|
Domnul Miron Alexandru Smarandache: "Drama copiilor românilor plecați la muncă în străinătate" Mii de copii din România trăiesc o adevărată dramă, suferind traume înfiorătoare deoarece părinții lor sunt plecați la muncă în străinătate. Deși de regulă sunt lăsați în grija rudelor, există numeroase situații de copii abandonați, ai căror părinți nu mai privesc înapoi în goana după asigurarea unui trai mai bun. Singurătatea acestor copii este alarmantă, ei trăiesc o dramă traumatizantă, devin instabili din punct de vedere moral și psihic, iar cazurile în care unii dintre ei și-au pus capăt zilelor sunt de notorietate. Este evident că veniturile părinților plecați la muncă în străinătate nu pot înlocui golul lăsat în sufletele copiilor, iar părinții nu pot fi înlocuiți de bunici sau mătuși, oricâtă afecțiune ar avea aceștia. În ultima perioadă, opinia publică a asistat stupefiată la situații de sinucideri ale unor copii din familii bune, care însă nu au rezistat departe de unul dintre părinți plecat la muncă. Singurătatea este cauza exclusivă pentru care acești copii și-au curmat viețile la vârsta jocurilor cu păpuși și mașinuțe. Tot mai mulți adolescenți și copii ajung la psihiatru din cauza părinților plecați la muncă în străinătate, majoritatea celor care au nevoie de consiliere și tratament fiind copii mici, aduși de bunicii exasperați, ori adolescenți la care sunt descoperite probleme grave, cu efecte dintre cele mai nefaste pentru viitor - alcoolism, delicvență -, care ar putea duce la consum de droguri și alte probleme psihice greu de vindecat. Potrivit psihologilor, dramele copiilor se consumă în interior, ei simțind că sunt abandonați și ajung chiar să urască țările de "adopție" ale părinților. Cu cât perioada de despărțire de părinți este mai mare, cu atât problemele miilor de copii lăsați în grija bunicilor sau rudelor se agravează. În aceste condiții, consider că după desființarea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC), Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice trebuie să intervină de urgență, în primul rând pentru a conștientiza dimensiunea reală a acestui fenomen, care, din punctul meu de vedere, este mult mai profund decât vrem noi să recunoaștem. De asemenea, trebuie să inițiem un program național în scopul salvării acestor copii care rămân în țară după plecarea părinților în străinătate. Ei trebuie incluși în proiecte comunitare de asistență specială, iar părinții responsabilizați, pentru diminuarea dramele copiilor rămași aproape ai nimănui. Nu în ultimul rând, cred că statul ar trebui să impună părinților, în cazul în care ambii sunt plecați la muncă în străinătate, să își ia și copiii cu ei, evitându-se astfel traumele suferite de micuții lăsați în voia sorții.
|
