Domnul Ioan Cupșa: Mulțumesc, domnule președinte. Stimate colege, Stimați colegi, Partidul Național Liberal, așa cum este normal, cum este firesc, va vota pentru ratificarea prezentului acord. Acest acord, în fapt, permite continuarea demersurilor pentru extinderea cadrului legal pentru încheierea în viitorul apropiat și a unui acord bilateral în domeniul militar, așa cum noi am convenit, printr-o scrisoare de intenție care are o oarecare vechime, fiind semnată încă din anul 2010. Nu puteam rata, ca cetățean care vrea mai binele țării, și ca deputat care ocupă vremelnica poziție de președinte al Grupului de prietenie România-Coreea din Parlamentul României, nu puteam rata oportunitatea de a mă adresa dumneavoastră, pentru a sublinia nivelul ridicat care există, privitor la relațiile politice, culturale, economice și de altă natură între cele două țări. De asemenea, nu puteam rata oportunitatea de a încerca să sensibilizez toți decidenții, fie ei decidenți în instituții și autorități publice, fie decidenți în entități private, deci pentru a-i determina să facă ceea ce ține de ei pentru a întări în continuare relațiile, în mod special cele economice și culturale, între cele două părți. Subliniez, de 25 de ani am stabilit relații bilaterale cu Republica Coreea. Deși relațiile noastre sunt "tinere", vedeți ghilimelele de rigoare, avem relații politice de o calitate excepțională cu Republica Coreea. Este singura țară din Asia cu care România a semnat un parteneriat strategic. În 2008 se întâmpla acest lucru. În 2010 am stabilit un plan comun pentru ca acest parteneriat strategic să ducă... să ajungem să ne atingem obiectivele pe care ni le propuneam. Acest plan comun de acțiune, din păcate, cunoaște o oarecare rămânere în urmă, o oarecare încetinire, pe care eu o subliniez, și fac apel ca, încă o dată, toți decidenții, indiferent din care instituții și autorități, fie ele publice, fie, cum spuneam, entități private, să facă ceea ce ține de ei, pentru ca relațiile în mod special economice dar și cele culturale, dintre România și Coreea, să se întărească. Avem relații economice de un anumit nivel, nu aș dori să le calific. Cred că un miliard de dolari schimburi comerciale, în acest moment, între România și Coreea este insuficient. Cred că câteva sute de milioane de euro investiți în economia românească de către investitori coreeni, de asemenea, pot să însemne doar un bun început. Ca atare, așa cum vă spuneam, nu puteam să scap această oportunitate pentru a face un apel, încă o dată, la toți decidenții din această țară, pentru ca întărind relațiile cu Republica Coreea, atât Coreea, Republica Coreea, cât și România să-și atingă mai-binele. Vă mulțumesc.
|