Plen
Ședința Camerei Deputaților din 27 iunie 2018
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.110/04-07-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-05-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 27-06-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 27 iunie 2018

20. Supunerea la votul final:  
  20.8 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.217/2016 privind diminuarea risipei alimentare (PL-x 573/2017); (adoptat)
 
consultă fișa PL nr. 573/2017

Domnul Florin Iordache:

8. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare - PL-x 573/2017.

Comisia pentru industrii și Comisia pentru agricultură propun adoptarea.

Să înceapă votul.

203 voturi pentru, două voturi împotrivă, 71 de abțineri. Adoptat.

Domnul Giugea, explicarea votului.

Vă rog.

Domnul Nicolae Giugea:

(Vociferări.)

Am văzut multe la viața mea, stimați colegi, așa că nu mă impresionează treburi de genul acesta!

O lege prin care permitem comercializarea unor produse despre care spunem noi că sunt aproape expirate!

Dar stau și mă întreb, ce facem cu acele produse care au intrat în hipermarketuri deja expirate? Da? Cu pulpe care sunt congelate de 20 de ani și au ajuns pe raftul hipermarketurilor, pe care le vindem aproape expirate.

Ce facem când vom ajunge să mâncăm pizza cu salam aproape expirat și cu brânză falsificată, cu mozzarela falsificată?

Ce facem când vom mânca pljeskavica și mici din salam aproape expirat și cu toate celelalte produse?

Singura soluție, probabil, să înființăm magazine pentru comercializarea de medicamente second-hand.

Acesta este, probabil, viitorul pas pe care îl faceți dumneavoastră, luând în considerare această economie, zisă socială și de protecție.

Mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Florin Iordache:

Și eu mulțumesc.

Da, domnule Iancu, vă rog.

Domnul Iulian Iancu:

Stimați colegi,

N-aș fi vrut să intervin, dar colegul nostru, care văd că și-a făcut un obicei în a explica votul - uneori să știți că este mai bine să taci decât să fii ecou...

Această lege, stimați colegi, a fost promovată de dumneavoastră, de dreapta politicii românești. A fost un act legislativ cu care v-ați lăudat în campania electorală. (Vociferări.)

Această lege a produs efectele pe care dumneavoastră nu le-ați fi dorit. Drept pentru care, Parlamentul o reia și reglementează.

Despre ce vorbim?

Vorbim despre risipă alimentară, vorbim despre alimentele care au ajuns la expirare și care își pierd utilizarea dacă nu sunt valorificate într-un registru logistic și către anumite categorii sociale care nu au altă posibilitate financiară.

Prin legea aceasta, dumneavoastră ați participat la decizie și ați observat că se vorbește despre o reglementare strictă asupra numărului de zile de la care alimentul în expirare trebuie valorificat, modalitatea în care se valorifică, cine este consumatorul căruia i se adresează, prin ce tip de magazin se face acest lucru și care este modalitatea concretă în vederea diminuării risipei.

Este actul normativ promovat de dumneavoastră, care producea efectele împotriva a ceea ce ne-am propus, iar astăzi, în sfârșit, este reglementat corect. (Aplauze. Vociferări.)

Domnul Florin Iordache:

Domnul Petru Movilă, Grupul PMP.

V-ați găsit cartela? N-ați găsit-o.

Domnul Petru Movilă:

Domnule președinte,

Nu mi-am găsit cartela, dar asta nu înseamnă că nu pot participa la ședință.

Vreau să vă spun că, în 11 octombrie 2016, Partidul Mișcarea Populară a avut un proiect de lege 90% asemănător cu acest proiect, exceptând posibilitatea revânzării sau vânzării produselor alimentare care sunt în procesul de donare către ONG-uri ori instituții publice care sunt autorizate de statul român să facă acest lucru.

Aș vrea să-i întreb pe președintele Comisiei pentru industrii și pe președintele Comisiei pentru agricultură de ce în doi ani un proiect de lege nu a avut măcar un aviz de la o comisie, și un alt proiect de lege, despre care vorbim, depus cu un mai târziu, deja este proiect de lege?

Este rușinos, pentru că președinții comisiilor ar trebui să respecte munca tuturor colegilor parlamentari. Este inadmisibil ca doi de zile un proiect de lege să nu aibă nici măcar un aviz, să fie repartizat comisiilor. Nu este prima dată când proiecte de legi, nu știu dacă neapărat ale opoziției, dar ale colegilor parlamentari, stau în comisii și nu uită nimeni la ele.

Este jenant și rușinos și ne merităm soarta, pentru că oamenii râd de noi, pentru că în Parlament se fac giumbușlucuri, pe care nu ar trebui să le facă oamenii care se duc, promit, candidează și iau voturi.

Sunt foarte supărat pe această procedură. Nu este prima dată când se întâmplă.

Referitor la proiectul de lege, ne-am abținut și ne vom abține atât timp cât actul normal, social, uman, de a dona și de a folosi alimente aproape de perioada de perisabilitate, și nu care au trecut perioada, deci dăm posibilitatea, prin acest proiect de lege, să fie revândute, comercializate, indiferent sub ce formă.

Deja și-a pierdut sensul de bază acest proiect de lege!

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Nu mai sunt intervenții.

Mai departe.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 27 mai 2020, 10:39
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro