Plen
Ședința Camerei Deputaților din 15 noiembrie 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.135/25-11-2011

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
19-03-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 15-11-2011 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 15 noiembrie 2011

15. Dezbaterea Proiectului de Lege privind darea în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a unor suprafețe de teren, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" - Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad, în vederea realizării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a obiectivului de investiție "Autostrada Arad - Timișoara - Lugoj" - "Varianta de ocolire Arad cu profil de autostradă", respectiv a obiectivului de investiție "Autostrada Nădlac - Arad" (PL-x 363/2011). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 363/2011

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................

13. Proiectul de Lege privind darea în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a unor suprafețe de teren, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" - Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad, în vederea realizării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a obiectivului de investiție "Autostrada Arad - Timișoara - Lugoj" - "Varianta de ocolire Arad cu profil de autostradă", respectiv a obiectivului de investiție "Autostrada Nădlac - Arad".

Inițiatorul, vă rog.

Domnul Valentin Adrian Iliescu (secretar de stat, Departamentul pentru Relația cu Parlamentul):

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Bună ziua, doamnelor și domnilor deputați!

Proiectul de lege pe care-l discutăm are ca obiect transmiterea unor suprafețe de teren, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" - Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad, în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în vederea realizării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a obiectivului de investiții "Autostrada Arad - Timișoara - Lugoj" - "Varianta de ocolire Arad cu profil de autostradă", respectiv a obiectivului de investiție "Autostrada Nădlac - Arad.

Vă reamintesc că Autostrada Arad - Timișoara - Lugoj reprezintă un tronson al Coridorului 4 paneuropean, care va asigura o legătură directă între România, centrul și vestul Europei.

Secțiunea variantă de ocolire Arad cu profil de autostradă face parte din cadrul obiectivului de investiții "Autostrada Arad - Timișoara - Lugoj".

Această variantă cu profil de autostradă va avea o mare atractivitate pentru zonă, datorită reducerii considerabile a traficului din localitate, destinat tranzitării municipiului Arad.

Cât despre obiectivul de investiții "Autostrada Nădlac - Arad", în prezent, legătura rutieră între Nădlac și Arad este realizată pe DN7. Drumul traversează un fost teren agricol ușor deluros, având curbe fine și două pasaje peste calea ferată, care reduc viteza de deplasare în trafic.

Înainte de a vă ruga să adoptați raportul întocmit de comisia de specialitate, doresc să fac afirmația pe care sper că o va susține și președintele Comisiei juridice, că în redactarea raportului s-au strecurat câteva erori materiale, pe care vă rog, prin votul dumneavoastră, să le remediați.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Raportul comisiei.

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Raport comun asupra proiectului de lege.

Comisia juridică, de disciplină și imunități împreună cu Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice au fost sesizate spre dezbatere în fond cu inițiativa legislativă supusă în prezent dezbaterii.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat această inițiativă legislativă.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul legislativ.

În urma dezbaterilor, cele două comisii sesizate în fond au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare raportul asupra acestui proiect de lege cu amendamentele admise, care sunt redate în Anexa nr.1 la prezentul raport. Amendamentele respinse se regăsesc în Anexa nr.2.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Vă rog să-mi permiteți să dau citire și situațiilor înscrise eronat în textul propus de cele două comisii, astfel încât să fie remediate. Pentru stenogramă, rog să se consemneze.

La punctul 2 din Anexa nr.1, amendamente admise, se va păstra forma proiectului de lege de la Senat, în sensul în care trebuie înscris "...prin derogare de la dispoziția art.31 alin.(3)" și nu "alin.(2)", cum se regăsește în textul propus de cele două comisii.

Și de asemenea, tot în cadrul aceluiași text, "...având în vedere datele de identificare prevăzute în Anexa nr.1" și nu "Anexa nr.3", așa cum se regăsește în textul propus de cele două comisii.

Cu aceste precizări, vă rugăm încă o dată să aprobați raportul celor două comisii.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Vă rog. Domnul deputat, intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Vă rog.

Domnul Gheorghe Antochi:

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

Zilele trecute, când în plenul Camerei Deputaților s-a dezbătut cererea de reexaminare a președintelui României pentru respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.96/2008, arătam că unitățile de cercetare agricolă din România au fost o lungă perioadă de timp agresate pentru diminuarea permanentă a domeniului public al statului administrat de aceste unități fie pentru reconstituirea dreptului de proprietate, fie pentru efectuarea unor lucrări de investiții.

Aceste acțiuni concertate împotriva bazei materiale continuă și în prezent atât prin unele proiecte de lege, cum este cel de astăzi. Și mai grav este că Guvernul României, care ar trebui să fie primul susținător și apărător al cercetării agricole din România, a venit și cu propunerea de modificare a art.31 din Legea nr.45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice.

În ceea ce privește proiectul de lege supus astăzi dezbaterii, adresez rugămintea reprezentantului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, respectiv Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, să precizeze câți kilometri de autostradă Arad - Nădlac și din centura de ocolire cu profil de autostradă Arad se construiesc efectiv pe perimetrul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Tinel Gheorghe.

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Stimați colegi,

Discuții de acest gen am avut și în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice

Colegii mei de la PSD, pe bună dreptate, au ridicat această problemă și au spus, au cerut celor în drept, în speță Companiei Naționale de Drumuri și Ministerului Transporturilor, să ne precizeze pentru cele aproximativ 44 de ha care sunt afectate de lucrări, care este motivul adevărat, ce se întâmplă acolo.

Și explicațiile au venit și domnul... - 57 de ha -, domnul deputat Antochi știe că explicațiile au fost că acolo există un nod de circulație și că, efectiv, n-ai unde să muți traseul pentru a afecta alte suprafețe.

Acum, problema este ce vrem noi. Pe de o parte, ne plângem că la nivelul infrastructurii rutiere stăm foarte prost, pe de altă parte, venim aici și spunem, clamăm că institutele de cercetare sunt batjocorite, vezi, Doamne, nu sunt sprijinite, dar eu îi aduc aminte colegului meu, domnului deputat antevorbitor, că numai anul trecut am sprijinit cercetarea agricolă prin ștergerea a aproape 200 de milioane de lei datorii pe care le acumulaseră în timp și pe care nu aveau de unde să le plătească.

Deci, din acest punct de vedere, nu cred că putem fi acuzați că nu sprijinim. Dar, între două rele, între a nu avea infrastructură rutieră și a agrea posibilitatea de a afecta cu 57 de ha Stațiunea de la Arad de creștere a bovinelor, eu cred că răul cel mai mic este să nu facem drumurile și autostrăzile de care avem nevoie. Și cred că e foarte bine că am păstrat în Legea nr.45 obligația ca toate obiectivele de investiții de interes național să le aprobăm prin lege. Pentru că, până la urmă, noi decidem aici.

V-aș ruga, pentru că raportul este de adoptare, în numele Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal să sprijinim această inițiativă și, în general, toate inițiativele care vin pe infrastructură de interes național, pentru că avem o mare problemă.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Dacă mai sunt alte intervenții? Vă rog, domnul Calimente de la PNL nu vorbise încă...

Domnul Mihăiță Calimente:

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

Sigur că fiind arădean, sprijin această inițiativă legislativă, de altfel, eram prezent în 1998, când actualul președinte al țării, domnul Traian Băsescu la Timișoara ne-a spus parlamentarilor din vestul țării de la acea vreme că nu avem nevoie de autostrăzi și noi am susținut din acel moment construcția de autostrăzi. Mai mult de atât, eu am spus încă de atunci că prima autostradă care trebuie construită în România este cea care să lege România cu Occidentul. Și era vorba de acest culoar european, Culoarul IV, și nu construcția spre Marea Neagră de la București sau pe Valea Prahovei de la București, pentru facilitățile și comoditățile locuitorilor capitalei. Pentru că văzusem ce s-a întâmplat în Ungaria, ce s-a întâmplat în Cehia, ce s-a întâmplat în celelalte țări care au fost ca și noi și care primele autostrăzi pe care și le-au construit, dacă nu le aveau deja construite, multe dintre ele chiar aveau, erau cu legătura spre vestul Europei.

Ce se întâmplă însă acolo, la Arad este destul de interesant, pentru că această autostradă, și specific încă o dată, lucrurile sunt așa cum sunt, susțin continuarea lucrărilor și dezvoltarea infrastructurii, dar proiectul inițial prevedea ca autostrada să treacă lateral la vreo 6 km de Arad și nu ar fi afectat această zonă care este chiar în marginea Aradului.

În timpul ministeriatului domnului ministru Berceanu și cu marele ajutor al primarului de Arad, domnul Falcă, autostrada a fost lipită practic de oraș, trece la zeci de metri, probabil în unele locuri la câțiva metri de casele cetățenilor, și cu această ocazie sigur că s-a și intrat în perimetrul acesta al Stațiunii de cercetare de creștere a bovinelor.

Vreau să vă spun însă că anterior, un investitor privat care cumpărase terenuri prin tot județul Arad, cu largul concurs al administrației locale și al Justiției, a fost pus în posesie, cu toate că nu a avut niciodată niciun centimetru de teren pe perimetrul acestei stațiuni de cercetări, a fost pus în posesie cu vreo 900 de ha și el a fost despăgubit pe aceste terenuri cu vreo 6 milioane de euro. Deci, cam astea sunt... și asta este unul din micile aspecte în jurul felului în care s-au desfășurat construcțiile acestei autostrăzi în acea zonă.

Lucrurile cred că ar trebui văzute și de cei care au responsabilități, de ce autostrada a fost adusă acolo, cum au fost împroprietăriți diverși cetățeni care n-au avut niciodată teren nici pe intravilanul orașului Arad, nici în stațiunea de cercetări care a fost expropriată.

Sigur, acea pare deja a fost și plătită de statul român. Este bine că ea se construiește, dar trebuie să vedem și ce s-a întâmplat în jurul acestei construcții.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulțumesc.

Domnule Cristian Dumitrescu, vă rog.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Doamnă președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Profit și de această ocazie să fac două mențiuni pe care le-am făcut și le-am refăcut de la acest microfon.

Doamnă președinte, în calitatea dumneavoastră de președinte care conduceți lucrările Biroului permanent, vă atrag atenția încă o dată în mod explicit și viguros că și de această dată acest proiect de lege, în loc să fie dezbătut cum era normal, fiind o problemă legată de un institut de cercetare, pe fond și de comisia pentru probleme de educație, pe baza unei proceduri de bypass-are a acestei comisii care apără interesele cercetării românești a fost trimis spre dezbatere numai la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice.

E adevărat că Ministerul Agriculturii este cel care tutelează Academia, dar problemele cercetării, funcționării și cercetării românești, pe fond, sunt discutate în comisia noastră. Dar, explicația este foarte simplă. Noi am luat în comisie o decizie ca după ce a fost adoptat proiectul de lege, prin care, într-adevăr, Guvernul, statul a acoperit datoriile istorice, să nu ne mai atingem de terenurile cercetării românești, chiar dacă nu le folosim pentru că nu avem bani astăzi foarte mulți să facem cercetare, să nu prejudiciem generațiile viitoare de cercetători în domeniul agriculturii de posibilitatea de a avea unde să facă.

Pe cale de consecință, am făcut o evaluare la comisie și vreau să vă spun că am pus terenurile de o parte pe hartă, unde se află centre de cercetare ale Academiei Șișești, și, pe de altă parte, aceste proiecte de drumuri, vreau să vă spun că suntem singura țară din lume unde autostrăzile și străzile sunt inteligente. Ele singure urmăresc terenurile unde sunt..., terenurile institutelor de cercetare ale Academiei Șișești.

Dacă vă veți uita și ne-am suprapus, am văzut că sunt inteligente. Ele nu merg pe lângă, nu merg, dacă distanța de două puncte este, trece pe un teren al cercetării agricole, acolo trece și drumul. Ca o întâmplare și ca o explicație, sigura explicație este aceea că aceste drumuri sunt inteligente și au fost dotate cu capacitatea de a căuta drumul critic ca să treacă prin aceste institute de cercetări.

De ce, domnilor? Pentru simplu motiv că există interese oculte și singura care nu poate să se apere, pentru că este o biată instituție de cercetare în care se găsesc niște oameni care sunt dedicați altor lucruri decât cele atât de apropiate de interesele lumești: mall-uri, hoteluri, centre de afaceri și așa mai departe, nu mai zic de aeroporturi, că măcar acolo a fost consens, toate acestea fac ca aceste terenuri, de fiecare dată, să fie... cu aceste terenuri când se pune problema unui program național... păi, cum să fii, domnilor, împotriva construcțiilor de autostrăzi pe care țara asta nu le-a făcut de 20 de ani? Suntem pe drum... pe unde? Pe terenurile de la Șișești.

Este inadmisibil și dacă vă veți uita în această guvernare, vorbesc de această guvernare pentru că e acest Parlament, că 80 la sută din terenurile care au fost cedate, exceptând 2-3 mici situații, Aeroportul de la Iași și o situație legată de niște... un cimitir la Suceava, toate au fost legate de autostrăzile și drumurile inteligente.

Vreau să vă spun că avem o singură posibilitate. Că ați găsit soluție cei din majoritate să bypass-ați comisia care s-ar fi putut opune și ar putea să reprezinte interesele acestor oameni care reprezintă cercetarea agricolă din România, singura soluție este, dacă tot o faceți, domnilor, faceți-o pe bani! Dați-le măcar acestor institute bani pentru terenurile respective, sigur că e mai simplu să faceți schimburi în interiorul... dați-le bani, măcar cu banii cu care-i prejudiciați pe aceste terenuri pot să susțină cercetarea românească. Pentru că mi-am dat seama că a ne opune drumurilor inteligente ale guvernării dumneavoastră este imposibil. Măcar, dați-le, fiți cinstiți cu ei și le dați bani. Că am auzit pe unii colegi că spun, păi, decât să le dăm bani la privați, mai bine să le facem să le treacă pe acolo că nu dăm bani.

Dar vă rog să mă credeți că noi, prin aceste gesturi repetate, consecvente, studiate, și, apropo de drumurile astea, inteligente, am văduvit și am pus cercetarea agricolă românească... și vreau să vă spun că dumneavoastră sunteți posesorii patentului potrivit căruia România se va salva prin agricultură. nu va mai avea cu ce! Cartoful, dumneavoastră știți bine ce s-a întâmplat la Brașov, acum bovinele, mâine ovinele și în nici un caz bipezii care votează în Parlament vor face obiectul acestor modificări.

Mă opun vehement și vă solicit încă o dată, stimată doamnă președinte, în calitate de membră a Biroului permanent, să nu ne mai bypass-ați comisia noastră când e vorba de cercetare, că acolo aveți voturi destule, dar mai sunt și niște domni din majoritate care nu se supun acestor comandamente și am hotărât să le respingem și, pe cale de consecință, pe acolo era un fel de drum îngust, rațional, unde puteam să facem ceva. Ați găsit soluția. Nu ne mai dați cu sesizare pe fond aceste aspecte.

Vă mulțumesc.

 

(În continuare, lucrările sunt conduse de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnii deputați Dumitru Pardău și Georgian Pop, secretari ai Camerei Deputaților.)

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc foarte mult.

Domnul deputat Kelemen, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Domnul Kelemen Atilla Béla-László:

Mulțumesc, domnule președinte.

Și trebuie să cer scuze și domnului antevorbitorul meu că a venit la microfon un biped care tot are grija ASAS-ului, domnule președinte, și cred că nu contestați că pentru unii dintre noi ASAS-ul este foarte important.

Când ați venit la microfon ați mai spus așa, cu jumătate de gură, că prima dată merge știința la microfon și după aceea agricultura. Am și la aceasta un răspuns, domnule coleg, eu o să pun la dispoziția dumneavoastră lista de lucrări științifice publicate de mine și lista titlurilor de cărți pe care le-am publicat eu, așa ca să știți că am ceva și cu știința, așa că nu numai medic veterinar sunt sau agricultor.

Cu toate acestea, aici o singură treabă ce ați spus este o propunere interesantă, o propunere demnă de a găsi ascultare și la cei care repartizează niște bani, da, dacă ar trebui, într-adevăr, și că în ultimii 20 de ani știința în România și cercetarea agricolă au ajuns unde a ajuns că a trebuit să facem legi pentru iertarea datoriilor, este tocmai din această cauză că cercetarea agricolă nu prea a avut bani în ultimii 20 de ani. aici domnul coleg Dumitrescu a avut perfectă dreptate.

Și cu toate acestea, ca unul care mai ales în zootehnie cred că am un cuvânt de spus și totuși spun că această lege trebuie aprobată.

Și eu am o grijă pentru ASAS, cum v-am spus, îmi pare rău că trebuie să diminuăm terenurile ASAS-ului, dar infrastructura este una foarte importantă și poate că din acest drum care se va crea acolo, acest nod de circulație va aduce un pic mai mulți bani, un pic mai multe vizite din străinătate și pentru această stațiune de cercetări pentru specia bovină, de fapt, numai două există în țară, Aradul și Târgu-Mureșul. Deci, cu toate acestea, sunt absolut conștient de acest risc, dar cred că trebuie această lege aprobată, deci Grupul parlamentar al UDMR va vota pentru această lege.

Mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Domnul deputat Antochi, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Aveți cuvântul, domnule coleg.

Domnul Gheorghe Antochi:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimate domnule coleg Gheorghe Tinel, nu știu câte investiții ați făcut în viața dumneavoastră, eu vă asigur că numai în ultima unitate în care am lucrat am făcut aproape o sută de milioane, și din acest motiv, poate este singurul lucru care să-mi fie reproșat, că nu susțin investițiile.

Am menționat și în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice că suntem pentru aceste lucrări, cu atât mai mult cu cât ele se referă la infrastructură. Și, îmi pare bine că intervențiile antevorbitorilor mei, domnul Kelemen, domnul Calimente, domnul Dumitrescu au scos în evidență faptul că se remarcă o agresivitate nejustificată pentru suprafețele administrate de stațiunile de cercetare și producție din agricultură.

Dacă aceste lucrări sunt transparente, dacă sunt legale, nu avem nimic împotriva efectuării acestor investiții. Din păcate, aș vrea să menționez că prin cele 57 de ha care se scot din circuit, admițând că autostrada va avea o lățime de aproximativ 70 de metri, înseamnă că mai mult de 8 km vor fi în perimetrul Stațiunii de cercetare și dezvoltare pentru creșterea bovinelor de la Arad.

Nu cred, și asta a fost întrebarea mea, să-mi explice reprezentantul Ministerului Transporturilor dacă pe perimetrul efectiv al stațiunii de cercetări de la Arad se construiesc atâția kilometri de autostradă. Sunt convins și știu că în asemenea situații sunt și lucrări adiacente, probabil că s-a avut în vedere scoatere din circuit și a suprafețelor ce vor fi alocate pentru benzinării, pentru moteluri, pentru spații comerciale, în care, dragi colegi, vom vinde în continuare carne de vită din Argentina, lapte și produse lactate din Olanda, din Franța, din Ungaria, din Polonia și din celelalte țări cu care ne învecinăm.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulțumesc foarte mult.

Domnule ministru Valentin Iliescu, vă rog să răspundeți acuzațiilor făcute.

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Nu am venit neapărat la microfon pentru a intra în polemică cu antevorbitorii mei, dimpotrivă, trebuie să mă raliez și eu și Guvernul României interesului de a sprijini agricultura ca și domeniu prioritar al economiei. Însă se cuvine să fac câteva precizări menite să informeze corect și implicit să genereze un vot favorabil pentru acest proiect de lege.

Există la dosarul care în mod sigur a ajuns și în dezbaterea comisiilor acesta acord al Academiei de Științe Agricole și Silvice, purtând semnătura domnului președinte profesor doctor Gheorghe Sin, care menționează negru pe alb că la baza punctului de vedere favorabil de susținere a acestui proiect de lege a stat acordul privind transferul suprafeței respective de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad.

Așa cum făcea calculele și cred că se apropia de adevăr domnul deputat Antochi, lungimea autostrăzii care se construiește este cam de 7 km, lățimea ei este de minim 70 de metri, nefiind alocate terenuri pentru construcția de hoteluri, de benzinării, totul este alocat efectiv pentru construcția autostrăzii.

Pe de altă parte, așa cum bine spunea domnul deputat, Guvernul a avut în vedere să elimine cât mai puțin din suprafețele de teren, dar vreau să vă spun că la modul global, există o serie de criterii pe baza cărora se desenează traseul autostrăzii.

Și aș vrea să-mi permiteți, fiindcă este, repet, vorba de o judecată globală, luând în calcule mai multe date, să vedeți că toate sunt la fel de importante. Aici, la această bucățică de autostradă a cântărit, în primul rând, fluidizarea traficului în apropierea municipiilor Arad și Timișoara. S-a dorit diminuarea impactului negativ asupra mediului. S-a dorit devierea traficului de tranzit, creșterea siguranței utilizatorilor, micșorarea timpului de parcurs și scăderea poluării la toate nivelele în zonele în prezent tranzitate.

Ajung și la capitolul cu suprafețele de teren. S-a dorit ocuparea unor suprafețe de teren și scoaterea din circuit a terenurilor slab productive sau neproductive.

De asemenea, s-a dorit pe cât posibil eliminarea demolării unor construcții existente și nu în ultimul rând adoptarea unor soluții constructive, care să permită inspecția și efectuarea lucrărilor de întreținere și reparații curente cu cheltuieli minime de exploatare.

Având în vedere dorința sinceră ca Guvernul să susțină în continuare ceea ce înseamnă agricultura, asta nepunând în discuție în nici un caz utilitatea acestui tronson de autostradă, vă rog, pe cale de consecință, doamnelor și domnilor deputați, să fiți de acord cu proiectul de lege și să-l votați așa cum a fost el votat.

Ultimul argument pe care vreau să-l mențin și să-l prezint dumneavoastră, atât Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, cât și cealaltă comisie avizatoare, Comisia pentru industrii și servicii, au avizat favorabil acest proiect și, în unanimitate de voturi, comisiile sesizate în fond au fost de acord cu raportul de admitere al acestui proiect de lege.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule ministru.

Stimați colegi,

Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de lege. Vă rog să vă pregătiți cartelele, pentru că va fi nevoie, probabil, să și votăm.

Raportul comisiei îl aveți în față. Dacă la poziția 1 sunt observații? Nu avem. Adoptată.

Poziția 2. Dacă sunt observații? Nu avem Adoptată.

Poziția 3. Nu avem observații. Adoptată.

Poziția 4. Sunt observații? Păi, dacă au fost prezentate de către președintele comisiei, înseamnă că au fost și reținute, domnule ministru. Deci, erorile materiale, dacă au fost prezentate, au fost reținute și o să le opereze stafful tehnic.

Dacă la poziția 4, am spus, nu sunt observații. Adoptată.

Poziția 5. Nu avem. Adoptată.

Poziția 6. Anexele nr.1 și 2. Sunt observații? Nu. Adoptate.

Poziția 7. Adoptată.

Proiectul de lege a fost adoptat, stimați colegi. Rămâne pentru vot final. Da.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 30 martie 2020, 10:47
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro