Domnul Viorel Ștefan: Vă mulțumesc, domnule președinte. În conformitate cu prevederile art.95 și ale art.115 din Regulamentul Camerei, Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgență. Proiectul de lege a fost adoptat în Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, fără amendamente. Conform prevederilor constituționale, Camera Deputaților este Cameră decizională. La întocmirea raportului, comisiile noastre au avut în vedere avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități și avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Proiectul are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.43/2014 privind durata unor contracte de închiriere pentru suprafețele locative cu destinația de locuințe. Ținându-se seama de necesitatea asigurării continuității folosinței spațiilor cu destinația de locuințe aflate în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale, precum și a cadrului legal corespunzător ce propune stabilirea unui termen de 5 ani a valabilității contractelor de închiriere legal încheiate, acest demers legislativ are la bază preîntâmpinarea unor efecte grave asupra nevoilor locative ale chiriașilor aflați în această categorie de imobile, după cum rezultă și din numeroasele solicitări primite de la primării. Potrivit prevederilor art.61-art.63 din Regulamentul Camerei, comisiile au examinat proiectul de lege în ședințe separate. În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii comisiilor au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului, în forma aprobată de Senat, fără amendamente deci. În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulțumesc.
|