Plen
Ședința Camerei Deputaților din 27 mai 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.98/04-06-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
12-12-2019 (comună)
12-12-2019 (comună)
12-12-2019 (comună)
11-12-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 27-05-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 27 mai 2015

24. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari (Pl-x 633/2013) (rămasă pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 633/2013

   

Domnul Florin Iordache:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

24. Următoarea, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, Pl-x 633/2013. Are caracter ordinar.

Dacă, din partea inițiatorilor, dorește să ia cineva cuvântul? Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Prezentul proiect de act normativ modifică și completează Legea nr. 230/2007 privind asociațiile de proprietari.

Se știe că pentru angajarea administratorilor în asociațiile de proprietari s-au încheiat convenții civile, și nu contracte de muncă.

Astfel, prin prezentul proiect de lege, se acordă posibilitatea asociațiilor să încheie convenții civile în baza noului Cod civil, precum și contracte de colaborare cu ONG-uri și, de asemenea, contracte de administrare cu persoanele juridice, stimulând, astfel, transformarea cât mai rapidă a asociațiilor de locatari în asociații de proprietari.

Vă mulțumesc și vă rog să votați acest proiect de lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități, care este raportoare pe fond. Îl rog pe domnul deputat Vasile Varga, de la Brăila. Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Varga:

Un raport suplimentar avem aici. Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată în fond cu această propunere.

Senatul a respins această inițiativă legislativă.

Consiliul Legislativ a dat un aviz favorabil.

Guvernul a transmis un punct de vedere negativ, iar Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibrul ecologic a dat, de asemenea, un aviz negativ.

În ședința din 22 aprilie, Camera Deputaților a hotărât retrimiterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea acestei legi Comisiei juridice, de disciplină și imunități, în vederea examinării și depunerii unui nou raport.

Cu unanimitate de voturi, în urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât să emită un raport suplimentar, prin care se menține soluția din raportul inițial, respectiv adoptarea Propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, cu amendamentele admise cuprinse în anexa la raportul inițial.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc mult.

La dezbateri generale, domnul Udriște. Da, imediat...

Trei minute la dezbateri generale, Grupul PNL, primul reprezentant. Aveți voie la doi reprezentanți. Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Udriște:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Așa se întâmplă când, uneori, sunt de neînțeles manifestările unor funcționari din administrația locală sau centrală.

Cu toate că normele legale privind asociațiile de proprietari permit încheierea de contracte sau convenții civile pentru angajarea persoanelor care desfășoară activități administrative, din cauza unei legislații care lasă loc de interpretări, asociațiile de proprietari sunt sancționate în cazul în care încheie contracte sub forma convențiilor civile.

Legislația în domeniul asociațiilor de proprietari, respectiv Legea nr. 230/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1588/2007, precum și prevederile incidente din Codul civil și Codul fiscal permit încheierea de contracte sau convenții civile pentru angajarea administratorului și a personalului de serviciu.

În această situație, considerăm ilegală și abuzivă sancționarea asociațiilor de proprietari care au încheiat convenții civile cu persoanele care desfășoară diferite activități pentru respectivele asociații, în condițiile în care inspectoratele teritoriale de muncă nu țin cont de niciuna dintre aceste prevederi, dând o anumită interpretare textelor din legile incidente - și la acest inspector făceam referire mai devreme.

Propunerea legislativă supusă astăzi dezbaterii Camerei Deputaților are drept scop clarificarea acestor interpretări diferite ale legislației actuale și acordarea posibilității asociațiilor de proprietari să încheie cu personalul administrativ convenții civile, contracte de administrare și contracte de colaborare.

Asociațiile de proprietari dovedesc că oamenii pot crea forme de colaborare și fără intervenția statului.

Eu, personal, cât și membrii Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal încurajăm și susținem orice formă de asociere privată.

De aceea, apreciez ca fiind oportună și necesară inițiativa colegilor noștri și vă invit pe toți să acordăm un vot favorabil acestei inițiative legislative.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Grupul UDMR. Domnul deputat. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Molnar Zsolt:

Domnule președinte,

În primul și în primul rând, aș dori să vă spun că am putea să avem o problemă procedurală în legătură cu această inițiativă, deoarece noi, de la UDMR, am depus o inițiativă cu același conținut în Camera Deputaților și ea figurează la legile respinse.

Totuși, datorită faptului că susținem cu toții acest demers, de a facilita funcționarea asociațiilor de proprietari, am convenit cu inițiatorul să renunțăm la această procedură, pentru că am considerat că este important ca această lege să treacă cât mai devreme, să nu riscăm să ieșim din sesiunea parlamentară de primăvară.

Cum spuneam, facilităm funcționarea asociațiilor de proprietari și este binevenită această propunere, deoarece ea vine de la asociațiile de proprietari. Și, în acest sens, aș dori să-i felicit pe toți cei care s-au implicat, pe toți cei care au lucrat la această inițiativă, care au promovat această inițiativă în rândul parlamentarilor și, evident, pe cei care au preluat ideea, repet, o idee pe care UDMR a depus-o înainte în Parlament.

În acest sens, vă spun că UDMR va susține acest proiect de lege și sper să-l trecem cu succes.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat.

Grupul PNL, a doua intervenție. Hotărâți-vă, domnule deputat, și dumneavoastră, și colega, care... Da, vă mulțumesc. Ați cedat în favoarea colegei. Vă rog, doamnă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Niculina Mocioi:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Grupul parlamentar al PNL susține modificarea Legii nr. 230/2007, având ca obiect de reglementare înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, din mai multe considerente: este necesar un text clar de lege care să permită încheierea de convenții civile pentru personalul care asigură activitatea administrativă, cât și pentru persoanele care execută lucrări de reparații și de întreținere asupra proprietății comune.

În prezent, inspectoratele teritoriale de muncă nu recunosc convențiile civile încheiate de asociațiile de proprietari și personalul deservent și au aplicat numeroase amenzi cuprinse între 10 mii de lei și 20 de mii de lei, obligând, totodată, asociațiile de proprietari să încheie contracte individuale de muncă.

Având în vedere faptul că asociațiile de proprietari sunt persoane juridice nonprofit, există pericolul de a nu mai putea funcționa, în condițiile în care sunt obligate să suporte cheltuieli exagerat de mari, generate de birocrația aferentă pentru încheierea acestor contracte individuale de muncă. Dacă ar respecta reglementările actuale, costurile ar crește enorm și în mod evident s-ar reflecta în factura de întreținere, pe care o plătește lună de lună orice român care locuiește la bloc.

Astfel, pentru o femeie de serviciu, care mătură de câteva ori pe săptămână și un administrator de bloc, ar trebui să mai fie angajate persoane cu pregătire de specialitate, cum ar fi: inspector pentru resurse umane, inspector cu protecția muncii, dar și să achiziționeze echipamente - calculator, imprimantă și alte materiale de birotică.

Având în vedere cele spuse, considerăm că acest proiect de lege este necesar și trebuie adoptat.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Alte intervenții? Domnul deputat Stragea. Vă rog, domnule deputat. Sunteți și inițiator, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin Constantin Stragea:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Mă bucur că această lege, care a provenit, să zic, de la sursă, din problemele cu care se confruntă asociațiile de proprietari în teritoriu, a fost, până la urmă... ajunge să fie supusă plenului, cu aviz favorabil și cu raport favorabil din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități. Felicit pe colegii din Comisia juridică, de disciplină și imunități. Deși această inițiativă, la Senat, a fost respinsă și chiar Guvernul nu era prea entuziasmat de acest proiect, în Comisia juridică, de disciplină și imunități, ținând cont de observațiile Consiliului Legislativ, s-a dat un raport în unanimitate.

Mă bucur încă o dată și vă mulțumesc pentru votul dumneavoastră.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Alte intervenții? Nemaifiind alte intervenții, mergem pe titlul legii.

Dacă la titlul legii sunt observații? Nu sunt.Adoptat.

Articolul unic. Observații? Nu sunt. Adoptat.

Art. 3. Observații? Nu.

Art. 34, nemodificat.

Art. 35, nemodificat, alin. (2), (3), alin. (4), alin. (5), (6).

Vă mulțumesc mult. Rămâne la votul final.

Are un caracter ordinar.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 15 decembrie 2019, 9:44
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro