Plen
Ședința Camerei Deputaților din 9 februarie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.12/19-02-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 09-02-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 9 februarie 2015

6. Prezentarea solicitării nr.326/C/2015 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, referitoare la formularea cererii de urmărire penală împotriva doamnei deputat Udrea Elena Gabriela, fost ministru al dezvoltării regionale și turismului, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în dosarul nr.50/P/2014 al Direcției Naționale Anticorupție.
Prezentarea Raportului Comisiei juridice privind solicitarea. Dezbaterea și adoptarea Proiectului de Hotărâre a Camerei Deputaților privind cererea de urmărire penală a doamnei deputat Udrea Elena Gabriela, fost ministru al dezvoltării regionale și turismului, membru al Camerei Deputaților. (PHCD 8/2015)
 
consultă fișa PHC nr. 8/2015

   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Solicitarea nr.326/C/2015 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitoare la formularea cererii de urmărire penală împotriva doamnei deputat Udrea Elena Gabriela, fost ministru al dezvoltării regionale și turismului, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită care face obiectul dosarului nr.50/P/2014 al Direcției Naționale Anticorupție.

Raportul comisiei va fi însoțit de proiectul hotărârii - Proiectul de Hotărâre a Camerei Deputaților.

Vă dau citire solicitării Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

"În temeiul art.102 alin.(2) din Constituția României, art.3 alin.(4) Cod de procedură penală, art.12 și 19 din Legea nr.115/1999 și al Deciziei Curții Constituționale nr.270/10 martie 2008, în vederea formulării cererii de efectuare a urmăririi penale față de Udrea Elena Gabriela, fost ministru al dezvoltării regionale și turismului și actual membru al Camerei Deputaților, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută la art.289 alin.(1) Cod penal raportat la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.5 Cod penal în perioada în care a avut calitatea de membru al - de ministru, scuzați-mă, al dezvoltării regionale și turismului."

Atașăm: referatul întocmit de procurorul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție care efectuează cercetări în cauză și copia ordonanței prin care s-a dispus extinderea urmăririi penale, precum și a materialului probator din Dosarul nr.50/P/2011 cu privire la faptele descrise; aceleași nouă volume.

Domnul vicepreședinte!

Domnul Mircovici, anunțați prezența.

Numai o secundă.

La primul vot câți au fost prezenți?

Video in format Flash/IOS

Domnul Niculae Mircovici:

Domnule președinte,

La primul vot au fost 343 de deputați.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

343. Vă anunț, cvorumul este 199 după ce domnul deputat Petre Roman... Vă rog?

Până acum a fost 200. Suntem 397 de colegi după ce domnul deputat Petre Roman nu mai este membru al Camerei Deputaților. Asta înseamnă cvorum de 199 pentru cei care fac o aritmetică simplă.

Domnule vicepreședinte, vă rog frumos să prezentați raportul și proiectul de hotărâre.

Îl mai rog o dată pe domnul Mircovici să se uite la prezență, ca să nu facem o greșeală.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Mulțumesc frumos, domnule președinte.

Raport asupra scrisorii domnului Tiberiu Nițu, Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, referitoare la formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva doamnei deputat Udrea Elena Gabriela, fost ministru al dezvoltării regionale și turismului.

În temeiul art.157 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Biroul permanent a stabilit ca această scrisoare, împreună cu documentele anexate acesteia, să fie trimise spre examinare Comisiei juridice, de disciplină și imunități pentru întocmirea raportului și a proiectului de hotărâre ce urmează a fi înaintate plenului Camerei Deputaților.

La dezbaterile, din cadrul Comisiei juridice a participat și doamna deputat Elena Gabriela Udrea, fost ministru al dezvoltării regionale și turismului, însoțită de domnul Chiciu Alexandru, de doamna Rădulescu Alexandra și de domnul Striblea Marius Sebastian, avocați împuterniciți să desfășoare asistență juridică și de reprezentare.

La dezbaterile comisiei au fost prezenți 22 de deputați din totalul de 26 de membri ai comisiei.

Rezultatul votului a fost următorul: 20 de voturi pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale, o abținere și un vot anulat.

Având în vedere rezultatul votului, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât să înainteze Biroului permanent al Camerei Deputaților raportul Comisiei juridice, de disciplină și imunități, însoțit de proiectul de hotărâre solicitat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Proiectul de hotărâre.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Hotărâre

privind cererea de urmărire penală a doamnei deputat Udrea Elena Gabriela, fost ministru al dezvoltării regionale și turismului, membru al Camerei Deputaților

Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre

Articol unic: Camera Deputaților cere urmărirea penală a doamnei deputat Udrea Elena Gabriela, fost ministru al dezvoltării regionale și turismului, pentru faptele care fac obiectul dosarului nr.50/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din data de astăzi, 2015, cu respectarea prevederilor art.76 alin.(2) din Constituția României republicată, și ale art.156 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr.8/1994, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Ștefan Zgonea

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Aceeași procedură. Doamna deputat Elena Udrea, dacă dorește să intervină.

Domnul deputat Mircovici reconfirmă 343 de deputați la primul vot.

Deci doamna Udrea nu mai dorește să intervină.

Dacă grupurile politice parlamentare doresc să intervină.

Bun! Nu sunt intervenții.

Domnul deputat Mircovici, vă rog frumos să citiți din nou prezența pentru cel de-al doilea vot în dosarul, așa cum spuneam, 326/C/2015.

Deputații de la Comisia de numărare o să voteze la final, când vin.

Domnul Mircovici.

Dați-i lista! Domnule Popescu, lista cu membrii Comisiei de numărare.

Domnule Mircovici, citiți lista, că îi spuneți după aceea. Spuneți absent și după aceea spuneți că sunt membrii comisiei.

Video in format Flash/IOS

Domnul Niculae Mircovici:

Să-i caut pe fiecare. Până-i găsesc durează mai mult decât dacă-i iau acum.

Stimați colegi,

Încă o dată, vă rog foarte mult să fiți atenți la mine.

Adam Luminița-Pachel - absentă
Adăscăliței Constantin - prezent

Cei care sunt în Comisia de numărare a voturilor, rog liderii de grup să mă atenționeze când ajung la ei să nu-i trec absenți.

Alexe Costel - prezent
Alexe Florin-Alexandru - prezent
Almăjanu Marin - prezent
Amet Varol - prezent
Anastase Roberta Alma - absentă
Andea Petru - prezent
Andronache Gabriel - prezent
Anghel Gabriela-Lola - absentă
Antal István - prezent
Anton Marin - prezent
Anușca Roxana-Florentina - prezentă
Ardeleanu Sanda-Maria - prezentă
Arsene Ionel - prezent
Avram Constantin - prezent
Avram Marian - absent
Axente Ioan - prezent
Babuș Radu - absent
Balan Ioan - prezent
Baltă Mihai - prezent
Băișanu Ștefan-Alexandru - prezent
Bălan Ion - prezent
Bănicioiu Nicolae - prezent
Bărbulescu Daniel-Ionuț - prezent
Bejinariu Eugen - prezent
Benga Ioan - prezent
Berci Vasile - prezent
Birchall Ana - prezentă
Bîrsășteanu Florică - prezent
Blăjuț Viorel-Ionel - prezent
Blănariu Valentin - prezent
Boboc Valentin Gabriel - prezent
Bode Lucian Nicolae - prezent
Bogdan Gheorghe-Dănuț - prezent
Bogdănici Camelia-Margareta - prezentă
Boghicevici Claudia - prezentă
Bónis István - prezent, la comisia de numărare, va veni să voteze
Borbély László - prezent
Bordeianu Dan - prezent
Bot Octavian - absent
Bucur Constantin-Alin - absent
Bucura-Oprescu Simona - prezentă
Budurescu Daniel-Stamate - prezent
Buican Cristian - prezent
Buicu Corneliu-Florin - prezent
Burlacu Ștefan - prezent
Calimente Mihăiță - prezent
Caloianu Mario-Ernest - prezent
Calotă Florică Ică - prezent
Canacheu Costică - prezent
Cazan Mircea-Vasile - absent
Călin Ion - prezent
Căprar Dorel-Gheorghe - prezent
Cătăniciu Steluța-Gustica - prezentă
Cernea Remus-Florinel - prezent
Chebac Eugen - prezent
Cherecheș Florica - prezentă
Chiriță Dumitru - prezent
Chirteș Ioan-Cristian - absent
Chirvăsuță Laurențiu - prezent
Chițoiu Daniel - prezent
Cioată Cezar - prezent
Ciobanu Gheorghe - prezent
Ciobanu Liliana - prezentă
Ciocan Dan - prezent
Ciofu Tamara-Dorina - prezentă
Ciolacu Ion-Marcel - prezent
Ciubotaru Lucian-Manuel - prezent
Ciucă Liviu-Bogdan - prezent
Ciuhodaru Tudor - prezent
Bogdan Gheorghe-Dănuț - prezent

Vă rog să aveți răbdare, să fiți prezenți când vă vine rândul la vot.

Ciurariu Florin - prezent
Cocei Erland - prezent
Codîrlă Liviu - prezent
Comșa Cornel-George - prezent
Condurățeanu Andrei-Răzvan - prezent
Constantin Daniel - absent
Cosma Vlad-Alexandru - absent
Costin Gheorghe - prezent
Covaci Dorel - prezent
Cozmanciuc Corneliu-Mugurel - prezent
Crăciunescu Grigore - prezent
Cristea Aurelia - prezentă
Cristea Victor - prezent
Cristian Horia - prezent
Cseke Attila-Zoltan - prezent
Culețu Dănuț - prezent
Cupă Ion - prezent
Cupșa Ioan - prezent
Daea Petre - prezent
Dalca Ștefan-Petru - prezent
Dascălu Constantin - prezent
Deaconu Mihai - prezent
Delureanu Virgil - prezent
Diaconu Adrian-Nicolae - prezent
Diaconu Mihai-Bogdan - prezent
Dima Toader - prezent
Diniță Ion - prezent
Dîrzu Ioan - prezent
Doboș Anton - prezent
Dobre Mircea-Titus - prezent
Dobre Victor Paul - prezent
Dobrinescu Traian - prezent
Dolha Mircea - prezent
Dolha Nechita-Stelian - prezent
Dolineaschi Andrei - prezent
Donțu Mihai-Aurel - prezent
Dragnea Nicolae-Liviu - absent
Dragomir Gheorghe - prezent
Dragomir Maria - absentă
Dragomir Viorel Marian - prezent
Drăghici Mircea-Gheorghe - prezent
Drăghici Sonia-Maria - prezentă
Drăgușanu Vasile-Cătălin - prezent
Dumbrăvanu Paul - prezent
Dumitrache Ileana Cristina - prezentă
Dumitru Georgică - absent
Dumitru Ioana-Jenica - prezentă
Dumitru Ovidiu-Ioan - absent
Dușa Mircea - absent
Emacu Gheorghe - prezent
Enache Marian - prezent
Enea Constantin-Cosmin - prezent
Eparu Ion - prezent
Erdei Dolóczki István - prezent
Fejér László-Ődőn - prezent
Fenechiu Cătălin-Daniel - prezent
Firczak Gheorghe - prezent
Florea Damian - prezent
Florea Daniel - prezent
Fonta Nuțu - prezent
Frăticiu Gheorghe - prezent
Galan Constantin - prezent
Ganț Ovidiu Victor - prezent
Gavrilescu Grațiela Leocadia - prezentă, doamna ministru, iertați-mă.
Găină Mihăiță - prezent
Geantă Florian Daniel - prezent
Gerea Andrei Dominic - misiune, elegație, absent
Gheorghe Andrei Daniel - prezent
Gheorghe Florin - prezent
Gheorghe Tinel - prezent
Ghera Giureci-Slobodan - prezent
Ghiță Sebastian-Aurelian - absent
Ghiveciu Marian - prezent
Gireadă Dumitru-Verginel - prezent
Gliga Vasile Ghiorghe - prezent
Gorghiu Alina-Ștefania - prezentă
Grama Horia - prezent
Grecea Maria - prezentă
Grindeanu Sorin Mihai - prezent, domnule ministru
Gudu Vasile - prezent
Gunia Dragoș-Ionel - prezent
Guran Virgil - prezent
Gurzău Adrian - prezent
Gust Băloșin Florentin - prezent
Gvozdenovici Slavomir - prezent
Harbuz Liviu - prezent
Hărău Eleonora-Carmen - prezentă
Holban Titi - prezent
Horga Vasile - prezent
Hulea Ioan - absent
Iacoban Sorin-Avram - prezent
Iacob Ridzi Monica Maria - absentă
Ialomițianu Gheorghe - prezent
Iancu Iulian - prezent
Iane Daniel - prezent
Iane Ovidiu-Cristian - prezent
Ibram Iusein - prezent
Ignat Miron - prezent
Iliuță Vasile - absent
Intotero Natalia-Elena - prezentă
Ionescu Aurelian - prezent
Ionescu George - prezent
Iordache Florin - prezent
Irimie Vicențiu-Mircea - prezent
Iriza Scarlat - prezent
Ispir Raluca-Cristina - prezentă
Itu Cornel - prezent
Kelemen Atilla-Béla-László - absent
Kelemen Hunor - prezent

Nu. Absent. Și Kelemen Atilla-László-Béla și Kelemen Hunor da? Am înțeles.

Kelemen Hunor - absent
Kerekes Károly - prezent
Kereskényi Gábor - prezent
Khraibani Camelia - prezentă
Korodi Attila - prezent
Laza-Matiuța Liviu - prezent
Longher Ghervazen - prezent
Lubanovici Mircea - prezent
Lupu Mihai - prezent
Man Mircea - prezent
Manda Iulian Claudiu - prezent
Manea Victor-Gheorghe - prezent
Manolache Marius - prezent
Manolescu Oana - prezentă
Hărău Eleonora-Carmen - prezentă
Marcoci Vlad - prezent
Marcu Nicu - prezent
Marcu Viorica - prezentă
Marian Ion Cristinel - prezent
Marica Petru-Sorin - prezent
Marin Gheorghe - prezent
Marin Laura - prezentă
Markó Attila-Gabor - absent
Marocico Ion - prezent
Martin Eduard-Stelian - absent
Márton Árpád-Francisc - prezent
Máté András-Levente - prezent
Matei Călin-Vasile-Andrei - prezent
Mazilu Constantin - absent
Măduța Flavius-Luigi - prezent
Melinte Ion - prezent
Merka Adrian-Miroslav - prezent
Mihai Aurelian - prezent
Mihăilă Ioan - absent
Mihăilescu Ion-Bogdan - prezent
Militaru Lucian - prezent
Mincă Liliana - prezentă
Mircovici Niculae - prezent
Mironescu Răzvan Horia - prezent
Mitrea Manuela - prezentă
Mîrza Gavril - prezent
Mocanu Adrian - prezent
Mocanu Vasile - absent
Mocioalcă Ion - prezent
Mocioi Niculina - prezentă
Moisii Constantin - prezent
Moldovan Carmen Ileana - prezentă
Moldovan Ioan - prezent
Moldovan Iosif - prezent
Molnar Zsolt - prezent
Motreanu Dan-Ștefan - prezent
Moț Constantin-Stelian-Emil - prezent
Movilă Petru - prezent
Muntean Mircia - prezent
Munteanu Ioan - prezent
Murgu Neagu - prezent
Nassar Rodica - prezentă
Nazare Alexandru - prezent
Neacșu Marian - prezent
Necula Cosmin - prezent
Negruț Clement - prezent
Negruț Cornelia - prezentă
Nica Nicolae-Ciprian - prezent
Nichita Cristina - prezentă
Nicoară Romeo Florin - prezent
Nicolae Alexandri - prezent
Nicolae Florian - prezent
Nicolăescu Gheorghe-Eugen - prezent
Nicolescu Theodor-Cătălin - prezent

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnilor deputați, vă rog frumos să-l lăsați pe domnul Mircovici, că iar începe vreun scandal pe undeva că au fost două voturi în plus sau în minus!

Video in format Flash/IOS

Domnul Niculae Mircovici:

Nu, domnule președinte, nu îi accept, îi dau deoparte de aici! Ne oprim.

Nicolicea Eugen - prezent
Niculae Aurel - prezent
Niculescu Dumitru - absent
Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae - prezent
Niculescu-Mizil Ștefănescu Oana - absentă
Nistor Gheorghe-Vlad - prezent
Nistor Laurențiu - prezent
Nistor Marioara - prezentă
Niță Constantin - prezent
Niță Emil - prezent
Nosa Iuliu - prezent
Oajdea Daniel Vasile - prezent
Ochi Ion - prezent
Oltean Ioan - prezent
Orban Ludovic - prezent
Oros Nechita-Adrian - absent
Palașcă Viorel - prezent
Palăr Ionel - prezent
Paleologu Theodor - absent
Pambuccian Varujan - prezent
Pană Adriana-Doina - prezentă
Pardău Dumitru - prezent
Paul Maria-Andreea - prezentă
Păun Nicolae - prezent
Pârgaru Ion - prezent
Pâslaru Florin-Costin - prezent
Peia Ninel - prezent
Petrea Dorin Silviu - prezent
Petrescu Petre - prezent
Petric Octavian - prezent
Pistru-Popa Eusebiu-Manea - absent
Plumb Rovana - absentă, la Guvern
Pocora Cristina-Ancuța - prezentă
Podașcă Gabriela-Maria - prezentă
Ponta Victor-Viorel - absent
Pop Georgian - prezent
Popa Octavian-Marius - prezent
Popa Radu Mihai - prezent
Popeangă Vasile - prezent
Popescu Dan-Cristian - absent
Popescu Dumitru-Iulian - prezent
Popescu Florin Aurelian - absent
Popoviciu Alin Augustin Florin - prezent
Potor Călin - prezent
Preda Cezar-Florin - prezent
Pușcaș Iacob - prezent
Raețchi Ovidiu Alexandru - prezent
Răducanu Ion - prezent
Rădulescu Cătălin-Marian - prezent
Rădulescu Constantin - prezent
Rădulescu Romeo - prezent
Rățoi Neculai - prezent
Resmeriță Cornel-Cristian - absent
Rizea Cristian - prezent
Roman Cristian-Constantin - absent
Roman Gheorghe - prezent
Roman Ioan Sorin - absent
Roman Victor - prezent
Roșca Lucreția - prezentă
Roșca Mircea - absent
Rotaru Răzvan - prezent
Rusu Valentin - absent
Sava Andrei-Valentin - prezent
Sămărtinean Cornel-Mircea - absent
Săpunaru Nini - prezent
Săvoiu Ionuț-Cristian - prezent
Scarlat George - prezent
Schelean Valeria-Diana - prezentă
Secară Florin Mihail - prezent
Sefer Cristian-George - absent
Seres Dénes - prezent
Silaghi Ovidiu Ioan - prezent
Simedru Dan Coriolan - prezent
Simionescu Adrian Constantin - absent

Vă rog, eu încerc să scurtez timpul cât mai mult, dar ajutați-mă și dumneavoastră puțin, măcar spuneți prezent în momentul în care votați, când sunteți apelați, când vă vine rândul.

Smarandache Miron Alexandru - prezent
Solomon Adrian - prezent
Stan Ioan - prezent
Stan Ion - absent
Stanciu Anghel - absent
Stanciu Zisu - prezent
Stancu Ionel - prezent
Stativă Irinel Ioan - prezent
Șoptică Costel - prezent
Șova Lucian - prezent
Ștefan Viorel - prezent
Ștefănescu Elena Cătălina - prezentă
Știrbu Gigel-Sorinel - prezent
Tabugan Ion - prezent

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

E gata?

Video in format Flash/IOS

Domnul Niculae Mircovici:

Nu, nu e gata!

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Haideți, domnule Mircovici!

Video in format Flash/IOS

Domnul Niculae Mircovici:

Domnule președinte, ...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Numai o secundă, vă rog frumos. Dragi colegi, dacă veniți, iar amestecă hârtiile, iar nu strigă prezența și se întâmplă câte o chestiune din aceasta care nu ne place, după aceea contestăm.

Domnule secretar, vă rog frumos să continuați de unde ați rămas.

Video in format Flash/IOS

Domnul Niculae Mircovici:

Da, domnule președinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Dragi colegi, vă rog frumos să luați loc în bancă, v-am rugat frumos și la început.

Doamna Surdu, vă rog frumos, haideți că suntem într-o situație penibilă!

Video in format Flash/IOS

Domnul Niculae Mircovici:

Stănescu Alexandru prezent
Stănișoară Mihai - absent
Steriu Valeriu-Andrei - prezent
Stoica Mihaela - prezentă
Stragea Sorin Constantin - prezent
Stroe Ionuț-Marian - prezent
Stroe Radu - prezent
Sturzu Mihai-Răzvan - prezent
Suciu Vasile-Daniel - prezent
Surdu Raluca - prezentă
Surugiu Iulian-Radu - prezent
Szabó Ödön - prezent
Șcheau Ion - prezent
Șimon Gheorghe - prezent
Taloș Gheorghe-Mirel - prezent
Tararache Mihai - prezent
Tămâian Ioan - prezent
Tănase Răzvan-Ionuț - prezent
Tănăsescu Claudiu-Andrei - prezent
Tătaru Florin-Cristian - prezent
Teju Sorin - absent
Teodorescu Cătălin-Florin - absent
Teodorescu Ioan Viorel - prezent
Thuma Hubert Petru Ștefan - prezent
Tiuch Cătălin - absent
Tîlvăr Angel - prezent
Toader Mircea-Nicu - prezent
Tocuț Dan-Laurențiu - prezent
Tomac Eugen - prezent
Traicu Rodin - prezent
Tudorache Daniel - prezent
Tudorie Violeta - prezentă
Tudose Mihai - prezent
Turcan Raluca - prezentă
Tușa Adriana Diana - prezentă
Țigăeru Roșca Laurențiu - prezent
Țîmpău Radu Bogdan - absent
Udrea Elena Gabriela - absentă
Udriște Gheorghe - absent
Uioreanu Elena-Ramona - prezentă
Urcan Ionaș-Florin - prezent
Uricec Eugen Constantin - prezent
Ursărescu Dorinel - prezent
Vainer Aurel - prezent
Varga Lucia-Ana - prezentă
Varga Vasile - prezent
Vasilică Radu Costin - prezent
Vizitiu Sergiu-Constantin - absent
Vladu Iulian - prezent
Vlase Petru Gabriel - prezent
Vlădoiu Aurel - prezent
Voicu Mădălin-Ștefan - prezent
Voicu Mihai Alexandru - prezent
Vreme Valerian - prezent
Vulpescu Ioan - prezent
Weber Mihai - prezent
Zaharcu Neviser - prezentă
Zamfir Daniel-Cătălin - prezent
Zgonea Valeriu Ștefan - prezent
Zisopol Dragoș Gabriel - prezent
Zlati Radu - prezent

Domnule președinte, am terminat apelul, urmează să verific prezența și să vă informez.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Până terminăm apelul, domnule deputat Pâslaru, procesul-verbal de la primul vot.

    ................................................
   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnule deputat Dolha, vă rog frumos, domnule deputat, să aprobați și cea de-a doua, ca să nu avem probleme din punct de vedere al arestării preventive. Corect.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Dolha:

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de deputați asupra Proiectului de Hotărâre privind cererea de urmărire penală a doamnei deputat Udrea Elena Gabriela, fost ministru al dezvoltării regionale și turismului, membru al Camerei Deputaților.

Comisia de numărare și validare a voturilor, procedând la verificarea și numărarea voturilor exprimate de deputați, prin vot secret cu bile, asupra Proiectului de Hotărâre privind cererea de urmărire penală a doamnei deputat Udrea Elena Gabriela, fost ministru al dezvoltării regionale și turismului, a constatat următoarele:

  • numărul total al deputaților: 397;
  • numărul deputaților prezenți: 341;
  • numărul total de voturi exprimate: 328;
  • număr total de voturi anulate: 0;
  • număr de voturi valabil exprimate: 328, din care:
    • pentru: 278;
    • contra: 50.
Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule deputat.

Domnule Mircovici, continuați prezența pentru cel de-al treilea vot.

Video in format Flash/IOS

Domnul Niculae Mircovici:

Încă o dată vă rog să-mi spuneți cu voce tare prezent.

Blănariu Valentin - prezent
Boboc Valentin Gabriel - prezent
Bode Lucian Nicolae - prezent
Bogdan Gheorghe-Dănuț - prezent
Bogdănici Camelia-Margareta - prezentă
Boghicevici Claudia - absentă
Bónis István - prezent
Borbély László - prezent
Bot Octavian - absent
Bucur Constantin-Alin - absent
Bucura-Oprescu Simona - prezentă
Budurescu Daniel-Stamate - prezent
Buican Cristian - prezent
Buicu Corneliu-Florin - prezent
Burlacu Ștefan - prezent
Calimente Mihăiță - prezent
Caloianu Mario-Ernest - deocamdată absent
Calotă Florică Ică - prezent
Canacheu Costică - prezent
Cazan Mircea-Vasile - absent
Călin Ion - prezent
Căprar Dorel-Gheorghe - prezent
Cătăniciu Steluța-Gustica - prezentă
Cernea Remus-Florinel - prezent
Chebac Eugen - prezent
Cherecheș Florica - absentă

Domnule Orban, când vine o trec.

Chiriță Dumitru - prezent
Chirteș Ioan-Cristian - absent
Chirvăsuță Laurențiu - prezent
Chițoiu Daniel - prezent
Cioată Cezar - prezent
Ciobanu Gheorghe - prezent
Ciobanu Liliana - prezentă
Ciocan Dan - prezent
Ciofu Tamara-Dorina - prezentă
Ciolacu Ion-Marcel - prezent
Ciubotaru Lucian-Manuel - prezent
Ciucă Liviu-Bogdan - prezent
Ciuhodaru Tudor - prezent
Ciurariu Florin - prezent
Cocei Erland - prezent
Codîrlă Liviu - prezent
Comșa Cornel-George - prezent
Condurățeanu Andrei-Răzvan - prezent
Constantin Daniel - absent
Cosma Vlad-Alexandru - absent
Costin Gheorghe - prezent
Covaci Dorel - prezent
Cozmanciuc Corneliu-Mugurel - prezent
Crăciunescu Grigore - prezent
Cristea Aurelia - prezentă
Cristea Victor - prezent
Cristian Horia - prezent
Cseke Attila-Zoltán - prezent
Culețu Dănuț - prezent
Cupă Ion - prezent
Cupșa Ioan - prezent

Dacă îmi răspundeați prezent, per total vot, câștigam 3 sferturi de oră. Că nu-mi iau ochii de aici.

Daea Petre - prezent
Dalca Ștefan-Petru - prezent
Dascălu Constantin - prezent
Deaconu Mihai - prezent
Delureanu Virgil - prezent
Diaconu Adrian-Nicolae - prezent
Diaconu Mihai-Bogdan - prezent
Dima Toader - prezent
Diniță Ion - prezent
Dîrzu Ioan - prezent
Doboș Anton - prezent
Dobre Mircea-Titus - prezent
Dobre Victor Paul - prezent
Dobrinescu Traian - prezent
Dolha Mircea - prezent

La numărătoare, prezent, da. Mulțumesc.

Dolha Nechita-Stelian - prezent
Dolineaschi Andrei - prezent
Donțu Mihai-Aurel - prezent
Dragnea Nicolae-Liviu - absent
Dragomir Gheorghe - prezent
Dragomir Maria - absentă
Dragomir Viorel Marian - prezent
Drăghici Mircea-Gheorghe - prezent
Drăghici Sonia-Maria - prezentă
Drăgușanu Vasile-Cătălin - prezent
Dumbrăvanu Paul - prezent
Dumitrache Ileana Cristina - prezentă
Dumitru Georgică - absent
Dumitru Ioana-Jenica - prezentă
Dumitru Ovidiu-Ioan - absent, concediu
Dușa Mircea - prezent
Emacu Gheorghe - prezent
Enache Marian - prezent
Enea Constantin-Cosmin - prezent
Eparu Ion - prezent
Erdei Dolóczki István - prezent
Fejér László-Ődőn - prezent
Fenechiu Cătălin-Daniel - prezent
Firczak Gheorghe - prezent

Mulțumesc, domnule Firczak.

Florea Damian - absent

Numai un pic, să nu greșesc. Deci Florea Damian nu este. Nu.

Florea Daniel

Nu este nici dânsul.

Fonta Nuțu - prezent
Frăticiu Gheorghe - prezent
Galan Constantin - prezent
Ganț Ovidiu Victor - prezent
Gavrilescu Grațiela Leocadia - prezentă
Găină Mihăiță - prezent
Geantă Florian Daniel - prezent
Gerea Andrei Dominic - misiune
Gheorghe Andrei Daniel - prezent
Gheorghe Florin - prezent
Gheorghe Tinel - prezent
Ghera Giureci-Slobodan - prezent
Ghiță Sebastian-Aurelian - absent
Ghiveciu Marian - prezent
Gireadă Dumitru-Verginel - prezent
Gliga Vasile Ghiorghe - prezent
Gorghiu Alina-Ștefania - prezentă
Grama Horia - prezent
Grecea Maria - prezentă
Grindeanu Sorin Mihai - prezent
Gudu Vasile - prezent
Gunia Dragoș-Ionel - prezent
Guran Virgil - prezent
Gurzău Adrian - absent, deocamdată
Gust Băloșin Florentin - prezent
Gvozdenovici Slavomir - prezent
Harbuz Liviu - prezent
Hărău Eleonora-Carmen - prezentă
Holban Titi - prezent
Horga Vasile - prezent
Hulea Ioan - absent
Iacoban Sorin-Avram - prezent
Iacob Ridzi Monica Maria - absentă
Ialomițianu Gheorghe - prezent
Gurzău Adrian - prezent
Iancu Iulian - prezent
Iane Daniel - prezent
Iane Ovidiu-Cristian - prezent
Ibram Iusein - prezent
Ignat Miron - prezent
Iliuță Vasile - absent
Intotero Natalia-Elena - prezentă
Ionescu Aurelian - prezent
Ionescu George - absent deocamdată
Iordache Florin - prezent
Irimie Vicențiu-Mircea - prezent
Iriza Scarlat - prezent
Ispir Raluca-Cristina - prezentă
Itu Cornel - prezent
Kelemen Atilla-Béla-László - absent
Kelemen Hunor - absent
Kerekes Károly - deocamdată absent
Kereskényi Gábor - prezent
Khraibani Camelia - prezentă
Korodi Attila - prezent
Laza-Matiuța Liviu - prezent
Longher Ghervazen - prezent
Lubanovici Mircea - prezent
Lupu Mihai - prezent
Man Mircea - prezent
Manda Iulian Claudiu - prezent
Manea Victor-Gheorghe - prezent
Manolache Marius - absent deocamdată
Manolescu Oana - prezentă
Marcoci Vlad - prezent
Marcu Nicu - prezent
Marcu Viorica - prezentă
Kerekes Károly - prezent

Un pic întârziat...

Marian Ion Cristinel - prezent
Marica Petru-Sorin - prezent
Marin Gheorghe - prezent
Marin Laura - prezentă
Markó Attila-Gabor - absent
Marocico Ion - prezent
Martin Eduard-Stelian - absent
Márton Árpád-Francisc - prezent
Máté András-Levente - prezent
Matei Călin-Vasile-Andrei - deocamdată absent
Boghicevici Claudia - prezentă

Încă o dată.

Matei Călin-Vasile-Andrei - absent
Mazilu Constantin - absent
Măduța Flavius-Luigi - prezent
Melinte Ion - prezent
Merka Adrian-Miroslav - prezent
Mihai Aurelian - prezent
Mihăilă Ioan - absent
Mihăilescu Ion-Bogdan - prezent
Militaru Lucian - prezent
Mincă Liliana - prezentă
Mircovici Niculae - prezent
Mironescu Răzvan Horia - prezent
Mitrea Manuela - prezentă
Mîrza Gavril - prezent
Mocanu Adrian - prezent
Mocanu Vasile - absent
Mocioalcă Ion - prezent
Mocioi Niculina - prezentă
Moisii Constantin - prezent
Moldovan Carmen Ileana - prezentă
Moldovan Ioan - prezent
Moldovan Iosif - prezent
Molnar Zsolt - deocamdată absent
Motreanu Dan-Ștefan - prezent
Moț Constantin-Stelian-Emil - prezent
Movilă Petru - prezent
Muntean Mircia - prezent
Munteanu Ioan - prezent

Domnule Firczak, vă rog frumos, coborâți un pic, ca să pot să văd partea stângă. E vorba de arestarea unui om.

Murgu Neagu - prezent

Mulțumesc.

Nassar Rodica - prezentă
Nazare Alexandru - prezent
Neacșu Marian - prezent
Necula Cosmin - prezent
Negruț Clement - prezent
Negruț Cornelia - prezentă
Nica Nicolae-Ciprian - prezent
Nichita Cristina - prezentă
Nicoară Romeo Florin - prezent
Nicolae Alexandri - prezent
Nicolae Florian - prezent
Nicolăescu Gheorghe-Eugen - prezent
Nicolescu Theodor-Cătălin - prezent
Nicolicea Eugen - absent
Ionescu George - prezent

Deci Nicolicea Eugen, absent la votul acesta, da?

Niculae Aurel - prezent
Niculescu Dumitru - absent
Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae - prezent
Niculescu-Mizil Ștefănescu Oana - absentă
Nistor Gheorghe-Vlad - prezent
Nistor Laurențiu - prezent
Nistor Marioara - prezentă
Niță Constantin - prezent
Niță Emil - prezent
Nosa Iuliu - prezent
Oajdea Daniel Vasile - prezent
Ochi Ion - prezent
Oltean Ioan - prezent

Eram obișnuit altfel.

Orban Ludovic - prezent
Oros Nechita-Adrian - absent
Palașcă Viorel - prezent
Palăr Ionel - prezent
Paleologu Theodor - absent
Pambuccian Varujan - prezent
Pană Adriana-Doina - prezentă
Pardău Dumitru - prezent
Paul Maria-Andreea - prezentă
Păun Nicolae - prezent
Pârgaru Ion - prezent
Pâslaru Florin-Costin - prezent
Peia Ninel - prezent
Petrea Dorin Silviu - prezent
Petrescu Petre - prezent
Petric Octavian - prezent
Pistru-Popa Eusebiu-Manea - absent
Plumb Rovana - absentă, la Guvern
Pocora Cristina-Ancuța - prezentă
Podașcă Gabriela-Maria - prezentă
Ponta Victor-Viorel - absent
Pop Georgian - prezent
Popa Octavian-Marius - prezent
Popa Radu Mihai - deocamdată absent
Popeangă Vasile - prezent
Popescu Dan-Cristian - absent
Popescu Dumitru-Iulian - prezent
Popescu Florin Aurelian - absent
Popoviciu Alin Augustin Florin - prezent
Potor Călin - prezent
Preda Cezar-Florin - prezent
Pușcaș Iacob - prezent
Raețchi Ovidiu Alexandru - prezent
Răducanu Ion - prezent
Rădulescu Cătălin-Marian - prezent
Rădulescu Constantin - prezent
Rădulescu Romeo - deocamdată absent
Rățoi Neculai - prezent
Resmeriță Cornel-Cristian - absent
Rizea Cristian - prezent
Roman Cristian-Constantin - absent
Roman Gheorghe - prezent
Roman Ioan Sorin - absent
Roman Victor - prezent
Roșca Lucreția - prezentă
Roșca Mircea - absent
Rotaru Răzvan - prezent
Rusu Valentin - absent
Sava Andrei-Valentin - prezent
Sămărtinean Cornel-Mircea - absent
Săpunaru Nini - prezent
Săvoiu Ionuț-Cristian - prezent
Scarlat George - prezent
Schelean Valeria-Diana - prezentă
Secară Florin Mihail - prezent
Sefer Cristian-George - absent
Seres Dénes - prezent
Silaghi Ovidiu Ioan - prezent
Simedru Dan Coriolan - prezent
Simionescu Adrian Constantin - absent
Smarandache Miron Alexandru - prezent
Solomon Adrian - prezent
Stan Ioan - prezent
Stan Ion - absent
Stanciu Anghel - absent
Stanciu Zisu - prezent
Stancu Ionel - prezent
Stativă Irinel Ioan - prezent
Stănescu Alexandru - prezent
Stănișoară Mihai - absent
Steriu Valeriu-Andrei - deocamdată absent
Stoica Mihaela - prezentă
Stragea Sorin Constantin - prezent
Stroe Ionuț-Marian - prezent
Stroe Radu - prezent
Sturzu Mihai-Răzvan - prezent
Suciu Vasile-Daniel - prezent
Surdu Raluca - prezentă
Surugiu Iulian-Radu - prezent
Szabó Ödön - prezent
Șcheau Ion - deocamdată absent

Deci Șcheau Ion nu este, da? Nu.

Șimon Gheorghe - prezent

Deci Șimon Gheorghe, da? Prezent.

Șoptică Costel - prezent
Șova Lucian - prezent
Ștefan Viorel - prezent
Ștefănescu Elena Cătălina - prezentă
Chirteș Ioan-Cristian - prezent
Cherecheș Florica - prezentă
Știrbu Gigel-Sorinel - prezent
Tabugan Ion - prezent
Taloș Gheorghe-Mirel - prezent
Tararache Mihai - prezent
Tămâian Ioan - prezent
Tănase Răzvan-Ionuț - prezent
Tănăsescu Claudiu-Andrei - prezent
Tătaru Florin-Cristian - prezent
Teju Sorin - absent, la spital, săracul!
Teodorescu Cătălin-Florin - absent
Teodorescu Ioan Viorel - prezent
Thuma Hubert Petru Ștefan - prezent
Tiuch Cătălin - absent
Tîlvăr Angel - absent la acest vot
Toader Mircea-Nicu - prezent
Tocuț Dan-Laurențiu - prezent
Tomac Eugen - prezent
Traicu Rodin - prezent
Tudorache Daniel - prezent
Tudorie Violeta - prezentă
Tudose Mihai - prezent

Domnule ministru, vă rog să votați.

Turcan Raluca - prezentă
Tușa Adriana Diana - prezentă, a votat
Țigăeru Roșca Laurențiu - absent

Domnul Țigăeru Roșca Laurențiu, deocamdată absent la acest vot.

Țîmpău Radu Bogdan - absent
Udrea Elena Gabriela - absentă
Udriște Gheorghe - absent
Uioreanu Elena-Ramona - prezentă
Urcan Ionaș-Florin - prezent
Uricec Eugen Constantin - prezent
Ursărescu Dorinel - prezent
Vainer Aurel - prezent
Varga Lucia-Ana - prezentă
Varga Vasile - prezent
Vasilică Radu Costin - prezent
Vizitiu Sergiu-Constantin - absent
Vladu Iulian - prezent
Vlase Petru Gabriel - prezent
Vlădoiu Aurel - prezent
Voicu Mădălin-Ștefan - prezent
Voicu Mihai Alexandru - prezent
Vulpescu Ioan - prezent
Vreme Valerian - prezent
Weber Mihai - prezent
Zaharcu Neviser - prezentă
Zamfir Daniel-Cătălin - prezent
Zisopol Dragoș Gabriel - prezent
Zgonea Valeriu Ștefan - prezent
Zlati Radu - prezent

Dacă mai este cineva care n-a fost prezent în momentul apelului pentru vot?

Dacă nu, domnule Mircovici, vă rog să votați și dumneavoastră.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Continuăm lucrările ședinței Camerei Deputaților.

Trebuie să așteptăm la procedura de încuviințare a arestării. De aceea am și stat la început să citiți cele două procese-verbale, până facem prezența la cel de-al treilea, cu încuviințarea arestării preventive, astfel încât din dosarul nr.50/P/2015 să aveți ambele informații cu privire la ridicarea imunității și începerea urmării penale. Să nu existe nicio contestare pe procedură. Astfel încât când ați făcut cel de-al treilea vot pentru încuviințarea arestării preventive, să aveți primele două dosare în aceeași... primele două cereri în aceeași cauză aprobate în masă, să știți rezultatul votului.

Se elimină orice viciu de procedură. Din acest moment așteptăm rezultatul de la cererea ministrului justiției nr.2/10363, încuviințarea arestării preventive a doamnei deputat Udrea Elena Gabriela.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 21 iulie 2019, 7:47
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro