Plen
Ședința Camerei Deputaților din 14 septembrie 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.98/23-09-2011

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
12-08-2020 (comună)
12-08-2020
28-07-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 14-09-2011 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 14 septembrie 2011

9. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.110/2010 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.118/2006 privind înființarea, organizarea și desfășurarea activității așezămintelor culturale (PL-x 83/2011). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 83/2011

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.110/2010 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.118/2006 privind înființarea, organizarea și desfășurarea activității așezămintelor culturale.

Procedură de urgență.

Punctul de vedere al Guvernului. Vă rog.

Domnul Eugen-Dicones Curteanu (secretar de stat, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului):

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Stimate doamne și stimați domni deputați,

Inițiativa legislativă supusă atenției dumneavoastră are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2006 privind înființarea, organizarea și desfășurarea activității așezămintelor culturale, în sensul asigurării posibilității Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, prin Compania Națională de Investiții S.A., aflată sub autoritatea noastră, de a realiza o parte dintre aceste obiective ale programului prioritar național de construire și reabilitare de sedii pentru așezăminte culturale în localitățile unde nu există asemenea instituții ori unde asemenea instituții trebuie într-adevăr reabilitate.

Un al doilea motiv pentru care Ordonanța de urgență nr.110 a trebuit să fie adoptată este cel de prelungire a acestui program, pentru că finalizarea era preconizată a se întâmpla în anul 2010.

Pentru aceste două ipoteze și pentru aceste două argumente, vă rugăm să fiți de acord cu adoptarea actului normativ supus atenției dumneavoastră astăzi.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Raportul comisiei, vă rog.

Domnul Victor Socaciu:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Raportul Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost adoptat cu majoritatea voturilor celor prezenți în sală la momentul votului.

În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.110/2010 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.118/2006 privind înființarea, organizarea și desfășurarea activității așezămintelor culturale în forma adoptată de Senat.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

În cadrul dezbaterilor generale, intervenția domnului deputat Márton Árpad și după aceea domnul deputat Neacșu.

Vă rog.

Domnul Márton Árpad-Francisc:

Doamna președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

În mod evident, această ordonanță de urgență a deschis calea ca și din fondurile unui alt minister să se poată atrage niște bani pentru așezăminte culturale.

Grupul nostru parlamentar susține această ordonanță de urgență și aprobarea ei. În mod evident, în cultură este nevoie de mulți bani; pentru așezăminte culturale este nevoie să avem cât mai mulți bani.

Poate ar fi fost și mai bine dacă aceste posibilități de reabilitare sau construire a clădirilor pentru așezăminte culturale, din start, nu s-ar fi împărțit la trei ministere, dacă nu ar fi trebuit să vină banii și de la alte ministere și totul să fie concentrat la Ministerul Culturii, că așa ar fi firesc. Dar, dacă nu este așa, este bine să vină și de la Ministerul Turismului, pentru că, într-adevăr, este o posibilitate în plus pentru a se face un turism rural unde, eventual, cetățeanul care se duce acolo mai are și o altă posibilitate de a-și petrece timpul liber, decât cea rudimentară.

Din păcate, într-adevăr, s-au cam atras puțini bani în această perioadă. Deci, se justifică și în acest caz ca o perioadă mai lungă să poată fi accesate aceste fonduri.

Cu toate aceste spuse, credem că este bine să votăm aprobarea acestei ordonanțe.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Domnul deputat Neacșu.

Domnul Marian Neacșu:

Stimați colegi,

O celebră butadă spune că și drumul spre iad este pavat cu intenții bune. Colegii noștri, în repetate rânduri, au amintit de la acest microfon că regruparea sau centralizarea principalelor resurse naționale, financiare, la un singur minister, nu este un lucru bun. Și încă o dovadă este acest proiect normativ pe care-l avem în față.

Programul prioritar privind construirea așezămintelor culturale în zonele rurale care nu beneficiau de astfel de locații a avut ca bază normativă acea ordonanță din 2006. Prima sesiune de depunere de proiecte, din câte îmi aduc aminte, a avut loc în toamna anului 2007 și, deși nu știu ce s-a întâmplat la nivel național, pot să vă spun că în județul de unde vin au fost semnate într-o primă fază patru astfel de proiecte, în luna decembrie 2007.

Vreau să vă informez că, până la această dată, în ziua de grație 15 septembrie 2011, niciunul dintre aceste obiective nu a fost finanțat, niciuna dintre aceste lucrări.

Evident că, în măsura în care nu s-au făcut lucrurile la vreme, acum trebuie să încercăm să impunem, prin ce posibilități normative avem, o prelungire de termen. Dar este un program care a fost, de la bun început, sortit eșecului, pentru că nu a avut o coordonare corespunzătoare și probabil că acei bani care, într-o primă fază, au fost gestionați de Ministerul Culturii, în mod evident, au căpătat o cu totul altă destinație.

Acum, să venim să punem la dispoziția Ministerului Dezvoltării Regionale care, iarăși, gestionează în afară de acest program național prioritar o mulțime - și, dacă am putea să enumerăm, nu ne ajung degetele unei singure mâini - de programe prioritare naționale, din care, până în momentul acesta, din niciunul, sau mai din niciunul nu s-a întâmplat absolut nimic sau nu s-a făcut mai nimic, considerăm că este un lucru inutil. Da, suntem de acord și sunt de acord cu cele precizate de antevorbitorul meu, este nevoie de așezăminte culturale la sate, dar așezăminte culturale în care se desfășoară activități culturale, nu nunți, cumetrii și botezuri, nu spații în care să manelizăm și să bagatelizăm actul cultural. Este nevoie de cultură la sate, dar este nevoie de cultură adevărată, de cultură pe care să o facă cetățenii responsabili și serioși de acolo. Iar aceste așezăminte culturale, care nu au fost construite în primii patru ani de zile de aplicare a acestui program prioritar, credeți-mă că nici în următorii patru, așa cum se cere, nu vor fi construite.

Acesta este motivul pentru care grupul nostru, care, așa cum am spus, realizează nevoia, necesitatea de așezăminte culturale la sate, nu va vota această ordonanță care este superfluă și ineficientă.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Alte intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt.

Atunci, nefiind nici amendamente, urmează votul final pentru acest proiect de lege.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 13 august 2020, 15:42
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro