Emil-Marius Pașcan
Emil-Marius Pașcan
Sittings of the Chamber of Deputies of May 16, 2018
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.82/24-05-2018

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
15-10-2019
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2018 > 16-05-2018 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of May 16, 2018

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.4 Emil-Marius Pașcan - declarație politică intitulată "După cum arată școala astăzi, așa va arăta societatea de mâine...";

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................

Îl invit, în continuare, pe domnul Marius Pașcan, Grupul PMP.

Din partea colegilor neafiliați, doamna Oana Bîzgan.

Domnul Emil-Marius Pașcan:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Bună dimineața, distinși colegi.

Declarația mea politică se intitulează "După cum arată școala astăzi, așa va arăta societatea de mâine...".

În România există două domenii vitale supuse insistent și consecvent unui proces de reformă - învățământul și sănătatea, care cu cât sunt mai abitir recalibrate demagogic și politicianist, cu atât funcționează mai defectuos și anapoda. Adică, la modul concret, excesul de reforme în educație a condus către o situație precară a infrastructurii școlare, politizarea managementului unităților de învățământ, o arhitectură curriculară supradimensionată și excesiv teoretizată, sporirea constantă a abandonului școlar, iar procentele de reușită la examenele naționale nu trec de 50%, și, din păcate, numărul studenților s-a redus la jumătate în ultimii ani.

"Viitorul unei națiuni este hotărât de modul în care aceasta își pregătește tineretul", afirma încă din secolul al XVII-lea marele umanist olandez Erasmus. Cum pregătim însă tinerele generații, când la cârma educației stau miniștri care se fac remarcați prin "cearta" cu cartea și limba română?! Unul și-a aflat renumele "genunche", iar celălalt "pamblică", vădind calitatea lor de corigenți la limba română. I-a interesat oare pe acești "iluștri" PSD-iști și politruci că Academia Română a elaborat un studiu, precum și o proiecție privitoare la evoluția și dezvoltarea învățământului și a educației din România pentru următorii 20 de ani? Evident, nu!

În primul rând, constată Academia Română, nu a fost identificată și conștientizată elementar imaginea marii grile de valori care trebuie să însoțească formarea viitorului cetățean din România, a țintei viitorului - nu e clar nici pentru părinți, nici pentru profesori ce, cum și cât vrem să știe copiii noștri când vor ieși din școală sau dintr-un ciclu de învățare. Programa școlară este percepută de toți actorii implicați - elevi, profesori, părinți - ca fiind supraîncărcată și cu relevanță scăzută pentru viața de adult și piața muncii. În context, tendința de deprofesionalizare și scădere a prestigiului școlar și social, în privința profesiei, au redus interesul pentru cariera didactică, iar subfinanțarea sistemului național de formare a personalului didactic este un factor cronicizat.

Nu există stimulente concrete pentru indivizi sau pentru angajatori, care să motiveze participarea la învățare pe tot parcursul vieții, deși statul câștigă cu atât mai mult cu cât are o forță de muncă mai educată și mai pregătită pentru inserția profesională. Rata de participare la educație pe tot parcursul vieții ne situează pe ultima poziție din Europa.

Vorbim, în concluzie, de lipsa de continuitate în luarea deciziilor și subordonarea excesivă a acestora politicului. Asistăm la schimbarea continuă a factorilor de decizie și inconsistența acțiunilor susținute prin legi, care nu asigură continuitate și consecvență, determinând apariția fracturilor în sistemul de educație. În consecință, auzim vorbindu-se adesea de educație ca prioritate națională și care ar putea constitui un veritabil proiect de țară în acest an Centenar, dar în realitate nu se schimbă nimic.

Din păcate, după cum arată școala astăzi, așa va arăta societatea de mâine și avem suficiente motive de îngrijorare.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Deputat al PMP de Mureș, Marius Pașcan.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania friday, 18 october 2019, 22:50
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro