Domnul Mircea-Nicu Toader: În conformitate cu art. 95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, comisiile prezentate de dumneavoastră au primit spre dezbatere în fond Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2014 pentru prelungirea valabilității licențelor de traseu și a programului de transport, în baza cărora se efectuează serviciile regulate de transport de persoane între municipiul București și localitățile din județul Ilfov. Camera Deputaților este Cameră decizională. Proiectul a fost adoptat de Senat în 24 noiembrie 2014. Consiliul Legislativ a avizat favorabil această inițiativă. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2014 pentru prelungirea acestor licențe de traseu, pentru a evita impactul negativ asupra bugetului de stat și diminuarea veniturilor încasate ca urmare a neplății taxelor și impozitelor aferente activităților de transport persoane ce sunt desfășurate în afara și în lipsa cadrului legal în vigoare. În conformitate cu art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru administrație a aprobat în data de 3 iunie 2015. La această comisie au participat 22 de deputați, din 23 de membri. La Comisia pentru transporturi, din 22 de membri au participat toți membrii și au avizat. La Comisia pentru industrii, tot așa, din 18 deputați, 18 au fost prezenți. La lucrările comisiilor au participat, din partea Ministerului Transporturilor, domnul Dragoș Titea, care a și prezentat punctul de vedere al Guvernului. Comisiile au aprobat, cu majoritate de voturi, adoptarea acestui proiect de lege, cu amendamentele admise și respinse prevăzute în Anexa nr. 1 și Anexa nr. 2, care fac parte integrantă din prezentul raport.
|