lupașcu Costel

(Discuții la microfonul central.)

Lupașcu, absent.
Lupescu Dumitru - prezent
Macovei Silviu Nicu - prezent
Magyar Loránd-Bálint - prezent
Manole Petre-Florin - prezent
Mareș Mara - absentă
Marica Petru-Sorin - prezent
Márton Árpád-Francisc - prezent
Matei Călin-Vasile-Andrei - prezent
Mărgărit Mitică-Marius - prezent
Meiroșu Marilena-Emilia - absentă
Mihalescul Dumitru
Mihălcescu Carmen-Ileana - concediu, absentă
Mînzatu Roxana - prezentă
Mocanu Adrian - absent
Mocioalcă Ion - absent
Mohaci Mihai - absent
Moldovan Sorin-Dan - absent... Prezent!
Moșteanu Liviu-Ionuț - prezent
Movilă Petru - prezent
Mușoiu Ștefan - prezent
Nasra Gabriel-Horia - prezent
Năsui Claudiu-Iulius-Gavril - prezent
Neagu Nicolae - prezent
Neață Eugen - prezent
Nechifor Cătălin-Ioan - absent
Nicoară Romeo Florin - absent
Nicolae Andrei - prezent
Nicolicea Eugen - prezent
Nistor Laurențiu - absent... Prezent!
Niță Mihai - absent
Niță Nicu - prezent
Nosa Iuliu - absent

 
   

Domnul Nicu Fălcoi:

Nistor, prezent.

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Nistor, prezent.
Nosa Iuliu - absent
Olar Corneliu - prezent
Olteanu Daniel - absent
Oprea Dumitru - absent
Oprișcan Mihai Doru - prezent
Oros Nechita-Adrian - prezent
Oteșanu Daniela - prezentă
Palăr Ionel - absent
Pambuccian Varujan - absent
Pană Adriana-Doina - prezentă
Paraschiv Rodica - prezentă
Pașcan Emil-Marius - absent
Pau Radu-Adrian - prezent
Păle Dănuț - prezent

(Discuții în sală.)

Olteanu Daniel, OK, prezent.

(Discuții la microfonul central.)

Petcu Toma-Florin - prezent
Petrea Gabriel - prezent
Petrețchi Nicolae-Miroslav - absent
Petric Octavian - absent
Pirtea Marilen-Gabriel - absent
Pistru-Popa Eusebiu-Manea - prezent
Pleșoianu Liviu Ioan Adrian - absent
Plumb Rovana - ministru
Podașcă Gabriela-Maria - absentă
Ponta Victor-Viorel - absent
Pop Andrei - prezent
Pop Georgian - absent
Pop Tudor Rareș - absent
Popa Florin - prezent
Popa Mihai Valentin - absent
Popa Ștefan-Ovidiu - prezent
Popescu Mariana-Venera - absentă
Popescu Nicolae-Daniel - prezent
Popescu Pavel - prezent
Popescu Virgil-Daniel - prezent

(Discuții în sală.)

Pirtea Marilen, da?
Pirtea, prezent, uite aici.
Preda Cezar-Florin - absent
Predoiu Marian-Cătălin - absent
Presură Alexandra - prezentă
Prisnel Adrian-Claudiu - absent
Prișcă Răzvan Sorin - absent
Prună Cristina-Mădălina - prezentă
Radu Anișoara - prezentă

 
     

Domnul Nicu Fălcoi:

Prisnel e. Uite-l!

Prisnel este.

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Prisnel este?

(Discuții la microfonul central.)

Radu Nicolaie-Sebastian-Valentin - prezent
Prisnel, hai la vot!
Radu Nicolaie, prezent.
Raețchi Ovidiu Alexandru - prezent
Răcuci Claudiu-Vasile - absent
Rădulescu Alexandru - absent
Rădulescu Cătălin-Marian - prezent
Rădulescu Dan-Răzvan

 
   

Domnul Nicu Fălcoi:

Rădulescu Alexandru, prezent.

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Bine.

Răduț Violeta - prezentă
Rodeanu Bogdan-Ionel - prezent
Roman Florin-Claudiu - prezent
Roman Ioan Sorin - prezent
Romanescu Cristinel - absent
Roșca Lucreția - prezentă
Rotaru Alexandru - absent

(Discuții la microfonul central.)

Rotaru Răzvan-Ilie - prezent
Săftoiu Ana Adriana - prezentă
Sămărtinean Cornel-Mircea - absent
Schelean-Șomfelean Valeria-Diana - absentă
Sebestyén Csaba-István - absent
Sefer Cristian-George - prezent
Seidler Cristian-Gabriel - prezent
Seres Dénes - prezent
Sighiartău Robert-Ionatan - absent
Simion Lucian-Eduard - prezent
Simonca Ionuț - absent

 
   

Domnul Ionuț Simionca (din sală):

Prezent. M-ai botezat!

 
   

Domnul Iulian Bulai:

M-am uitat acolo, nu te-am văzut.

Simionca. O să-ți dau un miel. Prezent.
Simonis Alfred-Robert - prezent
Sitterli Ovidiu-Ioan - prezent
Sitterli? Absent.
Socotar Gheorghe-Dinu - prezent

(Discuții la microfonul central.)

Solomon Adrian - prezent
Spânu Ion - absent
Stamatian Vasile-Florin - prezent
Stan Viorel - prezent
Stanciu-Viziteu Lucian-Daniel - prezent
Stancu Florinel - prezent
Stativă Irinel Ioan - absent
Stănescu Alexandru - prezent
Steriu Valeriu-Adrian - prezent

 
   

Domnul Valeriu-Andrei Steriu (din sală):

Andrei.

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Andrei, mă scuzați!

Stoica Bogdan-Alin - absent

(Discuții la microfonul central.)

 
   

Domnul Nicu Fălcoi:

Stai, stai, stai, că ai sărit pe cineva! Peța sau Ștefănescu Eliza.

Peța-Ștefănescu.

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Da, bine.

Stroe Ionuț-Marian - absent
Suciu Matei - absent
Suciu Vasile-Daniel - prezent
Surgent Marius-Gheorghe - absent
Szabó Ödön - absent
Șarapatin Elvira - prezentă
Șerban Ciprian-Constantin - prezent
Șimon Gheorghe - prezent
Șișcu George - prezent
Șotcan Theodora - prezentă
Șova Lucian, ministru - absent
Șovăială Constantin

Din sală: Prezent.

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Ștefan Corneliu - prezent
Ștefan Ion - prezent
Ștefan Viorel - ministru
Ștefănescu Eliza-Mădălina - absentă

Din sală: E aici.

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Prezentă? Ștefănescu Eliza, prezentă, da? Bine.

Știrbu Gigel-Sorinel - absent
Tabugan Ion - prezent
Tănăsescu Alina-Elena - prezentă
Teiș Alina - prezentă
Terea Ioan - absent
Tîlvăr Angel - prezent
Todor Adrian - absent
Todoran Adrian-Mihăiță - prezent
Toma Ilie - prezent
Tomac Eugen - absent
Trăilă Cristina - absentă

Din sală: Tomac e aici.

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Tomac, unde e? Nu l-am văzut pe Tomac.

Tripa Florin-Dan - prezent
Tudor Beatrice - prezentă
Tudose Mihai - absent
Turcan Raluca - prezentă
Turcescu Robert-Nicolae - absent
Tușa Adriana Diana - prezentă

Din sală: Terea este.

 
   

Domnul Iulian Bulai:

Terea Ion - prezent
Ungureanu Emanuel-Dumitru - absent
Ursu Răzvan-Ion - prezent
Varga Glad-Aurel - absent
Varga Vasile - absent
Vasile Daniel - absent
Vasilescu Lia Olguța - prezentă
Vasilică Radu Costin - prezent
Vass Levente - absent
Văcaru Alin Vasile - absent
Velcea Nicolae - prezent
Vexler Silviu - absent
Vișan George-Gabriel - prezent
Vîlceanu Dan - prezent.

Nu, nu, Vîlceanu Dan, absent.

(Discuții la microfonul central.)

Vîrză Mihăiță - prezent
Vlad Sergiu Cosmin - prezent
Vlăducă Oana-Silvia - prezentă
Voicu Mihai Alexandru - absent
Vosganian Varujan - absent
Vrăjitoru Sorinel-Marian - prezent
Weber Mihai - prezent
Zainea Cornel - prezent
Zamfira Constantin-Cătălin - absent
Zisopol Dragoș Gabriel - absent

Am încheiat lista.

 
   

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Stimați colegi,

În conformitate cu prevederile art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, rog membrii Birourilor permanente să se reunească la sala Biroul permanent al Camerei Deputaților pentru verificarea și numărarea voturilor și întocmirea proceselor-verbale cu privire la rezultatul voturilor.

 
Notă pentru exercitarea de către senatori și deputați a dreptului de sesizare a Curții Constituționale asupra următoarelor legi depuse la secretarii generali ai Senatului și Camerei Deputaților, conform prevederilor art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:  

Înainte de a încheia această ședință, dați-mi voie să prezint nota pentru exercitarea de către parlamentari a dreptului de sesizare a Curții Constituționale.

În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, s-au depus la secretarii generali ai Senatului și Camerei Deputaților, în vederea exercitării de către senatori și deputați a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, următoarele legi:

  • 1. Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 16/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice;
  • 2. Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice - procedură de urgență;

(Intervenție neinteligibilă a domnului deputat Gabriel Andronache.)

Domnule deputat,

Aveți și dumneavoastră documentul în față, anunț plenul. Când o să fiți dumneavoastră aici, citiți cum considerați dumneavoastră.

  • 3. Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2018 privind acordarea unei măsuri de protecție socială persoanelor concediate din cadrul societăților din sectorul crescătorilor de suine a căror activitate a fost afectată de virusul pestei porcine africane - procedură de urgență;
  • 4. Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 72/2018 pentru stabilirea unor măsuri privind finalizarea lucrărilor de intervenție pentru creșterea performanței energetice la blocurile de locuințe din cadrul Programului național privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, aprobat în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe - procedură de urgență;
  • 5. Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2009 pentru completarea art. 103 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice - procedură de urgență;
  • 6. Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 47/2018 privind stabilirea unor măsuri de urgentare a absorbției fondurilor europene - procedură de urgență;
  • 7. Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2018 privind prorogarea termenului de administrare, de către organele fiscale de la nivel județean și al municipiului București, a obligațiilor fiscale datorate de contribuabilii mijlocii, de la data de 1 august 2018 la data de 1 noiembrie 2018 - procedură de urgență;
  • 8. Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2018 pentru abrogarea unor dispoziții legale în domeniul investițiilor finanțate din fonduri publice - procedură de urgență;
  • 9. Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2018 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului - procedură de urgență;
  • 10. Lege privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și sistemelor informatice - procedură de urgență;
  • 11. Lege pentru completarea art. 114 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și a art. 55 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat;
  • 12. Lege privind instituirea Zilei limbii romani;
  • 13. Lege pentru modificarea și completarea Legii cooperației agricole nr. 566/2004;
  • 14. Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local;
  • 15. Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2018 pentru completarea art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene;
  • 16. Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind evaluarea funcționarilor publici pentru anul 2018;
  • 17. Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 10/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune;
  • 18. Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative - procedură de urgență;
  • 19. Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei "Delta Dunării";
  • 20. Lege pentru stabilirea cadrului legal, instituțional și procedural necesar aplicării Deciziei nr. 406/2009/CE privind partajarea efortului statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, astfel încât să respecte angajamentele Comunității prin limitarea creșterii emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2020 - procedură de urgență;
  • 21. Lege privind înființarea Consiliului național pentru dezvoltarea resurselor umane din administrația publică - procedură de urgență;
  • 22. Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe - procedură de urgență;
  • 23. Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice - procedură de urgență;
  • 24. Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2017 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți - procedură de urgență;
  • 25. Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2018 pentru completarea unor acte normative din domeniul construcțiilor - procedură de urgență;
  • 26. Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății - procedură de urgență;
  • 27. Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 86/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, precum și pentru unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a referendumului național pentru revizuirea Constituției - procedură de urgență;
  • 28. Lege privind transmiterea unei părți din imobilul Grindul Lupilor, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Administrației Rezervației Biosferei "Delta Dunării", aflată în subordinea Ministerului Mediului, în administrarea Ministerului Apărării Naționale;
  • 29. Lege privind aprobarea Programului de susținere a producătorilor din sectorul pescuitului și acvaculturii;
  • 30. Lege pentru aderarea României la Protocolul adițional privind scrisoarea electronică de însoțire, adoptat la Geneva la 20 februarie 2008, la Convenția referitoare la contractul de transport rutier internațional de mărfuri pe șosele (CMR), încheiată la Geneva la 19 mai 1956;
  • 31. Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 87/2018 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 - procedură de urgență;
  • 32. Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaționalizarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție - procedură de urgență.

PAUZĂ

Numiri:  

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Reluăm ședința plenului comun.

Mulțumim tuturor colegilor pentru prezență.

  Numirea unui vicepreședinte, membru executiv - Sectorul instrumentelor investițiilor financiare și a unui membru neexecutiv ai Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară.

Îl invit la microfon pe domnul senator Nicu Fălcoi pentru a prezenta raportul numărării votului.

   

Domnul Nicu Fălcoi:

Mulțumesc, domnule președinte.

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputați și senatori cu privire la numirea unui vicepreședinte-membru executiv - Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare și a unui membru neexecutiv ai Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară

În temeiul prevederilor art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, republicat, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au procedat la verificarea și numărarea voturilor exprimate de către deputați și senatori, prin vot secret cu buletine de vot, cu privire la numirea unui vicepreședinte-membru executiv - Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare și a unui membru neexecutiv ai Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, cu nominalizarea pe funcții, și au constatat următoarele:

Numărul total al deputaților și senatorilor: 465;

Numărul deputaților și senatorilor prezenți: 272;

Numărul total de voturi exprimate: 272;

Numărul de voturi anulate: 1;

Numărul total de voturi valabil exprimate: 271.

Din verificarea și numărarea voturilor pentru fiecare candidat, rezultatul votului se prezintă astfel:

Grădinescu Gabriel, vicepreședinte-membru executiv - Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare:

  • 197 de voturi pentru;
  • 74 de voturi contra.

Țara Ioan Gheorghe, membru neexecutiv:

  • 199 de voturi pentru;
  • 72 contra.

Birourile permanente au constatat că este întrunită majoritatea de voturi necesară pentru numirea noilor membri ai Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară.

 
  Numirea unui membru supleant în Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune.

Dau citire și Procesului-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputați și senatori cu privire la desemnarea unui membru supleant în Consiliul de administrație al Societății Române de Televiziune.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, republicat, procedând la verificarea și numărarea voturilor exprimate de către deputați și senatori, prin vot secret cu bile, asupra candidatului propus pentru a fi desemnat membru supleant în Consiliul de administrație al Societății Române de Televiziune, au constatat următoarele:

Numărul total al deputaților și senatorilor: 465;

Numărul deputaților și senatorilor prezenți: 272;

Numărul total de voturi valabil exprimate: 272, dintre care:

  • voturi pentru - 253;
  • voturi contra - 19;
  • nicio abținere.

Ca urmare a faptului că din totalul de 465 de deputați și senatori au fost prezenți 272, dintre care 253 au votat "pentru", Birourile permanente au constatat că este întrunită majoritatea de voturi necesară pentru desemnarea doamnei Jipa Penelopa Alina în calitatea de membru supleant în Consiliul de administrație al Societății Române de Televiziune.

   

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Mulțumesc, domnule secretar.

Stimați colegi,

Parlamentul României a hotărât numirea în funcții potrivit proceselor-verbale.

Urmează depunerea jurământului de către noul membru supleant al Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune.

Invit la microfon pe doamna Jipa Penelopa Alina, care, cu mâna pe Constituție și Biblie, va rosti jurământul, pe care-l va semna și depune președintelui de ședință, în speță domnului Iordache.

Vă rog.

 
   

Doamna Penelopa Alina Jipa:

"Eu, Jipa Penelopa Alina, desemnată în calitatea de membru supleant al Consiliului de administrație al Societății Române de Radiodifuziune, jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!"

 
   

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Mulțumesc pentru intervenție și felicitări!

Stimați colegi,

Ordinea de zi fiind epuizată, declar închisă ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților.

 
     

Ședința s-a încheiat la ora 19.05.

 
       

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 27 mai 2019, 16:33
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro