Plen
Ședința Camerei Deputaților din 25 iunie 2013
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.89/03-07-2013
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-05-2020
20-05-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2013 > 25-06-2013 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 25 iunie 2013

26. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii (PL-x 821/2007). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 821/2007

   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

34. Intrăm în dezbatere cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.

Vă cer permisiunea să o iau și eu.

O să rog pe domnul ministru să susțină această ordonanță din partea Guvernului.

Domnule ministru, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Dan Vlădescu (președintele Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice):

Domnule președinte,

Stimați deputați,

Din partea Guvernului României, ca președinte al ANRMAP, solicităm aprobarea prin lege a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.94/2997, prin care au fost luate la acel moment, în urmă cu circa șase ani, o serie de măsuri care au fost considerate oportune de Guvernul de la acea vreme. Noi însușim modificările care au fost atunci propuse, respectiv creșterea pragului la achizițiile directe de la 5 mii la 10 mii de euro, creșterea pragului aferent procedurii de cerere de ofertă, reducerea termenelor de așteptare, introducerea unor excepții și, de asemenea, modificări cu privire la modul de soluționarea contestațiilor formulate în fața CNSC-ului.

Deci, poziția Guvernului României este de aprobare a acestei ordonanțe prin lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Comisia pentru industrii și servicii. Domnul președinte Iulian Iancu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Iancu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Comisia pentru industrii și servicii a fost avizată spre dezbatere în fond cu proiectul de lege menționat.

Senatul a adoptat proiectul de lege.

De asemenea, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a avizat favorabil acest proiect de lege.

Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.94/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.337/2006, cu modificările și completările ulterioare.

În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii comisiei, cu unanimitate de voturi, propun plenului spre dezbatere și adoptare, proiectul de lege menționat, cu amendamentele admise prezentate în anexă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Din partea grupurilor politice parlamentare, domnul deputat Ovidiu Ganț.

Aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Vă mulțumesc.

Stimate domnule președinte,

Stimați colegi,

Cred că se impune o întrebare: fiind vorba de o ordonanță de urgență din 2007, ce se întâmplă dacă o respingem? Ea și-a produs efectele de mult. Răspunsul e unul singur: avem o dată în plus dovada faptului că la modificarea Constituției trebuie schimbat regimul ordonanțelor de urgență, ca să nu ne mai întâlnim cu astfel de situații ridicole în care aprobăm ordonanțe vechi de șase ani de zile.

Vă mulțumesc frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule deputat, aveți cuvântul. E ceva de Brașov? Nu. M-am și speriat.

Aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil Niță:

Da, este foarte adevărat, și antevorbitorul meu a spus acest lucru. După intrarea în vigoare a Legii achizițiilor publice din 2006 au fost foarte multe acte normative care au venit și au modificat această lege, și au completat această lege. De foarte curând timp noi am aprobat Ordonanța Guvernului nr.77 care completa și modifica Legea nr.34, și am crezut că i-am dat un fond și o formă. Acum ar fi bine să adunăm toate aceste ordonanțe de urgență care sunt pe traseu, să spun așa, și să le aprobăm. Am înțeles că este o obligativitate de a le aproba în forma în care ele sunt prezentate. Și cred că până la urmă dorința este de a republica odată cu toate modificările și completările Legea nr.34. Și ar fi foarte bine să facem acest lucru.

Din acest punct de vedere vă rog să votați aceste ordonanțe care vor veni acum în serie și vor fi prezentate plenului Parlamentului.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Și eu mulțumesc.

Alte luări de cuvânt? Nu mai sunt.

Intrăm pe amendamentele admise.

Vă reamintesc că avem 100 de amendamente admise.

1-10. Obiecții, comentarii? Nu. Admise.

De la 11 la 20. Obiecții, comentarii? Nu. Admise.

De la 21 la 30. Obiecții, comentarii? Nu. Admise.

De la 31 la 40. Obiecții, comentarii? Nu. Admise.

De la 41 la 50. Obiecții, comentarii? Nu. Admise.

De la 51 la 60. Obiecții, comentarii? Nu. Admise.

De la 61 la 70. Obiecții, comentarii? Nu. Admise.

De la 71 la 80. Obiecții, comentarii? Nu. Admise.

De la 81 la 90, adică la art.292. Obiecții, comentarii? Nu. Admise.

De la 91 până la final, art.II, 100. Obiecții, comentarii? Nu. Admise.

Merge la votul final.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 26 mai 2020, 20:26
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro