Plen
Ședința Camerei Deputaților din 2 mai 2018
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.73/09-05-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
22-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 02-05-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 2 mai 2018

4. Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Evaluarea intermediară a Programului Orizont 2020: maximizarea impactului cercetării și inovării din UE COM (2018) 2 (PHCD 25/2018). (rămas pentru votul final)

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................

3. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Evaluarea intermediară a Programului Orizont 2020: maximizarea impactului cercetării și inovării din UE COM (2018) 2; Este vorba de PHCD 25/2018.

Este cu maximizarea impactului cercetării... Acesta. Două aveți dumneavoastră.

Vă rog.

Domnul Angel Tîlvăr:

Vă mulțumesc frumos, domnule președinte.

Opinia referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Evaluarea intermediară a Programului Orizont 2020: maximizarea impactului cercetării și inovării din Uniunea Europeană.

În conformitate cu prevederile art. 170 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru afaceri europene, împreună cu Comisia pentru industrii și servicii și cu Comisia pentru învățământ, tineret și sport, au fost sesizate pentru examinarea fondului Comunicării Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor.

Având în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru industrii și servicii, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, fișa de informare elaborată de către Direcția pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaților și analiza Comisiei pentru afaceri europene, comisia noastră se raliază opiniei Comisiei Europene, conform căreia simplificarea gestionării programului este în curs și apreciază în mod deosebit efortul depus de Comisia Europeană, în special prin măsurile de simplificare adoptate la începutul anului 2017.

Considerăm că rolul Programului-cadru 2020, de a stimula creșterea economică și de a crea locuri de muncă, poate fi consolidat prin atragerea mai puternică a sectorului de afaceri, în special în zonele care necesită susținere structurală și pentru coeziune.

Noi subliniem că societatea digitală impune extinderea Programului-cadru "Orizont 2020", astfel încât să cuprindă investigațiile științifice ale elevilor și ale cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și ale tinerilor cercetători.

Recomandăm concentrarea evaluării Programului-cadru "Orizont 2020" pe valoarea adăugată pe impactul asupra rezilienței diversificării economice și influența asupra noilor moduri de muncă.

În aceste condiții, domnule președinte, Comisia pentru afaceri europene, întrunită în ședința din 24 aprilie, a hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte prezentul proiect de opinie, care să fie transmis Biroului permanent al Camerei Deputaților pentru finalizarea procedurii de examinare parlamentară.

Propunem informarea instituțiilor Uniunii Europene și Guvernului României asupra observațiilor și recomandărilor sale, ca o contribuție la procesul de formulare a unor politici eficiente în domeniul de referință.

Totodată, propunem transmiterea observațiilor sale Comisiei Europene în cadrul dialogului politic informal propus de Comisia Europeană, în Comunicare "Furnizând rezultate pentru Europa".

În aceste condiții, supunem aprobării plenului Camerei Deputaților opinia, în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Dacă sunt intervenții? Nu sunt intervenții.

(Doamna deputat Roxana Mînzatu solicită să ia cuvântul.)

Păi, cartelă?! A rămas la Brașov.

Vă rog.

Grupul PSD. Vă rog.

Doamna Roxana Mînzatu:

Mulțumesc, domnule președinte.

În numele Grupului PSD, aș vrea să spun că susținem proiectul de opinie în forma în care a fost prezentat plenului de Comisia pentru afaceri europene și subliniem cât de importantă este această evaluare intermediară a Programului Orizont 2020, un program care susține cercetarea și inovarea pe continentul european cu un buget fără precedent, de 80 de miliarde de euro, un program de care beneficiază și IMM-urile, și IMM-urile din România, cu impact pe competitivitatea economiei europene și a economiei românești, un program a cărei simplificare, așa cum este gândită în evaluarea intermediară, este foarte importantă, pentru ca această finanțare substanțială să ajungă la companiile care se pot folosi de bani europeni pentru a oferi produse și servicii mai competitive pe piața globală.

Așa cum spuneam, PSD susține forma adoptată de comisie.

Mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Alte intervenții? Nu mai sunt alte intervenții.

Dacă la titlu sunt intervenții? Nu. Adoptat.

La preambul dacă sunt intervenții? Nu. Adoptat.

La articolul unic? Nu. Adoptat.

Rămâne la votul final.

Următorul.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 23 octombrie 2019, 13:55
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro