Florin Iordache
Florin Iordache
Ședința Camerei Deputaților din 2 noiembrie 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.127/11-11-2011

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
19-03-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 02-11-2011 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 2 noiembrie 2011

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.90 Florin Iordache - despre "Învățămintele unei adevărate lecții de istorie";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Florin Iordache:

"Învățămintele unei adevărate lecții de istorie"

Încă nu s-au stins ecourile evenimentului din 25 octombrie 2011, ziua în care a fost omagiat Regele Mihai, la împlinirea celor 90 de ani de viață. O viață plină de evenimente dense, de dramatice confruntări, o viață din care fiecare avem de învățat.

După mai mult de șase decenii, Maiestatea Sa a avut prilejul de a se adresa legislativului României și, în acest fel, românilor. Firește, evenimentul a fost înțeles și trăit de mai fiecare dintre noi în moduri diferite, dar un lucru este în afara oricărei discuții: 25 octombrie 2011 este ziua în care normalitatea a triumfat în viața publică a României moderne!

Poate pentru că fiind unul dintre cei care, în temeiul calității de parlamentar, am participat la acest eveniment, aș încerca să notez câteva gânduri culese "în direct". Au făcut-o mai bine colegi parlamentari, analiști politici, gazetari. Doresc, totuși, să punctez câteva idei care mi s-au părut a avea semnificații aparte.

În primul rând, ideea de normalitate. Aceasta cu atât mai mult cu cât, datorită politicii duse de Traian Băsescu și de acoliții săi, societatea românească de azi este grav marcată de neîncredere, de învrăjbire, de lipsă de solidaritate. "Divide et impera" este deviza unei puteri pentru care nu contează omul și valoarea sa, ci numai apartenența la clanurile mafiote care ne distrug sistematic țara și destinele.

Prin ea însăși, invitarea Regelui Mihai în fața Parlamentului înseamnă cinstirea valorii unui om care a trăit istoria și a scris o pagină de istorie. Exprimându-și respectul pentru Regele Mihai parlamentarii prezenți la solemnitate au dovedit că își respectă mandatul, că pun mai presus de orice diferență doctrinară calitatea de patrioți, de cetățeni ai României moderne, europene. Cu atât mai de neacceptat a fost absența de la această solemnitate a celor care, vremelnic și nedemn, ocupă înalte demnități în stat: președintele României, premierul și marea majoritate a membrilor cabinetului, a parlamentarilor PDL și a partidelor-anexă. O absență care îi descalifică atât pe cei care au ordonat-o, cât și pe cei care li s-au supus fără să crâcnească. Am însă un gând de prețuire pentru parlamentarii din arcul guvernamental care au fost prezenți la solemnitate, dovedind astfel conștiință civică, demnitate și chiar curaj.

În al doilea rând, resping categoric clișeul otrăvit lansat de propagandiștii puterii, potrivit căruia opoziția parlamentară ar fi gândit în propriul beneficiu politic și electoral manifestarea. Dacă trebuie să vorbim despre politizare excesivă în acest caz, faptul a fost dovedit, în mod rușinos, tocmai de către Traian Băsescu și edecurile sale, prin aceea că au pus mai presus intoleranța totalitară a partidului stat și au arătat că nu își pot depăși ura, frustrările și chiar invidia față de o personalitate a cărei lecție de viață nu vor și nu pot să o înțeleagă.

Refuzând să fie prezenți la această emoționantă lecție de istorie, Traian Băsescu și vasalii săi nu au făcut decât să se supună verdictului neiertător al lui N. Iorga: "Cine uită, nu merită".

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 30 martie 2020, 10:44
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro