Doamna Adriana-Doina Pană: Mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi, Declarația mea politică de astăzi se numește: "Legea dării în plată aduce Apocalipsa". Disperare uriașă în rândurile Patronatului băncilor din România. Atât de mare e disperarea, încât au ieșit cu sloganul: "Legea dării în plată dăunează grav României". Potrivit Patronatului băncilor din România, Legea dării în plată ar conduce la un scenariu apocaliptic: "Va crește avansul pentru credite, va dispărea Programul «Prima Casă», piața imobiliară se va bloca, nu se va mai vinde și nu se va mai cumpăra nimic. Foarte greu se va mai construi ceva, mulți își vor pierde locurile de muncă, vor crește chiriile". Și asta nu e totul. Vă gândeați cumva că interesul băncilor este doar profitul? Vă înșelați amarnic. Potrivit aceluiași comunicat, Patronatul băncilor din România susține: "Pierderea asta o vom plăti cu toții de la buget, din banii țării, din banii noștri. Chiar e o lege bună pentru oameni, una care face ca 19 milioane de români să plătească pentru câteva sute?" Dacă n-ar fi de râs, ar fi de plâns. După ce a recurs la amenințări cu denunțuri la DNA împotriva inițiatorilor Legii dării în plată, printre care mă număr și eu, sistemul bancar și-a schimbat strategia și moare de dragul românilor, continuând presiunea printr-o campanie deosebit de agresivă în mass-media, prin care anunță consecințe apocaliptice în cazul în care legea trece de Parlament. Ce demonstrează acest lucru? Că băncile n-au înțeles nimic din lecția crizei, pe care, tot ele, la modul general au declanșat-o. Au renunțat la atitudinea arogantă, de la adăpostul unor profituri de miliarde făcute inclusiv pe seama celor ale căror vieți au fost distruse de creditele împovărătoare și ne urechează că nu vedem ce catastrofă înseamnă adoptarea legii pentru români. În multe țări civilizate legea se aplică, de exemplu în Statele Unite ale Americii, și poporul american n-a pătimit nimic din scenariul apocaliptic amintit de către Patronatul băncilor din România. Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a declarat: "Băncile să facă planuri de negociere transparentă, care să fie trimise la Banca Națională a României, iar aceste planuri, însușite de industria bancară, ar trebui să facă parte dintr-un cod de conduită al industriei bancare". Este interesant că guvernatorul Isărescu propune acum un cod de conduită și planuri de negociere transparentă care să fie transmise la Banca Națională a României și să fie prinse în acest cod de conduită. De ce nu s-a făcut acest lucru în ultimii cinci ani, de când au fost descoperite clauzele abuzive din contractele de credit? Legea dării în plată este, în primul rând, o lege care să determine o împărțire corectă a riscului între sistemul bancar și clienți. Sistemul bancar nu a acceptat acest lucru, deși au fost numeroase semnale în acest sens. În acest fel, prin Legea dării în plată este atinsă și componenta socială. Băncile, Banca Națională a României și Guvernul marșează pe caracterul exclusiv social pe care ar trebui să-l aibă legea, adică să fie aplicabilă unui număr limitat de persoane, stabilit conform unor criterii cât mai restrictive, ceea ce ar face ca, după câteva pagube colaterale, perfect suportabile, sistemul să nu se schimbe cu absolut nimic, iar consumatorul să fie obligat, în continuare, să accepte dictatura băncilor. Deputat PSD de Bistrița, Doina Pană.
|