Plen
Ședința Camerei Deputaților din 14 noiembrie 2018
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.171/22-11-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
09-07-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 14-11-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 14 noiembrie 2018

11. Reexaminarea Legii privind achiziționarea imobilului Ansamblul conacului Brătianu-Florica ("Vila Florica"), situat în localitatea Ștefănești, Județul Argeș, de către Ministerul Culturii și Identității Naționale, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 777 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1011 din 20 decembrie 2017 (PL-x 77/2017/2018). (rămasă pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 77/2017

 

Domnul Eugen Nicolicea:

  ................................................

Poziția 29, reexaminarea Legii privind achiziționarea imobilului Ansamblul conacului Brătianu-Florica ("Vila Florica"), situat în localitatea Ștefănești, județul Argeș, de către Ministerul Culturii și Identității Naționale, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 777 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1011 din 20 decembrie 2017 - PL-x 77/2017. Este lege ordinară.

A fost reexaminată de către Senat și s-a propus respingerea legii.

Dau cuvântul comisiei de specialitate.

Domnul Vasile Varga:

Cele două comisii au fost sesizate de către Biroul permanent cu acest proiect de lege.

În data de 13 noiembrie 2017 a fost formulată sesizarea de neconstituționalitate de către Președintele României.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 777/2017, a declarat neconstituțională legea în ansamblul său.

Deciziile Curții Constituționale nr. 308/2012 și nr. 619/2016 prevăd că: "Când o lege este declarată neconstituțională în ansamblul său înainte de promulgare, aceasta își încheie procesul legislativ".

Cu privire la efectele Deciziei nr. 619/2016, "Curtea reține că, în jurisprudența sa, a statuat că atunci când, în cadrul controlului a priori de constituționalitate, constată neconstituționalitatea unei legi în ansamblul său, pronunțarea unei astfel de decizii are un efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecința fiind încetarea procesului legislativ în privința respectivei reglementări".

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins această lege.

Legea are ca obiect de reglementare achiziționarea imobilului Ansamblul conacului Brătianu - Florica ("Vila Florica"), situat în localitatea Ștefănești, județul Argeș, de către Ministerul Culturii.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună, spre dezbatere și adoptare, un raport de respingere a Legii privind achiziționarea imobilului conacului Brătianu-Florica ("Vila Florica"), situat în localitatea Ștefănești, județul Argeș, de către Ministerul Culturii.

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulțumesc.

Va rămâne pentru votul final, nu înainte de a face o precizare de procedură.

Din moment ce decizia Curții spune că a încetat procesul legislativ, a mai vota respingerea a ceva ce a încetat procesul legislativ nu cred că e posibil, dar va trebui să modificăm și Regulamentul, deși puteam să aplicăm în mod direct decizia Curții.

Deci există mai multe situații de încetare a procesului legislativ. Acestea vor trebui să fie precizate în mod expres în Regulament, deci nu numai cu privire la acestea care provin dintr-o decizie de respingere în integralitate, dată de către Curtea Constituțională.

Deci rămâne pentru votul final și avem în plan să modificăm Regulamentul.

(Domnul deputat Gigel-Sorinel Știrbu solicită să ia cuvântul.)

Vă rog.

Domnul Gigel-Sorinel Știrbu.

Domnul Gigel-Sorinel Știrbu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor,

Este unul din proiectele legislative cu final fericit, să zic așa. De ce? Chiar dacă a fost declarată neconstituțională această inițiativă legislativă și, conform Regulamentului și legii în vigoare, a încetat procesul legislativ pe acest PL-x, vă informez că, între timp, Ministerul Culturii a încheiat procedurile de achiziționare a acestui imobil extrem de important pentru istoria recentă a acestei națiuni. Acest imobil se află în Patrimoniul Național al României, în acest moment, este dat spre folosință Consiliului Județean Argeș, care - chiar sunt obligat să o spun de aici - își face cu prisosință datoria, dându-l spre folosință și spre accesibilitate publicului larg.

Mulțumesc pe această cale celor care au făcut posibil acest lucru și felicit, totodată, și inițiatorii acestui proiect legislativ, chiar dacă a fost declarat neconstituțional.

Vă mulțumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Mulțumesc frumos.

Domnul Bulai Iulian, USR.

Domnul Iulian Bulai:

Mulțumesc, domnule președinte.

Dragi colegi,

Drage colege,

Am vizitat recent Vila Florica și mă bucur că acum acest imobil important este în proprietatea statului.

Mă bucur foarte mult că acest imobil important pentru liberalismul, nu conservatorismul din România, este acum în mâini bune.

Ar trebui să învățăm ceva din această lege, anume că nu putem să facem legi pentru a achiziționa clădiri, cum nu putem să facem legi pentru a înființa activități.

Așadar, să avem învățătură de minte și să înțelegem din acest exemplu.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Eugen Nicolicea:

Domnul Gheorghe Andrei Daniel, PNL.

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Mulțumesc, domnule Nicolicea.

În primul rând, înainte de a face câteva precizări, mai degrabă tehnice, vreau să spun un lucru: brătienii, structural, erau liberali- conservatori; erau oameni care credeau în identitate, națiune și care au susținut biserica din plin.

Chiar Ionel Brătianu spunea, cândva, că orice edificiu național trebuie pus pe temelii solide, că tot vorbim de clădiri. Trebuie o clădire care să aibă rădăcini. Nu putem, așa, să operăm cu forme apărute peste noapte, ca să fim clari.

Ceea ce înseamnă liberalismul românesc, nu înseamnă o formă, așa, de gândire radicală, globalistă, postmodernă. Înseamnă cu totul și cu totul altceva, înseamnă sute de ani de construcție națională.

Altă chestiune.

Domnule Nicolicea, din păcate, dumneavoastră ați spus un mare adevăr la început, și domnul Știrbu la fel, mă bucur că a menționat povestea aceasta cu final fericit. Pentru mine, ca liberal, Casa Brătianu de la Florica înseamnă enorm. Intru în ea ca într-un templu al identității naționale și al liberalismului românesc. Poate că astăzi nu mai vorbeam de Marea Unire, dacă nu-i aveam pe brătieni, acești ctitori de țară care au gândit totul cu răspundere, cu spirit de sacrificiu și cu ideal național, așa cum s-a întâmplat la 1918.

Dar, e, pe undeva, o situație ingrată, e o lege dorită, o lege votată în unanimitate; apreciez deplin efortul celor care au venit cu această propunere legislativă.

Din păcate, această respingere a sa de către Curtea Constituțională, rezultată pe o chestiune care ține de procedură legislativă, după cum bine știți, ne aduce în față alte întrebări: de ce nu ați schimbat regulamentul până acum, ca să nu mai avem astfel de situații?

Noi, acum, practic, suntem aici chemați să votăm împotriva unei legi a cărei incidență juridică a încetat de drept, care nu mai poate naște niciun fel de consecințe.

Și, una peste alta, cred că, dacă tot avem un an al Centenarului, din păcate animat de tot felul de tensiuni și tot felul de emoții, ar trebui să găsim unitate în fața acestor proiecte și în fața acestor valori pe care le reprezintă și moștenirea brătienilor, iar Casa Florica este un edificiu esențial pentru ceea ce a însemnat construcția României moderne și realizarea Marii Uniri. Iar acest lucru mi se pare unul esențial pentru noi, toți, și pentru Partidul Național Liberal, partidul moștenitor al valorilor, nu doar politice, și morale, ale brătienilor și ale vechiului PNL, artizanul Marii Uniri, și, de aceea, domnule Nicolicea, chiar vă rog, ar fi fost corect, poate, să corectăm acest regulament și să nu fim puși acum în fața unei situații de a vota, practic, împotriva propriilor principii, noi, toți, cei care am votat în unanimitate această lege.

Din fericire, Vila Florica este la stat și vă invit pe toți cei care n-ați fost până acum acolo s-o vizitați cât mai des. Vă veți simți minunat, vă garantez!

Vă mulțumesc, domnule Nicolicea.

Dacă aveți completări, vă stau la dispoziție. (Aplauze.)

Domnul Eugen Nicolicea:

Mulțumesc frumos.

Am să completez dacă...

Păi, aplaudați și o să vedeți că aveți motive. Deci, dacă vă aduceți aminte, am fost puși în situația să respingem ordonanțe abrogate de către colegii dumneavoastră și cred că vă aduceți aminte discuția.

Bun.

Declar ședința închisă, întrucât timpul s-a epuizat.

(Domnul deputat Emil-Marius Pașcan solicită să ia cuvântul.)

Vă rog.

Domnul Pașcan Emil-Marius, pe această lege care și-a încetat procesul legislativ.

Domnul Emil-Marius Pașcan:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Vă reamintesc ce v-am spus și de la această tribună, în momentul adoptării acestui proiect legislativ care a devenit mai apoi lege, dar și în Comisia pentru cultură și arte a Camerei Deputaților, pledând pentru legalitate, și nu pentru emoționalitate. Trebuie să facem distincția între aceste două lucruri. Am fost de acord cu această achiziție, dar era exclusiv atributul Ministerului Culturii.

Mai mult decât atât, mie îmi pare păguboasă această manieră de pasare a patriotismului, după cum dictează interesul.

Adică, la un moment dat, Ministerul Culturii se lupta cu Consiliul județean Argeș cine să aibă dreptul de preempțiune; și luptele erau în tărâm politic. S-a cedat dreptul de preempțiune de la minister Consiliului Județean Argeș. Ani de zile, mai apoi, s-a discutat pe marginea acestei achiziții. Mai apoi a revenit Ministerul Culturii și a preluat dreptul de preempțiune și a făcut procedurile pe care trebuia să le facă de la bun început, de a achiziționa acest imobil. Deci nu era treaba noastră ca, legal, să promovăm un astfel de act normativ.

De aceea, stimați colegi, și în alte situații haideți să chibzuim foarte bine, să chibzuim cu multă înțelepciune și să luăm decizii legale, să promovăm acte normative, propuneri legislative, chiar în temei constituțional, și nu după cum dictează interese absolut declamative, politice sau de conjunctură, adică să clamăm un patriotism, așa, doar de dragul unei retorici care nu duce la nimic bun.

Mulțumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Ultimul vorbitor, domnul Dobrovici-Bacalbașa Nicolae.

Domnul Nicolae Dobrovici-Bacalbașa:

Totu-i bine când se termină bine! Vila Florica este în Patrimoniul Național.

Problema este, însă, că brătienii se întorc în mormânt, la ora actuală, în ciuda acestui fapt, pentru că partidul care s-a afirmat în viața națională prin lozinca "Prin noi înșine!", a ajuns băietul de mingi al imperialismului german.

Domnul Eugen Nicolicea:

Declar ședința închisă.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 11 iulie 2020, 21:52
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro