Plen
Ședința Camerei Deputaților din 7 noiembrie 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.129/17-11-2011

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
19-03-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 07-11-2011 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 7 noiembrie 2011

6. Dezbaterea Propunerii legislative pentru declararea Municipiului Craiova, județul Dolj, oraș - martir (Pl-x 236/2011). (rămasă pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 236/2011

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................

Poziția 9 - Propunerea legislativă pentru declararea municipiului Craiova, județul Dolj, oraș-martir.

Eu am înțeles, dacă bine am reținut, la ședința Biroului permanent...

Dacă, din partea inițiatorului, dorește cineva să ia cuvântul?

Domnule ministru Călin, doriți să luați cuvântul? Vă rog, domnule deputat Ion Călin, vă rog să prezentați această inițiativă legislativă. Aveți cuvântul, domnule coleg.

Domnul Ion Călin:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Sunt și eu, ca de altfel toți cei 15 parlamentari ai județului Dolj, inițiator la această inițiativă legislativă.

De fapt, ce se dorește prin această inițiativă legislativă pe are am realizat-o parlamentarii PSD, PDL, PNL? Să facem o reparație morală celor care în Dolj, în 22 decembrie 1989, și-au dat viața pentru a înlătura regimul comunist și a instaura democrația în România. (Rumoare.)

Poate ne ascultă și domnul lider Toader, poate ne ascultă și ceilalți colegi, cum și noi, de regulă, îi ascultăm cu foarte multă atenție, domnule președinte.

Domnul Ioan Oltean:

Numai puțin! Doamna secretar sau doamna ministru, vă rog să poftiți la locul dumneavoastră.

Rog colegii să poftească în sala de ședință și să nu mai tulbure intervenția domnului deputat. Vă rog foarte mult, stimați colegi!

Domnule deputat... Numai puțin! Domnule Gherasim, domnule deputat Gherasim, vă rog să vă ocupați locul aici, domnule președinte. Vă rog foarte mult să nu mai tulburați prezența colegilor la microfonul Camerei.

Domnule ministru, aveți cuvântul.

Domnul Ion Călin:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Sper să-mi pot încheia intervenția mea cu privire la susținerea acestei inițiative legislative și vă spuneam că, de fapt, este o reparație morală pentru oamenii care au murit în decembrie, la Craiova.

Vă informez - și cred că toți colegii parlamentari cunosc - că sunt până acum un număr de orașe-martir, declarate orașe-martir, unde nu a murit nimeni. La Dolj au murit 36 de oameni și răniți au fost peste 74, și Craiova nu a avut șansa să fie declarat oraș-martir.

Dar, ceea ce vreau să prezint în față Camerei Deputaților este un lucru care merită să fie auzit, dacă el nu a fost cunoscut la timpul potrivit, vorbesc de decembrie 1989.

Când a început revoluția la Timișoara, 16-17, conducerea de partid și de stat a României a apelat la olteni, știindu-i mai aprigi la mânie, și i-a trimis cu bâte și topoare, cu câteva garnituri de tren, muncitori de la Întreprinderea de Avioane, Electroputere, de Utilaj Greu, Mecanică de Material Rulant, Tractoare și Mașini Agricole, câteva mii de oameni să facă ordine în Timișoara, că acolo ajunseseră agenturile străine și provocau mari dezordini.

Toți muncitorii din Dolj, în jur de 4.800, s-au dus până în Timișoara, că erau duși cu trenurile, nu au coborât din trenuri, au aflat despre ce este vorba la Timișoara, s-au întors și au ieșit în stradă, în Craiova, și am început și la Craiova o adevărată revoluție, care s-a lăsat cu mulți morți, cu foarte mulți răniți.

Așa că, în încheiere, nu se dorește decât o reparație morală pentru morții Craiovei, pentru victimele de la Craiova, pentru cei care au fost răniți și au trăit sub tensiune și sub teroare mai multe zile ale revoluției.

Vă rog, stimați colegi, să aveți amabilitatea să votați acest proiect de lege care, vă spuneam, este susținut de toți parlamentarii de Dolj, indiferent de culoare politică.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc și eu, domnule deputat.

Din partea comisiei sesizate în fond?

Vă rog.

Domnul Ion Călin:

Vă rog să-mi dați voie să prezint tot eu și raportul comisiei.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a fost sesizată cu dezbaterea pe fond, în procedură obișnuită, a Propunerii legislative pentru declararea municipiului Craiova, județul Dolj, oraș-martir.

Sigur, la întocmirea raportului s-au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, precum și punctul de vedere favorabil al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și, bineînțeles, punctul de vedere favorabil al Guvernului.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare declararea municipiului Craiova, din județul Dolj, oraș-martir, în semn de cinstire pentru cei 30 de morți, 64 de răniți, pentru eroismul manifestat în lupta pentru victoria Revoluției din decembrie 1989.

Comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea propunerii legislative, cu amendamentele admise, redactate în anexa la prezentul raport.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, conform art.76 alin.(2) din Constituția României, republicată.

La dezbaterile care au avut loc, am avut și reprezentarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și, bineînțeles, reprezentantul Ministerului Administrației și Internelor.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Vă mulțumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule coleg.

Dacă, din partea grupurilor parlamentare, dorește cineva să ia cuvântul?

Dacă nu, atunci intrăm în dezbaterea raportului întocmit de către Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic.

Vă rog să urmăriți raportul cu amendamentele admise.

La poziția 1 - titlul legii.

Dacă sunt observații?

La poziția 2 - articolul unic.

Nu sunt observații.

Raportul comisiei a fost dezbătut.

Proiectul de lege rămâne pentru votul final.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 31 martie 2020, 2:55
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro