Doamna Mara-Daniela Calista: Mulțumesc frumos, domnule vicepreședinte. Dragi colegi, Așa cum știți bine, ieri a fost 8 mai, Ziua națională a egalității de șanse între femei și bărbați. Subiectul pe care vi-l propun astăzi în prezenta declarație politică se referă la un fenomen extraordinar de grav în România, și anume, cel al violenței în familie. Violența în familie este un fenomen social de amploare care nu se rezumă doar la femeie. De obicei, tinde să se ducă și către copii. Din păcate, de multe ori, am făcut din acest subiect un subiect tabu și atunci ne aflăm în situația în care toată lumea știe despre ce e vorba, dar nimeni de fapt nu face nimic pe mai departe. Violența în familie se referă în mod special la violența asupra femeilor. Iar atunci când vorbim despre o femeie care este bătută, ea este afectată atât fizic, cât și emoțional. Și chiar și copiii care locuiesc în această familie, în momentul în care sunt în acest fenomen al violenței, tind să aibă același comportament pe mai departe. De cele mai multe ori, actele de violență, sub toate formele prevăzute de lege, sunt greu de dovedit, pentru că necesită probe: fie că vorbim despre un certificat medico-legal, fie că vorbim chiar, în anumite situații, despre martorii care au asistat la un astfel de proces. Eliberarea unui certificat medico-legal presupune deplasarea la IML și, de multe ori, surprinzător, chiar plata unor astfel de documente. În județul Teleorman, acolo unde am și fost aleasă parlamentar, există doar un adăpost pentru victimele violenței în familie, iar singura instituție care oferă consiliere psihologică pe mai departe este Direcția pentru Protecția Copilului. Serviciul medico-legal unde se eliberează certificatele în caz de agresiune funcționează în Alexandria, iar poliția are competențe limitate în aceste cazuri. Victimele reclamă de cele mai multe ori că plângerile lor nu ajung la procuror, iar agresorul primește cel mult o amendă, tinzând să aibă un comportament și mai violent pe mai departe. Pentru a oferi un sprijin real este nevoie de suplimentarea măsurilor de protecție a victimelor violenței în familie, dezvoltarea unor servicii sociale specializate și funcționale, de simplificare a procedurilor legale în caz de violență domestică, de suplimentare a numărului de adăposturi pentru victimele violenței în familie și de îmbunătățirea - cel mai important lucru -, de îmbunătățirea colaborării între instituțiile statului: relația cu victima, cu poliția, cu psihologul și chiar cu procurorul, pe mai departe. Din păcate, în România sunt destul de puține organizații neguvernamentale cu activitate în domeniul violenței în familie și al protecției victimelor. Sunt și mai puțini specialiști și de foarte multe ori aceștia nu reușesc să suplinească rolul pe care de fapt statul român ar trebui să-l aibă în această problemă. Este adevărat că în ultimii ani s-au făcut câțiva pași, dar lucrurile se mișcă mult prea încet în comparație sau în relație direct proporțională cu cazurile din ce în ce mai multe din această țară.
|