Maria Dragomir
Maria Dragomir
Ședința Camerei Deputaților din 24 iunie 2014
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.80/04-07-2014
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
27-05-2020
20-05-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2014 > 24-06-2014 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 24 iunie 2014

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.94 Maria Dragomir - declarație politică intitulată "Până și banii pe muzica ascultată de români se duc tot în străinătate!...";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Doamna Maria Dragomir:

"Până și banii pe muzica ascultată de români se duc tot în străinătate!..."

Să fim înțeleși, de la bun început, nu facem parte din acel grup (tot mai numeros, de altfel) al activiștilor antiglobalizare. Din contră, considerăm că o țară în curs de dezvoltare, cu aspirațiile sale tot mai dificil de atins, are nevoie de integrare, are nevoie de sprijin, resimte ca o necesitate alăturarea de marile puteri, cel puțin pentru siguranța proprie, în vremuri tot mai complexe, din punctul de vedere al politicii internaționale.... În egală măsură, însă, nu putem să nu observăm ceea ce se întâmplă, cu adevărat, în acest proces, cel puțin din punctul de vedere al intereselor românești. Nu este niciun secret pentru nimeni că dezvoltarea (fără precedent în țările din Est!) a comerțului prin supermarketuri, în România, a generat o situație inacceptabilă pentru economia românească: 70% din cumpărăturile de orice fel ale românilor se fac în supermarketuri, produsele cumpărate fiind (aproape întotdeauna), produse în alte țări decât în România. Consecința? Banii de cumpărături ale românilor se duc, în imensa lor majoritate, în străinătate. Iar pe lângă faptul că statul român nu are nimic de câștigat din asta (de altfel nu ar avea nimic de câștigat nici dacă producătorul ar fi român) banii respectivi nu se mai reîntorc în economia românească, locurile de muncă nu sunt ale românilor, iar produsele respective nu aduc niciun fel de beneficiu economiei românești.

Este o problemă de mentalitate pe care am întâlnit-o, de exemplu, în Germania. Când veneam dinspre Italia și intrând pe teritoriul Germaniei (acolo nu există vamă, dar există semne care îți anunțau acest lucru) am oprit într-o benzinărie de unde, pe lângă alimentarea cu necesarul carburant, am luat și o ciocolată. M-am dus la casă, iar casiera (în prima secvență) m-a atenționat: "Vedeți că asta nu este produsă la noi!". Într-adevăr, nu era produs german. Iar nemții au educația lor să prefere produsele proprii, pentru că asta înseamnă locuri de muncă pentru oamenii din țara respectivă, avantaje pentru economia țării lor. Desigur, această educație nu li se face și românilor, cel puțin deocamdată...

Nu am crezut, însă, că lucrurile sunt și mai complicate și mult mai extinse decât la nivelul supermarketurilor, deși numai această localizare a fenomenului ar trebui să devină alarmantă pentru toată lumea, întrucât asta înseamnă o problemă reală pentru economia națională, în ansamblul ei. Am aflat, însă, că fenomenul este mult mai amplu și una dintre zonele care m-a scandalizat, cu adevărat, l-a reprezentat formula prin care se plătesc drepturile de autor de către audio-vizualul românesc, dincolo de modul în care acești bani ajung să fie împărțiți de cele trei instituții aflate într-un permanent scandal și care defavorizează, efectiv, artiștii români. Este vorba despre modul în care se împart banii plătiți de posturile de radio și televiziune pentru muzica transmisă de acestea. Într-un mod foarte simplu și de înțeles lucrurile se petrec cam așa: toate marile posturi de radio și televiziune sunt cuplate la institute mondiale de monitorizare, astfel că, la sfârșitul anului, se stabilește cu exactitate fiecare melodie de câte ori a fost transmisă, câte minute, la fiecare post de radio (și la toate, la un loc) astfel încât se face un clasament al difuzării acestora și banii se împart, în funcție de acest clasament. Atunci am înțeles (și înțelegeți și dumneavoastră) de ce la unele posturi de radio se transmite, de zeci de ori, aceeași melodie și mai ales de ce muzica românească nu se transmite, aproape deloc, la niciun post de radio sau televiziune. Ba chiar compozitorii români au fost nevoiți să creeze piese în limba engleză, desigur și cu speranța succesului la nivel internațional, dar și pentru că acestea sunt, de cele mai multe ori producții ale caselor editoriale din alte țări care impun ca melodiile respective să fie realizate în limba engleză. Păi, oameni buni și poporul român, vorbitorul de limbă română, el ce are de făcut?! Oamenii care nu știu limba engleză, dar și cei care știu, dar sunt români, până la urmă, ei nu mai au voie să asculte melodii în limba lor?! Cineva mi-ar putea răspunde că asta este, așa evoluează omenirea, numai că, mergând în Italia, ori în Germania, ca să nu mai vorbim de Franța, am constatat că la posturile de radio din țările respective am auzit multă, chiar foarte multă muzică în limba țării respective. Și am înțeles că există niște reglementări foarte stricte care stabilesc (procentual) câtă muzică în limba italiană sau franceză este obligat să transmită un post de radio. Desigur, cineva mi-ar putea reproșa că vreau să ne întoarcem pe vremea lui Ceaușescu, însă se pare că din acest punct de vedere Ceaușescu nu era deloc nebun, specialiștii de pe vremea sa intuind fenomenul care se propaga, încă de atunci!

Așa că, propunerea mea este una foarte directă: o lege prin care să se impună un procent (poate nu foarte mare, 20% cel puțin) de muzică românească, în limba română, pentru români. Pe această cale s-ar oferi (în primul rând) atât muzica dorită de imensa majoritate a poporului, s-ar întoarce românii la șlagărele dragi inimii lor, s-ar evita distrugerea activității compozitorilor din România, aflați în situații din ce în ce mai dificile și ajunși să accepte tot felul de compromisuri, indiferent de talentul lor.

Din toate aceste puncte de vedere și fără a aluneca în naționalismul extrem este evident că fenomenul pierderii banilor românilor, inclusiv în domeniul muzicii, ca la supermarket, trebuie reglementat. În interesul românilor, în primul rând!....

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 2 iunie 2020, 2:26
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro