Teodor Atanasiu
Teodor Atanasiu
Ședința Camerei Deputaților din 22 noiembrie 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.139/02-12-2011

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
19-03-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 22-11-2011 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 22 noiembrie 2011

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.29 Teodor Atanasiu - declarație politică cu subiectul: "Președintele Băsescu dovedește, încă o dată, că nu-l interesează deloc Constituția României";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Teodor Atanasiu:

"Președintele Băsescu dovedește, încă o dată, că nu-l interesează deloc Constituția României"

În cei aproape 7 ani de mandate prezidențiale, domnul Băsescu a afișat constant o detașare vădită față de respectarea legii fundamentale și ne-a explicat, de fiecare dată, într-o interpretare proprie, dar total opusă celei legale, fiecare articol care viza vreo decizie a sa sau, în ultimii trei ani, a minunatelor sale guverne portocalii!

În toți acești ani, în loc să-și joace rolul constituțional de mediator între instituțiile statului, care menține permanent, într-o zonă de echilibru, funcționarea acestora, și să nu se interpună niciodată, așa cum îi cere Constituția, peste rolul pe care-l au celelalte puteri ale statului, președintele Băsescu a avut grijă să procedeze, întotdeauna, exact pe dos. Adică dumnealui nu i-a fost suficientă, pentru nimic în lume, numai nesemnificativa funcție de președinte al României; ci și-a extins în mod anticonstituțional influența asupra tuturor celorlalte puteri ale statului, Parlament, Guvern, Justiție, anihilând independența acestora și impunându-și forțat propriile decizii.

Astfel, dumnealui a considerat că niciun guvern nu poate avea un premier care să nu i se supună total (premierul Tăriceanu a constituit un real calvar pentru domnul Băsescu...) și care să nu execute întocmai ce i se ordonă, o dovadă vie în acest sens fiind menținerea domnului Boc în funcția de premier, de aproape trei ani, fără ca acesta să aibă vreo legătură palpabilă cu vreo urmă de performanță guvernamentală.

Atacurile frecvente ale președintelui la adresa justiției din România, de o virulență nemaiîntâlnită într-o altă țară democratică, reprezintă o altă dovadă a faptului că domnul Băsescu nu poate accepta sub nicio formă ideea de independență a acesteia și de nesupunere în fața comenzilor sale. Ingerințele frecvente ale președintelui în deciziile justiției constituie cea mai gravă încălcare a Constituției practicată vreodată în ultimii 21 de ani și anularea statului de drept.

Dar ultima afirmație a președintelui, cu privire la neplata drepturilor salariale ale angajaților din sistemul bugetar și a refuzului indexării pensiilor, conform legii în vigoare, indiferent de decizia Curții Constituționale, constituie, de departe, un atac infam la adresa democrației și un abuz de putere care trebuie sancționat: "Indiferent care este rezultatul la Curtea Constituțională, bani nu există. Dacă ar exista, s-ar plăti", a spus președintele Traian Băsescu, referindu-se la legea care prevede înghețarea pensiilor și salariilor în anul 2012 și care a fost contestată de noi, cei din opoziție, la Curtea Constituțională. "Toți trebuie să înțelegem că nu mai putem trăi împrumutând bani pentru consum. (...) Politic, și pentru mine, și pentru Guvern, ar fi foarte ușor să o facem pe generoșii, condamnând țara în anii următori", a mai afirmat atunci domnul Traian Băsescu.

Dar, domnule președinte, în afară de faptul că le-ați dovedit, fără echivoc, atât românilor, cât și instituțiilor statului sau celor internaționale, că nu sunteți compatibil cu legea fundamentală, ci doar cu cea a bunului dumneavoastră plac, de ce tolerați sub oblăduirea dumneavoastră cel mai înalt grad de corupție guvernamentală și administrativă înregistrat până acum și provenit direct dinspre dragul dumneavoastră partid de buzunar?!

De ce, domnule Băsescu, permiteți o risipă de neimaginat a banilor publici, o sifonare incredibilă a veniturilor statului plătite de contribuabilii conștiincioși, iar când vine vorba de respectarea legilor și a drepturilor acestora nu aveți alt răspuns decât că nu sunt bani sau că nu se mai poate trăi din consum?! Despre care consum vorbiți, domnule președinte? Cumva al domnului Botiș, al doamnei Udrea, al domnilor Apostu, Pinalti, Falcă, Flutur, alocări de fonduri fără număr, din bugetul statului, din sacul fără fund pus de guvern la dispoziția dumnealor pentru orice le trece prin cap?

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 30 martie 2020, 10:53
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro