Plen
Ședința Camerei Deputaților din 8 noiembrie 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.131/18-11-2011

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
19-03-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 08-11-2011 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 8 noiembrie 2011

14. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.273/2004 privind regimul juridic al adopției (PL-x 416/2011). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 416/2011

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................

24. Trecem la următorul proiect, Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.273 din 2004 privind regimul juridic al adopției.

Este procedură de urgență.

Punctul de vedere al Guvernului. Vă rog.

Domnul Bogdan Adrian Panait (președintele Oficiului Român pentru Adopții):

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Voiam doar să vă prezint câteva detalii. Proiectul dorește, practic, să coordoneze mai bine prevederile naționale cu Convenția de la Strasbourg în materie de adopții, Convenția de Haga. Convenția de la Strasbourg a fost adoptată de curând de Parlamentul României.

De asemenea, își propune să coordoneze mai bine prevederile din noul Cod civil, cu modificările pe care le facem.

Am avut în vedere, practic, îmbunătățirea procedurilor de adopție. Ținta noastră a fost să mărim numărul de adopții naționale, să creăm posibilitatea unor categorii de copii cu vârste mai mici să poată să fie declarați adoptabili, să reducem timpul de ședere în sistemul de protecție - și aici este un articol care clarifică acest lucru, un copil care este neglijat de părinți și stă în sistemul de protecție mai mult de un an poate să fie declarat adoptabil.

De asemenea, am introdus testul la ADN, tocmai ca să micșorăm suspiciunile asupra unor adopții care se fac la limita legii.

Nu în ultimul rând, Oficiul Român pentru Adopții și-a asumat responsabilitatea, cu același număr de personal, să preia o parte din potrivirea teoretică, în așa fel încât să avem o evidență mai clară asupra numărului de copii adoptabili și asupra familiilor care au atestat în vederea adopției.

Sunt doar câteva prevederi pe care le-am introdus în această lege și eu cred că ele, cu celelalte care s-au adus... cu îmbunătățirile celelalte pot să mărească nu numai numărul de adopții naționale, cât și șansa unor copii de a avea o familie.

Vreau să fac precizarea că adopția nu este o măsură de protecție, ci este o succesiune de acte juridice care stabilesc practic relația de filiație între copil și familie.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Raportul comisiei.

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere, în fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.272/2004 privind regimul juridic al adopției.

Potrivit prevederilor Constituției României și ale Regulamentului Camerei Deputaților, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul a adoptat inițiativa legislativă.

Obiectul de reglementare v-a fost prezentat de reprezentantul Guvernului.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil inițiativa legislativă.

De asemenea, a primit aviz favorabil și de la Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, cât și de la Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia pentru politică externă.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților raportul de adoptare a proiectului de lege, cu amendamentele admise prezentate în Anexa nr.1 la raport și cu amendamentele respinse prezentate în Anexa nr.2 la raport.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, inițiativa legislativă face parte din categoria legilor organice.

Fiind procedură de urgență, vă propun 5 minute dezbateri generale și câte două minute pe articole.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Dacă sunt intervenții în cadrul dezbaterilor generale?

Doamna Alina Gorghiu.

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Stimați colegi,

Doamna președinte,

Voiam să vă spunem că este o lege pe care Grupul parlamentar al PNL o va vota în forma în care a ieșit de la Comisia juridică, de disciplină și imunități. Este o lege care ajută la flexibilizarea procedurii de adopție și sperăm noi și credem că statistica ne-o va dovedi în viitorul apropiat că numărul adopțiilor naționale va crește în urma flexibilizării acestor condiții.

Vă mulțumim.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul deputat Máté András-Levente.

Domnul Máté András-Levente:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

În Comisia juridică, de disciplină și imunități am avut mai multe amendamente, dar, până la urmă, este vorba de interpretare.

Amendamentul meu se referă la noțiunea de domiciliu, pe care am dorit să-l utilizăm în tot cuprinsul legii. Dar, până la urmă, prin reședința obișnuită, în orice stat parte la acea Convenție, se înțelege locul unde persoana fizică are locuința în mod obișnuit, în mod normal, și nu ocazional, potrivit declarației oficiale.

Eu am înțeles că până la urmă asta este și dorința legiuitorului, adică Parlamentului, fapt pentru care nu mai susțin aceste amendamente și Grupul parlamentar al UDMR va vota proiectul.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Dacă sunt alte intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt.

Atunci, intrăm în dezbaterea amendamentelor.

Titlul legii - Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.273/2004 privind regimul juridic al adopției.

Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 2.

Observații? Nu sunt. Adoptat.

De la punctul 3 la punctul 10.

Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

De la punctul 11 la punctul 30.

Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

De la punctul 31 la punctul 49.

Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

De la punctul 50 la punctul 75.

Sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

De la punctul 76 la punctul 96.

Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

Rămâne la votul final.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 30 martie 2020, 10:43
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro