Plen
Ședința Camerei Deputaților din 25 februarie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.24/06-03-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
12-04-2021
07-04-2021
06-04-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 25-02-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 25 februarie 2015

14. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.67/2014 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale pentru Societatea "Complexul Energetic Hunedoara" - S.A. (PL-x 538/2014). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 538/2014

   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

14. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.67/2014 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale pentru Societatea "Complexul Energetic Hunedoara" - S.A.

Raportul nu are amendamente. Procedura este de urgență. Caracter ordinar.

Guvernul României.

Video in format Flash/IOS

Domnul Anca-Laura Ionescu (secretar de stat, Ministerul Energiei, IMM-urilor și Mediului de Afaceri):

Mulțumesc, domnule președinte.

Anca-Laura Ionescu, secretar de stat la Ministerul Energiei, IMM-urilor și Mediului de Afaceri.

Scopul prezentului proiect de act normativ este de a contribui la reducerea arieratelor în economie și de a crește atractivitatea la privatizare a Societății "Complexul Energetic Hunedoara" - S.A., societate aflată în procedură de administrare specială, în temeiul prevederilor Legii nr.137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare.

În scopul diminuării simultane a datoriilor Societății "Complexul Energetic Hunedoara" - S.A., către Compania Națională a Huilei S.A. și a debitorilor Companiei Naționale a Huilei către bugetul general consolidat administrat de ANAF, se propune aplicarea mecanismului de transmitere a obligațiilor debitorului inițial către noul debitor Societatea "Complexul Energetic Hunedoara" - S.A.

Vă rog să acceptați această propunere de act normativ.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Comisia pentru buget sau Comisia pentru politică economică care au făcut raportul comun.

Doamna deputat Ana Birchall.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ana Birchall:

Mulțumesc mult, domnule președinte.

În conformitate cu prevederilor art.95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare și Comisia pentru buget, finanțe și bănci au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu acest proiect de lege.

Conform prevederilor art.75 din Constituția României, republicată, și ale art.92 alin.(9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaților, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 2 decembrie 2014.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect de lege cu observații.

Comisia juridică, de disciplină și imunități a avizat favorabil.

Comisia pentru industrii și servicii a avizat favorabil.

În conformitate cu prevederile art.61 și 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, membrii celor două comisii au examinat această inițiativă legislativă în ședințe separate. Astfel, membrii Comisiei pentru buget, finanțe și bănci au examinat această inițiativă legislativă și documentele conexe în ședința din 10 februarie 2015, iar membrii Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare au examinat acest proiect de lege în ședința din 17 februarie 2015.

Din totalul de 34 de membri ai Comisiei pentru buget, finanțe și bănci și-au înregistrat prezența toți deputații, iar din numărul total de 26 de membri ai Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare, au participat la dezbateri 23 de deputați.

În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât cu majoritate de voturi să supună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare acest proiect de lege, în forma adoptată de Senat.

În raport cu obiectul și conținutul său, această inițiativă legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Dezbateri.

Domnul deputat Nistor. Deputat de Hunedoara, de fapt. Și colegiu.

Aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurențiu Nistor:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Vreau să mulțumesc pentru acest proiect de lege, pentru această inițiativă și doresc să informez plenul că Complexul Energetic Hunedoara este constituit prin divizarea fostului CNH, care avea la perioada respectivă șapte mine, dintre care patru mine viabile, și cele două termocentrale, termocentrala de la Paroșeni și termocentrala de la Mintia, împreună cu cele patru mine viabile au format noul Complex Energetic Hunedoara.

Inițiativa legislativă vine în ajutorul acestui complex energetic și vreau să mulțumesc pe această cale Guvernului României pentru modul în care a înțeles că strategia energetică națională nu poate fi ținută decât și cu ajutorul acestui complex energetic.

De multe ori poate greșim când gândim că putem produce energie numai pe bază hidro, nucleară sau eoliană. Cred că siguranța în sistemul energetic este stabilită, așa cum este în toate țările Uniunii Europene și în toate statele dezvoltate, prin folosirea cărbunelui și vreau să vă spun și dumneavoastră, plenului, că în Valea Jiului există proiect și există șanse, deoarece rezerva de cărbune din Valea Jiului este cel puțin de acum încolo 100 de ani.

Faptul în sine că prin proiectul de lege se propune ca acest Complex Energetic Hunedoara să fie reeșalonat cu datoriile pe care le-a luat de la fostul CNH este un lucru benefic pentru complex, este un lucru benefic pentru a se putea dezvolta în continuare și, de ce nu, este benefic pentru privatizarea sa în continuare și este atractiv dacă putem să îl scoatem din această situație.

Încă o dată vă mulțumesc, stimați colegi, și sper că acest proiect de lege este de interesul tuturor parlamentarilor, nu numai politic, ci este de interes național pentru țară.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Dezbateri.

Doamna deputat.

Video in format Flash/IOS

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Despre Complexul Energetic Hunedoara, despre care colegul meu de la PSD vorbește atât de optimist, am auzit cu toții de puțină vreme, mai precis la ultima misiune a Fondului Monetar Internațional și a Comisiei Europene, care au solicitat, cu subiect și predicat, lichidarea Complexului Energetic Hunedoara.

În Comisia pentru buget, finanțe, Troica a motivat acest lucru prin faptul că până la acest moment, după trei ani de tărăgănări, 2012-2013-2014, Guvernul României n-a prezentat o strategie de salvare credibilă a acestei companii, parte a strategiei energetice naționale, care și ea lipsește.

Și atunci vreau să vă spun eu, parlamentar hunedorean, că există un clivaj flagrant între vorbă și faptă, iar faptele derulate de către Guvernul României în legătură cu Complexul Energetic Hunedoara sunt de această natură: nu se poate face, stimați colegi, program viabil pentru că asta ar însemna să se recunoască faptul că de zeci de ani, în fieful PSD, Compania Huilei și aceste structuri energetice sunt drastic căpușate. Pe două căi căpușate: căpușate prin companii care pur și simplu risipesc și își însușesc banii statului punând în mare pericol viața minerilor - când veți auzi despre accidente în mine, vă rog să v-aduceți aminte de acest discurs - și despre faptul că banii cu care viața minerilor ar fi putut fi salvată sunt în buzunarele căpușelor; și căpușate și din alt punct de vedere, sub aspectul numirii la conducerea acestor structuri energetice, politic, fără niciun fel de pregătire profesională, a tot felul de aventurieri care de zeci de ani de zile își bat joc de structurile energetice din Valea Jiului și de termocentrale.

Așa stând lucrurile, fac un apel la Guvernul României să pună în acord declarațiile lăudabile pe care le face cu măsurile de politică economică concretă, folositoare Văii Jiului și folositoare acestui complex energetic care sub absolut, absolut necesare.

Din punctul nostru de vedere, al Partidului Național Liberal, vom vota acest act normativ, deși știm că o parte din arieratele și din sumele transferate Agenției Naționale de Administrare Fiscală sunt în buzunarul unor oameni care n-ar trebui să aibă în buzunar acești bani. O vom vota ca etapă de sprijinire a privatizării Complexului energetic, însă, atenție: vom monitoriza situația, stimați colegi, nefiind dispuși deloc să cauționăm dezinteresul și lipsa de responsabilitate în legătură cu Complexul Energetic Hunedoara a arcului guvernamental. Reamintesc tuturor faptul că sunt 6500 de angajați acolo și că 7% din energia acestei țări este produsă, în anul 2014, de Complexul energetic din Hunedoara.

Vă mulțumesc. (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

E ziua plăcerii de a vorbi astăzi, văd.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil Niță:

Mulțumesc frumos, domnule președinte.

Este interesant că ies eu, brașovean, să spun două lucruri, pe procedură, despre modul în care colega parlamentară abordează chestiuni legate de unitatea economică a României.

Eu cred că trebuie să vorbim despre economia României, despre unitățile, părți ale economiei României, să vorbim nu ca de fief al PSD, al PDL, al PNL, noi trebuie să vorbim despre părți ale României, ale românilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tinel Gheorghe (din bancă):

Care este procedura?

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil Niță:

Imediat vă explic.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Nu dialogați cu sala. Aveți dreptul să luați cuvântul cât doriți la dezbateri generale. Vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil Niță:

Deci, din acest punct de vedere eu consider că intervenția colegei este total eronată. Ea ar trebui să vorbească de unități economice ale României ca ale românilor, ca ale hunedorenilor, în niciun caz de fiefuri ale unor grupări politice. Asta spune foarte mult despre mentalitatea pe care ați avut-o până acum.

(Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Domnul Cernea, vă rog frumos. Domnul Remus Cernea.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Stimați colegi,

Am trăit în județul Hunedoara timp de 14 ani, sunt puternic legat afectiv de această zonă, am trăit la Deva, dar Hunedoara este un oraș foarte apropiat. Îmi doresc și le doresc tuturor celor care trăiesc în acea zonă tot binele din lume.

În același timp, cred că trebuie să fim realiști: susținerea acestui complex energetic este doar o soluție temporară. Pe lângă beneficiile, să spunem, pe care le-ar aduce sistemului energetic, complexul generează foarte multă poluare. Sunt foarte mulți oameni care sunt afectați, sănătatea lor este afectată pentru că lucrează în mină pentru a produce acel cărbune necesar. Or, eu sper să construim o economie și o societate în care oamenii să nu-și mai sacrifice sănătatea pentru a obține în acest caz, iată, energie.

Așadar, pe termen mediu și lung, sper ca strategia energetică a României să fie una vizionară, să insiste în mult mai mare măsură pe surse regenerabile de energie, pe surse nepoluante, pe surse care nu prezintă risc precum energia nucleară. În plus, veți vedea, o să mai treacă doi-trei ani și va fi nevoie de o nouă măsură de ștergere a unor datorii, tocmai pentru că, din nefericire, și acest complex nu are un randament crescut, iar costurile implicate vor fi în permanență foarte mari. Nu întâmplător instituții internaționale cer României închiderea lui, pentru că economic va avea în permanență mari probleme, și din cauza căpușării, așa cum foarte bine s-a spus, dar și obiectiv vorbind acest complex, din nefericire, realist vorbind, nu se va susține pe termen lung. Sper să fiți cu toții conștienți de acest lucru.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Nu sunt amendamente. Legea merge la votul final.

Are caracter ordinar.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 13 aprilie 2021, 13:40
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro