Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 12-05-2015

Ședința Camerei Deputaților din 12 mai 2015

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.18 Eleonora-Carmen Hărău - declarație politică referitoare la situația Complexului Energetic Hunedoara;

   

Doamna Rodica Nassar:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Are cuvântul doamna deputat Carmen Hărău. Urmează doamna deputat Grecea Maria.

Video in format Flash/IOS

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Stimați colegi,

Am venit să vă spun astăzi că energeticienii din Hunedoara sunt în stradă. Pichetează prefectura. Nimic nou sub soare, veți putea spune dumneavoastră. Adesea, oamenii care au ceva de revendicat ies în stradă. Har Domnului, avem democrație. Dar sunt în fața dumneavoastră, dragi colegi, ca să punctez un moment crucial în istoria economică a județului Hunedoara, și anume: a treia mare lovitură pe care acest județ o primește după 1989.

La începutul anilor 1990, dragi prieteni, județul Hunedoara începea să rămână, puțin câte puțin, fără minerit. Spre mijlocul anilor '90, procesul s-a fundamentat, au rămas, izolat, niște rămășițe a ceea ce însemna industria extractivă hunedoreană care vor fi în momentul acesta, odată cu energeticienii, lichidat.

La începutul anilor 2000, județul Hunedoara primea o a doua lovitură consistentă: se distrugea siderurgia hunedoreană. Întreprinderi fanion ale industriei hunedorene, ale industriei naționale, întreprinderi care au fabricat oțelul cu care s-a construit o industrie și s-a construit o țară picau, fără drept de apel, sub securea unei politici, atenție!, social-democrate.

În momentul acesta, le-a venit rândul energeticienilor. S-a făcut vorbire și nu vreau să revin despre lipsa unei viziuni de strategie energetică națională, despre faptul că Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană impută aceste lucruri, știu eu cel puțin, acesta fiind al treilea an de când sunt parlamentar. S-a făcut vorbire despre un ajutor de stat care continuă să întârzie, despre o amendă de 120 de milioane de euro pe care România o va plăti pentru faptul că Complexul Energetic Hunedoara nu primește acest ajutor de stat.

Știm cu toții că acest ajutor nu este de fapt decât un paliativ. Și vă rog să mă credeți, comunic de la fața locului, de la Hunedoara, că agenții economici care fură munca și sufletul hunedorenilor și o transferă fără cine știe ce echivalent valoric sub formă de fier vechi peste hotare se învârt deja ca vulturii în jurul unui animal rănit. Complexul Energetic Hunedoara și energeticienii care sunt acum în stradă și pichetează prefectura par a fi condamnați.

Dragi colegi,

Am venit acum doi ani și un pic în Parlament cu dorința fierbinte să muncesc pentru județul meu. Dar am mai venit având în minte o întrebare: cum se poate ca politica de stânga, politica social-democrată să decimeze cu atâta cinism și nepăsare o categorie profesională pe care ar trebui să o apere, respectiv muncitorimea română. Răspunsul meu este clar: politica de stânga postrevoluționară în România a avut mare deficit de dragoste de țară, de dragoste de români, de dragoste de muncitori. Dacă aveți alte răspunsuri, le aștept cu drag și le aștept sub forma salvării unei structuri care produce 7% din energia României, care are 6.500 de locuri de muncă. Aștept răspunsul dumneavoastră sub forma unor politici economice concrete în favoarea oamenilor care se găsesc acum în stradă, în fața Prefecturii de la Hunedoara.

Sunt Carmen Hărău, deputatul hunedorenilor, și vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Rodica Nassar:

Mulțumim și noi, doamnă deputat.