 |
 |
 |
|
|
|
Ședința Camerei Deputaților din 27 mai 2015
 |
18. |
Dezbaterea Propunerii legislative privind declararea satului Bicaciu, județul Bihor, localitate-martir a luptei anticomuniste (Pl-x 159/2015) (rămasă pentru votul final) |
 |
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache: |
|
|
................................................ |
|
|
19. Următoarea, Propunerea legislativă pentru declararea satului Bicaciu, județul Bihor, localitate-martir în lupta anticomunistă. Îl rog pe domnul Cseke Attila-Zoltán, unul dintre inițiatori. Vă rog. Pl-x 159. Caracter ordinar.
|
|
|
Domnul Cseke Attila-Zoltán: Vă mulțumesc mult. Domnule președinte, Stimați colegi, Proiectul legislativ îl prezint în numele principalului inițiator, domnul deputat Szabó Ödön și al celorlalți coinițiatori semnatari ai acestei propuneri legislative, are ca obiect declararea satului Bicaciu, comuna Gepiu, localitate-martir a luptei anticomuniste, în amintirea a ceea ce s-a întâmplat în anul 1949 în acest sat, mai exact în 2 august 1949, când sistemul nedrept al cotelor agricole impuse țăranilor, agricultorilor din această localitate de către regimul comunist, a atins punctul culminant și când localnicii s-au opus colectivizării și acestor cote înalte de recoltă, autoritățile represive au intervenit. În urma acestei intervenții, au rezultat 4 persoane împușcate, inclusiv un preot, și, în urma anchetelor desfășurate în perioada următoare acelei date de 2 august 1949, zeci de persoane, în totalitate 15 familii de români și maghiari, au fost deportați în regiunea Constanța, la Pecineaga, apoi, mai târziu, la Basarabi și Ovidiu. Prin această propunere legislativă, cu voința dumneavoastră, dorim să aducem o recunoaștere a eroismului manifestat de locuitorii satului Bicaciu, comuna Gepiu, județul Bihor, și un omagiu memoriei celor căzuți în această luptă anticomunistă. Vă mulțumesc mult.
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Și eu vă mulțumesc. Din partea Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, să se prezinte raportul. Colegii din Comisia pentru administrație... Îl rog pe domnul secretar să prezinte raportul, pe domnul Marcel Ciolacu.
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Notă asupra Propunerii legislative privind declararea satului Bicaciu, județul Bihor, localitate-martir a luptei anticomuniste. Camera Deputaților este Cameră decizională. Senatul a respins propunerea legislativă în ședința din 25 februarie. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare declararea satului Bicaciu, județul Bihor, localitate-martir a luptei anticomuniste. A avut avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități și propunerea a fost examinată în ședința din 12 mai. S-a hotărât, cu unanimitate de voturi, să se supună plenului Camerei Deputaților adoptarea Propunerii legislative privind declararea satului Bicaciu, județul Bihor, localitate-martir a luptei anticomuniste, cu amendamente admise, prezentate în anexă. Legea are caracter ordinar. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulțumesc. La dezbateri generale dacă vrea să ia cuvântul cineva? Îl rog pe domnul deputat Ioan Cupșa, Grupul PNL. Vă rog, domnule deputat.
|
|
|
Domnul Ioan Cupșa: Vă mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi, vă vorbesc astăzi în calitatea de coinițiator al acestei inițiative legislative și, de asemenea în reprezentarea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal. Acest act normativ, pe de o parte, este un act reparatoriu, un act reparatoriu pentru oamenii unei mici colectivități, pentru urmașii celor care au suferit ca urmare a atrocităților săvârșite de către comuniști, dar, pe de altă parte, acest act normativ traduce în practică, materializează o obligație pe care cu toții o avem - trebuie să ne amintim. Trebuie să ne amintim, chiar dacă cu durere uneori, trebuie să ne revoltăm, amintindu-ne, dar trebuie să ne amintim de ororile "ismului". De data aceasta este comunismul. Trebuie să ne amintim de ororile comunismului, de crimele, atrocitățile săvârșite în numele unei ideologii - de data asta este comunismul -, de un fel sau altul trebuie să fie aceste ideologii, pentru că aceste amintiri trebuie să rămână în istoria cunoscută. Suntem datori să ne reamintim, suntem datori să le amintim generațiilor tinere, așa cum suntem datori să lăsăm urme. Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal va vota pentru adoptarea acestei inițiative legislative. Vă mulțumesc. (Aplauze.)
|
|
|
Domnul Florin Iordache: Vă mulțumesc. Alte intervenții dacă sunt? Nemaifiind alte intervenții, mergem pe titlul legii. Dacă la titlu sunt observații? Nu. La articolul unic, observații? Nu. Rămâne la votul final. Are caracter ordinar. Procedură. Îl rog pe domnul Marian Neacșu, liderul Grupului PSD. Vă rog, domnule deputat.
|
|
|