Plen
Ședința Camerei Deputaților din 14 octombrie 2013
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.122/22-10-2013
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
03-06-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2013 > 14-10-2013 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 14 octombrie 2013

    Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaților.  

Ședința a început la ora 16,25.

Lucrările ședinței au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ștefan Zgonea, președintele Camerei Deputaților, asistat de domnii deputați Eugen Nicolicea și Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaților.

Ultima parte a ședinței a fost condusă de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Doamnelor și domnilor deputați,

Declar deschisă ședința de astăzi și vă anunț că avem 211 colegi prezenți, 196 absenți și 56 sunt la alte acțiuni parlamentare. Din acest punct de vedere, cvorumul legal este îndeplinit pentru a deschide astăzi ședința de plen, doamnelor și domnilor deputați.

Pentru început, în conformitate cu prevederile legale, art.94 din regulamentul nostru, să-mi dați voie să vă informez că au fost distribuite deputaților următoarele documente: ordinea de zi pentru ședințele de plen de astăzi, luni, 14 octombrie, și mâine, 15 octombrie; programul de lucru pentru perioada 14-19, așa cum a fost stabilit el de către Biroul permanent al Camerei Deputaților; lista rapoartelor care au fost depuse în perioada 7-14 octombrie, de către comisiile permanente sesizate în fond; informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează a fi aprobate, avizate de către comisiile permanente; sumarul privind conținutul Monitorului Oficial, Partea I.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea solicitării Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport de prelungire a termenului constituțional de dezbatere și vot final de la 45 la 60 de zile a următoarelor inițiative legislative: 1. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.1/2011, Legea educației naționale (Pl-x 260/2013) și 2. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.1/2011, Legea educației naționale (Pl-x 272/2013).  

Începem dezbaterile de astăzi cu punctul 2. Avem o solicitare aprobată de către Biroul permanent, a Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport cu privire la încadrarea în categoria legilor de complexitate deosebită și, în consecință, prelungirea termenului constituțional de dezbatere și vot final de la 45 la 60 de zile, a două inițiative legislative - PL-x 260/2013 și PL-x 272/2013; prima și cea de a doua sunt pentru modificarea și completarea Legii nr.1/2011, Legea educației naționale.

Grupurile politice parlamentare au propus, în unanimitate, să aprobăm modificarea termenului care expiră pe 17, dacă nu mă înșel eu, octombrie, cu încă 15 zile.

O să vă rog frumos să vă pregătiți cartelele, pentru a vota.

Vă rog frumos să vă pregătiți cartelele, pentru vot.

Să înceapă votul.

Vă mulțumesc. S-ar părea că sunt și colegi care sunt împotrivă. Asta e.

Video in format Flash/IOS    

76 de voturi pentru, șapte voturi împotrivă, două abțineri.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind înființarea Fundației Proiect Ferentari (PL-x 238/2013). (retrimis comisiei)  

O să rog, pentru punctul 3, liderii grupurilor parlamentare să vină un pic până la prezidiu, dacă sunt de acord. Și doamna ministru... Liderii grupurilor parlamentare și coraportorii, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, domnul președinte. (Liderii grupurilor parlamentare se deplasează la prezidiu, pentru consultări.)

Bun. Am înțeles. S-a degajat o soluție.

Retrimiterea la comisie. Propunerea degajată de către liderii grupurilor parlamentare - retrimiterea la comisie, termen o săptămână, va fi pus pe ordinea zi lunea viitoare, cu sau fără raport. Conform regulamentului, avem această posibilitate.

Vă rog frumos să vă pregătiți cartelele de vot.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Vă mulțumesc. 106 voturi pentru, o singură abținere.

A fost retrimis la comisie, o săptămână, pentru următorul raport și încadrarea în angajamentele internaționale ale statului român, ca să nu-l declare neconstituțional. Dacă nu, va fi depus pe ordinea de zi, conform regulamentului, fără raport, pentru a finaliza odată și această chestiune.

Mergem la punctul 4. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.302/2004 privind cooperarea juridică internațională în materie penală. Legea este organică. Nu există raportul încă. Eu am raportul fără amendamente, așa scrie aici, la mine.

Bun. Nu avem încă raportul.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a societăților de asigurare și/sau de reasigurare, a societăților de servicii de investiții financiare și a societăților de administrare a investițiilor dintr-un conglomerat financiar, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și a Legii nr.32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor (PL-x 336/2013). (rămas pentru votul final)  

5. Mergem mai departe, la 336, la PL-x 336.

Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a societăților de asigurare și/sau reasigurare, a societăților de servicii de investiții financiare și a societăților de administrare a investițiilor dintr-un conglomerat financiar, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și a Legii nr.32/2000 privind activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor.

Guvernul României. Domnule ministru, aveți cuvântul. Vă ascultăm cu interes.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Manolescu (secretar de stat, Ministerul Finanțelor Publice):

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Proiectul de act normativ are în vedere, pe de o parte, asigurarea transpunerii unor prevederi cuprinse în Directiva nr.89/2011 care modifică Directivele nr.78/1998, 87/2002, 48/2006 și 138/2009 în ceea ce privește supravegherea suplimentară a instituțiilor financiare care aparțin unui conglomerat financiar.

Ministerul Finanțelor susține ordonanța de urgență în forma în care a fost adoptată de Senat.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc și eu.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci.

Domnule președinte Dragomir, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Dragomir:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

În conformitate cu prevederile art.95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată, în procedură de urgență, pe dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a societăților de asigurare și/sau de reasigurare, a societăților de servicii de investiții financiare și a societăților de administrare a investițiilor dintr-un conglomerat financiar, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și a Legii nr.32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor.

Conform prevederilor art.75 din Constituția României, republicată, și ale art.92 alin.(9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul a adoptat proiectul de lege în ședința din 2 octombrie 2013.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Proiectul de lege este supus dezbaterii și are ca obiect de reglementare transpunerea dispozițiilor 1, 2 și 3 din Directiva nr.2011/89 a Uniunii Europene, a Parlamentului European și a Consiliului din 16 noiembrie 2011 de modificare a Directivelor în ceea ce privește supravegherea suplimentară a entităților financiare care aparțin unui conglomerat financiar, cu excepția unor modificări ce vizează cadrul măsurilor de stabilizare a instituțiilor de credit în dificultate, domeniu care nu este reglementat la nivelul legislației Uniunii Europene.

Totodată, se completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr.99/2006, cu modificările și completările ulterioare, în vederea reglementării măsurilor de stabilizare pe care le poate adopta Banca Națională a României.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate, membrii comisiei propun, cu unanimitate de voturi, supunerea spre dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților a Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a societăților de asigurare și/sau de reasigurare, a societăților de servicii, de investiții financiare și a societăților de administrare a investițiilor dintr-un conglomerat financiar, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.99 din 2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și a Legii nr.32/2000 privind activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor în forma adoptată de Senat.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc și eu.

Dezbateri, din partea grupurilor politice parlamentare.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Erland Cocei:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Modificările propuse prin acest act normativ asigură transpunerea prevederilor Directivei Ficod prin care se urmărește soluționarea unor aspecte pe care practica la nivelul Uniunii Europene în domeniul supravegherii conglomeratelor financiare le-a indicat ca fiind factori inhibatori în derularea unei supravegheri suplimentare eficiente.

De asemenea, în contextul menținerii unei situații economice internaționale tensionate, au fost prevăzute o serie de măsuri de stabilizare pe care Banca Națională a României le poate adopta și care corespund normelor și directivelor europene.

Pentru aceste considerații, Grupul PNL din Camera Deputaților susține acest act normativ.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc foarte mult.

Dacă mai sunt alte intervenții din partea grupurilor politice parlamentare? Nu.

Doamnelor și domnilor colegi, conform art. 106 din Regulamentul Camerei Deputaților, nefiind amendamente, merge la votul final.

Are caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.61/2013 pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale (PL-x 284/2013). (rămas pentru votul final)  

6. Următorul proiect, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 61/2013 pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

Guvernul României.

Domnule ministru, aveți cuvântul. Vă ascultă cu multă atenție domnul președinte al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare.

Domnul Grama este de la Comisia pentru buget, finanțe și bănci. De aceea, este foarte atent. Rolul politicii din Harghita și Covasna. Am înțeles.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicușor Marian Buică (secretar de stat, Ministerul Transporturilor):

Bună ziua, doamnelor și domnilor.

Nicu Buică, de la Ministerul Transporturilor.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 61 pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale are ca scop reducerea arieratelor către bugetul general consolidat. Este una dintre țintele convenite prin Scrisoarea de intenție și Memorandumul tehnic de înțelegere din Aranjamentul stand-by de tip preventiv dintre România și Fondul Monetar Internațional.

Conform celor transmise de către Consiliul Concurenței, având în vedere că statul se comportă ca un investitor privat prudent, care dorește să-și maximizeze veniturile pe care le va obține, precum și răspunsului Comisiei Europene prin care i se comunică că forul comunitar a luat cunoștință de poziția autorităților române cum că această conversie nu reprezintă ajutor de stat, Consiliul Concurenței consideră că nu sunt implicate elemente susceptibile a constitui ajutor de stat, fiind o decizie comercială și, deci, sunt îndeplinite condițiile pentru ca această conversie să fie realizată.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc și eu foarte mult.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci sau Comisia pentru industrii și servicii.

Domnul președinte al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, în numele celor două comisii, pentru prezentarea raportului comun.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Dragomir:

Vă mulțumesc.

În conformitate cu prevederile art.95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru industrii și servicii și Comisia pentru buget, finanțe și bănci au fost sesizate în fond cu dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.61/2013 pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, transmis cu PL-x 284 din 2013 din 17 septembrie 2013 și înregistrat la comisii din 18 septembrie 2013.

Conform dispozițiilor art.75 din Constituția României, republicată, și ale art.92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Camera Deputaților este Cameră decizională pentru acest proiect de lege.

Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare și Comisia juridică, de disciplină și imunități au avizat favorabil acest proiect de lege.

Proiectul de lege este avizat favorabil de Consiliul Legislativ și a fost adoptat, de asemenea, de către Senat.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare reducerea arieratelor către bugetul general consolidat, ca una dintre țintele convenite prin Scrisoarea de intenție și Memorandumul tehnic de înțelegere din Aranjamentul stand-by de tip preventiv dintre România și Fondul Monetar Internațional.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru industrii și servicii și cei ai Comisiei pentru buget, finanțe și bănci au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.61/2013 pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în forma adoptată de Senat.

În raport de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule președinte, vă mulțumesc foarte mult.

Din partea grupurilor politice parlamentare, domnule deputat, aveți cuvântul.

După care se pregătește și domnul deputat Nazare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil Niță:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

E adevărat că promovarea măsurilor propuse prin prezentul act normativ reprezintă una din țintele convenite prin Scrisoarea de intenție și Memorandumul tehnic de înțelegere din Aranjamentul stand-by de tip preventiv dintre România și Fondul Monetar Internațional.

Aici trebuie să mai precizăm că cele două societăți care se află în aceste tranzacții, fiind societăți cu capital integral de stat, iar ANAF-ul este o instituție publică, a fost nevoie de acordul Guvernului, fapt ce a generat Ordonanța de urgență a Guvernului nr.32/2013.

Scopul actului normativ este acela de a realiza echilibrarea economico-financiară a societății în vederea creșterii atractivității la privatizare.

De asemenea, adoptarea prezentului act normativ este absolut necesară pentru realizarea conversiei datoriilor către ANAF în acțiuni deținute de statul român, prin intermediul Ministerului Transporturilor. Și eu cred că este un act normativ pe care trebuie să-l votăm, indiferent de discuțiile care sunt pe privatizarea Societății CFR Marfă în aceste zile.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc și eu foarte mult, domnule deputat Niță.

Domnul deputat Nazare, Grupul parlamentar al PDL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Nazare:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Trebuie să înțelegem mai bine ce votăm. Cu mâna stângă ștergem 119 milioane, printr-o ordonanță, tot anul acesta; tot cu mâna stângă, 127 de milioane, prin această ordonanță, cu condiția, bineînțeles, compania să fie rentabilizată sau privatizabilă. Nu e nici rentabilizată, nici privatizabilă, pentru că cu mâna dreaptă, pe partea cealaltă, compania are pierderi la 6 luni de 158 de milioane și arierate de 1476 de milioane. Deci asta nu înțelegem, că obiectul acestei ordonanțe exact... fix despre obiectul ordonanței nu discutăm. Se compensează aceste datorii, ele se șterg în condițiile în care această companie e privatizată, dar această companie nu ajunge să fie privatizată.

De fapt, acesta este subiectul, iar toată discuția despre privatizarea CFR Marfă de astăzi este un manual despre cum să nu faci o privatizare.

Ce se întâmplă, domnule ministru, că sunteți aici, prezent, în cazul în care această privatizare eșuează, ce se întâmplă cu aceste ștergeri de datorii?

Consiliul Concurenței și scrisoarea de intenție și toată lumea prevăd că aceste datorii se șterg numai dacă această companie se privatizează, dar noi vedem cu toții că ea nu se privatizează și, așa cum ne povestea un clasic, nu de mult timp, a ieșit fumul alb. S-a semnat contractul, fumul alb a ieșit. S-a ales praful de această companie, nu fumul alb! Acum e numai praf și pulbere și, după ce s-a dus fumul alb, de fapt acum trebuie să vedem cum gestionăm eșecul privatizării și a rămas acest eșec care e cumva în cârca PNL-ului, pentru că e mutat de la doamna Mănescu la domnul Ghibu, de la domnul Ghibu înapoi, și domnul Ponta bineînțeles că s-a spălat pe mâini de eșecul privatizării și o să vină aici, peste 6 luni, peste 8 luni, și o să zică, ingenuu, așa, cum îl cunoaștem: "Păi, colegii de la PNL s-au ocupat de privatizare, ei sunt vinovați, păi, eu nu am făcut nimic, ei s-au ocupat, ei au făcut, acolo, comisia, cu domnul Ghibu, cu toată lumea, e treaba lor, ei decontează".

Deci dumneavoastră, dragi colegi de la PNL, veți deconta eșecul acestei privatizări care, astăzi, se dovedește că se duce pe apa sâmbetei.

Și, în plus, această ordonanță despre care discutăm astăzi este o ordonanță care l-a favorizat clar pe operatorul economic care acum, astăzi, trebuie să facă plata, chiar astăzi. Și l-a favorizat pentru că în strategia de privatizare - și, domnule ministru, poate ne explicați - a admis posibilitatea ștergerii acestor datorii, nu a fost o certitudine, a fost o posibilitate. Marile companii feroviare din Europa și operatorii serioși nu vin pe probabilități, ci vin pe certitudini. Normal că l-ați favorizat pe acest operator economic care astăzi nu vine cu banii!

Repet, Ministerul Transporturilor trebuie să răspundă, nu secretarul de stat, că are delegare de la ministru. Ministrul să răspundă: ce se întâmplă cu aceste datorii, în cazul în care compania eșuează? Până când aveți de gând să prelungiți această privatizare? Pentru că sunt oameni, cel puțin 2000 de oameni, care vor pleca acasă și dumneavoastră nu spuneți asta. Iar această companie face și arierate, și pierdere. Și o să vi se întoarcă în cap aceste datorii, dragi colegi care conduceți Ministerul Transporturilor acum, și e vina dumneavoastră! Noi suntem împotrivă.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc. Acum, domnule deputat, știți că nu putem să răspundem pe viitoare prezumții. Să terminăm cu adevărul. Eu nu aș vrea să cobor la microfon să vorbesc despre CFR Marfă, și nu v-ar avantaja nici pe dumneavoastră să vorbesc eu despre cifre mari. Așa că mai bine stau aici, e mult mai bine.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai-Aurel Donțu:

Vă mulțumesc.

Onorat prezidiu,

Stimați colegi,

Aveam notate alte gânduri, dar trebuie să vorbesc referitor la ce a spus antevorbitorul meu, anume faptul că acest fum alb și acest praf care se alege, ar fi spus dânsul, de Societatea CFR Marfă se datorează guvernării PDL. La intrarea la guvernare a PDL-ului era o societate profitabilă, avea profit, iar când au ieșit la guvernare a ajuns, într-adevăr, praf și pulbere. Și-i aduc aminte colegului nostru că de 4 luni deja există profit la această societate.

În ceea ce privește esența acestui proiect de lege, prin aceasta se dorește diminuarea datoriilor CFR Marfă către CFR SA și ale CFR SA către ANAF pentru care este nevoie de acordul Guvernului, având în vedere că cele două societăți sunt societăți de stat, cu capital integral de stat, iar ANAF-ul este o instituție publică.

Partidul Național Liberal susține acest lucru și cred că, prin acest lucru, în afară de modalitatea convenită cu FMI, de stingere a acestor arierate, se află și o posibilitate de continuare a procesului de restructurare și privatizare.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc foarte mult. Nu v-a pronunțat nimeni numele. Cu mare plăcere, dar după ce toți colegii...

Dacă mai există vreun grup parlamentar care dorește intervenții la dezbateri generale?

Domnul deputat Nazare. O intervenție scurtă, de un minut, o să vă rog frumos. Că numai eu v-am pronunțat acum numele. Așa că...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Nazare:

Cred că ne amintim cu toții, la sfârșitul anului 2008, rezultatul financiar al acestei companii era o pierdere de 169 de milioane. Și știți foarte bine cine era ministru în acel an și știți că venea de la PNL. Dar nu vreau să mai vorbim despre aceste lucruri, pentru că este un eșec pe care trebuie să vi-l asumați. Această privatizare a fost gestionată cap-coadă de dumneavoastră, de oameni de la partidul dumneavoastră și de aceea v-am spus că vi se va întoarce în cap ca un bumerang. Eșecul acestei privatizări vă aparține și nu discutăm pe prezumții. Azi trebuia făcută plata și nu a fost făcută plata și trebuie să le dați un răspuns acelor mii de ceferiști care așteaptă de la dumneavoastră o rezolvare a situației. Și, de fapt, nu răspundeți, pentru că nu aveți o soluție.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Dacă mai sunt alte intervenții? Nu sunt.

Dragi colegi, conform art.106 din regulament, nu sunt amendamente admise sau respinse.

Merge la votul final. Vă reamintesc că are caracter organic.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea și susținerea fermelor de familie și facilitarea accesului la finanțare al fermierilor (PL-x 306/2013). (rămas pentru votul final)  

7. Următorul proiect de lege, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea și susținerea fermelor de familie, dar și facilitarea accesului la finanțare al fermierilor.

Acest proiect de lege are și amendamente.

Din partea Guvernului României.

Domnule ministru, aveți cuvântul, după care se pregătește, din partea comisiei raportoare, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice.

Domnule deputat, după aceea vă dau cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valentin Olimpiu Șoneriu (secretar de stat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale):

Mulțumesc, domnule președinte.

Valentin Șoneriu de la Ministerul Agriculturii.

Guvernul susține prezentul proiect de lege, proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului juridic necesar pentru facilitarea accesului la finanțare al fermierilor, în vederea dezvoltării fermelor familiale și creșterii competitivității sectorului agricol. Acest proiect în esență prevede achiziționarea de garanții la creditele contractate, astfel încurajând activitatea de teren agricol de către arendași și producătorii agricoli, acordă garanții pentru investiții în sectorul agricol când nu sunt cofinanțate din fonduri europene, înființarea unor scheme de garantare suplimentară și/sau extinderea celor existente în prezent și scheme de microcreditare pentru realizarea proiectelor de investiții contractate cu APDRP.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Din partea Comisiei pentru agricultură, domnule deputat aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Kelemen Atilla-Béla-László:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnilor colegi,

Comisia pentru agricultură, silvicultură și industrie alimentară a fost sesizată spre dezbatere cu acest proiect de lege, Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea și susținerea fermelor de familie și facilitarea accesului la finanțare al fermierilor.

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ și Comisiei pentru buget, finanțe și bănci.

Proiectul a fost adoptat de Senat în ședința din 18 septembrie a.c., membrii comisiei au examinat proiectul la ședința din 1 octombrie 2013 și au votat cu mare majoritate de voturi, 30 de voturi pentru și două abțineri, acest proiect de lege. La acest proiect foarte important au fost aduse și amendamente, admise, de fapt, și prevăzute în anexa la prezentul raport.

Actul normativ intră în categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Dezbateri generale.

Domnul deputat Tinel Gheorghe, da. Să-i dăm voie și domnului deputat.

Dumneavoastră fiind viceliderul grupului parlamentar liberal, o să vă dau cuvântul la final din partea guvernanței și guvernării.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Sincer, am fi vrut să votăm acest proiect de act normativ. Expunerea de motive începea promițător pentru creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene. Numai că în articolul 2 și în articolul 3 din proiectul de act normativ găsim lucruri care cred eu că sunt cu dedicație.

Împart actul normativ în două: primul - pentru achiziția de terenuri agricole, celor care dețin sau celor care arendează în momentul de față suprafețe de terenuri agricole până la 1.000 de hectare. Și eu cred că urgența în agricultură, în momentul de față, nu era să creăm facilități pentru cei care vor să cumpere până la 1.000 de hectare cu garanții guvernamentale, cu sprijin de la stat. Aveam de plătit motorina și iar e o restanță. O rezolvăm gâfâind. Aveam de stabilit CNDP-ul - plățile complementare pe suprafață - cât dăm? Rămânem cu 110 euro sau vine Guvernul cu ceva? Am întrebat în Comisie ce sumă s-a alocat. Păi, 20 de milioane. Cum? Cine sunt?

Că am fi foarte curioși să știm cine sunt cei care au beneficiat de banii ăștia și care au cumpărat până la 1.000 de hectare. Oare asta era o urgență? Să emitem un act normativ în așa fel încât cei care sunt arendași acum să-și întregească proprietatea până la 1.000 de hectare, când noi avem probleme mari de fărâmițare. Suprafața medie a exploatației, undeva la 3,4 hectare, avem mari probleme, dar nu la 1.000 de hectare, dați-mi voie, 1.000 de hectare, îi numărăm pe degete pe cei care... Pentru ce? Cine are interes, persoană fizică? Chiar așa am ajuns să venim prin acte normative prin care să satisfacem interesele unora și altora? Pentru microcreditare pentru ferme familiale, da.

Domnule secretar de stat, vă rog să veniți să ne spuneți cine sunt cei care au beneficiat de cele 20 de milioane de lei alocate pentru cumpărarea de terenuri agricole. Și dacă ați stabilit plățile complementare - CNDP-ul cât reprezintă? Cât adăugați de la bugetul statului la cei 110 euro?

Nu, încă o dată vă spun, cred că am ajuns și am mers prea departe. Cu actele normative, secvențial, punctual, pentru a satisface clientela politică care este în spatele nostru. Nu susținem, în forma asta, nu susținem actul normativ.

Pentru că partea a doua, într-adevăr, e corectă. Am ajuns la un paradox. Numai țările sud-americane au așa: 93 la sută din suprafață primesc 32 la sută din subvenție și șapte la sută din suprafață primesc 67 la sută din subvenție. Nu se poate. Spre ce mergem?

Și mi-aduc aminte în 2001-2004 - și o spun cu regret -, aceeași tactică era. Aceeași strategie. Emiteam acte normative pentru un anumit tip de interes.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nechita-Stelian Dolha:

Mulțumesc, domnule președinte.

Dragi colegi,

Suntem chemați astăzi să dezbatem o lege, o lege așteptată de micii agricultori, cea a accesului la microcredite. Pentru cei care au nevoie de bani pentru a-și cumpăra terenuri aflate în arendă, cei care vor să se extindă sau să-și utilizeze fermele de familie.

Acest fond de garantare a microcreditelor pentru fermele de familie creat și gestionat de Ministerul Agriculturii printr-o Ordonanță, 43 din 2013, pentru care au apărut chiar și norme de aplicare de la 1 octombrie, este o gură de oxigen pentru micul fermier lipsit de finanțare și lovit din toate părțile. Este exact acel profil de fermier și de fermă, cea de familie, către care se orientează și măsurile prioritare din noul PNDR și noua politică agricolă a Uniunii Europene. Pe acest mic fermier, definit ca fiind cel care are o fermă între 2 și 50 de UD-uri, este cel pe care trebuie să-l încurajăm să acceseze fonduri europene și să se dezvolte și căruia îi suntem datori să-i oferim condiții cât de cât apropiate de cele ale fermierului european care are acces de multă vreme la subvenții mari și credite cu dobândă mică și un lung istoric de suport al statului său.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Din partea grupurilor politice parlamentare, dacă mai sunt alte intervenții. Dacă nu sunt, începem dezbaterea pe articole.

Avem 31 de amendamente admise. Mergem pe calupuri de câte cinci, dacă sunteți de acord.

31 de amendamente admise, de puncte, de fapt, dar așa nu sunt decât câteva care sunt modificate.

De la 1 la 5 - obiecții, comentarii? Aprobate!

De la 6 la 10 - obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

De la 11 la 15 - obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

De la 16 la 20 - obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

De la 21 la 25 - obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

De la 26 la 30 - obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

31 - obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Vă reamintesc că este o lege ordinară, merge la votul final pentru mâine la prânz.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea art. 86 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare (Pl-x 242/2013). (adoptată ca urmare a depășirii termenului constituțional)  

8. Propunerea legislativă pentru completarea articolului 86 din Legea nr. 80/95 privind statutul cadrelor militare.

Vă reamintesc că termenul pentru dezbatere și vot final a fost depășit, așa încât intrăm pe articolul 75 alin. (2) din Constituție, coroborat cu articolul 113 din regulamentul nostru.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între România și Republica India pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnat la New Delhi, la 8 martie 2013 (PL-x 315/2013). (rămas pentru votul final)  

9. Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului între România și Republica India pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnat anul acesta la New Delhi, 8 martie. Din partea Guvernului. Domnule ministru, aveți cuvântul.

Se pregătește după aceea din partea Comisiei pentru buget, finanțe și bănci.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Manolescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Proiectul de lege supus atenției dumneavoastră vizează ratificarea unei noi convenții de evitare a dublei impuneri cu India care va înlocui convenția existentă în prezent, aprobată prin Decretul nr. 212 din 1987.

Ca un element de menționat ar fi faptul că cotele de impozit prevăzute pentru dobânzi, dividende și redevențe de noul acord sunt de 10%, iar acordul existent în prezent își va înceta aplicabilitatea la momentul intrării în vigoare a acordului supus ratificării pentru această lege.

Guvernul susține proiectul de aprobare de ratificare în forma în care a fost înaintată spre ratificare Parlamentului.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Din partea grupurilor politice...

Nu, din partea comisiei, domnul președinte Dragomir, domnule deputat... Am înțeles.

Domnule deputat, aveți cuvântul din partea comisiei raportoare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Titi Holban:

În conformitate cu prevederile articolului 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului între România și Republica India pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitul pe venit, semnat la New Delhi, la 8 martie 2013, trimis spre dezbateri în fond cu adresa nr. PL-x 315/2013 din 30 septembrie 2013, înregistrat sub nr. 4C2/430 din 30 septembrie 2013.

Conform prevederilor articolului 75 din Constituția României, republicată, și ale articolului 92 alin. (8) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este prima cameră sesizată.

Consiliul Legislativ, prin avizul 940 din 3 septembrie 2013, a avizat favorabil proiectul de lege.

În conformitate cu prevederile articolului 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, membrii comisiei au examinat proiectul de lege menționat mai sus în ședința din 8 octombrie 2013. Din totalul de 32 de membri ai Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, au fost prezenți la dezbateri 29.

În raport cu obiectul, conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate, membrii comisiei propun cu unanimitate de voturi supunerea spre dezbatere și adoptare plenului Camerei Deputaților a proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului dintre România și Republica India pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitul pe venit, semnat la New Delhi, la 8 martie 2013, în forma prezentată de Guvern.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule deputat.

Din partea grupurilor politice parlamentare, doamna deputat Ana Birchall, Grupul parlamentar PSD.

Doamnă deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall:

Mulțumesc mult, domnule președinte.

Și în calitate de președintă a Grupului de prietenie România - India, permiteți-mi să spun că textul acestui acord este în concordanță cu legislația din țara noastră și corespunde practicii României în acest domeniu și salutăm acest acord care se află spre dezbatere astăzi în fața noastră.

Pe lângă cele menționate de ministrul reprezentant al Guvernului, aș vrea să menționez că cota de impozit prevăzută de acord pentru veniturile ce se impun prin stopaj la sursă, respectiv pentru veniturile sub formă de dividende, dobânzi și redevențe, este de 10%.

Consider că alături de consolidarea piețelor tradiționale, statul român poate fi un hub pentru investițiile în România, dar nu numai în România, ci și în această parte a Europei, atât pentru companiile indiene, dar și pentru cele asiatice, în general, luând în considerare poziția strategică pe care România o ocupă, ca punct de tranziție între Asia și Europa.

În egală măsură, consider că India poate fi o piață importantă pentru exportul produselor românești.

În consecință, PSD susține și votează pentru adoptarea acestui acord.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Alte intervenții?

Nu sunt.

Conform art. 106 din regulament, nu avem amendamente, caracter ordinar, merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare (PL-x 38/2013/23.09.2013). (rămasă pentru votul final)  

10. Următorul proiect de lege este o reexaminare, la cererea Președintelui, a Legii pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare.

Domnule deputat, în numele Comisiei pentru buget, finanțe, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Titi Holban:

În conformitate cu prevederile articolului 137 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre reexaminare cu Legea pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 17/2012 privind reglementările unor măsuri fiscal-bugetare. Această lege, adoptată de Parlamentul României, a fost trimisă spre promulgare Președintelui României la data de 1.07.2013.

În temeiul articolului 77 alin. (2) din Constituția României, republicată, Președintele României a formulat o cerere de reexaminare din următoarele motive:

1. Abrogarea unor dispoziții care determină diminuarea semnificativă a fondurilor Ministerului Culturii destinate achizițiilor de cărți, reviste și alte publicații de către bibliotecile publice, dar și scăderea veniturilor Fondului Cultural Român destinat finanțării proiectelor și programelor culturale.

2. Existența unei duble reglementări atât în ordonanța Guvernului aprobată prin legea supusă reexaminării, cât și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, ambele făcând referire la articolul 3631 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins cererea de reexaminare trimisă de Președintele României și a adoptat Legea pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în ședința din 18.09.2013.

Conform art. 137 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a întocmit raportul nr. 4C2/420 din 2.10.2013 și respinge cererea de reexaminare trimisă de președintele României și propune adoptarea legii.

Din totalul de 32 de membri ai Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, au fost prezenți la dezbatere 29 de deputați.

În conformitate cu prevederile articolului 75 alin. (1) și (3) din Constituție, republicată, și ale art. 92 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională.

În urma dezbaterii, membrii comisiei, cu unanimitate de voturi cer întocmirea raportului înlocuitor și resping cererea de reexaminare trimisă de Președintele României și propun plenului Camerei Deputaților adoptarea Legii pentru aprobarea Ordonanței Guvernului 17/2011 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în forma adoptată de Senat din următoarele motive:

Compania Națională Loteria Română SA va vira obligațiile cuvenite bugetului de stat, iar finanțarea activității culturale se va face de la bugetul de stat, conform prevederilor legale în vigoare, respectiv art. 18 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 51/1998 cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia Administrația Fondului Cultural Național se finanțează din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat.

Legea supusă reexaminării reglementează facilitățile de care pot beneficia persoanele juridice care datorează contribuția instituită prin art. 363 în perioada cuprinsă între trimestrul 4 2009 și trimestrul 3 2011, perioadă în care dispozițiile în cauză nu erau abrogate.

În raport cu obiectul și conținutul său, legea face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Dezbateri generale.

Dacă dorește cineva să ia cuvântul.

Domnul deputat Márton Árpád.

După care se pregătește domnul Tinel Gheorghe.

Domnule deputat, aveți cuvântul! Domnul Iordache a venit special să vă asculte, din județul Olt, adică nu de oriunde.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule președinte, doamnelor și domnilor,

În marea majoritate a țărilor Uniunii Europene, un procent destul de însemnat din veniturile realizate din loteria țării respective revine finanțării culturii. Așa a fost și la noi. Așa cum vi s-a explicat, această posibilitate a fost amputată cu motivarea că această sumă revine bugetului de stat, iar activitatea culturală va fi finanțată din acel buget.

Așa cum am explicat și când s-a dezbătut acest buget, pentru acest an, bugetul culturii la toate capitolele a fost înjumătățit, deci înjumătățit. Nu s-a dat nimic în plus. Mai putem vota noi, membrii Comisiei de cultură, amputarea și acestei părți de venit pentru cultură din România?

Cultura românească, după cum cunosc eu, este unul din atu-urile mari ale țării noastre, și tocmai de acolo tăiem! Bravos!

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Domnul deputat Tinel Gheorghe.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule președinte, domnul Árpád să nu fie supărat, colegii noștri de la USL au grijă să crească fondurile alocate agriculturii, gândind că vor compensa partea de amputare la cultură.

Stimați colegi,

Cererea de reexaminare a Președintelui României, așa cum antevorbitorul meu a încercat să explice, să argumenteze, e corectă. A anticipat, practic, faptul că nu vă veți ține de cuvânt.

În condițiile în care, să zicem, cei 0,4% din profitul net care mergeau la Ministerul Culturii pentru achiziția de cărți, publicistică etc. și cei 2% din încasări mergeau la Fondul Național de Cultură rămâneau, așa cum prevedea legea, nu era nicio problemă. Iată însă că vă bateți joc și că demonstrați în continuare că pe aspectele prioritare, învățământ, cultură, sănătate, n-aveți soluții. Asta este mai dureros, să știți, decât faptul că momentan ați venit și ați spus: lasă, domnule, într-un an, pentru că ideea generală care se desprinde din acest act normativ și modul cum spuneți și argumentați e că și la anul bugetul pentru cultură va fi tot la fel, tăiat. Ori acestea erau sume certe care intrau la Ministerul Culturii.

Aș fi propus, aș fi vrut să propun retrimiterea la comisie, dar nu se poate. Pentru că știu că pe bandă votul este lipsit de logică și de înțelepciune.

Grupul Partidului Democrat Liberal din Cameră va vota împotriva raportului de respingere a cererii de reexaminare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule deputat, îmi dați voie să vă contrazic? Votul are și logică și înțelepciune în fiecare grup politic parlamentar. Că el nu coincide cu al dumneavoastră, e altă chestiune.

Domnul deputat Tudor Ciuhodaru să facă un pic de logică în logică.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Domnule președinte, puteți face ce considerații doriți dumneavoastră, este dreptul dumneavoastră, dar remarc că ați tăiat și banii de la cultură. După ce i-ați tăiat pe cei de la sănătate, după ce pachetul pe care îl propuneți este minuscul și insuficient românilor, faceți acest lucru și în domeniul culturii.

Vom vota împotriva acestui act normativ care de fapt condamnă românii. Era singura sursă sigură de venit în acest domeniu și nu înțeleg de ce, după ce ne-ați promis atâtea lucruri mărețe în campanie, v-ați răzgândit astăzi.

De fapt, vedem că guvernarea USL urmează sărăcie lucie.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vorbeați despre proiectul de lege la care au luat cuvântul domnul Tinel Gheorghe și domnul Árpád sau vorbeați așa, că nu am înțeles nimic?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Dacă mai există vreo intervenție din partea grupurilor politice parlamentare, dacă nu, doamnelor și domnilor colegi, raportul nu conține amendamente, conform 106 din Regulament, merge la votul final.

Vă reamintesc că prin raportul Comisiei sesizate în fond se propune respingerea cererii de reexaminare și adoptarea Legii pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 17/2012.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.1/2012 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul instituțiilor de credit (PL-x 159/2012). (rămas pentru votul final)  

11. Următorul este Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului 1/2012 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul instituțiilor de credit.

Guvernul României, domnule ministru, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Manolescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor, domnilor deputați,

Ordonanța Guvernului nr. 1/2012 are ca obiect de reglementare îndeplinirea anumitor obligații asumate de România în cadrul acordului privind pachetul financiar contractat cu Fondul Monetar Internațional cu privire la amendarea legislației fondului de garantare a depozitelor din sistemul bancar pentru a fi introduse competențele de bancă-punte ca instrument la dispoziția autorității de supraveghere pentru gestionarea acelor situații în care problemele întâmpinate de o instituție de credit pot conduce la amenințarea stabilității financiare, autoritățile competente inițiind demersurile necesare pentru respectarea acesteia.

Guvernul susține ordonanța Guvernului în forma în care a fost adoptată.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule ministru. Din partea Comisiei pentru buget, finanțe și bănci.

Domnule deputat, o să am o singură rugăminte: să nu intrăm în date tehnice, vă rog frumos, că... V-aș ruga frumos!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Titi Holban:

În conformitate cu prevederile articolului 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre dezbateri în fond cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de Guvern nr. 1/2012 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul instituțiilor de credit trimisă cu adresa PL-x 159 din 29 mai 2012 înregistrată cu nr. 22142 din 31 mai.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 21 mai 2012, în condițiile articolului...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule deputat, v-am mai rugat o dată, haideți să ne oprim la ce face Camera Deputaților...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Titi Holban:

Consiliul Legislativ a avizat favorabil, Comisia juridică, de disciplină și imunități, aviz favorabil, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare, aviz favorabil.

În conformitate cu prevederea art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, membrii Comisiei au examinat proiectul menționat mai sus în ședința din 1 octombrie 2013. În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate, membrii comisiei propun cu unanimitate de voturi supunerea spre dezbatere și adoptarea în plenul Camerei Deputaților a Proiectului de Lege privind adoptarea Ordonanței Guvernului nr. 1 din 2012 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul instituțiilor de credit în forma adoptată de Guvern.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule deputat.

Dezbateri generale? Nu sunt. Conform art. 106 ... Deputații mai vechi uită că deputații sunt și noi, câteodată, înainte de a ajunge vechi sunt noi. Conform art. 106 din Regulamentul Camerei Deputaților, nefiind amendamente, merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind stabilirea relațiilor contractuale din sectorul laptelui și al produselor lactate, precum și recunoașterea organizațiilor de producători din sectorul laptelui și al produselor lactate (Pl-x 286/2013) și Proiectului de Lege privind stabilirea relațiilor contractuale din sectorul laptelui și al produselor lactate, precum și recunoașterea organizațiilor de producători din sectorul laptelui și al produselor lactate (PL-x 287/2013). (rămase pentru votul final)  

12. Următorul proiect de lege este o propunere legislativă privind stabilirea relațiilor contractuale din sectorul laptelui și al produselor lactate, precum și recunoașterea organizațiilor de producători din sectorul laptelui și al produselor lactate. Raportul conține amendamente.

Inițiatorul? Aveți cuvântul, domnule deputat Ioan Munteanu, sunteți unul dintre inițiatori. Sunt convins că vă va asculta și domnul Tudose de la Brăila, acolo nefiind foarte mult lapte, fiind mai multă apă, dar e preocupat și de industria laptelui.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Atât propunerea legislativă, cât și proiectul de lege au fost depuse în aceeași zi la Biroul permanent al Camerei Deputaților.

Propunerea legislativă are 18 parlamentari, în calitate de inițiatori, printre care mă aflu și eu, iar proiectul de lege este, așa cum este normal, al Guvernului.

În urma discuțiilor din Comisia pentru agricultură a primit vot de adoptare, din dezbateri, propunerea legislativă, respectiv a parlamentarilor, și a fost respins proiectul de lege al Guvernului.

Textul celor două proiecte este, am putea să spunem, cam același, dacă nu aproape la fel.

Această propunere legislativă rezolvă multe din aspectele care nu erau clarificate în lege, respectiv normele privind organizațiile de producători și organizațiile interprofesionale din sectorul laptelui și al produselor lactate.

Actul normativ prevede faptul că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale trebuie să notifice la Comisia Europeană deciziile de acordare, respingere sau retragere a organizațiilor de producători.

Sigur, sunt și câteva aspecte care nu sunt rezolvate de lege, mă refer în primul rând la cele ce înseamnă notificarea către Uniunea Europeană.

Așadar, credem că votul obținut în Comisia pentru agricultură va fi obținut și în plenul Camerei Deputaților.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Din partea comisiei... Fac precizarea: sunt două proiecte de lege, un Pl-x nr. 286, care e inițiativa legislativă a unor colegi parlamentari, care are adoptare și un proiect de lege al Guvernului, PL-x nr. 287, dacă nu mă înșel, domnule deputat, care are respingere.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Kelemen Atilla-Béla-László:

Da, aveți perfectă dreptate, domnule președinte. Mulțumesc pentru cuvânt.

Cele două proiecte, așa cum a spus și unul dintre inițiatori, domnul coleg Munteanu, într-adevăr, în Proiectul de Lege nr. 286 noi - spun noi fiindcă și eu sunt unul dintre inițiatorii legii - am preluat acele observații de la Consiliul Legislativ, pe care ni le-a făcut, am aprobat acest proiect nr. 286 cu majoritate de voturi și celălalt proiect, PL-x 287, adică proiectul Guvernului, a fost respins.

Am întocmit un singur raport și sperăm ca acest raport... noi propunem Camerei Deputaților să adopte acest proiect de lege, făcând lumină cu multe, multe probleme care s-au ivit în cursul anilor în producția de lapte, respectiv producția de produse lactate.

Mulțumesc.

Fiind o lege ordinară, propunem Camerei Deputaților adoptarea acestui proiect.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule deputat.

Dezbateri generale?

Domnule deputat, aveți cuvântul. Era să spun: nu vrea nimeni să intervină. Iertați-mă, nu v-am văzut, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George Scarlat:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Mult prea des micii fermieri au auzit replica: "Fie ne vinzi nouă cu prețul acesta, fie rămâi cu laptele acasă!".

Câți producători din cei mici, au puterea de a negocia cu marii producători, procesatori, care la rândul lor negociază cu marile rețele de retaileri, evident exclus vreunul din micii fermieri, producători de lapte și în condiții cu totul speciale poate micii fermieri și partea din mijlocul fermierilor producători de lapte?

Ei, bine, acest proiect de lege, cu minusurile și cu plusurile lui, introduce reguli pe această piață a preluării laptelui crud de la producători și încearcă să ofere un paravan de protecție împotriva abuzurilor la care sunt expuși fermierii mici.

Organizațiile de producători și asociațiile organizațiilor de producători vor putea negocia în mod colectiv clauzele contractelor, în special prețurile, încât să asigure fermierilor un preț decent pentru lapte.

Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură devine prin acest proiect autoritatea competentă pentru recunoașterea organizațiilor de producători și asociațiilor organizațiilor de producători din sectorul laptelui, dar și cei care vor aplica sancțiunile. În sarcina agenției va cădea monitorizarea declarațiilor obligatorii, dar și aprobarea cererii de recunoaștere ca organizație, anual, doar după stricte verificări.

Credem că acest proiect legislativ va aduce un plus de rigoare și de reglementare pe această piață a laptelui, care ca fi supusă și în următoarele 15 luni la alte două șocuri consecutive: renunțarea la laptele conform și apoi la cotele de lapte.

În consecință, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal nu poate vota decât favorabil acest proiect de lege.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Alte intervenții? Există o stare de agitație în Grupul social-democrat, în special în primele rânduri.

Doamnă deputat, aveți cuvântul.

Doamna deputat Intotero, Grupul parlamentar al PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor, domnilor deputați,

România este o economie funcțională de piață, dar în ultimii ani a devenit din ce în ce mai dificil pentru producătorii individuali, mai ales cei din sectorul agricol, să reziste presiunilor pe care le exercită întregul lanț de prelucrare și desfacere a produselor.

Provin dintr-un județ în care activitatea de creștere a animalelor se dorește a fi un sector agricol important în economia locală și cunosc greutățile din ce în ce mai mari cu care se confruntă fermierii de aici, astfel că s-a ajuns în situația în care, deși costurile de producție cresc continuu de la un an la altul, prețurile la poarta fermei nu pot fi ajustate corespunzător, pentru că puterea de negociere a producătorilor este foarte redusă în fața fabricilor producătoare.

Prezenta propunere legislativă încearcă să-i ajute pe aceștia, introducând mai multă rigoare în raportul contractual.

Scopul final urmărit este acela de a stabiliza veniturile producătorilor de lapte și de a reuși astfel să fie menținute exploatațiile specializate.

De aceea, susținem adoptarea acestui proiect de lege, care include reglementări necesare foarte importante, din care aș menționa: stabilește ca livrarea de lapte crud pe teritoriul României să facă obiectul unui contract scris între producător și primii cumpărători; stabilește ca textul acestui contract să respecte anumite condiții de formă și respectivul document să fie încheiat înainte de livrare, pe o perioadă de minimum șase ani. Se reglementează, de asemenea, recunoașterea organizațiilor constituite numai din producători de produse lactate, care să negocieze în mod colectiv clauzele contractuale și mai ales prețurile, astfel încât să se asigure agricultorilor un nivel de trai echitabil.

Vă mulțumim. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Alte luări de cuvânt din partea grupurilor politice parlamentare? Nu mai e nimic de adăugat, am înțeles.

Intrăm la amendamentele admise. Mergem în calupuri de câte cinci, dacă sunteți de acord. Mulțumesc.

1-5. Obiecții? Comentarii? Nu. Admise.

6-10. Obiecții? Comentarii? Nu. Admise.

11-15. Obiecții? Comentarii? Nu. Admise.

16-20. Obiecții? Comentarii? Nu. Admise.

21-25. Obiecții? Comentarii? Nu. Admise

26. Obiecții? Comentarii? Nu. Admis.

Bun. Merge la votul final. Propunerea legislativă va fi aprobată, proiectul de lege va fi respins, la pachet.

Mulțumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.22/2013 privind prorogarea termenului prevăzut la art. V din Ordonanța Guvernului nr.6/2011 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică (PL-x 321/2013). (rămas pentru votul final)  

13. Următorul, Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.22/2013 privind prorogarea termenului prevăzut la art.V din Ordonanța Guvernului nr.6/2011 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică.

Raportul este fără amendamente.

Domnule ministru, aveți cuvântul. Domnul Tudose e deja neliniștit, l-a tachinat până acum Vasluiul și nu mai suportă.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Király András György (secretar de stat, Ministerul Educației Naționale):

Mulțumesc frumos, domnule președinte.

Stimate doamne și stimați domni deputați,

Începând de la data de 1 ianuarie 2014 nu va exista niciun instrument operațional pentru a susține finanțarea de bază pentru institutele naționale, în condițiile în care principalul instrument de finanțare a cercetării în România la momentul actual, planul național de cercetare, dezvoltare și inovare, este în curs de finalizare.

Următorul cadru financiar pentru perioada 2014 - 2020, pentru asigurarea finanțării pe baze competiționale a cercetării, dezvoltării, inovării din România este în curs de pregătire în cadrul Ministerului Educației Naționale.

În consecință, absența în această perioadă, de circa un an, a unui instrument operațional de finanțare instituțională va produce discontinuități în buna funcționare a institutelor naționale.

În acest sens, este absolut necesară aprobarea unei prorogări a termenului de la data de 31 decembrie 2012, prevăzut de art. 1 din Legea nr. 164/2013, până cel târziu la data de 31 decembrie 2014.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule ministru.

Domnul deputat Zisopol, din partea Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport. Vă pregătiți discursul, că vine președintele Parlamentului elen.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoș Gabriel Zisopol:

Vă mulțumesc, stimate domnule președinte.

Doamnelor și domnilor,

În baza prevederilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a primit spre dezbatere și avizare în fond Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.22/2013 privind prorogarea termenului prevăzut la art.V din Ordonanța Guvernului nr.6/2011 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare prorogarea termenului prevăzut la art. V din Ordonanța Guvernului nr.6/2011 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaților este Cameră decizională.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

În urma dezbaterii, comisia a propus, cu unanimitatea voturilor celor prezenți, adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc și eu, domnule deputat.

Dezbateri generale?

Domnule deputat, aveți cuvântul, vă rog frumos. Cineva are o melodie mai complicată la telefonul mobil!

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Eparu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Intervenția mea în niciun caz nu intenționează să convingă pe careva dintre dumneavoastră să voteze acest proiect de lege, pentru că eu sper ca fiecare dintre noi să fie convins de necesitatea acestei intervenții legislative.

Stimați colegi,

Am ajuns, din păcate, în situația de a aproba astăzi un proiect de lege prin care prelungim agonia unui sistem muribund, așa cum spunea la ședința Comisiei pentru învățământ, cercetare, tineret și sport stimatul nostru coleg, domnul academician Anghel Stanciu. Este cât se poate de bine că Guvernul ne-a propus acest proiect de lege și îmi place să cred că sunt implicați cei doi miniștri cu atribuții, domnul Pricopie și domnul Costoiu, pe care îi aștept în continuare cu astfel de inițiative în ceea ce privește sistemul educației naționale și sistemul cercetării și dezvoltării.

Opinia mea este că ceea ce trebuie făcut în continuare în domeniu trebuie să fie de profunzime. Măsurile ce se vor lua obligatoriu trebuie să vizeze miezul problemei. Atât sistemul educației naționale, cât și sistemul cercetării, inovării, dezvoltării s-au prăbușit în ultimii 23 de ani la cote alarmante.

Nu vreau să analizez acum cauzele, dar realitatea este, oricum am privi lucrurile, tristă.

Sistemul educației naționale și cel de cercetare-dezvoltare trebuie privite ca un sistem integrat și nu numai pentru faptul că toate resursele umane din cercetare trebuie să parcurgă obligatoriu, în mod performant, etapele unei educații specializate de înaltă ținută. Cele două activități sunt interdependente, prin preocupările comune, prin apartenența unor cercetători simultan și sistemului de educație, dar mai ales prin nevoia de schimb de informații, care să asigure un progres, dacă se poate în tandem, al celor două sectoare.

Or, ambele sectoare sunt guvernate în momentul de față de un sistem legislativ cu serioase lacune principiale. Am să amintesc aici că atât de controversata Lege nr. 1/2011 a educației naționale are cea mai grea hibă posibilă, în opțiunile mele, nu a fost supusă dezbaterii publice și deci nu este legitimată de opiniile oamenilor din sistem.

De asemenea, așa cum, de altfel, preciza domnul ministru secretar de stat, pentru cercetare-dezvoltare se propune un sistem nou de finanțare, și anume finanțarea instituțională de bază și finanțarea complementară care, însă, nu au în momentul de față cadrul legal necesar implementării procedurilor specifice.

Ca ploieștean și ca deputat în Colegiul nr. 10, unde se găsește, de acum, din nefericire, celebrul Institut Național de Cercetare-Dezvoltare IPCUP Ploiești, cunosc mai bine situația din această instituție de cercetare.

Trebuie să avem grijă ca ceea ce s-a întâmplat la IPCUP Ploiești să nu se repete și la alte institute de cercetare, altfel, nu numai la noi, la Ploiești, ci și în alte zone ale țării vor fi construite supermarketuri în curtea unor întreprinderi care cândva erau printre liderii mondiali în domenii fundamentale.

Vă mulțumesc pentru atenție.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc și eu foarte mult.

Domnule deputat, aveți cuvântul, vă rog frumos. Grupul parlamentar PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Zlati:

Mulțumesc, domnule președinte.

Suntem în fața unui moment oarecum trist, în sensul în care, prin legea pe care noi vă propunem să o aprobați, noi amânăm, practic, niște plăți pe care Guvernul, pe care ministerul ar fi trebuit să le facă înspre cercetare.

Eu zic că mai bine mai târziu decât niciodată și până când vom avea niște bugete, nu ca cele din ultimii cinci ani, care să fie de subfinanțare a sistemului învățământului românesc, să aprobăm această prorogare, în ideea că, poate cu o finanțare mai generoasă, cercetarea românească nu va muri. Așteptăm din partea ministerului o poziție mai hotărâtă pentru finanțarea aceasta. Până una-alta, comisia a aprobat proiectul de lege și vă invităm și pe dumneavoastră să-l votați. De altfel, în comisie a fost o largă majoritate, intrapartinică.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnul deputat Tinel Gheorghe.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Antevorbitorul meu a explicat rațiunea pentru care dezbatem acum acest proiect de act normativ. Nu sunt bani!

Am tăiat în primăvară jumătate și vă aduceți aminte de scandalul cu cercetarea, aproape 50% din sursele de finanțare. Și acum venim și spunem: "Domnule, hai să-i mai dăm un an, poate vom găsi bani pentru cercetare". Nu aveți bani pentru cultură, nu aveți bani pentru cercetare... Pentru ce sunt bani? Dar aveți bani pentru Kaz MunaiGaz, 400 de milioane, aveți bani pentru orice altceva, dar pentru domeniile prioritare, pentru care ați promis în campania electorală că va curge lapte și miere, nu aveți bani.

Nu votăm, domnule secretar de stat, un astfel de proiect, pentru că nu așa v-ați angajat prin programul de guvernare să guvernați țara!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Dacă mai sunt alte intervenții? Nu mai sunt. Conform art. 106 din regulamentul nostru, merge la votul final. Are caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.13/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare referitoare la premierea elevilor care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat 2013 (PL-x 320/2013). (rămas pentru votul final)  

14. Următorul, Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.13/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare referitoare la premierea elevilor care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat din 2013.

Inițiatorul? Domnule ministru, o intervenție scurtă, după care, domnul deputat Zisopol, din partea comisiei raportoare.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Király András György:

Mulțumesc frumos, domnule președinte.

Stimate doamne și stimați domni deputați,

Guvernul a inițiat această ordonanță care prevede ca elevii care au obținut la sesiunea de vară din anul 2013 la bacalaureat media 10 să fie premiați cu o sumă în valoare de 3.000 de lei. Este vorba de 126 de elevi care au obținut nota maximă. Ordonanța de urgență a fost aprobată la data de 17 iulie, ea a fost finalizată prin plăți la data de 27 iulie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Domnule deputat, în numele comisiei, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoș Gabriel Zisopol:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisia pentru buget, finanțe și bănci au fost sesizate spre dezbatere și avizate în fond cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.13/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare referitoare la premierea elevilor care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat din 2013.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare acordarea de premii în valoare de 3.000 lei fiecărui absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de bacalaureat în anul 2013.

Comisiile au dezbătut proiectul de lege în ședințe separate.

În urma dezbaterilor, cu unanimitatea voturilor celor prezenți, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport propune plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru buget, finanțe și bănci, cu unanimitatea voturilor celor prezenți, propune plenului Camerei Deputaților, adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat acest proiect de lege.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisia pentru buget, finanțe și bănci au hotărât să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Avem două distinse doamne pentru două grupuri parlamentare. O să îl rog pe domnul deputat să vă accepte chestia aceasta, discuție la care o să le rog pe colegele deputate să ia cuvântul.

Doamna deputat Ana Birchall, după care îi dau cuvântul colegei de la Partidul Național Liberal.

Doamnă deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall:

Mulțumesc mult, domnule președinte.

Vreau să felicit Guvernul pentru această inițiativă. Se demonstrează încă o dată că meritocrația trebuie, nu numai promovată, dar și recompensată și vorba aceea veche din bătrâni: "Ce ai în cap și suflet nu poate să-ți ia nimeni, niciodată!".

Atât Guvernul României, cât și noi, parlamentarii PSD, ne-am asumat responsabilitatea de a asigura accesul la educație fiecărui copil, indiferent că se află într-un mediu dezavantajat, în mediul rural sau în mediul urban, sau că provine dintr-o familie mai săracă sau mai înstărită. Și această inițiativă legislativă arată, încă o dată, că fiecare leu cheltuit pentru un copil în școală nu este o cheltuială, ci este o investiție, atât în prezentul, dar mai ales în viitorul acestei țări, demonstrând încă o dată, dacă mai era necesar, că adevărata bogăție o avem, de fapt, la noi acasă, o avem în căminele noastre și în școlile noastre.

Și aș vrea, în încheiere, să arăt încă o dată și de la tribuna acestui Parlament că școala românească nu "produce tâmpiți", așa cum i s-a părut unui președinte să vorbească despre copiii din sistemul de învățământ, despre elevii noștri, iar această inițiativă legislativă pe care Grupul PSD nu numai că o susține și o va vota, dar o va promova, arată încă o dată că meritocrația începe să fie promovată și recompensată și la noi acasă.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Doamnă deputat, vă rog frumos, aveți cuvântul, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Florica Cherecheș:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

În condițiile în care rata de promovare a bacalaureatului în acest an a fost de 56,4%, iată că avem 126 de elevi care au obținut medii de 10. Sunt de două ori mai mult decât în anul 2011, ceea ce este un lucru îmbucurător.

De asemenea, în condițiile în care creșterea performanței sistemului de învățământ românesc e o măsură cuprinsă în programul de guvernare pe 2013-2016 în domeniul educației, PNL susține adoptarea acestui proiect de lege, deoarece considerăm bine-venită încurajarea, și pe această cale a elevilor, să obțină note maxime la examenul de bacalaureat. Acest lucru constituie un semn de apreciere pentru rezultatele excepționale ale liceenilor și o motivare a tuturor elevilor pentru un învățământ de performanță ridicată.

Măsura premierii celor merituoși contează mult pentru toți elevii, cu atât mai mult pentru cei care provin din mediul rural și care uneori fac sacrificii foarte mari pentru a merge la școală și a obține rezultate bune.

Cei 3.000 de lei vin ca o răsplată bine-venită pentru munca lor și ca stimulent, atât în dezvoltarea lor viitoare, personală și profesională, motiv pentru care PNL-ul susține adoptarea acestui act normativ.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult. Domnul deputat Ovidiu Ganț, se pregătește domnul deputat Márton Árpád.

Domnule deputat, aveți cuvântul. Paritate, 50% doamne, 50% domni, astăzi, la luări de cuvânt.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Vă mulțumesc, stimate domnule președinte.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Evident că Grupul parlamentar al minorităților naționale va vota în favoarea acestui proiect, totuși, trebuie să observăm anumite aspecte: 1) este foarte bine că se întâmplă așa; copiii aceștia merită o recompensă; 2) suntem din nou în situația discutabilă în care aprobăm o ordonanță de urgență post factum; premierile s-au produs deja, deci, despre ce vorbim aici?; 3) vreau să vă supun atenției faptul că România este parte la tratate internaționale, în virtutea cărora există forme de bacalaureat mixt în România. Spre exemplu, România are un tratat cu Republica Federală Germania, există forme de școlarizare, ca atare, mixte, pentru învățământul liceal la Timișoara și București, unde metodologia de desfășurare a bacalaureatului este metodologia germană. În consecință, și notarea se face după sistemul de notare german. Elevii, spre exemplu, Liceului "Nikolaus Lenau" din Timișoara, obținând media de absolvire 1 la bacalaureat, adică nota maximă după sistemul german.

De aceea, aș vrea să obțin o clarificare, dacă se poate, din partea domnului secretar de stat Király, dacă între cei 126 se regăsesc acești elevi care au obținut rezultatul maxim la această formă de bacalaureat sau nu?

Vă mulțumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Aveți cuvântul, după care îi dau cuvântul domnului deputat Márton Árpád.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Király András György:

Eu personal mulțumesc pentru observațiile foarte pertinente ale domnului deputat Ganț și trebuie să-i răspund foarte clar: din păcate nu se regăsesc. Județul Timiș, dacă-mi amintesc bine, nu are niciun candidat cu media 10, dar o să luăm în discuție, ca să corectăm, așa cum a spus domnul deputat, să pot să reglementez, să fie mai bine, o să încercăm să rezolvăm și problema aceasta.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

O să am rugămintea să o luați în considerare, pentru că am crea un dezavantaj atunci între copiii care au luat bacalaureatul pe două forme, amândouă acceptate de România și o să vă rog frumos să faceți o propunere Guvernului ca să nu anulăm bucuria unor copii care au luat bacalaureatul cu nota 10, domnul deputat Ganț v-a spus despre ce este vorba.

Domnul deputat Márton Árpád, Grupul parlamentar al UDMR.

Nu cred că sunt foarte mulți față de cei 136.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Într-adevăr, este salutară această intenție de a premia cei mai buni copii care au obținut nota 10 la această formă a bacalaureatului. Poate ar fi bine să avem în vedere și creșterea promovabilității bacalaureatului pe la 75% poate, că mi se pare că suntem țara cu cea mai scăzută rată de promovabilitate. S-a folosit de două ori cuvântul "meritocrație". Păi acești copii încă nu fac parte din "meritocrație". M-ar bucura foarte mult să-i avem peste câțiva ani printre noi sau în fotoliile ministeriale ca să devină într-adevăr parte din meritocrație.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Alte intervenții. Nu sunt.

Vă mulțumesc foarte mult.

Vă reamintesc că nu avem amendamente.

Proiectul de lege merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă (Pl-x 221/2013). (rămasă pentru votul final)  

15. Următorul proiect de lege: Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă.

Inițiatorul dacă dorește să ia cuvântul. Nu.

Domnul Florin Iordache, președintele Comisiei pentru muncă și protecție socială.

Aveți cuvântul, domnule președinte.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Prezint raportul la acest proiect de lege.

La întocmirea prezentului raport am avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, punctele de vedere favorabile exprimate de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Banca Națională a României și Asociația Română a Băncilor.

Obiectul de reglementare este modificarea și completarea Legii nr.142 privind acordarea tichetelor de masă.

Comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea cu amendamente.

Legea face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Am un singur amendament de tehnică legislativă. Este vorba de art.II, ca să nu mai vin încă o dată, domnule președinte, art.II, "Prevederile prezentei legi intră în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea I", iar III, "În termen de 150 de zile de la publicare", și textul curge.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Doamna deputat. Toată lumea a ridicat mâna, abia mi-am dat seama că de fapt vreau să-mi îndrept atenția spre spatele dumneavoastră. Îmi îndrept și fără recomandarea colegilor liberali.

Doamna deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Ancuța Pocora:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Această propunere legislativă a fost mult amendată în comisie față de forma inițială, în așa fel încât astăzi avem un proiect de lege care păstrează principiul inițial al legii privind acordarea tichetelor de masă, însă lărgim plaja furnizorilor cu controlul și avizul ministerului de Finanțe și, de asemenea, se menține controlul asupra produselor cumpărate. Știți bine, cu tichetele de masă nu puteai să cumperi alcool, țigări și alte astfel de produse. Ei, în continuare acest control și această limitare se menține.

Practic, emiterea de tichete de masă în format electronic reprezintă un instrument eficient de luptă împotriva evaziunii fiscale, prioritatea Guvernului USL, acest demers înlătură deopotrivă întreaga serie de obstacole birocratice existente în prezent și favorizează deschiderea pieței în dezvoltarea unui cadru competitiv. Tichetele de masă în format electronic reprezintă un sistem nou, modern, de repartizare și decontare a acestui beneficiu.

Introducerea acestui produs electronic a reușit în toate țările europene în care a fost deja adoptat, să răspundă în special nevoilor angajaților, deoarece li s-a pus la dispoziție o modalitate mai ușoară și mai sigură pentru nevoile de folosire a acestor sume de bani aferente tichetelor.

Totodată, legea presupune o modalitate de atribuire mai facilă, cardurile nebancare permițând un control sporit al emiterii și utilizării tichetelor de masă. Tichetele de masă în format electronic au potențialul de a reduce nivelul economiei subterane, împiedicând fenomenul de revânzare a acestora între comercianți, în România tichetele de masă au devenit mijloc de plată pentru produse sau servicii total în afara scopului lor legal de utilizare.

Posibilitatea lărgirii pieței prin intrarea de noi operatori emitenți de tichete de masă pe suport electronic destinate exclusiv alocațiilor de hrană individuală ce vor emite astfel tichete va genera deopotrivă o îmbunătățire a cadrului concurențial actual. Legea stipulează reglementarea și monitorizarea activității unităților emitente de tichete de masă de către Ministerul Finanțelor Publice, prevedere determinată de însăși natura tichetului de masă, care nu este un instrument de plată, ci unul de politică de protecție socială, ca mijloc de retribuire a salariaților și de politică fiscală, prin faptul că tichetul de masă reprezintă un beneficiu salarial cu regim fiscal preferențial.

De asemenea, vreau să mai precizez că apariția acestui tichet de masă în format electronic nu va exclude și emiterea în continuare a tichetelor în forma lor obișnuită, anume, pe suport de hârtie.

În consecință, Partidul Național Liberal susține proiectul de lege, așa cum a fost el amendat în cadrul Comisiei pentru muncă.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Doamna deputat Pocora, mulțumesc foarte mult.

Domnul deputat Tinel Gheorghe, Grupul parlamentar al PDL.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Eu nu spun că inovația nu e bună și în tehnica legislativă. Aici apare o întrebare firească a controlului banilor. Și când discutăm de modul cum sunt gestionați banii, nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva, prin introducerea acestui mecanism, putem să ne ducem cu gândul că se poate schimba destinația banilor.

Deci, eu cred că a menține încă forma actuală, tichete de masă în format de hârtie, nu e o soluție rea, dar când venim cu forma electronică, prima întrebare este: se schimbă sau nu se schimbă, se poate schimba sau nu se poate schimba destinația banilor? Celelalte întrebări care curg din interesul legiuitorului să combată evaziunea fiscală că nu știu ce se întâmplă, că monitorizăm mai repede, mai... astea sunt... știm noi pentru cine.

Apare o întrebare și încă o dată spun: pentru cei care gestionează banii, domnule coleg, cei care gestionează banii...apare această problemă.

Deci, Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal se va abține la această inițiativă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Doamna deputat Tudorie, din partea Grupului parlamentar al PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Violeta Tudorie:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Propunerea legislativă reglementează introducerea tichetelor de masă în format electronic care vor funcționa alături de tichetele pe suport de hârtie. Sunt evidente avantajele introducerii tichetelor de masă electronice și o parte dintre acestea sunt prezentate de către autorii propunerii în expunerea de motive. Nu este cazul să le reiau dar un aspect al problemei doresc să-l subliniez.

Suntem în fața unei reglementări care-și propune o modernizare a instrumentelor cu care operăm în mod curent în diferite domenii. Cu astfel de acțiuni de modernizare și a altor instrumente va trebui să ne obișnuit, deoarece în societatea informațională și globală nu putem rămâne la mijloace primitive de lucru cum sunt înscrisurile pe carton sau materialele de plastic.

Având în vedere că tichetele de masă sunt folosite de largi categorii de salariați, introducerea variantei electronice are și un caracter educativ de apropiere de o nouă cultură tehnică la nivel de mase și nu numai pentru un cerc restrâns de specialiști și inițiați în instrumentul electronic.

Consider propunerea legislativă un bun început pe măsura utilizării tichetelor electronice, se pot dezvolta și căpăta un loc preponderent și în comerțul alimentar cu amănuntul.

Față de forma trimisă de autor, propunerea a fost îmbunătățită la Comisia de muncă, așa încât vă cer un vot de adoptare.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

O să vă cer o permisiune înainte de a trece mai departe.

Mergem la amendamentele admise și respinse.

La amendamentele admise, că nu mai există nicio intervenție a grupurilor parlamentare.

1-5. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

6-10. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

11-15. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

Și ultimul amendament admis, dacă nu mă-nșel 16, la care dumneavoastră ați avut completarea pe care domnul deputat Iordache a spus-o cu tehnica legislativă, niște erori care...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Propunerea era data intrării în vigoare la 90 de zile de la data publicării și la 150 de zile normele.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Și la 150 de zile normele.

Mulțumesc foarte mult.

Obiecții, comentarii? Nu.

Proiectul de lege merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea prelungirii programului de lucru.  

Mai avem patru proiecte de legi și dacă dumneavoastră sunteți de acord, prelungim programul până le discutăm și pe acestea. Mai sunt patru proiecte, după aceea intrăm la respingeri, unde liderii grupurilor parlamentare au stabilit că le facem într-o sesiune specială.

Eu vă propun, dacă sunteți de acord, prelungim programul zece minute, un sfert de oră, ca să le facem și pe acestea patru. Am înțeles că două dintre ele sunt retrimiteri la comisie, deci, n-ar fi o problemă. După aceea, ne vedem la ora 11,30 mâine. Facem modificarea de program. O să vă supun la vot la final. Și 12,30 votul final.

Sunteți de acord? Că dacă nu mai avem și le-am făcut astăzi, n-are nici un rost să venim de la 10 și să...

Mulțumesc foarte mult.

Mergem la următorul proiect...

Vă supun la vot prelungirea programului până la punctul 20, inclusiv.

Vă rog frumos să vă pregătiți cartelele. Mulțumesc.

Să înceapă votul. Numai domnul Tinel Gheorghe s-ar părea că e împotrivă. Nu vrea să stea aici.

Mulțumesc foarte mult.

(Domnul deputat Tinel Gheorghe dorește să intervină pe procedură.)

Stați să terminăm votul, că nu există procedură în timpul votului.

Video in format Flash/IOS    

76 de voturi pentru, o abținere și 8 voturi împotrivă.

Domnul deputat Tinel Gheorghe, după care intrăm la poziția 16 pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule președinte,

Cu tot respectul, dar am început la patru și jumătate. Înțelegeam această rațiune dacă începeam la patru programul și din motive întemeiate de abordare, de tehnică legislativă, de dezbatere, prelungeam. Dar dacă începem la patru și jumătate și venim la șase și spunem că mai vrem zece minute, nu suntem serioși, nu ne respectăm propriul program.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Eu, pentru dumneavoastră și pentru stenogramă: 1. Se începe plenul în momentul în care există cvorum, domnule deputat, dar dumneavoastră nu vă prea pricepeți decât când vreți la chestia asta. Și asta este obligația mea ca președinte împreună cu cei doi secretari, și a fost patru și vreo 17 minute. Dumneavoastră spuneți 4,30. 4,30 să fie, pe mine nu mă deranjează. Atunci au fost 211 deputați care au semnat condica și eu am, conform regulamentului, permisiunea să deschid ședința. Dacă se făceau la ora 16, o deschideam la ora 16.

Dar, tot conform regulamentului, sunt obligat la ora 18 fix dacă există o prelungire de program, să supun această cerere membrilor Camerei Deputaților care sunt prezenți. S-a aprobat, mergem mai departe.

Vă mulțumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.17/2010 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România și de Ordonanța Guvernului nr.8/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România (PL-x 718/2010). (rămas pentru votul final)  

16. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.17/2010 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Ordonanța Guvernului 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România și de Ordonanța Guvernului nr.8/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

Inițiatorul. Domnule ministru, aveți cuvântul.

După care, din partea Comisiei pentru industrii și servicii.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Năstase (secretar de stat, Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine):

Mulțumesc frumos, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Guvernul este de acord cu adoptarea prezentului proiect de lege. De fapt, prezentul proiect de lege prorogă un termen de la 1 august 2010 la 1 octombrie 2010, datorită faptului că Ordonanța nr.8/2010 introducea rovinieta electronică și în sistemul de organizare a licitației pentru rovinieta electronică au fost niște amânări datorită contestațiilor. Acesta este practic termenul care s-a prorogat două luni.

Mulțumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc.

O s-o rog și eu pe doamna reporter, dacă se poate, pe parcursul intervenției, să lase un pic live-ul mai târziu. Mai avem zece minute, după care poate să facă. Vă rog frumos. Vă mulțumesc foarte mult. Cu rugăminte din partea mea personal. Sărut mâna.

Domnul deputat Lucian Șova, din partea Comisiei pentru industrii.

Din partea comisiei? A, domnul Chiriță din partea comisiei. După aceea dumneavoastră. Am crezut că din partea comisiei.

Domnul deputat Chiriță, vicepreședintele comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Chiriță:

Mulțumesc, domnule președinte.

Suntem în fața unui raport înlocuitor.

Comisia pentru industrii și servicii a reexaminat proiectul de lege și în unanimitate a hotărât să mențină raportul inițial.

În raport de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaților este Cameră decizională.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule deputat.

Din partea grupurilor politice parlamentare, domnul deputat Nazare. După care, domnul deputat Șova.

Domnule deputat Nazare, aveți cuvântul, din partea Grupului parlamentar al PDL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Nazare:

Domnule președinte,

Știm că veniturile pe care le obține compania de drumuri din rovinietă sunt o parte integrantă a bugetului de venituri proprii ale acestei companii, care obține în jur de 850 de milioane de lei pe an. Atâta timp cât știm foarte clar care sunt nevoile de finanțare și pentru perioada de iarnă când avem nevoie de bani pentru deszăpezire, dar și pentru întreținerea drumurilor naționale, întrebarea noastră ar fi pentru ministrul care este aici prezent astăzi, care este...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule deputat,

O să-mi permiteți să vă blochez, să vă opresc. Nu este sesiune de întrebări. Peste câteva minute, domnul deputat Oltean, care era colegul dumneavoastră de bancă, este cel care preia această chestiune. Discutăm despre un proiect de lege, o ordonanță din 2010. Nu știu dacă știți, suntem în 2013 și niciunul dintre partidele care sunt azi în arcul guvernamental în 2010 nu erau. Deci, cu tot respectul pe care-l am față de dumneavoastră, nu pot să vă las să puneți o întrebare despre o obligativitate pe care o aveți prin regulament într-o altă oră dedicată special acestei chestiuni pentru toți deputații din sală. Ar fi pentru mine o abordare neprincipială.

Deci, dacă vreți să vorbiți de acest proiect de lege, aveți cuvântul pe dezbateri generale și vă dau cuvântul. Dacă vreți să faceți întrebări și interpelări, cu tot respectul pe care-l am, vă rog frumos, la ora dedicată acestei chestiuni.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Nazare:

OK! Vorbesc despre acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Nazare:

Dacă nu mi se permite să interpelez Guvernul, nu e nici o problemă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Păi, nu, aveți o sesiune în regulament, domnul deputat Oltean...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Nazare:

OK! Am înțeles.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

...e mai vechi ca mine, poate să vă explice.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Nazare:

După implementarea fazei unu a rovinietei electronice, compania de drumuri a obținut 100 de milioane de lei în plus. De când ați venit la guvernare, rovinieta electronică faza doi n-a fost implementată și pierdem cel puțin 200 de milioane de lei bani de care aveți nevoie și pentru întreținere și pentru deszăpeziri și de care vă plângeți public că nu-i aveți. În ce stadiu este acest contract făcut de dumneavoastră prin negociere fără publicare, anul trecut în noiembrie, pe care nici măcar astăzi nu-l puneți în practică, și pentru 15 mii de kilometri de drumuri, avem doar zece puncte fixe de control.

Noi suntem pentru acest proiect de lege, dar vrem să ne clarificați situația fazei doi a rovinietei electronice, care în situația actuală de astăzi nici măcar acum acest proiect nu este pus în aplicare.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc și eu.

Domnule deputat, în Capitolul III din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat și de dumneavoastră, întrebări și interpelări sunt de la pagina 107 la pagina 114. V-aș ruga frumos să le citiți și o să vedeți care sunt atribuțiile pe care le aveți și cum puteți să faceți o interpelare către ministrul de resort.

Domnul deputat Șova, Grupul parlamentar al PSD.

Dacă mai există vreun grup parlamentar care vrea să ia cuvântul. Nu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian Șova:

Mulțumesc, domnule președinte.

Noi, la comisie, am constatat că această ordonanță de urgență a produs efecte încă din 2010. Din păcate, nu a fost implementată atât de repede, așa cum avea de făcut Guvernul de atunci, rovinieta electronică, lucru care ar fi condus la creșterea veniturilor companiei încă de atunci. Din fericire, am aprobat acum acest act normativ. El deja a produs efecte, așa cum am spus, din 2010.

Iar din perspectiva întrebării formulate de colegul nostru, vreau să vă spun că și în calitate de utilizator de drumuri, se poate vedea că etapa a doua deja este în desfășurare. Sunt montate din ce în ce mai multe camere pe toate drumurile naționale din România. Sigur că compania va încheia și această procedură cât se poate de repede.

Noi, în final, susținem adoptarea acestui proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Conform art.106 din regulament, nu sunt amendamente admise sau respinse.

Vă reamintesc, caracterul legii este caracter ordinar.

Merge la votul final pentru mâine.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.7/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor (PL-x 166/2010). (retrimis comisiei)  

La poziția 17. (Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.7/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor.)

Pe procedură, domnul deputat Marian Neacșu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacșu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

În urma lucrărilor comisiei de specialitate de săptămâna trecută și a depunerii raportului, am fost sesizați acum două săptămâni de către ministerul de resort că, în ceea ce privește lucrările comisiei sunt câteva dezacorduri referitoare la abordarea pe care comisia a avut-o în raportul respectiv și în dezbateri, și punctul de vedere al ministerului de resort care prelua punctul de vedere al Guvernului.

Unul sau două dintre amendamente se referă la o serie de intervenții pe drumurile naționale care în momentul acesta, în virtutea cadrului normativ existent, sunt imposibile și sunt neprinse în programul de finanțare al companiei naționale.

Din aceste considerente, în numele Grupului parlamentar al PSD, am să vă propun reîntoarcerea la comisie cu termen de două săptămâni pentru ca ministerul de resort...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Poziția 17, da?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacșu:

Da, poziția 17.

Și compania să poată să se pună de acord cu punctul de vedere al colegilor noștri care au formulat amendamente pentru a putea să degajeze o soluție care să fie reciproc acceptabilă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Termen două săptămâni, retrimiterea la comisie.

Pregătiți-vă cartelele. Să înceapă votul.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

62 de voturi pentru, o abținere, 10 voturi împotrivă.

(Domnul deputat Alexandru Nazare insistă să i se dea cuvântul.)

Nu mai am de ce să dau cuvântul, că nu mai am de ce. Nu înțeleg. Nu mai am procedură ca să vă dau cuvântul la un proiect care a fost retrimis la comisie, termen două săptămâni. Data viitoare când vine la dezbatere, o să vă dau cuvântul atunci.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.8/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România (PL-x 167/2010). (retrimis comisiei)  

Poziția 18 din ordinea de zi. (Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.8/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.)

Domnul deputat Marian Neacșu. Retrimitere la comisie?

Spuneți-ne termenul și cât și supunem la vot.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacșu:

Da. Vă mulțumesc.

Pentru operativitate, două săptămâni, domnule președinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Două săptămâni, retrimiterea la comisie. Pregătiți-vă cartelele.

(Domnul deputat Alexandru Nazare dorește să intervină.)

Nu există... în timpul procedurii, domnule deputat. Nu pot să vă dau cuvântul că nu am instrumente. Trebuie cu prioritate cererea unui lider de grup sau vicelider să supun la vot. Altfel, am altă...se întâmplă să ceară domnul Tinel Gheorghe și o să mă certe la momentul respectiv că nu-i supun la vot.

Să înceapă votul.

Mulțumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS    

73 de voturi pentru și un singur vot împotrivă. Retrimiterea la comisie, termen două săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Legii nr.53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române (PL-x 269/2013). (rămas pentru votul final)  

Următorul proiect de lege, poziția 19, Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române.

Are caracter ordinar. Are patru amendamente admise.

Inițiatorul. Nu dorește să ia cuvântul.

Din partea Comisiei pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă. Raportul. Un membru al comisiei care să citească raportul.

Domnul Márton Árpád.

Domnule deputat, aveți cuvântul. Vă rog frumos să mă iertați că nu v-am văzut.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Nu face nimic, domnule președinte.

Comisia de cultură a analizat această inițiativă legislativă venită din partea unor domni senatori nemulțumiți că legea care reglementează modalitatea de instituire a Zilei limbii române n-a beneficiat încă de normele de aplicare din partea ministerului și legea a fost completată cu un articol care spune că ministerul trebuie să elaboreze acest act normativ.

Ca atare, noi, cu toții am votat pentru acest proiect de lege și vă propunem și dumneavoastră.

Și pentru a nu veni la microfon încă o dată din partea grupului parlamentar, noi credem că ministrul culturii ar fi putut să elaboreze aceste acte normative și fără ca Parlamentul să mai intervină o dată să-l oblige să elaboreze normele de aplicare.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc și eu, domnule deputat.

Din partea grupurilor parlamentare dacă mai sunt luări de cuvânt. Nu sunt.

Avem amendamente admise. Le supun la vot pe toate patru.

De la poziția 1 la poziția 4, dacă sunt obiecții, comentarii. Nu. Admise.

Merge la votul final pentru mâine la 12,30.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind trecerea colecției de timbre a României de la Compania Națională Poșta Română în patrimoniul Băncii Naționale a României (PL-x 417/2012). (rămas pentru votul final)  

20. Ultimul proiect de lege, Proiectul de Lege privind trecerea colecției de timbre a României de la Compania Națională Poșta Română în patrimoniul Băncii Naționale a României.

Inițiatorul, Guvernul României. Este a nu știu câta discuție pe această temă.

Din partea comisiilor.

Sunteți inițiatorul? Aveți cuvântul.

Aveți cuvântul. La mine scria că este Guvernul României. Mai greșește și stafful tehnic.

Domnule Vlădoiu, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurel Vlădoiu:

Domnule președinte,

Domnilor colegi,

Sunt inițiatorul acestei legi. Este o lege reparatorie, întrucât această colecție a aparținut Băncii Naționale a României până în luna februarie 1990, când a fost trecută prin ordin al FSN-ului la Poșta Română. Colecția de mărci poștale deținută de Poșta Română conține peste 15 milioane de mărci poștale românești și străine, precum și alte piese filatelice importante, machete originale, unele executate de artiști cunoscuți, matrițe cu care s-au imprimat timbrele românești, inclusiv clișeele mărcilor "Capul de bour".

Este cea mai mare și cea mai importantă colecție de mărci poștale românești din toate timpurile, depășind cu mult chiar faimoasa colecție a Regelui Carol al II-lea, considerată la acea vreme a treia colecție de timbre din lume. Peste 3000 de piese de colecție sunt unicate, colecția aparține României și de aceea am propus să fie trecută în patrimoniul Băncii Naționale.

Grupul nostru PSD susține această lege.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Din partea comisiei, domnul vicepreședinte Ciprian Nica.

Se poate transmite live. A fost numai pentru acel proiect de lege, doamna reporter.

Aveți tot dreptul, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Mulțumesc mult, domnule președinte.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 2 octombrie 2012. Consiliul Legislativ prin avizul 227/22 martie 2012 a avizat favorabil inițiativa legislativă.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare trecerea colecției de timbre a României de la Compania Națională Poșta Română SA în patrimoniul Băncii Naționale a României.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru buget, finanțe și bănci au hotărât cu majoritate de voturi supunerea spre dezbatere și adoptare plenului Camerei Deputaților a Proiectului de Lege privind trecerea colecției de timbre a României de la Compania Națională Poșta Română în patrimoniul Băncii Naționale a României, cu amendamentele prezentate în anexă.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Domnul deputat din partea Grupului parlamentar al Partidul Național Liberal. Aveți cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihăiță Calimente:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Așa cum s-a spus aici, această colecție este de-o importanță deosebită. Ea face parte din patrimoniul național și locul ei, în mod normal, este la Banca Națională a României, pentru că Poșta Română este o instituție care s-ar putea privatiza azi-mâine și ne-am putea trezi că se privatizează cu tot cu această colecție care face parte din patrimoniul național.

Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal susține acest proiect.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Intervenție. Grupul parlamentar al PSD, domnule deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Adam:

Stimați colegi,

Inițiativa e lăudabilă. După ceva forțări am reușit să reglementăm regimul juridic al acestei colecții, acestei capodopere, care este o avuție națională.

Legea are meritul că clarifică regimul juridic al acestei colecții impresionante. S-a statuat în unanimitate că regimul juridic este acela ca această colecție să facă parte în integralitatea sa din domeniul public al statului. În acest sens, au fost efectuat niște corecturi care evitau o confuzie de regim juridic. O parte a colecție avea regim juridic ca făcând parte din domeniul privat al statului, iar în alte texte se vorbea de regimul juridic ca fiind cel din domeniul public al statului.

Astăzi, proiectul de lege a fost trecut prin cele două comisii și avem un proiect care, după părerea mea, trebuie votat pentru că protejăm, și acest transfer se face la instituția care protejează cel mai bine această capodoperă, această avuție națională, și trebuie să vă spunem că s-a clarificat regimul juridic. În totalitate avem o clarificare de maniera în care toată această colecție face parte din domeniul public al statului, este bun care este sub imperiul Legii nr.213/1998.

Grupul nostru parlamentar, PSD, va vota acest proiect pentru că este de foarte mare importanță și, așa cum s-a spus, era riscul ca dacă instituția, dacă Poșta intra în regimul de privatizare, era riscul mare, mare de tot, ca această imensă avuție să se piardă.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc foarte mult.

Intrăm la amendamentele admise. Sunt 13.

De la 1 la 5, obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

6 - 10, obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

11 - 13, obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

Doamnelor și domnilor colegi,

O să-l invit pe colegul meu, domnul vicepreședinte Ioan Oltean, să preia sesiunea dedicată procedurilor regulamentare.

Mâine...

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea modificării programului de lucru pentru ziua de marți, 15 octombrie 2013.  

A, scuzați-mă, vă supun la vot - aveți dreptate - vă supun la vot modificarea programului pentru mâine.

11,30-12,30 dezbateri în plen; 12,30 - votul final.

Mai există vreun proiect care trebuie să vină de la comisii pentru mâine? Sunt două care sunt pe ordinea de zi. E cel cu... pe justiție, cooperarea internațională?

11,30 în plen. Dacă nu avem proiectul, suspendăm și le băgăm la 10,30 la votul final.

Supun această propunere votului dumneavoastră.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

59 de voturi pentru, o abținere, două voturi împotrivă.

Vă mulțumesc foarte mult pentru seriozitate.

Vă urez o seară frumoasă.

Îl invit pe domnul vicepreședinte Ioan Oltean să preia acest fotoliu.

 
    Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului-ministru și membrilor Guvernului.  

În continuare, lucrările au fost conduse de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Bună seara, stimați colegi!

Dați-mi voie să deschid ședința consacrată răspunsurilor orale la interpelările adresate de dumneavoastră membrilor Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS   Cornel Itu

Pentru început, avem un răspuns pentru domnul deputat Itu Cornel, membru al Grupului parlamentar al PSD. Domnia Sa a adresat ministrului transporturilor o întrebare referitoare la finalizarea drumului național 18 B pe relația Magoaja-Rohia.

Domnul Nicu Buică, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, va oferi răspunsul așteptat de către domnul deputat.

Domnule ministru,

Vă rog să poftiți la microfonul Camerei pentru a prezenta răspunsul pregătit domnului deputat.

Aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicușor Marian Buică:

Bună ziua!

Referitor la interpelarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaților cu nr.614B/2013, vă comunicăm următoarele.

În prezent, urmare a intrării în vigoare a dispozițiilor OUG nr.96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, activitatea Ministerului Transporturilor a fost restructurată, astfel, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, trecând din autoritatea Ministerului Transportului sub autoritatea Departamentului pentru Proiecte din Infrastructură și Investiții Străine.

În conformitate cu art.32 alin.(3) al OUG nr.96/2012, Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine s-a substituit în toate drepturile și obligațiile Ministerului Transporturilor în ceea ce privește infrastructura pe transport rutier.

Ținând cont de cele mai sus-menționate, considerăm că interpelarea ar trebui supusă analizei Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, care exercită funcțiile principale de strategii și reglementare a cadrului normativ și instituțional aferent infrastructurii de interes național, precum și a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, în calitate de unic concesionar și administrator al drumurilor de interes național.

Vă mulțumim.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule ministru.

Domnul deputat, dacă vreți să adăugați ceva sau să comentați? Nu.

Înțeleg că domnul deputat Itu este mulțumit de răspunsul oferit. După strângerile de mână e în regulă.

Domnule ministru,

Vă mulțumesc foarte mult.

În continuare, doamna deputat Bogdănici Camelia-Margareta, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, a adresat aceluiași ministru al transporturilor o interpelare legată de impactul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.8/2013 asupra implementării de către spitalele CFR a proiectelor cu finanțare europeană.

Având în vedere că doamna deputat nu se află în sală, domnule ministru - o să vă rog puțin să mă urmăriți - având în vedere că doamna deputat nu se află în sală, bănuiesc că aveți pregătit răspunsul scris. Vă rog să-l depuneți în scris și cu aceasta considerăm că v-ați achitat de datoria pe care o aveați față de distinsa noastră colegă și vă mulțumesc.

O seară bună, domnule ministru.

În continuare, domnul deputat Neacșu Marian, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, a adresat Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice o interpelare referitoare la situația angajatului Ion Cristian de la SC Transelectrica SA.

Dacă din partea Ministerului Muncii este cineva? Doamna Bratu, doamna secretar de stat Bratu.

Vă mulțumesc, doamna ministru.

Întrucât domnul deputat nu este prezent, v-aș ruga ca și dumneavoastră răspunsul scris să-l înaintați domnului deputat.

Vă mulțumesc pentru prezență.

O seară bună, cu drag doamna ministru, vă mulțumesc frumos.

Domnul deputat Niculescu Dumitru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Poporului-Dan Diaconescu, a adresat domnului ministru al educației naționale o interpelare referitoare la un nou an școlar, aceeași situație.

Având în vedere că nici domnul deputat nu se află în sală, îl avem prezent pe domnul Király András, secretar de stat la Ministerul Educației Naționale.

Domnule ministru,

O să vă rog să trimiteți domnului deputat răspunsul în scris, considerând că și dumneavoastră, în felul acesta, ați dat curs obligației prevăzute în Regulamentul Camerei Deputaților.

Domnul deputat Nazare Alexandru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, a adresat o interpelare ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine.

Reprezentanții acestui minister au solicitat amânarea pentru altă ședință a răspunsului prezentat.

Aceeași amânare o avem și din partea ministrului delegat pentru energie, care ar fi trebuit astăzi să răspundă interpelării adresate de către doamna deputat Mincă Liliana, din partea Grupului parlamentar al Partidului Poporului - Dan Diaconescu.

Cele două solicitări de amânare au fost acceptate, așteptăm o replanificare a răspunsului oferit de către cei doi miniștri celor doi colegi ai noștri.

Cu acestea, stimați colegi, ședința noastră consacrată răspunsurilor orale la interpelările domnilor deputați se încheie

Ne revedem mâine dimineață, la ora 8,30, la ședința consacrată declarațiilor politice.

Până atunci, să auzim numai și numai de bine!

Doamne ajută!

 
       

Ședința s-a încheiat la ora 18,30.

 
       

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 5 iunie 2020, 5:38
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro