Domnul Gabriel Andronache: Vă mulțumesc. Cu privire la Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.2 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină și imunități propune respingerea aceste propuneri legislative. În raport cu obiectul de reglementare, trebuie spus că, prin proiectul de act normativ, se impune contravenientului executarea sancțiunii amenzii contravenționale, drept condiție prealabilă pentru sesizarea instanței cu plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii. Față de această situație, cu prilejul dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au considerat că obligarea contravenientului la plata amenzii contravenționale înainte ca hotărârea judecătorească, pronunțată în cadrul unei proceduri conforme cu standardele art.6 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului, să devină definitivă este de natură să contravină dreptului la un proces echitabil, prin încălcarea prezumției de nevinovăție. Așa cum vă spuneam, Comisia juridică, de disciplină și imunități vă propune un raport de respingere, adoptat cu unanimitate de voturi, cu precizarea că inițiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulțumesc.
|