Domnul Kerekes Károly: Domnule președinte, Stimați colegi, Așa cum s-a auzit, proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea unor acte normative care reglementează eliberarea, gestionarea și monitorizarea documentelor de călătorie acordate pensionarilor, veteranilor de război și văduvelor de război în scopul reducerii evaziunii fiscale în transportul pe calea ferată, rutier și fluvial pentru recuperarea sumelor de bani pentru transportul categoriilor de călători care beneficiază de facilități la transportul intern. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat. Camera Deputaților este Cameră decizională. Comisia propune plenului Camerei Deputaților aprobarea proiectului de lege cu amendamente. Având în vedere necesitatea creșterii veniturilor la bugetul consolidat al Statului, asigurarea unei concurențe loiale pe piața transportorului rutier și scăderea, în mod semnificativ, a arieratelor statului către operatorii de transport. Mulțumesc pentru atenție.
|