Înainte de a da cuvântul domnului președinte Solomon, domnule deputat, îmi cer scuze, numai o secundă. Doamnelor și domnilor deputați, În conformitate cu prevederile art.51 alin.(7) din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, vă prezint Decizia Biroului permanent al Camerei Deputaților privind aplicarea unei sancțiuni disciplinare doamnei deputat Steluța-Gustica Cătăniciu. Astfel, în temeiul art.19 alin. (1) și 51 alin. (4)-(7) din statut, Biroul permanent, în ședința din 21 martie 2016, având în vedere raportul Comisiei juridice, de disciplină și imunități, a decis aplicarea sancțiunii de diminuare a indemnizației de deputat cu 10% pe o perioadă de trei luni doamnei deputat Cătăniciu pentru încălcarea regimului în materia conflictului de interese. Decizia a fost comunicată doamnei deputat. Termenul de contestație împotriva deciziei de sancționare - 15 zile lucrătoare, conform art.52 din Statutul deputaților și al senatorilor. Contestațiile se soluționează de către plenul Camerei Deputaților.
|