Eleonora-Carmen Hărău
Eleonora-Carmen Hărău
Ședința Camerei Deputaților din 23 iunie 2016
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.113/29-06-2016
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
19-03-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2016 > 23-06-2016 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 23 iunie 2016

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.6 Eleonora-Carmen Hărău - declarație politică cu privire la o documentare privind necesitatea limitării efectelor inundațiilor;

   

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Are cuvântul doamna deputat Carmen Hărău, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Doamnă deputat, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Când plouă un pic mai mult în județul Hunedoara o iau drumurile, o iau munții la plimbare pe drumurile județe, torentele se revarsă peste culturi și fac prăpăd, văile dau năvală în casa oamenilor și din motivul acesta, pentru că s-a întâmplat în Hunedoara în luna care tocmai trece, am făcut o documentare ale cărei concluzii vreau să le împărtășesc cu dumneavoastră pentru că, din păcate, situația județului Hunedoara nu este singulară. Se întâmplă aceasta la noi, în județ, un județ neinundabil până mai acum vreo 5-6 ani, pentru că infrastructura hidro în județ a devenit practic inexistentă. Deși există canale, construite încă de pe vremea Austro-Ungariei, care preiau apa, surplusul de apă și aveau grijă să ofere apa preluată când se înregistrează surplus în perioadele secetoase, ele sunt acum înierbate și în marea lor majoritate colmatate. Multe dintre ele au fost retrocedate împreună cu proprietatea asupra terenului, cu terenurile aflate în proprietate privată, iar agricultorii le mai folosesc doar ca să-și grănițuiască parcelele de teren, nemaivorbind de diguri, de absența digurilor, nemaivorbind de faptul că inclusiv arterele de circulație noi se construiesc în județul Hunedoara, fără parapeți.

Stimați colegi,

Populația afectată s-a consolat oarecumva cu gândul că li se poate întâmpla așa ceva, iar noi se pare că ne uităm neputincioși la acest fenomen și nu este cazul să facem asta. Ei se mulțumesc cu pumnul de mărunțiș despăgubire pe care-l cerșetoresc și în stânga, și în dreapta, și care nu compensează daunele pe care le înregistrează, pagubele pe care le înregistrează, mulți dintre ei văzându-și prăpădită agoniseala de o viață.

Propun colegilor noștri să ne aplecăm cu toată atenția asupra acestei probleme. La momentul acesta nu există nici măcar conștiința vinovăției sinistraților care nu-și curăță, deși ar fi de datoria lor să o facă, rigolele de pe lângă poartă. Nu există la momentul acesta nici măcar un demers local de educare în sensul asigurării gospodăriilor și nu există la momentul acesta nicio perspectivă, niciun plan sistematic de prevenire a acestor probleme. Documentarea pe care am avut grijă să o fac și în legătură cu care vorbesc acum a fost făcută la ministerul de resort și în administrațiile locale afectate.

Stimați colegi,

Sunt bani europeni... Trebuie să ne aplecăm cu diligență asupra acestei probleme, să vedem care este posibilitatea de a nu sta cu brațele încrucișate și cu gândul la Dumnezeu, în legătură cu aceste calamități naturale. În județul Hunedoara au produs prăpăd cursuri de râu care sunt posibil de sărit de pe un mal pe altul, fără să ai antrenament de atlet de performanță. Este incalificabil ce ni se întâmplă și vă rog frumos să sprijiniți următoarele inițiative pe care le voi avea pe această problemă.

Sunt Carmen Hărău, deputat liberal de Hunedoara.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Vă mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 29 martie 2020, 10:01
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro