Ioan Oltean
Ioan Oltean
Ședința Camerei Deputaților din 16 aprilie 2013
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.50/25-04-2013
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
19-03-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2013 > 16-04-2013 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 16 aprilie 2013

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.50 Ioan Oltean - declarație politică cu privire la "Criza economică și probleme sociale";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

   

Domnul Ioan Oltean:

"Criza economică și problemele sociale"

Luni, Financial Times, precum și Brookings Institution menționau despre un blocaj al economiei mondiale, cu o tendință de creștere slabă, dar care nu este suficient pentru a susține o recuperare decentă. Astfel, încercările de relansare a economiei au fost sortite, de multe ori, eșecului, prin date economice slabe și din cauza crizei din zona euro. Dacă datele economice pentru China, Argentina, Brazilia sunt prognozate a stagna, în zona euro, indicatorii din Irlanda, Italia, Spania, Portugalia continuă să rămână sub medii istorice, potrivit analiștilor financiari. În acest sens, Fondul Monetar Internațional a înrăutățit prognozele mondiale de creștere, chiar și în cazul Statelor Unite ale Americii, de la 2% la 1,7%, iar cea pentru economia mondială de la 3,5% la 3,4%. Astfel, dacă până acum crizele afectau cu precădere statele în curs de dezvoltare, acum au fost afectate și economiile celor mai dezvoltate state.

În acest sens, toate guvernele se preocupă de găsirea de soluții la această amenințare serioasă cu implicații majore atât la nivel individual, cât și societal, încercând să propună și să aplice măsuri în vederea soluționării problemei datoriilor și a relansării economice a societăților. În fapt, guvernele își propun să rezolve problema datoriilor pentru ca acestea să nu se reverse atât asupra generațiilor actuale, cât și a celor viitoare. Problemele sociale pe care această criză le atrage după sine sunt nenumărate, având implicații severe asupra sănătății factorului uman, indiferent că vorbim despre alimentație, educație, viață socială și, de ce nu, încredere în sine.

Problema crizei economice conduce la apariția nenumăratelor probleme critice particulare, numite în sociologie probleme sociale. Astfel, probleme precum scăderea încrederii în sine, prăbușirea respectului, criza fericirii, cazuri de sinucidere, chiar și o criză a educației riscă să caracterizeze viața indivizilor.

Reprezintă politicile de austeritate soluția salvatoare pentru relansarea economică? Rezolvă guvernele problema datoriilor pentru a nu lăsă această problemă generațiilor viitoare? Determină oare politicile de austeritate o adâncire a problemelor sociale? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care le putem ridica atunci când discutăm despre criza economică și cum afectează aceasta toate palierele vieții cetățenilor.

Avem nevoie de politici de austeritate, dar ele trebuie atent coroborate cu politicile de susținere a economiei, de stimulare a consumului, prin atragerea investitorilor, în scopul creării locurilor de muncă, precum și prin posibilitatea accesării cât mai multor fonduri europene, chei importante pentru susținerea economiei țării noastre. Totodată, avem nevoie de programe sociale în scopul promovării valorilor și principiilor democratice, a susținerii unui stil de viață sănătos, în sensul educării tinerei generații pentru o dezvoltare armonioasă a societății, în vederea eliminării sau depășirii problemelor sociale apărute. Din păcate, factura, de cele mai multe ori, este plătită tot de către persoanele nevoiașe, cu un sistem precar de educație, care trăiesc în familii dezorganizate, și în care prevalența agresiunilor, a consumului de alcool și de tutun este evidentă. De aceea trebuie ca acestea să beneficieze de un suport psihologic și de crearea unor condiții de viață care să-i motiveze să trăiască și să se comporte civilizat, într-o societate construită pe principii temeinice.

Potrivit raportului UNICEF publicat în luna aceasta, jumătate din copiii din România sunt bătuți, înjurați și trăiesc într-o familie cu o situație financiară precară. Astfel, 42,41% din copiii români sunt implicați în bătăi, iar 41,04 % sunt agresați fizic de alții. În ceea ce privește educația copiilor, România ocupă ultimul loc între cele 29 de țări incluse în raport. Astfel, "cea mai gravă este reducerea investițiilor în această generație, riscând să îi facem să plătească și acum, și pe viitor", aprecia expertul Fondului ONU pentru educație și copii.

Pentru a nu ne confrunta cu problema slăbirii eficacității normelor, Durkheim invoca "rezolvarea crizei solidarității sociale", orice societate confruntându-se cu această amenințare.

Dar stă în puterea noastră, a tuturor, să susținem eliminarea acestor probleme precum prăbușirea respectului, diminuarea supravegherii, contactele agresive, cazurile de nefericiri sociale (la nivel individual), iar guvernul să-și asume și să promoveze politici guvernamentale de stimulare a economiei, de creare de locuri de muncă, de politici fiscale de stimulare în combaterea efectelor crizei economice, precum și de stimulare a angajării tinerilor în câmpul muncii. Este necesar ca toți factorii implicați să depună un efort mai mare pentru eliminarea acestor probleme sociale, amplificate fiind de criza economică.

Prin urmare, această criză economică continuă să solicite un răspuns coordonat al statelor și instituțiilor, precum și al cetățenilor, orice abordare unilaterală putând genera o amplificare a efectelor crizei, pe termen mediu sau lung.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 2 aprilie 2020, 10:20
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro