Monica Maria Iacob Ridzi
Monica Maria Iacob Ridzi
Ședința Camerei Deputaților din 16 aprilie 2013
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.50/25-04-2013
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
19-03-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2013 > 16-04-2013 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 16 aprilie 2013

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.46 Monica Maria Iacob Ridzi - declarație politică cu titlul: "Guvernul Ponta are datoria morală de a salva orașul Aninoasa de la dezastru";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

   

Doamna Monica Maria Iacob Ridzi:

"Guvernul Ponta are datoria morală de a salva orașul Aninoasa de la dezastru"

Domnule prim-ministru,

Mă adresez dumneavoastră pentru a vă aduce la cunoștință situația dramatică a locuitorilor din orașul Aninoasa, jud. Hunedoara, una din localitățile colegiului pe care-l reprezint în Parlamentul României.

În prezent, din cauza datoriilor foarte mari ale administrației publice locale, orașul Aninoasa se află în pragul falimentului financiar, având datorii mult mai mari decât întregul buget local al localității. Șansa acestei comunități de a reveni pe linia de plutire stă doar într-un sprijin venit din partea dumneavoastră, un sprijin pe care îndrăznesc să cred că aveți toate motivele, legale și morale, să-l acordați acestor oameni.

Pentru a înțelege mai exact cum stau lucrurile, va rog să-mi permiteți să vă aduc în atenție câteva argumente ce țin de istoria recentă a acestei comunități. La fel ca multe alte comunități din Valea Jiului, orașul Aninoasa s-a dezvoltat ca localitate minieră, exploatarea de cărbune din localitate fiind singura activitate economică semnificativă din oraș și, implicit, principala sursă de venituri la bugetul local. Cu argumentul unui buget local solid, autoritățile locale din Aninoasa au demarat, după 1990, o serie de lucrări de reabilitare și modernizare a orașului. Din păcate, în perioada anilor 2000-2004 - când Partidul Social Democrat se afla, cum bine știți, la guvernare -, odată cu declinul activității miniere din Valea Jiului, multe primării au avut probleme din cauza faptului că impozitele și taxele locale nu au mai fost achitate către acestea de către compania minieră. Pentru a face față situației și pentru a-și putea achita facturile către executanții lucrărilor de investiții angajate, autoritățile locale au contractat, în 2007, un credit bancar.

Din nefericire, situația s-a înrăutățit și mai mult odată cu punerea în aplicare, în același an, 2007 - când la guvernare se afla Partidul Național Liberal - a deciziei luate încă din 2002 - când la guvernare se afla Partidul Social Democrat -, prin semnarea unui memorandum cu FMI, decizie care s-a materializat prin închiderea exploatării de cărbune de la Aninoasa.

Consecințele nu au întârziat să apară. Veniturile bugetului local nu doar că s-au diminuat considerabil, dar imposibilitatea de a mai achita la scadență facturile și ratele împrumutului bancar au dus Primăria Aninoasa spre un inevitabil blocaj economic și financiar.

Astfel, la începutul anului 2012, datoriile Primăriei Aninoasa au ajuns la valoarea de 82 miliarde de lei vechi, în condițiile în care veniturile anuale ale administrației nu depășesc 30 de miliarde de lei vechi, dacă sunt colectate în proporție de 100%. Tot anul 2012 a adus și închiderea singurei activități industriale care mai exista în Aninoasa, odată cu restrângerea lucrărilor de amenajare hidroenergetică din Defileul Jiului.

Cu toate acestea, noul primar al orașului, reprezentant al PSD, a reușit, prin luarea unor măsuri dureroase, dar absolut necesare (restructurarea primăriei cu 50%, prin concedierea personalului; reducerea consumului la iluminatul public cu 50% sau chiar prin demararea de executări silite ale proprietăților pentru cetățenii care au acumulat restanțe la plata impozitelor și taxelor locale), să coboare datoria publică a orașului undeva la valoarea de 49 de miliarde de lei vechi, din care 35 de miliarde reprezintă însă valoarea împrumutului bancar, care crește de la o zi la alta, prin acumularea de dobânzi și penalități.

Din păcate, domnule prim-ministru, toate soluțiile de redresare a situației economico-financiare a Primăriei din Aninoasa, care puteau fi adoptate în plan local, au fost epuizate. Salvarea de la un dezastru a acestei comunități de câteva mii de oameni stă acum doar în sprijinul dumneavoastră.

Pentru că, deși mă aflu în opoziție politică, nu îmi este indiferentă soarta oamenilor din colegiul pe care am onoarea să-l reprezint în Parlamentul țării, mă adresez dumneavoastră cu rugămintea de a interveni favorabil în soluționarea problemei financiare a administrației locale din Aninoasa. Stă în puterea dumneavoastră alocarea, cu titlu excepțional, din fondul de rezervă pe care-l aveți la dispoziție în calitatea de prim-ministru al României, a sumei necesare pentru salvarea comunității locale din orașul Aninoasa. Așa cum ați văzut, atât la nivelul conducerii administrației locale, cât și în rândul cetățenilor, există voința de a redresa balanța bugetară a orașului. Cu puțin sprijin, această comunitate își poate recăpăta speranța și își poate croi un viitor mai bun.

De aceea vă invit, domnule prim-ministru, să acționați măcar în acest caz, nu doar cu argumentele constrângerilor economice ale țării, ci și cu responsabilitatea unui om politic social-democrat, a liderului unui partid care, într-un alt moment mai puțin fericit al istoriei orașului Aninoasa, a generat practic declinul acestei comunități locale. Aveți datoria morală față de acești cetățeni să le acordați acest sprijin, cu atât mai mult cu cât oamenii din Aninoasa și-au pus nădejdea în dumneavoastră, inclusiv prin votul pe care l-au dat alianței politice care v-a adus la guvernare.

În fața tuturor acestor realități, nutresc speranța că veți aborda într-un mod realist și responsabil situația orașului Aninoasa și veți acționa în mod favorabil pentru locuitorii acestei comunități locale.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 2 aprilie 2020, 8:35
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro