Plen
Ședința Camerei Deputaților din 17 octombrie 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.116/27-10-2001

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
19-03-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 17-10-2011 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 17 octombrie 2011

3. Evocarea personalității lui Ion Diaconescu, fost președinte al PNȚCD, fost președinte al Camerei Deputaților în perioada 1996-2000.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Intrăm în ordinea de zi și avem astăzi pe ordinea de zi un moment special legat de evocarea memoriei domnului Ion Diaconescu, fost președinte al Camerei Deputaților în perioada 1996-2000.

Liderii de grup au considerat că este necesar un astfel de moment în plenul Camerei Deputaților și, de altfel, cred că fiecare dintre noi gândim în acest sens.

Prin moartea domnului Ion Diaconescu, România a pierdut un om cu totul deosebit, un simbol al luptei anticomuniste și un susținător al valorilor democratice. Fără îndoială, Ion Diaconescu a fost și va rămâne în conștiința noastră ca un reper al demnității, al dialogului și al echilibrului în politică.

Inginer de formație, Ion Diaconescu a absolvit Institutul Politehnic din București, Facultatea de Electromecanică, a fost membru al Partidului Național Țărănesc începând cu anul 1936, până la desființarea partidului de către autoritățile comuniste în 1947. A fost închis de regimul totalitar, suferind de altfel, așa cum știm cu toții, toate ororile temnițelor comuniste.

După Revoluție, Ion Diaconescu a fost membru în conducerea Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, și apoi președinte al acestei formațiuni politice. A fost ales deputat în trei legislaturi consecutive, între anii 1990 și 2000.

În legislatura 1996-2000, a îndeplinit funcția de președinte al Camerei Deputaților.

Prin toată activitatea sa de după 1989, Ion Diaconescu a avut un rol esențial în instituirea și consolidarea sistemului democratic din România și a fost unul dintre promotorii pluripartitismului și ale alegerilor libere într-o Românie abia ieșită din comunism.

Ion Diaconescu rămâne în memoria colectivă ca un politician remarcabil, ca un exemplu de verticalitate și echilibru pentru toate generațiile de politicieni.

Făcând această scurtă introducere, aș vrea să îi invit pe reprezentanții grupurilor parlamentare să aibă alocuțiuni pe această temă.

Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal, domnul deputat Teodor Paleologu. Vă rog.

Domnul Theodor Paleologu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Rar se întâmplă să ne poftim ca grecii la pușcărie, domnul Adrian Năstase și cu mine, care să vorbească înainte.

Și adineauri, doamna președinte ne-a vorbit pe scurt de biografia lui Ion Diaconescu. Eu aș vrea să insist asupra a trei momente din viața sa: tinerețea militantă în Partidul Național Țărănesc, închisoarea și anii ′90, atât de importanți pentru instaurarea sistemului democratic în România postcomunistă.

Despre tinerețea militantă în PNȚ, aș vrea doar să menționez că Ion Diaconescu provine din fracțiunea țărănistă a PNȚ-ului. Era un apropiat al lui Ion Mihalache, e această fracțiune din sud și din Moldova, din Muntenia și din Moldova, era considerată pe atunci mai degrabă de stânga în contextul politic al anilor ′20-′30, dar evident stânga de atunci ar putea foarte bine să fie de dreapta astăzi, pentru că s-a produs o alunecare a spectrului politic românesc.

Cele două tendințe sunt evident diferite, cea ardeleană, reprezentată de Maniu, cea țărănistă este ilustrată de figuri, spuneam Ion Mihalache, dar și oameni precum Grigore Gafencu, Armand Călinescu, Grigore Iunian, Constantin Stere și alții și, fără îndoială, Ion Diaconescu, această școală de gândire, acest curent politic l-a reprezentat, fiind, cum spuneam, un tânăr militant în anii ′30.

Ceea ce a marcat în mod tragic viața lui este lunga detenție în închisorile comuniste, imediat după înscenarea de la Tămădău, el fiind eliberat târziu, în anii ′60, cu domiciliu obligatoriu, și toți cei care l-au cunoscut în închisoare au vorbit despre extraordinarul lui curaj, demnitate, forță de rezistență și, fără îndoială, a fost un om exemplar în contextul închisorii.

De altminteri, omul Ion Diaconescu a fost un om atașant pentru toți cei care l-au cunoscut, un om de o mare modestie, de o discreție și de o corectitudine exemplare, și acestea mergeau bine împreună, spuneam, cu un mare curaj și o mare demnitate în închisori. În închisorile comuniste și în anii de după închisori, și-a legat destinul politic de al lui Corneliu Coposu și nu putem vorbi de democrația emergentă a anilor ′90 fără a menționa pe Corneliu Coposu, evident Ion Diaconescu a fost foarte legat de Corneliu Coposu, și un al treilea corifeu trebuie și el menționat, și anume Ion Rațiu. Aceștia sunt, după mine, cele trei mari figuri ale Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat de după ′89 - Coposu, Diaconescu și Rațiu, fiecare cu meritele sale distincte și cu totul remarcabile.

Îmi aduc aminte de un afiș electoral al lui Ion Diaconescu în 1996, când Convenția Democratică a câștigat alegerile, era imaginea sa și era dedesubt scris "Un luptător, un învingător." Mi-a rămas în minte acel slogan electoral pentru că exprima o realitate, dar o realitate sigur, aș spune, transcendentă, pentru că el a fost un învingător în închisorile comuniste, un învingător în fața Istoriei, pentru că idealurile în care a crezut el au sfârșit prin a învinge. Sigur, alegerile din 2000 au marcat totodată ieșirea Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat din Parlament. Din fericire mai sunt printre colegii noștri unii care au fost membrii în PNȚCD în diferite partide, fie la PDL, fie la PNL, sunt unii colegi - și chiar la alte partide - care au fost membrii în PNȚCD în anii ′90.

Cred că acest slogan electoral... nu se întâmplă des ca sloganele electorale să exprime o realitate profundă, dar cred că în cazul lui Ion Diaconescu putem reține acest slogan ca pe un mare adevăr. "Un luptător, un învingător." Acesta este Ion Diaconescu. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Domnul Adrian Năstase.

Domnul Adrian Năstase:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

Mi-este dificil să vorbesc despre un om care a traversat practic toate epocile, a trăit experiența războiului, a suferit în închisorile comuniste, iar după 1989 a avut șansa de a relansa un partid istoric.

Încercarea de a evoca astăzi, și mă bucur că facem acest lucru, încercarea de a evoca astăzi memoria lui Ion Diaconescu în câteva minute este într-un fel un gest riscant, fiindcă în mod inevitabil nu vom putea surprinde decât foarte puține dintre momentele unei vieți extrem de zbuciumate.

Pentru mine, Ion Diaconescu a reprezentat un adversar politic și în același timp un partener. A făcut parte din galeria celor care spuneau adesea: "Nu am votat Constituția, dar o respectăm." Un respect extraordinar pentru litera și spiritul Constituției. Un respect deosebit pentru parteneri, știind însă, spre deosebire de Corneliu Coposu sau Ion Rațiu, să vorbească mai dur când era nevoie, să încerce să impună o anumită linie dacă era necesar pentru partid.

Ceea ce mi se pare extraordinar și mi s-a părut întotdeauna extraordinar pentru cineva care a stat atâția ani în închisoare a fost refuzul de a accepta fanatismul. Te-ai fi putut gândi că un om care a suferit atât ar fi putut să rămână încărcat de resentimente pe care apoi să le transmită în viața politică, în viața parlamentară. Nu s-a întâmplat așa.

Eu cred că am pierdut o mare garnitură de oameni politici, o generație care s-a format în timp, cu un respect deosebit pentru verticalitate, pentru caractere, pentru adversari. Am învățat de la dânsul, de-a lungul a peste zece ani, că în Parlament nu există dușmani, ci doar adversari politici.

L-am cunoscut destul de bine, aș spune, sigur, sub această dimensiune politică sau parlamentară. În perioada ′92-′96, eu eram președinte al Camerei, iar dânsul era liderul Grupului parlamentar al PNȚCD. În perioada ′96-2000, lucrurile s-au schimbat, dânsul era președinte al Camerei și eu lider al grupului. Am avut numeroase confruntări. Uneori lucrurile nu erau foarte clare, uneori era mai încăpățânat, uneori Ion Rațiu intervenea pentru a calma tensiuni care inerent apăreau. Mi-aduc aminte, spre exemplu, de momentul de final, 1996, când, după câștigarea alegerilor, se punea problema dacă noul Parlament să lucreze aici, în această clădire care fusese refăcută, sau să rămână la Mitropolie, și a fost o întreagă dezbatere dacă Președintele Constantinescu să vină să depună jurământul aici sau să facă acest lucru în continuare la Mitropolie. În final, și domnul Diaconescu a acceptat să vină în această clădire. Mai mult, după aceea, chiar reuniunile PNȚCD-ului și conferințele sale de presă se făceau în această clădire.

Lucrurile s-au schimbat de-a lungul vremii și eu cred că dincolo de înfruntările politice am reușit, și în perioada aceea și după aceea și după momentul în care nu a mai venit în Parlament, să păstrăm o relație extrem de civilizată. Eu cred că avem nevoie de acești oameni, de aceste repere cărora putem pe termen scurt să le reproșăm anumite lucruri, dar când privim pe o perioadă mai lungă de istorie ne dăm seama că ei au fost extrem de necesari. Poate că această perioadă de tranziție, așa cum o numim acum, ne-a învățat că democrația are nevoie și de propriii săi slujitori, democrația nu este un nor care coboară de undeva de sus și se așterne peste Parlament sau peste o țară, ea încetul cu încetul se învață și se învață adeseori prin oameni ca Ion Diaconescu sau Corneliu Coposu sau Ion Rațiu.

Era un democrat convins și era ceea ce spunea adeseori, și ne spunea adeseori în Biroul permanent că în democrație, indiferent de polemici, la sfârșit trebuie să acceptăm ceea ce stabilim împreună și că dincolo de unele din temele oarecum delicate în acea perioadă, mi-aduc aminte de dezbaterile cu un caracter național, extrem de puternice, probabil și pe istoria Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat după aceea, această fibră a însemnat foarte mult.

Să-mi dați voie să mai evoc un moment, cel al anului 1992, când am participat la negocierea pentru formarea unui guvern de uniune națională din partea FDSN-ului, terminasem mandatul de ministru de externe, intrasem în Parlament și se discuta atunci cum să fie format Guvernul în condițiile în care structura parlamentară era foarte fragmentată. Din partea PNȚCD-ului a participat la negocieri domnul Ion Diaconescu. Zilele acestea am recitit o parte din însemnările din acea perioadă, este vorba de o carte pe care a scris-o după Revoluție. Este o carte care vorbește foarte mult... a apărut în 2003, este o carte în care vorbește despre toată perioadă pe care noi o știm, de după 1989, sigur, cu interpretările sale, momente importante care într-un fel sau altul au fost prezentate sau evaluate sau comentate și de alți oameni politici.

Cred însă că este important să păstrăm în istoria noastră politică și aceste amintiri și aceste evaluări și, în același timp, aceste lecții, pentru că până la urmă învățăm cu toții, suntem aici în Parlament într-o școală a democrației în care încercăm, sper, în continuare, să dobândim această lecție a ceea ce înseamnă democrația. Dincolo de traumele istoriei, avem datoria să ne ridicăm la înălțimea celor care înaintea noastră au știut, dincolo de durere, de suferință, să ne spună aceste lucruri.

Și, trecut acum în eternitate, alături de Corneliu Coposu, de Ion Rațiu, eu sunt convins că Ion Diaconescu poate fi considerat că într-un fel, chiar dacă a suferit așa de mult, el a rămas cu bucuria de a fi impus un anumit set de valori, un anumit mod de a discuta despre viața noastră publică într-un mod extrem de demn.

În numele Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, exprim și eu regretul profund pentru dispariția unui om care, înainte de toate, a fost un mare democrat și un mare patriot. Și să păstrăm vie în panteonul Parlamentului și al vieții noastre politice amintirea celui care a fost Ion Diaconescu, iar prin tot ceea ce facem să slujim și noi în continuare idealurile democrației și libertății.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, domnul Călin Popescu-Tăriceanu.

Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:

Doamna președinte,

Doamnelor și domnilor,

Aș spune astăzi că am avut privilegiul să-l cunosc pe Ion Diaconescu, alături de Corneliu Coposu, încă din ultimele zile ale lui decembrie ′89 și în mod special la începutul anului ′90, când împreună, ca tânăr membru al Partidului Național Liberal, aveam să particip la o serie de acțiuni pe care noi, ca reprezentanți ai partidelor de opoziție, consideram că trebuie să le facem în așa fel încât să contribuim cu forțele noastre, modeste atunci, la instaurarea democrației și la instaurarea unor principii sănătoase pentru ca viața politică românească să pornească pe un făgaș bun.

Și mi-aduc aminte de momentul 28 ianuarie 1990, poate vă amintiți, când a fost o mare demonstrație populară și cu acel prilej, cele două partide istorice, Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc cereau câteva lucruri simple care poate și astăzi mai sunt valabile, și anume, separarea puterilor în stat și îndepărtarea controlului statului asupra mijloacelor de informare în masă, în așa fel încât ele să poată să fie o tribună de exprimare liberă și o tribună de dezbatere democratică. Sigur că manifestația din 28 ianuarie s-a încheiat, aș spune, aproape tragic, cu violențe, și atunci am avut posibilitatea să-l cunosc mai bine și pe Corneliu Coposu și pe Ion Diaconescu. Eram cu mult mai tânăr, o diferență de peste 34 de ani ne separa, și sigur că priveam cu oarecare interes aceste personaje la o vârstă ajunsă deja respectabilă și mi-am dat seama că sunt oameni care au ajuns să trăiască o a doua tinerețe, pentru că după luni și ani de temniță au fost eliberați, și Diaconescu și Coposu, în anul 1964 după care au dus o existență, aș spune, probabil mai degrabă anostă.

Iată că în 1990 ajung să revină în niște poziții importante, poziții din care și-au dedicat întreaga energie unui țel foarte nobil și anume, democratizarea României și probabil, la fel de important pentru ei, reclădirea Partidului Național Țărănesc. Cu mijloace modeste și-au adus contribuția și eforturile lor n-au fost zadarnice, pentru că, după cum știți, în 1996 Convenția Democratică, în care Partidul Național Țărănesc juca principalul rol, reușește să câștige alegerile. Ion Diaconescu ajunge președinte al Camerei Deputaților, dar mai important decât acest lucru cred că contează activitatea lui politică, ca succesor al lui Corneliu Coposu și președinte, prin urmare, al Partidului Național Țărănesc. Vă asigur că a avut o misiune foarte dificilă, să încerce să țină echilibrul într-o coaliție alcătuită din câteva formațiuni politice cu orientări diverse, cu ambiții și aspirații nu întotdeauna concordante. Și a făcut-o cu multă abnegație, a făcut acest lucru acceptând sacrificii personale și sacrificii pentru partidul pe care-l conducea, cu convingerea că România trebuie să meargă mai departe. România avea două obiective extrem de importante care astăzi par că țin de domeniul trecutului: România își propusese să devină membră a Alianței Nord-Atlantice și membră a Uniunii Europene. Și vă readuc aminte că în 1997 ne-am atins, hai să spunem, obiectivul de a vedea o dată stabilită pentru aderarea la NATO, și în 1999, începutul lui 2000, la fel, s-a stabilit ca România să adere la Uniunea Europeană.

Pentru aceste lucruri cred că Ion Diaconescu a făcut eforturi pe care astăzi poate le apreciem mai puțin, dar poate cu trecerea timpului istoricii se vor apleca asupra lor și le vor vedea la întreaga valoare.

Trebuie să mai adaug că perioada 1996-2000, când a guvernat Convenția Democratică, pentru România a fost o perioadă de reforme profunde, reforme politice, reforme economice de amploare și care au schimbat fața României. Totodată, atunci țara a cunoscut o schimbare instituțională de proporții.

Având în vedere toate aceste lucruri, aș putea aprecia că Ion Diaconescu a fost un om care a crezut că trebuie să-și facă datoria față de țară și și-a făcut-o cu prisosință.

A fost un om care, aș spune, nu a șovăit niciodată în privința câtorva lucruri simple și esențiale, și anume față de ideile în care credea, față de principiile pentru care a militat ca tânăr politician și mai apoi ca senior al politicii românești, atitudinea lui față de partidul din care făcea parte, aș spune un imens sentiment al datoriei că trebuie să contribuie la revigorarea acestui partid și a reușit. A reușit să-l aducă pe prima scenă politică a țării, a reușit să îl transforme în partid de guvernare.

A arătat din tinerețe că este capabil să treacă peste dificultăți enorme și nu știu dacă astăzi cineva își poate imagina ce-a însemnat pentru acea generație să facă aproape 17 ani de temniță. O temniță nu întotdeauna așa, blajină, ci mai degrabă o temniță dură, care viza exterminarea celor care erau închiși în închisori atunci în perioada anilor ′50 și, sigur, care a și reușit, din păcate, să ducă la pieirea multora din cei care erau încarcerați. Chiar Ion Diaconescu mi-a povestit o istorie personală a lui din perioada când era închis și cred că dacă aș reproduce-o aici, pentru mulți ar fi o istorie incredibilă.

Dar ceea ce mi se pare cel mai important pentru Ion Diaconescu și pentru care trebuie să-l apreciem este activitatea lui de lider politic, după 1989, alături de personalități precum Corneliu Coposu, Ion Rațiu, din partea Partidului Național Țărănesc, Radu Câmpeanu sau Mircea Ionescu-Quintus, din partea Partidului Național Liberal. Au reușit cu toții să-și aducă contribuția la renașterea democrației în România, la o schimbare politică majoră, care, în final, a făcut ca România să redevină membră în Alianța Nord-Atlantică și în Uniunea Europeană.

Cred că mulți tineri din ziua de astăzi ar avea nevoie de modele de oameni politici, precum a fost Ion Diaconescu, care a arătat ce importantă este statornicia față de valori, față de idei și față de partidul în care a crescut, și apoi partidul pe care l-a ajutat să devină o forță politică.

Sigur, bănuiesc că, în ultimii ani de viață, a regretat evoluția nefericită a Partidului Național Țărănesc, care pare că nu se termină nici astăzi, odată cu dispariția lui Ion Diaconescu. Regret foarte mult faptul că a plecat dintre noi, după o viață modestă, dar o viață pe care și-a pus o amprentă puternică, și am convingerea că intră în istoria României pe ușa din față.

Dumnezeu să-l odihnească! (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc pentru această intervenție.

Permiteți-mi să-l invit la microfon pe reprezentantul Grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Márton Árpád.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamnă președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Eu nu am fost unul dintre acei deputați care pot să spună că au fost apropiați ai domnului Diaconescu. Nici nu l-am cunoscut ca pe un lider cu care aveam o activitate comună între liderii grupurilor parlamentare.

Mai mult, datorită vârstei pe care o am, nici despre Partidul Național Țărănesc prea multe n-am știut, doar cât am învățat din cărțile de istorie comuniste. Am știut că a fost desființat, că liderii au fost închiși. Cât au stat în închisoare, care erau aceia, cunoșteam doar un nume: Maniu.

După 1989, din cauza acelor evenimente evocate aici, în ianuarie-februarie 1990, au fost arătați câțiva lideri - domnii Coposu, Rațiu, Cunescu, Câmpeanu și Diaconescu - ca niște dușmani ai poporului, care vor să aducă fascismul... și eu am rămas cu niște resentimente față de acești oameni. Evident, televiziunea își făcea treaba pe care o știa destul de bine s-o facă, distorsionând evenimentele.

Când am ajuns, după alegeri, în București, m-am plimbat și eu pe la Piața Universității și viziunea mea s-a cam schimbat. După evenimentele din Piața Universității deja am acceptat mai greu că în Partidul Național Țărănesc ar fi tipărite bancnote, dolari, mi se pare, că ei au împărțit anumite substanțe celor de la acel miting. Am auzit de devastarea acestui partid și, pe urmă, am ajuns să fim validați cu toții. Atunci abia l-am cunoscut pe domnul Diaconescu, un om, din spusele altora, pentru mine blând, modest, echilibrat, despre care, împreună cu partidul Domniei Sale, am constatat că suntem pe aceeași parte a baricadei. Am luptat împreună pentru retrocedarea pământurilor și a pădurilor, am votat împreună împotriva Constituției din 1991 și am avut aceeași poziție, împreună, că nu suntem de acord cu toate prevederile acestei Constituții, dar trebuie să fie respectată.

În 1992, domnul Diaconescu a devenit liderul grupului parlamentar, parte desprinsă din Convenția Democratică, adică Partidului Național Țărănesc, ulterior devenit și Creștin-Democrat, și PER, și tot un om modest, echilibrat, câteodată prea blând mi s-a părut. Au mai trecut 4 ani, și Domnia Sa a devenit președintele Camerei Deputaților.

Și, să-mi fie cu iertare, mai ales din partea persoanelor prezente aici, în această perioadă, de 22 de ani, cele două Camere au avut mai mulți președinți. În comisii, am avut foarte mulți președinți de comisii, vicepreședinți care au condus ședințele Camerelor, dar poate singurul speacker adevărat a fost domnul Diaconescu, pentru că, ceilalți colegi, mai dibaci, mai dictatorial, au încercat să-și impună punctul de vedere, au încercat să favorizeze pe unul sau altul dintre oratori, și chiar să influențeze deciziile Camerei. Domnia Sa a rămas, în continuare, modest, echilibrat - pentru mine, în perioada aceea, prea echidistant și blând.

Fie-i țărâna ușoară! (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulțumesc.

Nu am solicitări, încă, de la Grupul parlamentar al minorităților naționale sau Grupul parlamentar al independenților. Nu sunt solicitări.

Cu aceasta, am terminat această sesiune dedicată evocării personalității domnului Ion Diaconescu, fost președinte al PNȚCD, fost președinte al Camerei Deputaților în perioada 1996-2000.

Dumnezeu să-l odihnească!

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 28 martie 2020, 20:54
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro