Domnul Florin Gheorghe: Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru buget a fost sesizată spre dezbatere în fond, cu proiectul de lege. Conform prevederilor art. 75 din Constituția României, Camera Deputaților este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege, în ședința din 12 octombrie 2015. La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizul favorabil al Comisiei juridice și avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Membrii comisiei au examinat proiectul de lege menționat mai sus, în ședința din 10 noiembrie 2015. La lucrările comisiei și-au înregistrat prezența 31 de deputați, din totalul de 33. În urma examinării și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât cu unanimitate de voturi să supună plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal, cu amendamentele admise prezentate în anexă. În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulțumesc.
|