Ion Călin
Ion Călin
Ședința Camerei Deputaților din 22 noiembrie 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.139/02-12-2011

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
19-03-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 22-11-2011 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 22 noiembrie 2011

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.86 Ion Călin - declarație politică: "Bani pentru putere, nu și pentru popor";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Ion Călin:

"Bani pentru putere, nu și pentru popor"

Actuala putere nu încetează a se juca cu nervii românilor privind creșterea pensiilor și salariilor. Dacă premierul anunță că există o creștere economică pe primele trei trimestre ale lui 2011 de 2,6% și un plus de 2% din PIB, iar ministrul Elena Udrea se laudă că politica de investiții și de creare de locuri de muncă a început să dea roade, iar toate acestea sunt confirmate și de Institutul Național de Statistică, atunci cum să nu creadă românii că mai există o cât de mică speranță și pentru creșterea veniturilor?

Numai că aceste date nu se simt și în realitate. Dacă există, această creștere economică e mai degrabă pe hârtie și ea nu se regăsește în buzunarele românilor.

Există o mare contradicție între ceea ce anunță reprezentanții puterii și ceea ce au și simt românii în fiecare zi. Este jenant să se vorbească în fața populației despre creștere economică, în condițiile în care salariile și pensiile au fost tăiate și apoi înghețate, astfel nivelul de trai și puterea de cumpărare au scăzut dramatic, iar tot mai mulți români se află la limita sărăciei.

Acest lucru pare să nu îi afecteze prea mult pe cei de la putere, ca dovadă că au susținut Legea asistenței sociale, o lege proastă, care va nenoroci și mai mulți oameni.

În condițiile în care numărul persoanelor afectate de sărăcie în România s-a dublat din 2004 până în 2011, scăderea cheltuielilor sociale ca urmare a aplicării de către Guvern a Legii asistenței sociale va anula pârghiile guvernamentale de combatere a sărăciei din România, transferând povara financiară a asistenței sociale către autoritățile locale. Aceasta va accentua și mai mult inegalitățile dintre zonele sărace și cele bogate, va anula principiul solidarității sociale naționale, ceea ce va duce la noi inegalități sociale între grupurile vulnerabile din regiunile bogate și cele sărace.

Oare mai jos de atât putem să coborâm pe scara sărăciei? Poate să ajungem lipiți pământului, pentru că nici speranță nu prea mai există. Mai ales când însuși președintele Băsescu spune că "indiferent de rezultatul de la Curtea Constituțională, privind înghețarea pensiilor și salariilor, în anul 2012 bani nu există".

Pentru aceștia nu există bani, pentru că, de fiecare dată, în fața crizei, singurele măsuri de prevenire de care au fost capabili guvernanții noștri au fost tăierile și reducerile de salarii, de pensii și de cheltuieli bugetare. Dacă criza va continua, atunci Guvernul oare ce măsuri va mai lua, dacă deja a făcut aceste tăieri?

Pentru viitorul buget al anului 2012 premierul are un mesaj: prudență, echilibru, responsabilitate. Actualul Guvern nu va mai cădea în nicio patimă care să compromită "stabilitatea României", dar va continua să cheltuiască bani pentru satisfacerea clientelei și administrațiilor publice PDL-iste.

Acum nu mai există declarații nici ale președintelui, nici ale principalelor portavoci privind sistemul ticăloșit și mai ales corupția din alte partide, acum toți au tăcut, când la iveală au ieșit numeroase cazuri de corupție ale actualei puteri.

Chiar dacă Clujul arată "diferit față de cel de pe vremea lui Funar", cum crede premierul, este poate așa și datorită banilor primiți de la Guvernul Boc, mult mai mulți decât alte administrații publice PDL, ca să nu mai amintesc de cele PSD.

Clujul este diferit pentru că a primit bani publici din bugetul de stat pentru multe investiții și din care și-au luat partea și administrația și partidul, în timp ce alte administrații publice nu au primit bani nici măcar cât și-a însușit primarul Apostu.

Stimați colegi, în țara lui Băsescu și Boc nu sunt bani pentru creșterea veniturilor, în țara dumnealor, cei din PDL "nu se dau jos din pat pentru 50.000 de euro" mită, iar mulți își cer eutanasierea pentru că nu mai primesc indemnizația de handicap. În această țară guvernată de un guvern incapabil, susținut de un președinte care s-a vrut jucător și a devenit dictator, "sistemul ticăloșit și baronii PSD" mult blamați de cei de la actual putere, au devenit neînsemnați pe lângă "mafia PDL-istă" care a ajuns deja la masa Guvernului.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 30 martie 2020, 11:07
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro