Plen
Ședința Camerei Deputaților din 8 noiembrie 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.131/18-11-2011

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
02-04-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 08-11-2011 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 8 noiembrie 2011

15. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.51/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr.17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue și al zonei economice exclusive ale României (PL-x 548/2011). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 548/2011

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................

25. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.51/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr.17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue și al zonei economice exclusive ale României.

Procedură de urgență.

Domnul secretar de stat. Vă rog.

Domnul Cristian Apostol (secretar de stat, Ministerul Mediului și Pădurilor):

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

România, ca stat membru al Uniunii Europene, avea obligația de a transpune Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr.2009/123 de modificare a Directivei nr.2005/35.

În prezent, prevederile care sunt modificate prin directiva menționată sunt cuprinse în Legea nr.17/1990.

A fost necesară transpunerea prin ordonanță, în regim de urgență, a articolelor de la 2 la 5, 8 și 16, din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr.2005/35.

Având în vedere că transpunerea urgentă a Directivei poate conduce la reducerea poluării Mării Negre, datorită introducerii unor prevederi mai stricte în ceea ce privește restricționarea faptelor de poluare de la nave, făcute cu intenție sau din neglijență, cât și faptul că transpunerea acestei Directive europene vizează interesul public, vă rugăm să fiți de acord cu aprobarea prezentei ordonanțe.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Raportul comisiei?

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.51/2011.

Conform Constituției și Regulamentului Camerei Deputaților, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil, cu observații și propuneri, inițiativa legislativă.

Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, Comisia pentru industrii și servicii au avizat favorabil inițiativa legislativă.

În urma dezbaterilor din cadrul comisiei s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, să se supună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Fiind, de asemenea, procedură de urgență, vă propun două minute pentru dezbateri generale și câte un minut pentru dezbaterea pe articole.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Dacă sunt intervenții din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt.

Nefiind nici amendamente, urmează votul final.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 2 aprilie 2020, 23:08
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro